De-ale lui Zoscenko (34)

Din cauza vitezei

Soneria de la scară a zbîrnîit prelung.

M-am repezit să deschid uşa.

Am deschis-o. În antreu a dat buzna un om. Părea buimac. Gura o ţinea căscată, mustăţile le avea pleoştite, privirea îi rătăcea bezmetică, pe bărbie i se prelingea o dîră de salivă.

— Contorul?! a hîrîit omul cu un glas feroce. Repede! Unde e?

Speriat, am rămas perplex şi am arătat cu de­getul în tavan.

Omul a sărit pe măsuţă, călcînd în picioare o superbă pălărie de damă, şi s-a apucat de contor.

Secretul pilafului

Multă lume face pilaf cu carne de pui. Dar puţină lume ştie că pilaful se poate face şi cu cârnaţi. Eu sunt unul dintre cei care ştiu. Fac periodic pilaf cu cârnaţi, cu condiţia să am cârnaţi româneşti adevăraţi. Această mâncare foarte simplă are şi un secret pe care o să-l dezvălui azi.

Distrugerea cu perversitate a ideii de masă îmbelșugată

Există oameni care sunt capabili să distrugă o idee fără să i se opună.
Îmi amintesc de un amic de-al meu, un tip grăsuţ şi iubitor de bucate alese. De fapt, mâncarea în sine, mestecatul ei, nu reprezintă pentru el cine ştie ce mare împlinire. Lui îi place (mai bine zis îi plăcea) să pregătească şi să aranjeze o masă îmbelşugată. Să aşeze o faţă de masă frumoasă, să pună tacâmurile în stânga farfuriilor, sprijinite pe suporturi de argint aşezate pe şerveţele frumos colorate. Într-o parte a mesei să fie coşul cu pâine, alături solniţa, râşnița de piper, uleiul şi oţetul. Amicului meu îi place să ia un fund de lemn şi pe el să taie diverse lucruri: caşcaval, kaiser, şuncă, ceapă, salam, roşii, ardei. Apoi să le aranjeze pe platouri pe care le pune pe masă, lângă sticlă de ţuică, cea de vin, apa şi sucurile copilului.

Baudelaire - doua mici poeme in proza

Nu stiu cum se face, dar doua mici poeme in proza ale lui Baudelaire, primele doua pe care le-am urcat, au disparut de pe al meu blog. Asa ca le postez din nou acum. Uite:

Păşunile Raiului(11)

In anii cincizeci, cînd a venit în vestul îndepărtatat, Richard Whiteside a cercetat exploatările aurifere şi a renunţat la ele ca obiect al strădaniilor sale. "Pămîntul nu dă decît o singură recoltă de aur, şi-a spus el. Iar cînd recolta asta se împarte la o mie de arendaşi, nu-l poate hrăni pe niciunul prea multă vreme. Asta-i gospodărire proastă."

Din povestile lui O. Henry (6)

Răscumpărarea lui Mack

Eu şi bătrînul Mack Lonsbury am ieşit din afacerea cu mina aia de aur „De-a v-aţi ascunselea" cam cu 40 000 de dolari de căciulă. Zic „bătrînul Mack“, dar nu era bătrîn deloc. Avea vreo patruzeci şi unu de ani, arătînd însă mult mai în vîrstă.

—      Andy, mi-a spus el. M-am săturat de corvoadă. Ne spetim amîndoi pe-aici de trei ani. Hai s-o lăsăm puţin baltă şi să tocăm ceva din banii ăştia pe care i-am agonisit.

—   Îmi place propunerea, zău, i-am răspuns. N-ar fi rău să facem o vreme pe nababii să vedem şi noi cum e. Dar, cum să procedăm — cumpărăm Niagara sau punem banii la bătaie la cărţi?

—     Ani în şir m-am tot gîndit că, dacă aş avea bani, aş închiria pe undeva o căsuţă cu două camere, aş angaja un chinez să ne gătească, aş sta numai în ciorapi şi aş citi „Istoria Civilizaţiei" a lui Buckle.

—    Mda, nu sună rău; ba chiar ademenitor şi fără pic de ostentaţie vulgară; nici nu văd cum altfel am putea investi banii cu mai mult folos. Fă-mi şi mie rost de un ceas cu cuc şi o metodă de învăţat cîntatul la banjo şi sunt omul tău.

Mici intamplari cu animale (105)

În libertate, corbul este una dintre păsările noastre care se feresc mai mult de om. Pururea atent, cu ochii lui deosebit de ageri observă, din văzduh sau din vîrful copacului pe care s-a aşezat, încă de departe omul şi se fereşte de el. Dar tot aşa de puţine sunt păsările sălbatice care să se îmblînzească şi să se apropie de om cu atîta uşurinţă şi încredere cum face corbul. Ca să-şi piardă sfiala şi să devină prieten trebuie timp şi, mai ales, să fie prins de pui. Prins adult, e duşmănos, dă cu ciocul, adeseori refuză mîncarea, nu se poate împăca. M-a mirat deci purtarea unui corb.

Faceti-va bine (180)

Mărul lupului

Denumire ştiinţifică: Aristolochia clematitis.

Denumire populară: cucurbeţică.

Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta are frunze aproape ovale, flori galbene şi fructe sub formă de pară. Înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Creşte prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană, mai exact spus frunzele şi vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează şi rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică.

Cea mai frumoasă

Mai țineți minte cum întreabă împărăteasa oglinda fermecată? „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?” Și oglinda îi răspunde: „Tu ești”. Azi așa, mâine așa, până când într-o zi, oglinda zice cam în felul următor: „Frumoasă ești, împărăteasă, precum luna, stelele etc. Dar undeva e o fată, îi zice Albă ca Zăpada, și e mai frumoasă decât tine”. La care împărăteasa turbează de furie și așa începe basmul pe care-l știe toată lumea.
Ce nu se știe însă și am aflat eu prin metode specifice (sic) e că de fapt Albă ca Zăpada nu era mai frumoasă decât împărăteasa. Totul a fost o răzbunare a oglinzii, care se săturase să fie ținută pe post de player. Toată ziua, bună ziua „tu ești cea mai frumoasă”. Păi cine nu s-ar sătura până la urmă? Așa că oglinda fermecată a găsit metoda de a-și face viața mai palpitantă și de a-i da și niște lovituri sub centură împărătesei.
Și acum să vă zic și cum am aflat eu secretul ăsta. Simplu: m-am uitat la Snow White cu Julia Roberts, actrița care îmi place mai mult decât ar fi cazul. Și eu și Maria am constatat că împărăteasa e mai frumoasă decât Snow White. Uite:

In spatele tabloului

Plecând de la o zicere glumeaţă a marelui dirijor Sir Thomas Beecham, am căutat nişte muzică pentru clavecin şi am găsit sonatele lui Scarlatti, urcate frumos pe You Tube de un împătimit al muzicii Barocului. Nu pot spune că mă omor după clavecin, n-aş fi căutat aceste sonate, dacă nu mi-ar fi stârnit imaginaţia Sir Beecham cu glumiţa lui: "Clavecinul sună ca două schelete care fac sex pe un acoperiş din fier forjat." Am pornit clipul şi, după câteva secunde, mi-am dat seama că imaginea pe care curge muzica mă atrage într-un fel deosebit. Uite-o:

Doua formule

Faptul ca exista oameni care nu pot intelege, spre exemplu, matematica, nu cred ca mira pe cineva. Tot asa exista persoane care nu pricep gramatica, ori muzica. Nimeni nu e facut sa le priceapa pe toate. 

In vremea lui Ceausescu, insa, a nu pricepe matematica era o adevarata drama. Fiecare parinte visa ca odrasla lui sa intre la facultate si sa se faca inginer, doctor, sau economist. Aproape cu totii luau foc cand auzeau de conservator, de istorie, de geologie... Nu, astea nu erau meserii banoase (cu exceptiile de rigoare despre care o sa povestesc eu candva - ma refer la unii profesori), cel mai tare era sa lucrezi in uzina si sa iei 4000 de lei pe luna. Scurt.

Din povestirile de razboi ale lui Sadoveanu(2)

In baterie

Se dădu ordinul de plecare de la Verbiţa spre Griviţa. Sergenţii se zvîrliră pe cai şi prinseră a geme comande scurte. Ofiţerii alergau săltînd în şa ca să-şi găsească bateriile. Călăreţii prinseră a-şi înmlădia bicele, şi caii, înţepenindu-se, se întinseră năprasnic între ştreanguri, cu capetele în piept. Chesoanele şi tunurile porneau huruind înăbuşit. Apoi cînd bateriile se înşirară, freamătul şi neregula începutului se potoliră, nu mai rămase decît cutremurul şi bubuitul grămezilor de fier şi oţel.

Micul Cantemir și povestea celor doi neghiobi

Tăcerea tăcerilor cuprinse deodată lumea de jos, lumea de sus. Noaptea lăptuie şi argintoasă în lungi unde tremurătoare se împărţi. Nevăzuţi, faurilor argintari li se alăturară faurii aurari, iar pe marea liniştită a Norului Violet plutea un iceberg cît un cub de zahăr, şi acolo cine cînta şi se îndulcea? Chiar mica laponă cu bretonul ei pieptănat cu pieptene de safir şi lăcuit cu lac pentru bretoane, o, ce lac extras din solzi de peşte negru, tocmai, tocmai pe malul apei Ţziuiian, vai, ce departe, şi ce timp trecu de cînd pe liniştea acestei ape, în fumul colorat de asfinţit, culcată luneca pe umbra bărcii umbra poetului Van Vei! 

Cîte nu văzu micul Cantemir, acum, din mijlocul grădinii bunelor sale mătuşi!

O insuportabila poveste a lui Emil Garleanu

Cine a iubit-o!

Boierul Toma privea de la fereastră cum creşteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea pe  care o răspândeşte căderea molcomă a fulgilor înfoiaţi de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se aşeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu şleahul dinspre sat, prefăcuse şurile, şoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeaşi învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, ţipătul unei păsări înfrigurate. Nimic.

Păşunile Raiului(10)

Cînd s-a născut Pat Humbert, părinţii lui erau oameni de vîrstă mijlocie; îmbătrîniseră, deveniseră năzuroşi şi înrăiţi înainte ca el să fi împlinit douăzeci de ani. Toată viaţa lui Pat se desfăşurase într-o atmosferă stătută, încărcată de boală şi de suferinţe, de văicărelile şi vanităţile bătrîneşti. Cît timp fusese adolescent, părinţii nu ţineau seamă de părerile lui, sub cuvînt că e necopt. Îi spuneau: "Cînd o să fii şi tu de vîrsta noastră, altfel o să vezi lucrurile". Mai tîrziu, i-au duşmănit tinereţea, fiindcă era scutită de suferinţe. Bătrîneţea, lăsau ei să se înţeleagă, e o stare privilegiată, o stare asemănătoare divinităţii în ce priveşte prestanţa şi infailibilitatea. Pînă şi reumatismele deveneau ceva demn de invidiat, ca preţ al marii înţelepciuni venite odată cu bătrîneţea. Pat fusese învăţat să creadă că nimeni şi nimic nu poate avea vreun merit atîta vreme cît e tînăr. Tinereţea nu era decît o stare de stîngăcie şi o şovăielnică perioadă de pregătire pentru splendoarea vîrstei înaintate. Tinereţea nu trebuia să cunoască altă preocupare în afara de împlinirea datoriilor faţă de cei bătrîni, de respectul şi veneraţia cuvenite bătrîneţii. Pe de altă parte, vîrstnicii nu erau datori cu niciun gest de  bunăvoinţă faţă de tineri.

Pe unde mai dorm unii

Mici intamplari cu animale (104)

Într-o toamnă căutam potîrnichi prin şirlincile înguste de porumb, învrîstate de altele cu mirişti. Anul fusese rău şi pen­tru ţăran şi pentru vînător: porumbul rar şi nerodit, potîr­nichi puţine. După multă umblare se ridică un stolişor, îndată cîrneşte spre dreapta şi, cînd prind pe una în linia armei, erau deasupra unei mirişti. Lovită, s-a ridicat drept în sus cîţiva metri, apoi a căzut la pămînt ca un bolovan. Liniştit, păşesc ca să o ridic. Ştiam că e moartă, lovită în cap, după figura pe care a făcut-o. Abia înaintez cîţiva paşi şi aud deasupra capului vîjîit. Ca o săgeată trecea pe deasupra mea o pasăre de pradă. Nici nu apuc să ridic arma, că o văd din nou, de data aceasta ridicîndu-se din mirişte cu potîrnichea mea în gheare. Oarecum surprins şi zăpăcit, n-am tras — hoţul a ple­cat cu agoniseala mea.

Faceti-va bine (179)

Mărul

Denumire ştiinţifică: Malus domestica.

Prezentare. Mărul face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime şi este cultivat intens şi într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive şi medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni şi nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor şi sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru muşchi şi nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, dar este adăugat şi în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente şi plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Un preparat important este oţetul de mere şi miere.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (10)

           La unu din noapte

În sfîrşit! Singur! Nu se mai aude decît uruitul unor trăsuri întîrziate şi istovite. Cîteva ceasuri vom avea tăcere, dacă nu odihnă. În sfîrşit! tirania chipu­lui omenesc a dispărut, şi nu voi suferi decît din pricina mea.

În sfîrşit! Îmi e îngăduit aşadar să mă odihnesc într-o baie de tenebre! Să răsucesc mai întîi cheia de două ori. Mi se pare că această răsucire de cheie îmi va mări singurătatea şi va întări baricadele care mă despart acum de lume.

Termenele lui Buzzati

Echivalenţă

La un moment dat, faimosul medic, în camera bolnavului, îi făcu un semn aproape imperceptibil soţiei bolnavului şi, cu un surâs blând, se îndreptă către uşă. Doamna intui.

Ajunşi pe coridor, medicul luă un aer pe deplin potrivit cu ocazia, profund uman şi înţelegător, îşi drese vocea:

— Doamnă, spuse, este datoria mea obliga­torie, din păcate, să vă înştiinţez... că soţul dumneavoastră...

— E grav?

— Doamnă, spuse el, din păcate, situaţia este de aşa natură... Trebuie să fim conştienţi că...

— Nu, să nu-mi spuneţi!... Adică...