Pe 19 februarie 1952 se stingea din viata, la varsta de 92 de ani, cel mai mare scriitor norvegian, Knut Hamsun. Multa lume citeste azi incredibilul sau roman "Foamea", dar putin stiu ca a fost un nazist adevarat. Din pacate, insa, chiar asa au stat lucrurile. Iata faptele:
Cu toate că în 1920 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură,
personalitatea scriitorului a rămas umbrită de simpatiile necenzurate pentru
cel de al Treilea Reich, pe care le-a susţinut făţiş chiar în timp ce Norvegia
era sub ocupaţia nazistă. Filo-germanismul lui Hamsun a mers până acolo încât,
în 1943, i-a dăruit medalia primită o dată cu Premiul Nobel lui Goebbels,
ministrul nazist al propagandei. Mai mult, l-a cunoscut personal pe Hitler, iar
după ce acesta s-a sinucis, i-a dedicat un necrolog în care îl declara drept
unul dintre marii războinici ai omenirii. Adeziunea la ideologia extremei
drepte i-a asigurat lui Hamsun tiraje uriaşe în Germania nazistă, însă, după
încetarea războiului, l-a transformat într-un personaj indezirabil, ostracizat
de confraţii de litere şi anchetat pentru colaboraţionism.
Astazi, putem sa-l citim linistiti pe Hamsun, nazismul nu mai e la ordinea zilei, protagonistii acelor intamplari nu mai sunt in viata, noile generatii nu stiu ce s-a petrecut, iar unii dintre tinerii care au auzit de crimele nazistilor nu sunt impresionati de ele, ba chiar le contesta realitatea. Si, in fond, Foamea lui Hamsun e un roman teribil. L-am citit in adolescenta si a produs asupra mea o impresie de nesters. Cred ca merita sa urc, in serial, acest roman de exceptie, despre care unii spun ca ar fi piatra de temelie a literaturii absurdului, care a culminat cu scrierile lui Kafka.