Crainic despre Goga (2)

Domnilor Colegi,

Niciun poet nu foloseşte atâtea cuvinte specifice cultului nostru religios ca Octavian Goga. E ca o stropitură rituală de botez, pulverizată peste toate versurile şi peste întreaga lume a viziunii sale poetice. Feciorul preotului din Răşinari, cu cel mai firesc gest al făuritorului de metafore, extinde cât lumea biserica satului natal, îi face zidurile străvezii ca bolta cerului şi le duce până la marginea orizontului. Altar, clo­potniţă, catapeteasmă, preot sau popă, apostol, liturghie, scriptură, ceaslov şi molitfelnic, cantor şi strană, credeul, ru­găciune, cuminecătură, hirotonire: aghiazmă, mir, busuioc, raiul, păcatul, iadul, soborul, cucernic, tropare, isonul, praznic, Mântuitorul, Născătoarea sau Prea Curata, Sfântul Nicolae, milostiv, umilinţă şi aşa mai departe, —sunt cuvintele cele mai frecvente, care dau mireasma şi muzica deosebită a poeziei lui Octavian Goga. El le întrebuinţează când în sens propriu, ca să definească un legământ sufletesc cu aşezământul cre­dinţei, când în sens figurat, ca să dea lumii o coloratură potrivită cu sensibilitatea creştină a poporului românesc.

Goga si Veturia la Karlsbad

Scurta cronica a Annei Magdalena

Capitolul I

   Cum s-a ivit capelmaistrul Johann Sebastian Bach din vuietele orgii, asemenea Sfântului Gheorghe, cum singuratica auditoare a fugit înfiorată din biserică, şi cum a devenit tânăra Magdalena soţia atotputernicului Bach, pe care l-a înţeles cu desăvârşire, pentru că-i era drag din tot sufletul.

Am primit azi, în singurătatea mea, o vizită care mi-a înveselit inima. M-a căutat Caspar Burgholt, altădată cel mai iubit dintre discipolii scumpului meu Se­bastian, îmbătrânit şi dânsul între timp. I-a trebuit însă o oarecare stăruinţă ca să poată da de urma bătrânei doamne Bach în părăsirea şi sărăcia ei, de când zile­le fericite ale familiei au fost prea curând date uitării.

Avem multe să ne împărtăşim unul altuia, bătrâ­nul şi cu mine. El vorbea de succesele sale modeste, de nevasta şi de copiii săi mărişori, dar am vorbit înde­osebi despre cel care ne părăsise, lui maestru, iar mie soţ. După ce, în convorbirea noastră prietenească, am reînviat multe amintiri minunate din anii aceia fără sea­măn, Caspar a rostit câteva cuvinte care împrumută pe neaşteptate un rost mai adânc vieţii mele de sin­gurătate şi răstrişte:

In casa bunicilor (2)

Pornesc spre casa bunicilor în trăsura comandată de tata. Se cunoaşte! Un muscal numai de catifea, ca un mitropolit cu şapcă, obrajii de duduie, bici galben ca de aur, roţi cu ochelari de cauciuc, perne moi, covoraş la picioare şi cai negri, cu coamă şi coade lungi de fată care s-a lăut. Dar sunt armăsari, fiindcă numai armăsarii pot fugi cu atâta străşnicie năzdrăvană. Unul dintre copii ar vrea să vadă luceferii de foc, care s-aprind în mers pe pieptul armăsarilor. Dar copiii stau pe scăunaş, cu spatele la muscal, nas în nas cu ochii mamei.

Mama e nervoasă. Pe genunchi are o cutie de bomboane legată cu şnur de aur. Cu toate că sînt în mănuşi, degetele maniei fac game pe capacul cutiei. Copiii ştiu ce înseamnă când mama face game fără pian. Deci stau cuminţi.

Crainic despre Goga (1)

20 martie, ziua lui Octavian Goga. Urc aici discursul rostit de Nichifor Crainic in sedinta Academiei Romane cu prilejul alegerii lui ca academician in locul lasat vacant de Goga. Discursul e destul de lung (peste treizeci de pagini, asa ca o sa-l sparg in cateva bucati mai scurte.

Octavian Goga cu sotia lui, Veturia, zisa si Privighetoarea lui Hitler

Rugaciune si gandire(3)

Un dezavantaj al rugaciunii „da-mi Doamne mie ceea ce stii tu ca imi este de folos” este ca un om caruia ii este satisfacuta cererea, nu are de unde afla acest lucru. Dumnezeu si-a pierdut obiceiul de a se arata oamenilor si a sta cu ei de vorba - el s-a retras, practic, din lume. Asa ca, presupunand ca intr-o zi el ti-a daruit, sa zicem, puterea de a nu tine minte raul pe care ti-l fac ceilalti, nu ai de unde sa stii ca aceasta schimbare a aparut ca urmare a rugaciunilor tale. Pur si simplu constati la un moment dat ca nu te mai nu te mai enervezi cand un sofer te injura ca un birjar in trafic, ba chiar uiti incidentul in urmatorul minut. S-ar prea putea sa nici nu remarci schimbarea, iar daca totusi ai observa-o, probabil ca ai pune-o pe seama varstei care ti-a tocit nervii, ti-a diminuat memoria, ori ti-a marit intelepciunea. Daca Dumnezeu s-ar manifesta cumva, daca ar trimite un inger, ca pe vremuri, si el ti-ar spune „vezi ca Dumnezeu a hotarat sa-ti dea rezistenta la stress”, atunci altfel ar sta lucrurile. Asa insa, tu te rogi si te tot rogi, dar n-ai de unde sa stii ca rugaciunile ti-au fost ascultate.

Cei 13 si misterul (4)

La vederea şefului, indivizii se sculară în picioare şi orchestra intonă primele acorduri ale unui marş triumfal.

Bonifaciu îşi netezi mustăţile şi-l întrebă printre dinţi pe melcul focos.

—    E totul în regulă, Dick?

—  Nu, să trăiţi! Am fost cu Piratul Roşu şi cu Jeff, dar bătrînul o tulise cu caşcavalul şi pesmeţii, ieri la miezul nopţii.

—    Ce-ai zis?

Fără scăpare

La vederea unui om grav bolnav, cei mai multi dintre dintre noi suntem cuprinsi de mila. Ne gandim la suferinta acelui om si la faptul ca va muri. Daca avem ghinionul sa ne intalnim cu un cersetor din aceia desfigurati, cu rani deschise, hidosi, pe langa mila parca se strecoara si o oarecare doza de dezgust in sufletul nostru. Mila si sila sunt singurele reactii pe care le putem avea in fata suferintei, a bolii, a descompunerii, a mortii. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(47)

Domnişoara Bisturiu

Ajungînd la marginea unui cartier mărginaş, sub luminile unei lămpi de gaz, simţii o mînă strecurîndu-mi-se încet pe sub braţ, şi auzii o voce spunîndu-mi la ureche: „Domnule, sunteţi medic?”

Mă uitai. Era o domnişoară trupeşă, cu ochi mari deschişi, uşor fardată, cu părul şi panglicile bonetei fluturînd în vînt.

— Nu, nu sunt medic, lăsaţi-mă să trec.

— O! Ba da! Sunteţi medic, îmi dau bine seama. Veniţi cu mine. O să fiţi foarte mulţumit de mine, hai!

— Am să vin, fără îndoială; însă mai tîrziu, după medic, ce dracu!

— A! - făcu ea agăţată mai departe de braţul meu şi izbucnind în rîs - sunteţi un medic farsor, am cunoscut mulţi de felul acesta. Veniţi.

Iubesc cu patimă taina, fiindcă nutresc veşnic nădejdea s-o lămuresc. Mă lăsai aşadar dus de această tovarăşă, ori mai degrabă de această enigmă neaşteptată.

Nils Holgersson (43)

Kajsa de la Ysätter

Pe şesul Närke trăia pe vremuri o fiinţă care n-avea pereche în lume, şi anume vrăjitoarea Kajsa de la Ysätter.

O chema Kajsa pentru că vijelia era elementul ei favorit, toate vrăjitoarele vântului chemându-se de obicei aşa. I se zicea de la Ysätter, din pricină că era de fel din părţile unde se afla balta Ysätter, care ţinea de comuna Asker. Se pare că acolo la Asker îşi avea ea de fapt reşedinţa, dar se arăta şi prin alte locuri. Putea fi întâlnită oriunde pe întreg cuprinsul şesului Närke.

Faceti-va bine (229)

Pătrunjelul
Denumire ştiinţifică: Petroselinum hortense.

Prezentare. Pătrunjelul, o plantă bienală aromatică, aparţine familiei umbeliferelor. Are o rădăcina pivotantă, consistentă, uneori îngroşată, lungă până la 30 cm. Frunzele sunt penat-sectate, cărnoase şi onctuoase, peţiolate. Pătrunjelul înfloreşte pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Inflorescenţa este o umbelă. Plantă cultivată, pătrunjelul, asemenea mărarului, se poate sălbătici. Pentru uz medicinal, ca şi pentru alimentaţie, se recoltează frunzele şi rădăcina. Se folosesc şi seminţele.

Interes planetar pentru Buric

Cred că pentru cineva care ține un blog, este inevitabilă confruntarea cu o întrebare serioasă: „de ce țin eu acest blog?" În afară de cazul în care cineva câștigă bani din așa ceva, e dificil de dat un răspuns, mai cu seamă când ai un blog generalist. Eu îmi pun tot mai des întrebarea asta și, pe măsură ce trece timpul, scrisul pe blog îmi apare o activitate din ce în ce mai absurdă. Nu pentru că acțiunea mea nu are, practic, nicio finalitate - poate tocmai de aia merită s-o fac - dar îmi devine tot mai limpede că aproape nimic din ceea ce scriu eu aici nu interesează în mod real pe cineva.

O intamplare cu Ion Barbu

Azi e aniversarea lui Ion Barbu. Daca mai traia vreo 25 de ani, l-as fi prins si eu ca profesor de algebra la Bucuresti, ceea ce n-ar fi fost putin lucru. Dar n-a fost sa fie - Ion Barbu s-a stins in 1961, pe cand aveam un an si inca nu incepusem algebra superioara.

Imi amintesc de o istorioara pe care o povesteau unii in vremea studentiei mele, o mica legenda al carei protagonist era Barbu (sper sa nu-mi joace memoria feste si sa fie vorba de altcineva). 

Rugaciune si gandire(2)

Rugaciunea Tatal nostru nu e una oarecare printre altele, ea ne-a fost lasata de insusi Cristos. Uite:

Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.

Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ (etc)... (Matei 6:9)

Asadar, textul vine chiar de la Mantuitor si trebuie sa intelegem ca nimic din el nu poate fi criticat cumva. Credinciosii, in special aia care zic "o sa ma rog pentru tine", te sfatuiesc sa nu mai gandesti, sa nu te mai intrebi: "roaga-te tu numai asa cum zice Domnul Nostru Iisus Cristos si o sa vezi ca iti va fi tie bine", te indeamna ei.

Dar eu, sincer sa fiu, nu pot sa nu ma intreb despre ce este vorba in propozitie - asa am invatat de mic copil. Asa ca n-am liniste si vreau sa aflu ce inseamna acel "faca-se voia ta". Uite cum vad eu lucrurile:

Eu si Gheorghiu-Dej

       La 19 martie 1965, murea Gheorghe Gheorhiu-Dej, in urma unui cancer la ficat. Intamplarea face sa am o carte despre Dej scrisa de  Gheorghe Apostol. Nu am de gand sa scriu niciun cuvant in plus despre Dej ori despre Apostol, pentru cine e interesat am pus linkuri. In schimb, o sa urc primul capitol din cartea lui Apostol, intitulata "Eu si Gheorghiu-Dej". Aceasta carte se adreseaza, dupa cum se poate vedea de la lectura primelor cateva randuri, electricienilor, din a caror tagma a rasarit Gheorghiu-Dej. Ea mai poate fi citita si de turnatori, ceferisti, grevisti, sindicalisti, artileristi si malagambisti.

Apostol cu Kim Ir Sen

Dej cu Ciu En Lai

Doua povesti surori ale lui André Gide (13)

Scoala femeilor (k)

                                                                                                                   16   iulie.

Robert continuă să se plîngă de migrene puternice, deşi radiografia de ieri l-a liniştit complet pe Marchant, care se temea la început să nu fie o fractură a craniului. Cît despre braţul rupt, Marchant spune că nu e decît o chestiune de răbdare. Peste o lună Robert nu va mai avea nimic. Încep să mă liniştesc şi eu. Dar era oare nevoie de atîta îngrijorare ca să mă înduplec şi să mă apropii din nou de Robert, sau pentru a face să ţîşnească din inima lui accente care să afle răspuns în a mea? Cred că Ro­bert a văzut moartea cu ochii şi fără îndoială că groaza care l-a cuprins l-a făcut să rostească cuvinte care pen­tru odată, pentru prima oară de cînd e pe lume, nu sună fals. Dar, de cînd nu-i mai este frică de moarte, a început să joace rolul celui ce va muri curînd şi scor­neşte novissima verba sublime. Cît despre mine, de cînd soarta lui nu mă mai nelinişteşte, am început din nou să-l judec la rece.

Cei 13 si misterul (3)

Nu era nici 11 cînd Invincibilul Ş apăru din spatele dulapului şi se uită cu prudenţă în cameră.

Băiatul tresări. Şarpele era de nerecunoscut. Avea o pălărie mică neagră, trasă ştrengăreşte pe un ochi, iar la gît, o cravată roşie cu picăţele verzi. Pielea sa nu făcea nicio cută şi era bine lustruită, dar băiatul avu impresia, după ciudatul miros pe care-l răspîndea, că şarpele întrebuinţase din belşug crema de ghete din vestibul.

—   Hm, făcu Invincibilul Ş văzînd că băiatul îl cerceta atent. Sunt gata! Haide! Şi, plin de importanţă, o porni înainte împingînd cu borurile pălăriei uşile care cedau docile.

Cum am devenit hot de biciclete (6)

Bucătăria era o încăpere cu ciment pe jos şi pereţi acoperiţi de faianţă albă. Drept în mijloc se găsea o scurgere, care mă făcea întotdeauna să-mi închipui că mă aflu, de fapt, într-o sală de baie. După nişte ani, m-am gândit că încăperea aceea fusese cândva un spălător, dar pe atunci gândul nu mă ducea la posibilitatea ca acolo să nu fi fost dintotdeauna o bucătărie. Nu aveam de unde să ştiu că vila în care locuiam aparţinuse familiei Cârstea, că domnul Cârstea fusese medicul personal al Regelui Mihai, iar Doamna Cârstea un fel de şefă a cameristelor la palat. Nu aveam habar că locuiesc în casa altcuiva, că acel cineva a fost expropriat de guvern dar continuă să locuiască acolo, în câteva camere, plătind chirie în propria lui casă şi privindu-ne chiorâş pe noi, ceilalţi. Nu-mi puneam astfel de întrebări. Şi nici nu mă miram văzând câtă lume locuieşte într-o singură casă. În afară de noi, cei de jos, mai stătea acolo primarul oraşului, Neagu, care ocupa aproape tot nivelul de deasupra. Tot acolo mai locuia familia Amărică, iar o cameră stingheră era ocupată de un oarecare domn Laca. Mai sus, la ultimul nivel, locuia doamna Cârstea, cu copiii ei. Cu toţi aceştia aveam să stabilesc, de-a lungul timpului, legături pe care nici nu le-aş fi putut visa.

P5

Rugaciune si gandire(1)

Exsta situatii in care cei mai multi oameni cred ca ar fi de acord ca este bine sa abandonezi gandirea. Una dintre ele ar fi, de exemplu, sexul. Imi inchipui ca daca cineva s-ar apuca sa gandeasca in amanunt ce face in momentul in care s-ar afla dezbracat intr-un pat, alaturi de o domnisoara sensibila si infierbantata, ar avea surprize neplacute. Asadar, sunt de acord ca uneori e bine sa lasi gandirea sa sa mai odihneasca.

De-ale lui Zoscenko (52)

Canibalul

Anul acesta, în casa noastră a avut loc o jude­cată tovărăşească.

A fost judecat un locatar, pe nume F, pentru săvîrşirea unui act de huliganism.

Trebuie să vă spun că noi locuim într-o casă foarte mare, cu o populaţie de peste o mie de lo­catari. Casa noastră are gazeta ei de perete —  „Ia-l de guler!”

Ei bine, locatarul ăsta, pe nume F, citind odată în gazetă nişte versuri la adresa lui, s-a supărat teribil şi ţipînd „Vă omor pe toţi!”, a rupt gazeta.

Afară de asta, l-a tras de păr pe un băieţaş în vîrstă de doisprezece ani, fiul redactorului gazetei. Şi în plus, ţipînd „Am să-ţi sucesc gîtul!”, s-a repezit la poetul care a scris versurile, punîndu-l pe fugă.

Nils Holgersson (42)

Un rai pământesc

A doua zi, gâştele sălbatice zburau spre miazănoapte pe deasupra Södermanlandului. Băiatul se uita la peisajul de jos şi, îşi zise că nu semăna deloc cu priveliştea de până acum. Nu mai zărea şesuri întinse ca în Scania şi Östergötland, nici lanţuri de păduri mari ca în Smoland. Ceea ce vedea de data asta era un amestec de multe şi de toate.

„Pesemne că oamenii au luat de ici un lac şi-un râu mare, de colo o pădure şi-un coşcogeamite munte, apoi le-au tăiat în bucăţi, le-au amestecat şi la urmă le-au împrăştiat pe pământ alandala”, îşi zise băiatul, căci nu vedea altceva decât vâlcele, lăculeţe, deluşoare şi pădurici. Nimic nu era mare, întins. Cum încerca o câmpie să se întindă, i se punea în cale un deal, iar dacă dealul avea de gând să se înalţe mai sus, începea iarăşi să fie şes. Dacă un lac voia să se lărgească, era îngustat repede şi prefăcut într-un pârâu, iar pârâul curgea ce curgea şi iar se transforma în lac. Gâştele sălbatice zburau cât mai aproape de ţărm, aşa că băiatul putea să vadă destul de bine şi marea. Dar marea nu-şi putea întinde prea mult suprafaţa, căci era curmată de o sumedenie de insule, şi nici insulele nu era chip să ajungă prea departe, căci iar le învăluia marea. Era o variaţie continuă de privelişti. Pădurile de conifere alternau cu cele cu frunze căzătoare; ogoarele cu turbării, iar conacele cu case ţărăneşti.