Nu
ştiu nici astăzi de ce eram în conflict cu David. Cert este că, în prima dintre
casele copilăriei mele, principala ocupaţie a vecinilor era să se dispreţuiască
unii pe alţii. Mama şi tata, pentru că erau intelectuali, se uitau la cei din
familiile David şi Roşculeţ ca la nişte “ţopârlani”. David şi Roşculeţ ne
considerau toleraţi ai regimului proletar, ei fiind muncitori cu origine sănătoasă,
care trăgeau din greu în fabrici şi uzine, în vreme ce părinţii mei nu făceau
nimic toată ziua, în afară de a bea cafele, tata la spital şi mama la şcoală.
Neagu, ca primar, ne urmărea de undeva din înălţimea poziţiei lui de cel mai
puternic om al oraşului, care numai să fi vrut şi ne-ar fi putut scoate din casă
ca pe nişte măsele stricate. Iar doamna Cârstea, trăită la palat, ne privea pe
toţi ca pe nişte fiinţe de condiţia a doua. Multă vreme după ce plecasem de
acolo, aveam să o aud pe mama povestind cum într-o zi, pe când mă plimba cu căruciorul,
se întâlnise cu fata doamnei Cârstea, iar aceea îndreptase către mine privirea
cu care te uiţi de obicei la un gândac, ba încă şi rostise câteva cuvinte
necuviincioase, în care mă asemuia unei mici vietăţi oarecare.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
joi, 21 martie 2013
Doua povesti surori ale lui André Gide (14)
Scoala femeilor (n)
16
iulie.
Genevieve nu-şi iubeşte tatăl. Cum de
mi-a trebuit atîta vreme pînă să-mi dau seama? La drept vorbind, în ultimul
timp nu m-am prea ocupat de Genevieve. Toată grija mea a fost Gustave, căci
starea sănătăţii lui cerea să-i fiu mereu în preajmă. Recunosc însă că mă
simţeam mai atrasă de el decît de Genevieve, căci, ca şi Robert, fiul meu ştie
să se facă iubit. Regăsesc în el tot ceea ce m-a fermecat altădată atît de mult
la Robert, tot ceea ce m-a dezamăgit mai apoi atît de crunt. Pe Genevieve o credeam
cu totul absorbită de învăţătură şi, ca atare, indiferentă la tot ceea ce se
întîmplă în jur. Mă întreb acum dacă am procedat bine încurajînd-o să studieze.
Am avut mai adineauri cu ea o convorbire îngrozitoare, în cursul căreia am
priceput că, dintre toţi, ea e fiinţa cu care mă pot într-adevăr înţelege,
dîndu-mi în acelaşi timp seama de ce nu vreau ca această înţelegere să ia
fiinţă.
Rugaciune si gandire (4)
Dar Dumnezeu are iesire din aceasta incurcatura. Si anume, el
ne anunta (prin vocile slujitorilor sai) ca pentru a ne fi indeplinite
rugamintile, trebuie intai sa devenim un anume fel de oameni. Trebuie sa ne
curatam de pacate, sa avem credinta neabatuta, sa credem cu adevarat ca vom
primi ceea ce cerem. Asa ca de indata ce o fiinta omeneasca se roaga la
Dumnezeu pentru ceea ce ii este folositor si nu primeste nimic, explicatia vine
rapid: „nu esti suficient de credincios”. Mai intalnim variante de genul „nu
stii sa te rogi”, „n-ai facut suficient bine” si multe altele, pe care le voi
desemna, generic, prin sintagma „nu ti-ai pus ciorapii” despre care am scris anterior.
Cei 13 si misterul (5)
— Nicio
noapte nu mi s-a părut mai lungă ca asta! exclamă tînăra barză apropiindu-se
discret de Piratul Roşu, însă mopsul n-o auzi căci tocmai se grăbea să ridice
şalul Ursulei, pe care ea, indiferentă, îl lăsase să-i cadă la picioare.
Beatrice
dansa cu Dick şi din cînd în cînd îşi lipea botul de corniţele lui.
Băiatul
îşi luă inima în dinţi şi o întrebă pe Rosamunda cum răbdase să nu-i mănînce pe
Bonifaciu şi pe Jeff.
— Eu
sunt vegetariană, drăguţule, spuse pisica şi venind mai aproape de el, începu
să-i lingă urechea.
Crainic despre Goga (2)
Domnilor Colegi,
Niciun poet nu foloseşte atâtea cuvinte specifice
cultului nostru religios ca Octavian Goga. E ca o stropitură rituală de botez,
pulverizată peste toate versurile şi peste întreaga lume a viziunii sale
poetice. Feciorul preotului din Răşinari, cu cel mai firesc gest al
făuritorului de metafore, extinde cât lumea biserica satului natal, îi face
zidurile străvezii ca bolta cerului şi le duce până la marginea orizontului.
Altar, clopotniţă, catapeteasmă, preot sau popă, apostol, liturghie,
scriptură, ceaslov şi molitfelnic, cantor şi strană, credeul, rugăciune,
cuminecătură, hirotonire: aghiazmă, mir, busuioc, raiul, păcatul, iadul,
soborul, cucernic, tropare, isonul, praznic, Mântuitorul, Născătoarea sau Prea
Curata, Sfântul Nicolae, milostiv, umilinţă şi aşa mai departe, —sunt cuvintele
cele mai frecvente, care dau mireasma şi muzica deosebită a poeziei lui
Octavian Goga. El le întrebuinţează când în sens propriu, ca să definească un
legământ sufletesc cu aşezământul credinţei, când în sens figurat, ca să dea
lumii o coloratură potrivită cu sensibilitatea creştină a poporului românesc.
Goga si Veturia la Karlsbad |
Scurta cronica a Annei Magdalena
Capitolul
I
Cum s-a ivit
capelmaistrul Johann Sebastian Bach din vuietele orgii, asemenea Sfântului
Gheorghe, cum singuratica auditoare a fugit înfiorată din biserică, şi cum a
devenit tânăra Magdalena soţia atotputernicului Bach, pe care l-a înţeles cu
desăvârşire, pentru că-i era drag din tot sufletul.
Am
primit azi, în singurătatea mea, o vizită care mi-a înveselit inima. M-a căutat
Caspar Burgholt, altădată cel mai iubit dintre discipolii scumpului meu Sebastian,
îmbătrânit şi dânsul între timp. I-a trebuit însă o oarecare stăruinţă ca să poată da de urma bătrânei doamne
Bach în părăsirea şi sărăcia ei, de când zilele fericite ale familiei au fost
prea curând date uitării.
Avem
multe să ne împărtăşim unul altuia, bătrânul şi cu mine. El vorbea de
succesele sale modeste, de nevasta şi de copiii săi mărişori, dar am vorbit
îndeosebi despre cel care ne părăsise, lui maestru, iar mie soţ. După ce, în
convorbirea noastră prietenească, am reînviat multe amintiri minunate din anii
aceia fără seamăn, Caspar a rostit câteva cuvinte care împrumută pe
neaşteptate un rost mai adânc vieţii mele de singurătate şi răstrişte:
In casa bunicilor (2)
Pornesc spre casa bunicilor în
trăsura comandată de tata. Se cunoaşte! Un muscal numai de catifea, ca un
mitropolit cu şapcă, obrajii de duduie, bici galben ca de aur, roţi cu ochelari
de cauciuc, perne moi, covoraş la picioare şi cai negri, cu coamă şi coade
lungi de fată care s-a lăut. Dar sunt armăsari, fiindcă numai armăsarii pot
fugi cu atâta străşnicie năzdrăvană. Unul dintre copii ar vrea să vadă
luceferii de foc, care s-aprind în mers pe pieptul armăsarilor. Dar copiii stau
pe scăunaş, cu spatele la muscal, nas în nas cu ochii mamei.
Mama e nervoasă. Pe genunchi are
o cutie de bomboane legată cu şnur de aur. Cu toate că sînt în mănuşi, degetele
maniei fac game pe capacul cutiei. Copiii ştiu ce înseamnă când mama face game
fără pian. Deci stau cuminţi.
miercuri, 20 martie 2013
Crainic despre Goga (1)
20 martie, ziua lui Octavian Goga. Urc aici discursul rostit de Nichifor Crainic in sedinta Academiei Romane cu prilejul alegerii lui ca academician in locul lasat vacant de Goga. Discursul e destul de lung (peste treizeci de pagini, asa ca o sa-l sparg in cateva bucati mai scurte.
Octavian Goga cu sotia lui, Veturia, zisa si Privighetoarea lui Hitler |
Rugaciune si gandire(3)
Un dezavantaj al rugaciunii „da-mi Doamne mie ceea ce stii tu
ca imi este de folos” este ca un om caruia ii este satisfacuta cererea, nu are
de unde afla acest lucru. Dumnezeu si-a pierdut obiceiul de a se arata oamenilor
si a sta cu ei de vorba - el s-a retras, practic, din lume. Asa ca, presupunand
ca intr-o zi el ti-a daruit, sa zicem, puterea de a nu tine minte raul pe care
ti-l fac ceilalti, nu ai de unde sa stii ca aceasta schimbare a aparut ca
urmare a rugaciunilor tale. Pur si simplu constati la un moment dat ca nu te
mai nu te mai enervezi cand un sofer te injura ca un birjar in trafic, ba chiar
uiti incidentul in urmatorul minut. S-ar prea putea sa nici nu remarci
schimbarea, iar daca totusi ai observa-o, probabil ca ai pune-o pe seama
varstei care ti-a tocit nervii, ti-a diminuat memoria, ori ti-a marit
intelepciunea. Daca Dumnezeu s-ar manifesta cumva, daca ar trimite un inger, ca
pe vremuri, si el ti-ar spune „vezi ca Dumnezeu a hotarat sa-ti dea rezistenta
la stress”, atunci altfel ar sta lucrurile. Asa insa, tu te rogi si te tot
rogi, dar n-ai de unde sa stii ca rugaciunile ti-au fost ascultate.
Cei 13 si misterul (4)
La
vederea şefului, indivizii se sculară în picioare şi orchestra intonă primele
acorduri ale unui marş triumfal.
Bonifaciu
îşi netezi mustăţile şi-l întrebă printre dinţi pe melcul focos.
—
E
totul în regulă, Dick?
— Nu,
să trăiţi! Am fost cu Piratul Roşu şi cu Jeff, dar bătrînul o tulise cu caşcavalul
şi pesmeţii, ieri la miezul nopţii.
—
Ce-ai
zis?
Fără scăpare
La vederea unui om grav bolnav, cei mai multi dintre dintre noi suntem cuprinsi de mila. Ne gandim la suferinta acelui om si la faptul ca va muri. Daca avem ghinionul sa ne intalnim cu un cersetor din aceia desfigurati, cu rani deschise, hidosi, pe langa mila parca se strecoara si o oarecare doza de dezgust in sufletul nostru. Mila si sila sunt singurele reactii pe care le putem avea in fata suferintei, a bolii, a descompunerii, a mortii.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(47)
Domnişoara
Bisturiu
Ajungînd
la marginea unui cartier mărginaş, sub luminile unei lămpi de gaz, simţii o
mînă strecurîndu-mi-se încet pe sub braţ, şi auzii o voce spunîndu-mi la
ureche: „Domnule, sunteţi medic?”
Mă
uitai. Era o domnişoară trupeşă, cu ochi mari deschişi, uşor fardată, cu părul
şi panglicile bonetei fluturînd în vînt.
—
Nu, nu sunt medic, lăsaţi-mă să trec.
—
O! Ba da! Sunteţi medic, îmi dau bine seama. Veniţi cu mine. O să fiţi foarte
mulţumit de mine, hai!
—
Am să vin, fără îndoială; însă mai tîrziu, după medic, ce dracu!
—
A! - făcu ea agăţată mai departe de braţul meu şi izbucnind în rîs - sunteţi un
medic farsor, am cunoscut mulţi de felul acesta. Veniţi.
Iubesc
cu patimă taina, fiindcă nutresc veşnic nădejdea s-o lămuresc. Mă lăsai aşadar
dus de această tovarăşă, ori mai degrabă de această enigmă neaşteptată.
Nils Holgersson (43)
Kajsa de la Ysätter
Pe şesul Närke trăia pe vremuri o fiinţă care
n-avea pereche în lume, şi anume vrăjitoarea Kajsa de la Ysätter.
O chema Kajsa pentru că vijelia era elementul ei
favorit, toate vrăjitoarele vântului chemându-se de obicei aşa. I se zicea de
la Ysätter, din pricină că era de fel din părţile unde se afla balta Ysätter,
care ţinea de comuna Asker. Se pare că acolo la Asker îşi avea ea de fapt
reşedinţa, dar se arăta şi prin alte locuri. Putea fi întâlnită oriunde pe
întreg cuprinsul şesului Närke.
Faceti-va bine (229)
Pătrunjelul
Denumire ştiinţifică: Petroselinum hortense.
Prezentare. Pătrunjelul, o
plantă bienală aromatică, aparţine familiei umbeliferelor. Are o rădăcina
pivotantă, consistentă, uneori îngroşată, lungă până la 30 cm. Frunzele sunt
penat-sectate, cărnoase şi onctuoase, peţiolate. Pătrunjelul înfloreşte pe întreg
parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Inflorescenţa este o umbelă.
Plantă cultivată, pătrunjelul, asemenea mărarului, se poate sălbătici. Pentru
uz medicinal, ca şi pentru alimentaţie, se recoltează frunzele şi rădăcina. Se
folosesc şi seminţele.
Interes planetar pentru Buric
Cred că pentru cineva care ține un blog, este inevitabilă confruntarea cu o întrebare serioasă: „de ce țin eu acest blog?" În afară de cazul în care cineva câștigă bani din așa ceva, e dificil de dat un răspuns, mai cu seamă când ai un blog generalist. Eu îmi pun tot mai des întrebarea asta și, pe măsură ce trece timpul, scrisul pe blog îmi apare o activitate din ce în ce mai absurdă. Nu pentru că acțiunea mea nu are, practic, nicio finalitate - poate tocmai de aia merită s-o fac - dar îmi devine tot mai limpede că aproape nimic din ceea ce scriu eu aici nu interesează în mod real pe cineva.
marți, 19 martie 2013
O intamplare cu Ion Barbu
Azi e aniversarea lui Ion Barbu. Daca mai traia vreo 25 de ani, l-as fi prins si eu ca profesor de algebra la Bucuresti, ceea ce n-ar fi fost putin lucru. Dar n-a fost sa fie - Ion Barbu s-a stins in 1961, pe cand aveam un an si inca nu incepusem algebra superioara.
Imi amintesc de o istorioara pe care o povesteau unii in vremea studentiei mele, o mica legenda al carei protagonist era Barbu (sper sa nu-mi joace memoria feste si sa fie vorba de altcineva).
Rugaciune si gandire(2)
Rugaciunea Tatal nostru nu e una oarecare printre altele, ea
ne-a fost lasata de insusi Cristos. Uite:
Când vă rugaţi, nu
spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi
ascultate.
Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.
Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.
Deci voi aşa să vă
rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ (etc)... (Matei 6:9)
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ (etc)... (Matei 6:9)
Asadar, textul vine chiar de la Mantuitor si trebuie sa
intelegem ca nimic din el nu poate fi criticat cumva. Credinciosii, in special
aia care zic "o sa ma rog pentru tine", te sfatuiesc sa nu mai
gandesti, sa nu te mai intrebi: "roaga-te tu numai asa cum zice Domnul
Nostru Iisus Cristos si o sa vezi ca iti va fi tie bine", te indeamna ei.
Dar eu, sincer sa fiu, nu pot sa nu ma intreb despre ce este
vorba in propozitie - asa am invatat de mic copil. Asa ca n-am liniste si vreau
sa aflu ce inseamna acel "faca-se voia ta". Uite cum vad eu
lucrurile:
Eu si Gheorghiu-Dej
La 19 martie 1965, murea Gheorghe Gheorhiu-Dej, in urma unui cancer la ficat. Intamplarea face sa am o carte despre Dej scrisa de Gheorghe Apostol. Nu am de gand sa scriu niciun cuvant in plus despre Dej ori despre Apostol, pentru cine e interesat am pus linkuri. In schimb, o sa urc primul capitol din cartea lui Apostol, intitulata "Eu si Gheorghiu-Dej". Aceasta carte se adreseaza, dupa cum se poate vedea de la lectura primelor cateva randuri, electricienilor, din a caror tagma a rasarit Gheorghiu-Dej. Ea mai poate fi citita si de turnatori, ceferisti, grevisti, sindicalisti, artileristi si malagambisti.
Apostol cu Kim Ir Sen |
Dej cu Ciu En Lai |
Doua povesti surori ale lui André Gide (13)
Scoala femeilor (k)
16
iulie.
Robert continuă
să se plîngă de migrene puternice, deşi radiografia de ieri l-a liniştit
complet pe Marchant, care se temea la început să nu fie o fractură a craniului.
Cît despre braţul rupt, Marchant spune că nu e decît o chestiune de răbdare. Peste
o lună Robert nu va mai avea nimic. Încep să mă liniştesc şi eu. Dar era oare
nevoie de atîta îngrijorare ca să mă înduplec şi să mă apropii din nou de
Robert, sau pentru a face să ţîşnească din inima lui accente care să afle
răspuns în a mea? Cred că Robert a văzut moartea cu ochii şi fără îndoială că
groaza care l-a cuprins l-a făcut să rostească cuvinte care pentru odată,
pentru prima oară de cînd e pe lume, nu sună fals. Dar, de cînd nu-i mai este
frică de moarte, a început să joace rolul celui ce va muri curînd şi scorneşte
novissima verba
sublime. Cît despre mine, de cînd soarta lui nu mă mai nelinişteşte, am început
din nou să-l judec la rece.
Cei 13 si misterul (3)
Nu
era nici 11 cînd Invincibilul Ş apăru din spatele dulapului şi se uită cu
prudenţă în cameră.
Băiatul
tresări. Şarpele era de nerecunoscut. Avea o pălărie mică neagră, trasă
ştrengăreşte pe un ochi, iar la gît, o cravată roşie cu picăţele verzi. Pielea sa
nu făcea nicio cută şi era bine lustruită, dar băiatul avu impresia, după
ciudatul miros pe care-l răspîndea, că şarpele întrebuinţase din belşug crema
de ghete din vestibul.
—
Hm,
făcu Invincibilul Ş văzînd că băiatul îl cerceta atent. Sunt gata! Haide! Şi,
plin de importanţă, o porni înainte împingînd cu borurile
pălăriei uşile care cedau docile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)