Mici intamplari cu animale (119)

Un urs mare se învăţase la o stînă din Munţii Cibinului. Venea aproape noapte de noapte şi făcea multă pagubă. Tre­buia împuşcat, cu toate că era vară şi avea blana rea. Vînă­torul a suit la munte anume ca să scape stîna de pacoste şi a ţinut sfat cu păcurarii. Din sfat a ieşit plan. Toţi cîinii vor fi închişi în stînă, ca să nu întoarcă ursul. Cum se va însera, ciobanii vor aprinde focuri de trei părţi ale stînei, iar în cea­laltă parte nu. Ursul se va feri de focurile aprinse în şir, apro­piate, şi se va strecura pe partea liberă. Aici va sta în aşteptare vînătorul şi, fiind lună, va vedea destul de bine ca să poată trage. Deci un ocol de focuri în jur, cu poartă largă la îndemîna ursului. Planul era frumos şi alcătuit cu chibzuială omenească. După miezul nopţii a şi venit ursul, însă nu pe poarta larg deschisă, ci trecînd tocmai printre două focuri apropiate. Şi-a luat oaia netulburat de cîini şi a dus-o tot pe cărarea strîmtă dintre focuri.

A treia noapte totuşi a căzut ursul. Dar fără strategia cu focuri, care să-l abată în gura puştii.

—   Ce tot scarmeni în blana ursului moş Visente? - în­trebă vînătorul pe baciul de la stînă.

Baciului, bucuros că a scăpat de „bala de urs", i-a venit de glumă:

—   Ia, caut dacă şi-a pîrlit tare părul la focurile de alaltă­ieri noapte... 
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Din povestile lui O. Henry (10)

Paradă în uniformă de gală

Domnul Towers Chandler îşi călca costumul de seară pe masa din dormitor. Un fier de călcat se încălzea pe o sobiţă; pe celălalt îl trecea cu putere înainte şi înapoi, ca să scoată la pantaloni dunga dorită ce urma să se întindă exact din dreptul pantofilor de lac pînă la marginea ves­tei răscroite adînc. Atît ne poate fi destăinuit despre ţinuta eroului. Restul se poate ghici de către cei care au fost împinşi uneori spre expediente meschine de către sărăcia sclivisită. Următoarea imagine a lui ne apare pe cînd coboară treptele pensiunii, îmbrăcat absolut impe­cabil; calm, sigur pe sine, chipeş - în aparenţă tipicul tînăr newyorkez, care frecventează cluburile, uşor plicti­sit, gata să se înfrupte din desfătările serii.

Povestiri din volumul Cuore (4)

Micul toboşar sard

În ziua de 21 iulie 1848, cea dintâi zi a bătăliei de la Custoza, vreo şaizeci de soldaţi dintr‑un regiment de infanterie, din armata noastră, fură trimişi să ocupe o casă părăsită de pe un deal.

De‑abia sosiţi, se văzură deodată atacaţi de două compa­nii de austrieci, care năvăliră pe neaşteptate din mai multe părţi.

O ploaie de gloanţe îi sili să se adăpostească şi să se bari­cadeze cât mai curând în casa părăsită, după ce lăsară pe câmpie câţiva morţi şi răniţi.

Îndată ce înţepeniră bine uşile cu drugi de fier, soldaţii alergară pe la ferestre, la amândouă etajele, şi începură un foc des şi bine îndreptat împotriva asaltatorilor. Aceştia se apropiau încetul cu încetul, rânduiţi în semicerc, răspun­zând şi ei tot cu aceeaşi tărie.

Faceti-va bine (196)

Muşchiul de munte

Denumire ştiinţifică: Cetraria islandica.

Denumiri populare: muşchiul de piatră, muşchi creţ.

Prezentare. Muşchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. Lobii sunt mari şi au cili. Faţa superioară a talului este lucioasă şi are culori diferite, legate de perioada din an în care se află, precum şi de locul în care se dezvoltă planta. Astfel, muşchiul poate fi brun, verde-brun, cenuşiu-brun, verde-cenuşiu sau chiar brun spre negru. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare, uneori cu pete albicioase. În zona de prindere, muşchiul are o culoare roşietică. Acest muşchi creşte în zonele subalpine şi alpine, pe stânci. Preparat medicinal: se recoltează toată planta şi se mărunţeşte.

Nils Holgersson (13)

Hora cea mare a cocorilor de pe muntele Kulla

E drept că în Scania se găsesc multe clădiri minunate, însă niciuna din ele nu are pereţi atât de frumoşi ca bătrânul munte Kulla. Muntele ăsta nu e prea înalt, dar are o lungime destul de mare. Pe tăpşanul său larg sunt păduri, ogoare şi câteva câmpii sterpe. Ici şi colo se află măguri cu iarbă-neagră şi colnice pleşuve. Kulla are o perspectivă grandioasă, ca mai toate ţinuturile muntoase din Scania.

Cine merge pe şoseaua care-l străbate prin mijloc este dezamăgit oarecum, poate din cauză că e nevoit să se abată din drum şi s-o ia pe laturile muntelui cu povârnişuri prăpăstioase, unde îl aşteaptă atâtea lucruri interesante de văzut, încât abia are timp să le admire pe toate. Kulla nu e înconjurat de câmpii şi de văi ca alţi munţi, ci se înfige adânc în inima mării. Nu are la poale nici cea mai mică fâşie de pământ care să-l apere de talazuri. Valurile înspumate se izbesc de-a dreptul de pereţii lui, pe care-i rod şi-i modelează după bunul lor plac.

Aventurile lui Tom Sawyer(4)

CAPITOLUL IV

Zorile luminară o lume liniştită. Razele soarelui se revărsau ca o binecuvântare asupra paşnicului târguşor. După gustarea de dimineaţă, mătuşa Polly ţinu slujba religioasă în familie. Începu printr-o rugăciune, clădită pe temelii solide de citate biblice, cimentate între ele cu un strat subţire de idei originale. Din vârful acestei clădiri, ca de pe Muntele Sinai, dete drumul uneia din cele zece porunci. După asta, Tom „se duse în pustie", ca să spunem aşa, adică se apucă să-şi înveţe versetele(*). Sid învăţase lecţia cu câteva zile înainte. Tom lupta din răsputeri să ţină minte cinci versete. Alesese o parte din predica de pe Munte, fiindcă alte versete mai scurte nu putuse găsi.

Portretul lui Dorian Gray(5)

-  Mamă, mamă, sunt atît de fericită! murmură fata îngropîndu-şi faţa în poala unei femei fanate, obosite, care stătea într-unul dintre fotoliile din salonul lor întunecos, cu spatele la lumina scormonitoare. Sunt atît de fericită! repetă ea, şi tu trebuie să fii fericită!

Doamna Vane tresări dureros şi-şi puse mîinile subţiri, albe ca de bismut, pe capul fiicei sale.

-  Fericită... răspunse ea ca un ecou. Sunt fericită doar atunci cînd te văd jucînd. Domnul Issacs a fost foarte bun cu noi şi îi datorăm bani.

Fata o privi şi se bosumflă:

-  Bani, mamă? strigă ea, ce contează banii? Dragostea înseamnă mai mult decît banii.

O incredibil de frumoasa si trista poveste de razboi a lui Dino Buzzati

Vesti false

Întors din bătălie, regimentul ajunse într-o seară în suburbiile oraşului Antioco. În acele zile războiul lâncezea, iar duşmanul invadator era încă departe. Îşi puteau trage sufletul: trupa, foarte obosită, îşi întinse corturile la porţile oraşului, pe pajişti şi răniţii fură duşi la spital.

Nu prea departe de drum, la rădăcina a doi stejari mari, fu aşezat cortul cel mare şi alb al comandantului, contele Sergio-Giovanni.

— Ridic drapelul? îl întrebă aghiotantul lui, nesigur.

— Şi de ce să nu-l ridici? răspunse coman­dantul, citindu-i gândul... Poate că nu am...

Dar nu dori să termine fraza.

3/4 Led Zeppelin

Ieri, 2 decembrie, trupa Led Zeppelin a fost invitata la Casa Alba pentru a primi un premiu important, care se acorda celor care au avut contributii esentiale in cultura americana. Doua lucruri sunt de observat. Primul, ca America acorda acest premiu unei trupe care nu este americana: Led Zeppelin s-a constituit spre finalul anilor '60 in Marea Britanie. Ce-i drept, dupa ce au ajuns pe culmile gloriei, au urcat rapid pe locul doi la vanzari de discuri in SUA. Asadar, cultura americana a fost, fara discutie, influentata de aceasta trupa extraordinara. Al doilea lucru de observat este ca Obama i-a premiat pe cei trei Zeppelini (au fost patru, dar bateristul John Bohnam a murit in 1980), dupa ce a castigat alegerile. Asadar, Obama nu s-a gandit sa tranforme evenimentul intr-un gest de campanie electorala. 

Obama la intalnirea cu 3/4 Led Zeppelin

Nils Holgersson (12)

Prinzătorul de şobolani

Era aproape de miezul nopţii când şobolanii cenuşii, după multă căutare şi trudă, izbutiră să descopere o răsuflătoare de pivniţă ce stătea deschisă. Răsuflătoarea aceasta se găsea destul de sus, pe zid, dar şobolanii încălecară unul peste altul, ca să se aburce, astfel că în scurt timp cel mai curajos dintre ei se şi afla în deschizătură, gata să pătrundă în cetatea Glimmingehus, în faţa zidurilor căreia îşi găsiseră moartea atâţia strămoşi de-ai săi.

O întrebare

Multe lucruri ne-a învăţat pe noi Cristos. Se spune că dacă orice-am face l-am avea pe El în minte, nimic nu ar ieşi altfel decât bine. De ce oare o fi aşa? Simplu, pentru că El ne-a arătat că se poate orice, cu condiţia să avem credinţă cât un bob de muştar.
Stai, zice câte unul - Cristos este însuşi Dumnezeu, nu? Că aşa zice Crezul despre El: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Şi dacă este însuşi Dumnezeu, sigur că la el se poate orice. „Nu te pripi, îi zic teologii unuia ca acesta, bagă de seama: Cristos are o dublă natură - de Dumnezeu şi de om. Şi toate cele omeneşti el le-a trăit prin natura lui de om”.

Targul de Craciun (2)

Butonul din subsol

Am asistat ieri la un moment atât de penibil, încât efectiv cred că nu mă voi mai întâlni cu așa ceva a doua oară în această viață, chiar dacă ar fi ca ea să dureze încă 98 de ani. E vorba despre un dialog între ministrul PSD al educației, Ecaterina Andronescu și președintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu.
Intâi de toate, trebuie să recunosc că ministra Andronescu îmi displăcea, până ieri, cel mai puțin dintre toți greii PSD. O femeie cochetă, arătând încă bine și părând a avea o oarecare doză de bun-simț. În plus, profesoară de chimie, iar eu am avut întotdeauna o slăbiciune pentru profesoarele de chimie, chiar dacă din cauza uneia dintre ele am ajuns să urăsc această materie.
Discuția s-a purtat în jurul acuzațiilor de plagiat care i-au fost aduse doamnei ministru. Dumneaei nu era în studio, însă a intervenit telefonic. După o vreme, s-a ajuns la veșnicul vacarm din emisiunile de acest tip, unde spiritele se inflamează, fiecare începe să ridice tonul, fiecare vorbește cu fiecare, că până la urmă un om normal închide televizorul. Și aici a început acel moment penibil - zic moment, dar a fost vorba de vreo zece minute îngrozitoare.

Portretul lui Dorian Gray(4)

Într-o după amiază, o lună mai tîrziu, Dorian Gray stătea într-un fotoliu luxos din mica bibliotecă a casei din Mayfair a lordului Henry. În felul ei, încăperea era foarte atrăgătoare, cu lambriurile înalte din lemn de stejar cu pete măslinii, cu friza crem şi tavanul susţinut de muluri, cu covorul cărămiziu nu de pluş, la capetele căruia se aflau ici-colo carpete persane cu franjuri lungi de mătase. Pe o măsuţă din lemn indian satinat se afla o statuetă de Clodion iar lîngă ea un exemplar din Les Cent Nouvelles, legat pentru Margareta de Valois de către Clovis Eve, pe copertele căruia erau presărate margaretele aurite alese de Regină ca emblemă. Pe poliţa şemineului erau etalate cîteva căni de porţelan albastru şi lalele cu coloritul penajului de papagal, iar prin ochiurile ferestrei în cameră intra lumina de culoarea caisei a unei zile londoneze de vară. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(21)

Ispitele sau Eros, Plutus şi gloria

Doi superbi Satani şi o Diavoliţă, nu mai puţin extraordinară, în noaptea din urmă, urcară scara de taină pe unde Infernul asaltează slăbiciunile omului adormit, şi comunică în secret cu el. Şi veniră să stea înaintea mea, în toată slava, în picioare, ca pe o estradă. O strălucire sulfuroasă izvora din cele trei personaje care, în acest fel, se desprindeau din opacul fundal al nopţii. Aveau înfăţişarea atît de mîndră şi de dominatoare, încît pe toţi trei îi luai mai întîi drept nişte adevăraţi Zei.

Chipul celui dintîi Satan era de un sex ambiguu şi, la fel, avea în liniile trupului moliciunea vechiilor Bacuşi. Frumoşii ochi plini de toropire, de-o culoare tenebroasă şi nehotărîtă, aduceau cu violetele pline încă de grelele lacrimi ale furtunii, iar buzele întredeschise cu nişte căţui fierbinţi, de unde se împrăştia un plăcut miros de parfumerie; şi de cîte ori supina, insecte cu duh de mosc se iluminau, fluturînd, în arzătoru-i suflu.

Targul de Craciun(1)

In centrul istoric al Hanovrei s-a deschis un targ de Craciun. Are si un nume imposibil in germana, pe care nu ma mai chinui sa-l reproduc aici. Alaltaieri, l-am vizitat, asadar nu am cumparat nimic, doar ne-am uitat. Ieri, ne-am dus din nou si am cumparat niste maruntisuri de genul papuci pentru cadourile mosului. De data asta, am avut si camera la mine, asa ca am facut o sumedenie de poze, pe care o sa le urc in doua sau trei transe. Nu le mai triez, nu le mai aranjez, le pun cum au venit la rand. Uite:

Prima zapada

Azi a cazut prima zapada la Hanovra. Maria, super-fericita. S-a imbracat si s-a dus direct afara, ea care se urneste destul de greu cand e vorba de iesit prin curte. Imediat a aparut si o fetita din vecini, cu care zicea fiica-mea ca nu se joaca pentru ca nu vorbeste decat japoneza si ceva germana, asa ca nu se pot intelege. Si sa vezi ce s-au mai inteles, ca nu se mai dadeau intrate in casa. Probabil ca au folosit limba renilor de la Polul Nord, n-am idee, cert e ca nu se mai opreau din vorbit.

M-am pus si eu pe facut poze si iata ce-a iesit:

Aventurile lui Tom Sawyer(3)

CAPITOLUL III

Tom se înfăţişă înaintea mătuşii Polly, care şedea în faţa unei ferestre deschise, într-o cameră prietenoasă din fundul casei — un fel de dormitor, sufragerie şi bibliotecă în acelaşi timp. Aerul înmiresmat al verii, liniştea îmbietoare la odihnă, parfumul florilor şi zumzetul monoton al albinelor o făcuseră, pe mătuşă să aţipească. Moţăia cu andrelele în mână; motanul îi ţinea de urât, dar şi el adormise în poală. Ca să nu-i pice ochelarii, şi-i proptise pe tâmple, printre şuviţele sure. Era încredinţată că Tom o zbughise de mult de la treabă şi se minună când îl văzu predându-se iar puterii ei, cu atâta semeţie.

Portretul lui Dorian Gray(3)

CapitolulIII

În ziua următoare, la ora douăsprezece şi jumătate, lordul Henry Wotton s-a dus agale din strada Curzon spre strada Albany pentru a-i face o vizită unchiului său, lordul Fermor, un celibatar cordial, deşi cam colţos, pe care lumea îl socotea egoist pentru că nu scotea niciun beneficiu de pe urma lui, dar societatea vedea în el un ins generos pe motivul că-i hrănea pe cei care îl amuzau. Tatăl lui fusese ambasadorul nostru la Madrid, pe vremea cînd Isabella era tînără, iar la Prim (*) nu se gîndea nimeni, dar se retrăsese din serviciul diplomatic într-un moment de iritare provocat de faptul că nu i se oferise Ambasada din Paris, un post pe care el considera că-l merită pe deplin datorită originii sale, indolenţei, englezei impecabile a comunicatelor diplomatice şi pasiunii excesive pentru plăcere. 

Sfarsitul copilariei

Guvernanta

Cele două copile sunt acum singure în odaia lor. Lumina e stinsă. Între ele pluteşte întunericul; numai dinspre paturi vine o licărire molcomă, alburie. Amândouă răsuflă domol de tot, s-ar putea crede că dorm.

— Ascultă! zice deodată o voce.

E a celei de doisprezece ani, care încet, aproape speriată, întreabă prin întuneric.

— Ce e? răspunde din celălalt pat, sora ei.

E numai cu un an mai mare.

— N-ai adormit încă? Bine! Aş… aş vrea mult să-ţi povestesc ceva.

De alături, niciun răspuns. Numai în pat, un foşnet. Sora s-a ridicat şi priveşte către cealaltă, aşteptând; i se văd lucind ochii.

— Ştii… voiam să-ţi spun… dar spune-mi tu întâi: n-ai băgat de seamă nimic zilele astea, la domnişoara?