Un urs mare se învăţase la o stînă
din Munţii Cibinului. Venea aproape noapte de noapte şi făcea
multă pagubă. Trebuia împuşcat,
cu toate că era vară şi
avea blana rea. Vînătorul a suit la munte anume ca să
scape stîna de pacoste şi a ţinut sfat cu păcurarii.
Din sfat a ieşit plan. Toţi
cîinii vor fi închişi în stînă, ca să nu
întoarcă ursul. Cum se va însera, ciobanii vor
aprinde focuri de trei părţi ale stînei, iar în cealaltă
parte nu. Ursul se va feri de focurile aprinse în şir,
apropiate, şi se va strecura pe partea liberă.
Aici va sta în aşteptare vînătorul
şi, fiind lună,
va vedea destul de bine ca să poată trage.
Deci un ocol de focuri în jur, cu poartă largă la
îndemîna ursului. Planul era frumos şi
alcătuit cu chibzuială omenească.
După miezul nopţii
a şi venit ursul, însă nu
pe poarta larg deschisă, ci trecînd tocmai printre două
focuri apropiate. Şi-a luat oaia netulburat de cîini şi a
dus-o tot pe cărarea strîmtă
dintre focuri.
A treia noapte totuşi a căzut ursul. Dar fără
strategia cu focuri, care să-l abată în
gura puştii.
— Ce tot scarmeni în blana ursului moş Visente? - întrebă vînătorul pe baciul de la stînă.
Baciului, bucuros că a scăpat de „bala de urs",
i-a venit de glumă:
— Ia, caut dacă şi-a
pîrlit tare părul la focurile de alaltăieri noapte... Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu