Floarea Timpului

Săptămâna trecută am dat o fugă pe la apartamentul unde a locuit mama până să meargă la cele veșnice. Nu stă nimeni acolo, nu pot nici măcar să-l închiriez, așa plin de mobile și cu utilitățile suspendate. M-am dus doar așa, să văd ce mai e pe-acolo și să mai rostogolesc gânduri nostalgice. Am revăzut imaginile trecutului și m-am mai învinovățit încă puțin pentru felul în care m-am purtat cu mama. Apoi m-am mai uitat prin dulapuri, prin tot felul de cutii, pe rafturile ticsite din debarale... În cele din urmă am luat la întâmplare un carton, un album vechi de tot cu poze de picturi celebre, pe care îl știu de când eram copil. Foindu-l, m-am pomenit că dintre paginile lui zboară și se așează pe covor o jumătate de coală dintr-un bloc de desen, tăiată de-a lungul și conținând un desen colorat, la vederea căruia toată copilăria mi-a revenit in suflet ca și cum nici n-ar fi plecat vreodată. Era celebra (în acele vremuri) „Floare a Timpului”, desen făcut de mine cu creioane colorate și pe care mama, săraca, îl prezenta peste tot ca una din dovezile precocității mele geniale. Uite:

Indoctrinarea până la capăt

Un fenomen extrem de interesant pe care l-am observat în ultimii ani este îndoctrinarea completă, până la capăt, o adevărată spălare a creierelor aplicată cu succes unor concetățeni de-ai noștri. Îndeobște, atunci când li se prezintă un punct de vedere, oamenii care gândesc își pun întrebări, fac comparații, analizează argumentele etc. După care adoptă o anumită poziție și o susțin în disputele cu ceilalți. Asta am dorit cu toții pe vremea când eram striviți sub călcâiul comuniștilor: să avem dreptul de a exprima, în mod liber, puncte de vedere personale. Astăzi avem această libertate, însă constat cu o oarecare stupoare, că există români - și nu puțini - care pur și simplu nu pricep că oamenii pot avea păreri de alt tip decât ale lor. Sunt indivizi îndoctrinați până la capăt, cum spuneam. O să dau două exemple.

Faceti-va bine (218)

Ovăzul

Denumire ştiinţifică: Avena sativa.

Denumiri populare: ovăz alb, zob.

Prezentare. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee, pornind chiar şi de la aspectul său deosebit de plăcut. Cunoscut de multă vreme ca un energizant de excepţie pentru cai, ovăzul a intrat în ultimele decenii şi în alimentaţia oamenilor. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. Tulpina este dreaptă, netedă, înaltă uneori peste 1,50 metri. Adesea înfrăţeşte sau se ramifică începând chiar de la bază. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori.

Tarzan of the apes (17)

Funeralii        

         Cum se lumină de ziuă, dat fiind că nimeni din grup nu pusese nimic în gură şi nu închisese un ochi din dimineaţa zilei anterioare, începură să se agite ca să prepare ceva de mîncare. Răzvrătiţii de pe Arrow debarcaseră o cantitate de conserve de carne, supe şi legume, biscuiţi uscaţi, făină, ceai şi cafea pentru cei cinci abandonaţi şi toate acestea fură iute folosite spre a le satisface pofta de mîncare îndelung neastîmpărată.

Următoarea sarcină era aceea de a face cabana locuibilă şi în acest scop, hotăriră să îndepărteze de urgenţă relicvele lugubre ale tragediei ce se consumase acolo cîndva, în trecut.

O iesire a lui Plesu (3)

Andrei Pleşu: Nu ştiu dacă aţi observat un lucru: multor oameni le e jenă să vorbească în public, se ruşinează să apară în public cu un discurs în faţa unor ascultători. De scris, nu se ruşinează nimeni. E o dezinhibiţie totală, fiecare se crede suficient de acoperit pe toate planurile să intre în acest dialog scris. E plin de scriitori în România, şi poeţi, şi prozatori, şi filosofi, iar blogul a devenit un fel de aspirator al tuturor veleităţilor. Nu înseamnă că nu sunt acolo şi condeie bune şi opinii interesante, dar e şi un fel de babilonie, un fel de dezlănţuire arbitrară, fără nicio regulă. Singurele reguli oarecum cunoscute sunt: să nu fie vulgarităţi, să nu fie expresii prea tari etc. Dar nici astea nu se respectă. În general, nu există reguli, nimeni nu spune: „Cei care nu ştiu gramatică, să nu se apuce de scris.” Nu poţi scrie „mam (sic!) supărat pe Shakespeare”, nu merge. Trebuie măcar atât să ai ca acoperire când intri pe teritoriul literei scrise, măcar o cratimă. 

O exceptionala poveste a lui Zweig (2)

Noapte fantastică (partea II)

În clipa aceea, semnalul startului răsună strident şi deodată întreaga masă — până atunci vorbăreaţă, searbădă, inertă — deveni cu totul alta. Din nou mulţimea se învălmăşea din toate părţile înainte, spre barieră. Am fost nevoit să opun rezistenţă ca să nu fiu târât de curent, căci tocmai în vălmăşagul acela ţineam să rămân cât mai aproape de ea. Poate, îmi ziceam, se prezintă vreo ocazie pentru o privire hotărâtoare, pentru vreo atingere, pentru vreo impertinenţă spontană pe care n-o prevedeam încă; aşa că încercam să-mi croiesc drum spre dânsa prin lumea grăbită. În clipa aceea, grăsunul de soţ se înghesuia din direcţia opusă — evident, ca să pună mâna pe un loc bun în tribună; astfel, ne-am lovit, fiecare mânat de alt zor, atât de puternic, încât pălăria lui lăbărţată a zburat jos şi tichetele, care erau prinse slobod de panglica ei, s-au împrăştiat în cerc larg şi au căzut în praf, ca nişte fluturi roşii, albaştri, galbeni şi albi. 

Cautarea

In exceptionala lui nuvela intitulata "Noapte fantastica", Stefan Zweig descrie universul interior al unui anumit domn cu atat de multa precizie, incat trebui sa fie acolo, in acea descriere, ceva trait de el insusi. Mai mult decat atat, mi se pare ca unele pasaje vorbesc despre mine, de parca Zweig ar fi fost un psiholog caruia i-as fi facut candva marturisiri. Dar, desigur, ce spun acum nu dovedeste decat ca inca nu mi-a trecut definitiv impresia ca as fi buricul pamantului, asa ca imi inchipui ca starile mele sufletesti nu au mai fost incercate de nimeni altcineva. 

Pe de alta parte, a afla ca mai sunt si altii ca tine e pozitiv si datator de speranta. Daca si altii au aceleasi probleme, inseamna ca si altii cauta solutii si mai inseamna ca e posibil ca acele solutii sa fi fost deja gasite. Si intotdeauna e mai dificil sa gasesti solutiile, decat sa gasesti oamenii care le detin.

Ma pun pe cautare.

Ziua cotoroantei

Azi implineste 80 de ani numita Yoko Ono, care, iata, ii supravietuieste cu 33 de ani lui John Lennon, cel pe care l-a alienat in asemenea masura incat a ajuns sa se separe practic de Beatles si, in cele din urma, sa fie impuscat mortal. Aceasta femeie malefica, dupa ce a reusit sa distruga cariera unuia dintre cei mai mari interpreti ai anilor 70 si sa faca praf cea mai importanta trupa a acelor ani, si-a vazut mai departe de treaba, dupa moartea lui Lennon, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nici nu se uscase bine tarana pe mormantul sotului ei, ca vrajitoarea a si scos un album solo. Dupa care a trait pe picior mare din drepturile de autor ale marelui muzician si din renumele lui.

John si cotoroanta, protestand in pat, la ideea creaturii malefice

Schimbarea bucşelor cu recomandare

În vremea în care aveam Dacia, toată ziua bună ziua trebuia să schimb piese la ea. Piesele se găseau pe la diverși indivizi cu relațiila magazinele de profil, care țineau marfa sub tejghea și o dădeaula suprapret, ori direct la fabrică, la Pitești. De multe ori, însă, foloseam piese făcute prin MEFIN Sinaia - bielete și alte minuni, care se produceau acolo, în atelierele statului, la cerere: vorbeai cu un maistru, îi spuneai ce vrei și în câteva zile aveai piesa. O nebunie, ce mai. Azi umblu cu mașini serioase, la care piesele nu se strică așa, cu una cu două. Totuși, pentru că nimic nu-i veșnic, nici măcar Volkswagen nu poate face mașini cu piese veșnice, lucru pe care l-am descoperit recent. Auzeam un zgomot enervant pe partea stângă și mă gândeam că s-a dus naibii vreun arc ori cine știe ce chestie groaznică. Așa că am profitat de săptămâna în care am mers la Timișoara și am rezolvat problema. Să vă povestesc cum.

Trei povesti scurte si incredibile ale lui Lev Tolstoi

Sîmburele

         Mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prînz şi le-a aşezat pe o farfurie.

Vania, care nu mai mîncase pînă atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros şi tare-ar mai fi vrut să le guste! Tot dîndu-le aşa tîrcoale, băieţelul pîndi clipa cînd nu era nimeni în odaie şi, nemaiputîndu-se stăpîni, înhăţă o prună şi o mîncă pe furiş.

Cînd s-a apropiat ora prînzului, mama a numărat pru­nele şi văzînd că lipseşte una, i-a spus tatălui.

Stăteau cu toţii la masă şi tatăl a întrebat:

Nils Holgersson (33)

O prezicere

Într-o noapte se întîmplă ca Năpîrstoc să doarmă pe un ostrov al lacului Tokern. Şi cum dormea el aşa, deodată fu deşteptat din somn de plescăitul unor vîsle. Deschizînd ochii, văzu înaintea lui o lumină strălucitoare care aproape-l orbi.

La început nu-şi putu da bine seama de unde venea pe lac atîta lumină, dar observă îndată că la marginea păpurişului se afla o lotcă şi că la partea ei dindărăt era fixată pe un par o torţă aprinsă. Flacăra torţei se oglindea pe întuneric în apa lacului şi pesemne că lumina ei puternică ade­menise peştii, căci în jurul ei sub apă se vedeau o mulţime de linii negre care săgetau mereu încolo şi încoace.

Cu Basescu la supermarket

Basescu s-a dus sa faca niste cumparaturi. Presa - dupa el. In timp ce transfera plasele in portbagajul Daciei prezidentiale, Basescu a raspuns la intrebari. Televiziunile au dat la stiri raspunsurile astea. OK, pana aici toate sunt in regula.

Eu, ca de obicei, ma uit la stiri pe B1TV, nu la cloaca pestilentiala Antena 3 (evident, cei care se uita la Badea, Gadea si celelalte lighioane, zic ca nu se uita ca cloaca pestilentiala B1TV). Dar nu asta conteaza in ceea ce vreau sa spun. B1TV, ca orice post cu teama de CNA, cand a difuzat interviul, a avut grija ca nimeni sa nu pronunte numele supermarketului la care a facut shopping Basescu. 

Dar iata ce imagine au difuzat in acest timp (la diferite ore), cei de la B1TV:

O exceptionala poveste a lui Zweig (1)

Noapte fantastică (partea I)

Însemnările de mai jos au fost găsite făcute pachet şi pecetluite, în biroul baronului Friedrich Michael von R… după ce acesta căzuse în lupta de la Rawaruska, în toamna anului 1914, ca locotenent de rezervă austriac, într-un regiment de dragoni. Familia sa, orientându-se după titlu şi mulţumindu-se să arunce doar o privire superficială pe aceste foi, a presupus că sunt doar o operă literară a defunctului, aşa că mi-a predat mie însemnările ca să le cercetez şi m-a însărcinat cu publicarea lor. Eu însă nu consider de loc că însemnările acestea sunt o povestire născocită ci, până în cele mai mici amănunte, o întâmplare reală din viaţa celui dispărut. Astfel, public propriile-i dezvăluiri, fără să modific sau să adaug ceva, trecându-i numele sub tăcere.

Timisoara - 16 ani sub Ciuhandu

Spuneam ca am avut un soc plimbandu-ma pe strazile Timisoarei. Dupa 16 ani de administratie de tip Ciuhandu, asa arata unul dintre cartierele orasului si va asigur ca mai toate celelalte arata la fel, daca nu si mai rau. Singurele care nu intra in categoria asta sunt cele dezvoltate de particulari. Pare de necrezut, dar asta e realitatea. Asta este rezultatul celor 16 ani in care Ciuhandu, supranumit "reperul moral", "continuatorul lui Coposu" etc, a condus orasul impreuna cu echipa lui (Orza, Sasca etc). Cu aceste realizari va ramane el in istoria Banatului. Poftiti de admirati:

Aici functioneaza un cabinet medical

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(39)

Un cal de rasă

E destul de urîtă. Totuşi e delicioasă!

Timpul şi Dragostea au însemnat-o cu ghearele şi i-au arătat cu neîndu­rare ceea ce fiecare minut şi fiecare sărut răpesc din tinereţe şi prospeţime.

E cu adevărat urîtă; e furnică, păianjen, dacă vreţi, schelet chiar; la fel însă e licoare, leac balsamic, vrăjitorie! Într-un cuvînt, e delicioasă.

Relatia mea cu hartile topografice

Ia te uita ce-am gasit! Carevasazica a fost un timp cand unii se gandeau sa ma distinga :) Ce vremuri....

Orasul jegului

Astazi plecam spre Germania. Am dimineata la dispozitie pentru rezolvarea catorva mici probleme incapatanate. Dar vreau sa ajung sa fac si cateva poze, pentru ca mi se pare incredibil in ce hal arata orasul. Si nu ma refer la curatenie, ori la gropile din asfalt, ci la impresia generala de conglomerat de maghernite. Cel puzin zona vecina celei in care locuieste Mitza arata exact ca un cartier periferic al unui oras din anii 20-30. Ori asta nu se poate descrie, e nevoie de poze.

Ma poate intreba oricine: pana acum nu ai vazut lucrurile astea? Ii voi raspunde: cand eram la Sinaia, ma obisnuisem atat cu prezenta muntelui, incat nici nu-l mai observam - altii, veniti de aiurea, nu incetau sa se minuneze si sa comenteze frumusetea peretilor de stanca. Asa patesc si eu acum, cand nu mai stau in Romania, ci intr-o tara civilizata. Abia astazi, revenit dupa un an, observ dezastrul din jur. Si imi amintesc de un oarecare domn care, scriind pe un forum, se referea intotdeauna la Timisoara prin expresia "orasul jegului". Mi se parea deplasat pe atunci, dar Doamne! nu-mi vine sa cred cum arata Timisoara vazuta cu ochii unui traitor in Hanovra...

O iesire a lui Plesu (2)

Se mai întorc în ţară tinerii care au plecat în ultimii ani? Cred că aceasta este o problemă mare. La intervale regulate, România îşi pierde elitele.

Andrei Pleşu: Păi domnule, dacă vor simţi că au la ce să se întoarcă, se vor întoarce. Ce înseamnă să aibă la ce să se întoarcă? Să simtă că dacă se întorc găsesc un loc de muncă şi să simtă că dacă găsesc un loc de muncă vor fi retribuiţi onorabil. Deocamdată, dacă se întorc, nu găsesc un loc de muncă, eu ştiu cum stau lucrurile cel puţin în plan universitar, cunosc foarte mulţi tineri care au acreditări strălucite de la mari universităţi din lume - doctorate, titluri, tot ce trebuie. Unii dintre ei au făcut aventura de a se întoarce şi când se întorc găsesc universităţi etanşe, unde nu pot pătrunde, dintr-un motiv sau altul. Fie că dă statul o lege care e încă în vigoare că nu se mai acceptă un timp angajări, fie că aceia din corpul universitar se baricadează şi nu intră nimeni în plus. 

Legendele Olimpului (66)

Cora se intoarce la Demetra, dar...

        S‑a coborât Hermes la zeul morţilor, rugându‑l s‑o lase liberă pe Cora. Şi Hades n‑a avut ce face, a trebuit să se supună. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de‑a pleca – din jumătatea unei rodii.

Mâncând‑o, Cora se legase să se‑ntoarcă iar la Hades. Şiretul zeu ţinea s‑o aibă pe mândra Cora, să n‑o piardă în nici un chip, ca să‑i însenineze viaţa în mult prea tristele‑i ţinuturi.

Călăuzită deci de Hermes, Cora s‑a‑ntors cu voie bună la mama sa, sus pe pământ. Mama şi‑a strâns copila‑n braţe, dar, bântuită de un gând ce‑o‑nspăimântase mai de mult, a întrebat‑o de îndată:

— Nu cumva‑ntunecatul Hades ţi‑o fi dat fructul unei rodii, să guşti dintr‑însul la plecare?

O iesire a lui Plesu (1)

Ce facem cu România, domnule Pleşu?

Eu cred că din România, la ora asta, lucrul care lipseşte în cel mai înalt grad - şi măsor bine cuvintele, iar unii o să se mire că tocmai eu fac această declaraţie - este patriotismul. Prin patriotism înţelegând, însă, nu să răcneşti, cu lacrimi în ochi, „noi suntem români”, nu să te îmbeţi la chefuri de Crăciun şi să îţi aduci aminte de Ştefan cel Mare, nu să vorbeşti despre ţărişoară, ci să uiţi de tine ca să faci ceva pentru comunitatea ta. Eu nu cunosc în momentul acesta un politician capabil să uite de sine. Toţi sunt umflaţi de sinele propriu. De cariera lor, de imaginea lor, de duşmăniile lor şi de ambiţiile lor. Eu nu recunosc în niciunul un interes real pentru binele ţării. Problemele ţării sunt doar un material pentru un discurs electoral. Este foarte rentabil discursul patriotic în campanie, la câte un talk-show. Dar în viaţa de zi cu zi, eu nu am senzaţia că pune cineva mai presus acest interes comunitar.