La terminarea celui de-al doilea an trei de facultate, am luat hotararea sa vand un mare numar de carti de matematica, din cele pe care le studiasem mai mult sau mai putin de-a lungul anilor. Erau cateva pe care nici macar nu aveam habar de unde le luasem si cu atat mai putin pentru ce le luasem, intrucat nici macar nu le deschisesem vreodata.
Am intocmit o lista cu titluri si preturi si am pus-o la avizier. Am asteptat multa vreme sa ma caute cineva - la camin sau la sala de seminar. Din pacate, absolut nimeni nu parea interesat, cu toate ca aveam si cateva titluri din cele importante (Analiza lui Rudin, Algebra comutativa a lui Atiyah si McDonald etc).
Singura reactie legata de cartile mele a venit la un moment dat dinspre domnul Iftimie - profesorul de ecuatii cu derivate partiale - cel a carui materie mi s-a parut cea mai dificila din intreaga facultate, omul la ale carui examene lipsisem ca sa pot repeta anul trei. Ceva mai deprimant decat felul in care preda acest Iftimie nu-mi fusese dat sa intalnesc. Sa zicem ca vorbea despre ecuatia caldurii si problema lui Cauchy. O prezenta, povestea cate ceva despre ea, dupa care odata il auzeai: "Din pacate, nu se pot gasi solutii decat pe niste vecinatati foarte mici ale punctelor cutare" etc etc. Asadar, totul era "din pacate" - iti venea sa si plangi daca erai mai sensibil.
Ei bine, domnul Iftimie a parcurs, la avizier, lista mea de carti si o observat acolo un anume titlu, ceva cu analiza armonica, nu mai stiu cu precizie. Atat de bizar i s-a parut ca eu, studentul repetent Baz, sa detin acel titlu, incat a simtit nevoie sa discute si cu altii pe aceasta tema. Asa se face ca prin cinci-sase guri, chestia a ajuns si la mine. "Uau - mi-am zis - acum Iftimie crede ca eu citesc asemenea lucruri, bine ca nu i s-a nazarit asta inainte de examen, ca ar fi avut pretentii mult mai mari de la persoana mea".
Ei bine, dupa vreo luna si ceva, numai ce ma pomenesc cu un tip, student in anul doi, ca ma cauta si-mi zice ca el vrea sa cumpere toate cartile - inclusiv aia cu analiza armonica. I le-am vandut cu multa bucurie, ba am mai ramas si amici. Din pacate, am uitat cum il cheama, dar viata avea sa mi-l aduca din nou in preajma intr-un fel la care nu stiu daca s-ar fi putut gandi cineva vreodata. Despre asta o sa scriu intr-o postare viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu