Paleta de culori

Alaltăieri seară, am mers la apartamentul unde a stat mama, la întâlnirea cu un domn care urmează să-mi aducă un pat. A mers și Maria cu mine, să vadă cum arată acum, după ce am refăcut camera cea mai afectată de inundație. Pe la 8 și jumătate, a sosit domnul cu patul, i-am explicat ce vreau, a făcut o schiță, apoi a scos o paletă de culori, ca să-mi aleg nuanța preferată. I-am spus Mariei să aleagă ea. Bineînțeles că la început a zis că vrea albastru, dar apoi a înțeles că lemnul patului trebuie să fie în acord cu parchetul și mobila. Așa că a ales ceva potrivit. Să zicem cam ca în paleta asta, mostra încercuită.

Cateva expresii latinesti

Ab urbe condita = de la intemeierea orasului;

*  romanii incepeau numararea anilor de la intemeierea Romei;

Abyssus abyssum invocat = prapastia cheama prapastie;

*  Psalmii, 43,8; in sens uzual: o greseala atrage dupa sine o alta greseala;

Acta est fabula! = piesa a fost jucata!

*  formula care anunta sfarsitul unei reprezentatii in teatrul antic;

Alea iacta est = zarurile au fost aruncate;

*  Suetoniu, “De vita XII Caesarum”; cuvintele lui Cezar la trecerea Rubiconului; potrivit regilor republicii niciun general roman, venind din nordul Italiei spre Roma, nu avea voie sa treaca acest rau in fruntea armatei pe care o comanda; indica o decizie irevocabila, luata dupa indelungi ezitari;

Emoticons

  :))     ;))    ;;)      :D     ;)   :p      :((      :)      :(    :X     =((     :-o      :-/   :-*   :|    8-}   :)]   ~x(  :-t     b-(           :-L  x(   =)) 

Nu ma pricep, dar daca m-as pricepe, maaaamaaaaaaa ce emoticoane as face eu!

O senzație

În sfârşit am isprăvit ciorba începută de dimineaţă. A tot trebuit să plec, lăsând oala pe foc, însă până la urmă am reuşit. Niciodată în viața mea n-am făcut o ciorbă mai fragmentată.
Dimineaţă, pe la 9, am mers în piaţă după borş. De obicei iau din supermarket borşul "Dănilă". De câte ori îl pun în coş, îmi amintesc de motanul Dănilă din filmele cu Veronica şi văd figura lui Dem Rădulescu. Azi însă am luat din piaţă. Singura femeie care avea borş era o ţărancă grasă, îmbrăcată cu un pulover din ăla gri, cu dungi verticale, foarte gros, făcut probabil chiar de ea cu andrelele. Pe cap avea o broboadă maro, cum au aproape toate ţărăncile care vin la piaţă. Stătea aşezată în spatele tarabei şi moţăia, dacă nu cumva chiar dormea. Am bătut cu unghia în capacul uneia dintre sticlele cu borş şi femeia s-a trezit. "Cât costă?" am întrebat-o. "Doi lei litrul", mi-a răspuns. Am luat două sticle "de jumate", i-am întins doi lei, şi în momentul ăla am simţit-o că-i pare rău. Îşi dăduse rapid seama că aş fi cumpărat şi dacă cerea trei lei, dar acum ce să facă, apucase să zică un preţ şi nu mai putea să dea înapoi.
Senzaţia asta că puteam să cer mai mult am avut-o şi eu de câteva ori în viaţă. Indiferent că am vândut un apartament sau o carte de poveşti. Şi cred că fiecare om care vinde ceva simte măcar o secundă senzaţia asta. În afară, desigur, de cei care îşi stabilesc un target şi, când îl ating, sunt mulţumiţi, fără să le pese că l-ar fi putut depăşi. 

Josnicie

Dupa lichidarea lui Geoana, tot felul de pesedei vin la televizor si il terfelesc. Aflam ca omul e incapabil, oscilant, incompetent, tradator, prostanac si cate altele. Si, culmea, toti spun ca stiau asta de la bun inceput. Intrebarea este: nu cumva prin asta pesedeii aduc dovada clara ca nu au vrut un presedinte pentru Romania, ci un om de paie, aflat sub control, care sa fie paravan pentru interesele de tip mafiot ale gastilor din PSD? Daca se mai indoieste cineva de asta, este un mare naiv, ca sa nu spun mai mult.

Comanda Comenzilor

Mi-am adus aminte, privind un reportaj despre armată, de una dintre cele mai aberante şi, în acelaşi timp, eficiente comenzi din câte mi-a fost dat să aud. Comenzile sunt ordine de tipul: „Culcat!”, „Pas alergător!”, care obligatoriu se răcnesc. Atenţie, exprimarea corectă este „se răcnesc”, nu „se rostesc pe un ton sonor şi ferm”. Când zic „se răcnesc” am în vedere o deversare sălbatică de zgomote provenite de undeva direct din rărunchi, rugoase, buruienoase şi solzoase, care durează maximum cinci secunde şi prin care se transmite voinţa unui individ de a-i pune pe alţii să execute ceva. Ei bine, cum spuneam, printre aceste comenzi se află una aparte. Una aberantă în cel mai înalt grad dacă te uiţi la ea din postura celui care trebuie să o execute, dar super-eficientă dacă o priveşti din înălţimea celui în favoarea căruia este răcnită. Ea sună în felul următor: „Atenţiune, încetaţi!”

Armata si bunul Dumnezeu

Ceea ce ne cere Biserica este dezarmant de simplu. Anume: sa credem ca exista viata dupa moarte, ca sufletele pleaca din corpuri si se duc la Judecata, dupa care cei buni merg pentru eternitate in Rai, cei rai merg pentru eternitate in Iad si gata. Asadar, viata noastra pamanteana e asa, un fel de punere la incercare, cumva ca anii de armata pe care-i faceau pana nu demult in Romania, obligatoriu, baietii pe la 18 - 20 de ani. Daca te porti bine, iesi de-acolo cu grad si, in caz ca ulterior izbucneste, Doamne fereste, un razboi, ajungi sa comanzi trupele si ai sansa unica de a deveni erou al tarii tale. Daca te porti rau, ramai soldat prost si dupa aia, la razboi, devii simpla carne de tun.

O diferenta notabila ar fi ca armata poti s-o fentezi, nu insa si viata.

O poveste coreeana

POVESTEA LUI HUH SAENG

Într-o colibă modestă acoperită cu stuf din Valea Namsan trăia o pereche săracă, domnul şi doamna Huh Saeng. Bărbatul nu ieşise din casă de şapte ani şi nu făcea decât să stea cu nasul în cărţi, în odaia sa.

Într-o zi, înlăcrimată, nevasta i-a zis: „Uite ce, omule, la ce bun să tot citeşti atâta? Mi-am trecut tinereţea spălând şi cosând pentru alţii şi cu toate astea nu am decât o singură haină şi o singură fustă de purtat, iar de trei zile nu am mâncat nimic. Mi-e foame şi mi-e frig. Aşa nu se mai poate!” 

Asa si nu altfel

Sunt la Racoasa, la Costica. Ar fi multe de cautat, de regasit, nu am rabdare sa scriu acum despre ele. In orice caz, Costica este acelasi. Nu cred ca va fi vreodata altul, nici nu vreau asta. S-a intamplat o chestie: el cauta un disc, dar a dat peste altul, care incepea cu o anumita piesa - "Intoarcerea taranului", cantata de Hrusca. Atunci cand a gasit piesa aia, a uitat ce cauta si a ramas prosternat in fata sursei de muzica. De ani si ani, respectiva piesa il face sa planga. N-am mai putut discuta cu el pana nu s-a terminat. Am o poza cu Costica, ascultand piesa cu pricina. Iat-o:

Una dintre strofe este geniala. Uite:

Si nu uita, din cand in cand

sa mai si mori, cum se cuvine.

In toti urmasii renascand,

cum toti stramosii sunt in tine.

O poveste a lui Voicu Bojan

Povestea hamsterului care nu voia să zică muuu
A fost odată un hamster bălţat, pe care copiii  îl  botezaseră Văcuţa, cu toate că de la natură era băiat. Era moale şi cuminte, se mişca lent, cu o prudenţă exagerată faţă de lumea oamenilor. Deşi în cuşcă avea o mică roată din inox, numai bună de alergat, nu o mai folosea demult. Când era mai mic se dădea ore în şir, iar rotiţa trebuia unsă mereu, ca să nu scârţâie. Mai ales noaptea, când se dădea cel mai cu foc. Într-o bună zi, a înţeles faptul că datul pe rotiţă nu ducea de fapt nicăieri, aşa că nu s-a mai dat. Îi plăcea în schimb să doarmă mult. Îl găseai mereu învelit cu o bucată de cârpă neagră, pe care stăteau lipite bucăţi de rumeguş. Uneori reuşea să se ascundă cu totul atât de bine încât aveai impresia că nici măcar nu exista.

Suzana - telenovela continuă

Am scris acum câteva zile despre Suzana din Popteleac, fosta mea „bonă” din anii 60. http://totusipovestile.blogspot.com/2011/11/cand-eram-mic.html

Ei bine, azi m-a sunat domnișoara secretara de la Gârbou. Mai bine zis, mi-a dat bip. Eram în mașină, am sunat automat înapoi și am stat cu ea de vorbă. Ce credeți că mi-a spus? În primul rând că până ieri a uitat să se intereseze de problema mea. În al doilea, că nu a apucat să întrebe prin sat, însă azi dimineață și-a amintit și a întrebat-o pe mama ei. Iar mama ei, culmea culmilor, o cunoștea pe Suzana. O cunoștea chiar bine, pentru că povestea ei o impresionase. Încă nu știu toate amănuntele, dar am aflat că multă vreme după ce plecase de la Sinaia și revenise la părinți, în Popteleac, Suzana era auzită fredonând o melodie in care se repetau niște versuri: „cei trei brazi de la Sinaia”. Se pare că ea a fost tare nefericită că nu s-a putut întoarce acolo, ca să aibă grijă de mine. Au trecut anii și Suzana s-a măritat cu un mureșean. S-au stabilit la..... Timișoara și au doi copii. Pe unul dintre ei îl cheamă ..... Raul.

O fotografie

Cea mai frumoasa fetita din lume

Rămânerea în pat

În cazul Apostu, primarul de la Cluj corupt până la nivel de celulă, au apărut înregistrări SRI ale unor convorbiri telefonice. Protagoniștii sunt Călin Stoia, amic de-al lui Apostu și un „afacerist” din Argeș.  Acest Stoia, care este administrator și acționar al firmei de salubritate Brantner-Vereș , poartă următorul dialog cu cel din Argeș:

Stoia Calin: Stai putin, e foarte important cine trebuie sa plateasca banii astia. Primaria, care trebuie sa-i primeasca de unde?

Afacerist Argesean: De la Guvern.

S.C.: De la Guvern ce? De la Fondul de rezerva?

A.A: Da, Fondul de rezerva.

S.C.: Ala-i la dispozitia primului ministru.

A.A: Da, pai asta ti-am zis, ca ala merge…

Catalin Stoia - omul care nu se da jos din pat pentru numai o suta de mii de euro

O întâmplare complet absurdă

Există un tip care se numește Nancy Brandes. Presupun că mulți au auzit de el, mai cu seamă dintre cei care au acum peste 45 de ani. Nancy Brandes este unul dintre membrii fondatori ai trupei Roșu și Negru. 

Intamplarea face că unul dintre vechii mei amici, pe nume Tibi (care, din păcate, a plecat dintre noi - Dumnezeu să-l odihnească), l-a cunoscut destul de bine pe Brandes în vremea când era student. Asta se intampla înainte de 1975, an în care Brandes s-a stabilit definitiv în Israel. Cei doi aveau un prieten comun și, într-o seară, tustrei stăteau la o terasă undeva, cu o bere și niște mici în față. La un moment dat, Brandes și tipul acela s-au tot împuns cu niște replici, ajungând la un moment dat să își spună lucruri nu tocmai plăcute.

Nancy Brandes

Nemulțumirea diavolului

În vremea când locuiam la Sinaia împreună cu soția mea, Luminița, în fiecare duminică mergeam la Mănăstire pentru Liturghie. A fost perioada cea mai intens religioasă din viață mea, din punct de vedere tehnic, dacă-mi este permis să mă exprim așa. Adică spuneam rugăciunile seara și dimineața, mergeam la slujbe, țineam posturile. Țin minte că într-un an chiar am ținut postul Paștelui și apoi și pe cel al Crăciunului, așa cum scrie la canon.

O poezie a lui Karl May

CEA MAI CUMPLITĂ DINTRE NOPŢI
Cunoşti tu noaptea ce-n văzduh se lasă
Pe vânt turbat şi-n răpăit de ploi,
Când nu e stea pe bolta-ntunecoasă
Şi niciun ochi nu vede prin puhoi?
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face;
Deci culcă-te în tihnă, dormi în pace!

Karl May

Înșelarea

Un îndemn important pe care ni-l dă Cristos este să nu trăim singuri. Ori asta înseamnă mult mai mult decât a trăi doi oameni într-o casă. Doi oameni pot avea un trai în comun, pot dormi în acelaşi pat, dar să fie, în realitate, singuri cuc. Cristos ştie asta, mai ştie şi că suntem foarte slabi şi fără ajutorul lui nu putem face nimic şi atunci intervine. Cum intervine? Simplu de tot: ne spune ce avem de făcut, apoi aşteaptă ca noi să facem. Ar trebui să ne pese unul de celălalt, să ne intereseze ce se întâmplă cu „aproapele nostru”, cu atât mai mult cu cât acel aproape e soţul, soţia, fratele, copilul, mama etc. Şi dacă facem asta având în minte îndemnurile lui Cristos, atunci el îşi va ţine promisiunea: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. (Matei, 18.20)

O poveste chinezeasca

GRĂDINA ZEIŢEI DE JAD
    Grădina Zeiţei de Jad se află pe coasta Muntelui Peştera Vrăjită. De fapt, Grădina Zeiţei de Jad nu este decât un deluşor. Bătrânii spun că pe vremuri pe Mun­tele Peşterii Vrăjite erau numai pietre goale: nu creştea nicio rădăcină de copac, niciun fir de iarbă. Oamenii care locuiau acolo, toţi spărgători de pietre, erau săraci lipiţi pământului; vântul şi căldura îi pârjoleau, sudoarea le curgea în ochi, buzele li se uscau şi crăpau. Visau pomi încărcaţi cu fructe, izvoare cristaline, dar visul lor ră­mânea numai vis. Într-o zi, nu se ştie când s-a întâm­plat, pe creasta muntelui a răsărit un piersic. Băteau ploile şi vântul, apele din munte cărau cu ele pietrişul, dar micul piersic rămânea bine împlântat şi creştea de-ţi era mai mare dragul.
   

Ziceri

Din intelepciunea transmisa pe mail
Pentru a dezbraca o femeie tanara trebuie sa o imbraci bine in prealabil.
Am mult curaj, dar mi-e frica sa-l folosesc.
Prostia e mai putin densa decat inteligenta. De aceea e tot timpul deasupra.
E mai usor sa faci copii, decat oameni.
Unii merg la biserica in speranta ca Dumnezeu verifica prezenta.
Inainte de a negocia cu lupul, pune-i botnita.
Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim.
Deosebim doua tipuri de pedepse: cu moartea si cu viata.
Incearca sa definesti nimicul. Vei avea nevoie de multe cuvinte.
Mediocrul se simte bine intre spirite marunte. E singurul loc unde pare mare.
Marea taina a existentei noastre nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti.
Am locuit un timp in sufletul unei femei. Mare inghesuiala.
Nu-i cereti unei femei imposibilul. E capabila sa vi-l dea.

Hai la DEX

Exista o formulare pe care o folosesc foarte multi dintre cei care se perinda pe ecrane, fie ca sunt politicieni, fie ca sunt jurnalisti, fie ca...nu mai insir alte categorii. Formularea aia suna asa: "este normal si firesc". Buuuun. Deci normal si firesc. Hai sa mergem la DEX. Ia uite ce gasim acolo:

NORMÁL, -Ă adj. 1. Firesc, comun, obișnuit. 

FIRÉSC adj., s. 1. adj. Natural, normal, obișnuit.

Ei, sa imi explice mie alde Ciuvica, Dragotescu, Ponta, Oajdea, Boc, Paleologu si ceilalti vreo 200 de indivizi: cum vine asta? Pai daca normal inseamna firesc si firesc inseamna normal, atunci "normal si firesc" inseamna "normal si normal" sau "firesc si firesc". Dar ce fel de lighioana trebuie sa fii ca sa te exprimi in halul asta? Pentru ce sa spuna un om sanatos la cap ca mersul pe jos este normal si normal? Poate vreunul dintre utilizatorii acestei nefericite formulari sa-mi indice un lucru care este normal si nefiresc, sau unul firesc si anormal? 

 

Exagerarile Bisericii. Porunca IV

Exagerarile Bisericii: Porunca IV

Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica. 

Indivizi pierduti, incalcand A Patra Porunca

Versuri pe cer

Cotrobairea

Ia te uita peste ce dau eu cotrobaind prin hartii! Ce mai vremuri... Ciorbea... Congrese... Intalniri... Planuri... Oricum, de demisionat nu am demisionat niciodata. De dus pe la ei nu m-am mai dus niciodata. Nu e amuzant? Dupa toate socotelile, eu sunt inca membru PNTCD, pentru ca nu am fost exclus si nu am demisionat. Dar in care PNTCD, ca sunt vreo 5? Poate sunt membru in toate, ma gandesc ca fiecare cum se supara si face un nou PNTCD, ia cu el baza de date. Nu ar fi asta o performanta demna de Cartea Recordurilor? Oricum, stiu ca se practica.

Pictopoezie

Snobism

Recunosc cinstit ca nu sunt unul dintre partizanii artei moderne, mai cu seama cand vine vorba de anumite excese ale ei. Sunt tablouri care mie nu-mi spun absolut nimic, dar care sunt expuse prin toate muzeele celebre si se vand cu milioane de dolari. Exista, spre exemplu, un pictor rus, pe nume Kazimir Malevici, care a produs o lucrare intitulata "Patrat negru". Iat-o:

Apocalipsa PSD

Azi, 13.11.2011, Mircea Geoană a primit lovitura de grație de la cei care cu numai doi ani în urmă îl numeau „cel mai bun produs politic românesc” și în multe alte feluri, cu multe epitete din cele care se foloseau îndeobște în legătură cu Corneliu Coposu. Liderii partidului, întruniți la Comisia de Integritate au votat excluderea acestui mare om din PSD. Cel mai probabil, el va fi exclus. Râsul este deja homeric.
Dar iată ce am descoperit, uitându-mă la scorul cu care a trecut propunerea de excludere, anume 43 la 5. Este vorba de intevenția nemiloasă a lui 11, număr care, deși n-a produs Apocalipsa generală, văd că generează diverse apocalipse mai mărunte. Azi a început apocalipsa PSD, să vedem ce mai urmează. Acum fiți numai atenți la descoperirile mele, comparabile doar cu catrenele lui Nostradamus.

O poezie a lui Bogdan Suceavă

Pierdut in biblioteca Aleph

venise toamna când poezia s-a făcut ilizibilă
rătăcirea pe uriaşa hartă

se cerea oprită

Aleph

Scrâșnetul filosofului

Scriam la un moment dat despre Cioran și Friedgard Thoma - cea pe care Liiceanu o denumea "Capra Metafizică". Astăzi, prin intermediul unui amic mai mult virtual, mi-am amintit din nou de cuplul Cioran - Thoma, dar mai cu seama mi-a revenit în minte măgăria lui Liiceanu. De ce, adică, să vorbeşti de o femeie în termenii ăştia?

O comparatie

E ora 4:17. In acest moment, pe You Tube, piesa Bad Romance a lui Lady Gaga are 426,654,736 de accesari. In acelasi timp, Recviem-ul lui Mozart are, in varianta filmata direct in sala si condusa de Karl Bohm, 1,195,481 de accesari, iar in varianta urcata de un oarecare madhammu, care a facut un clip din imagini cu portrete ale lui Mozart, are 13,306,132 de accesari. Mai sunt si alte variante, dar la o estimare rapida, ele nu ating, luate impreuna, 20,000,000 de accesari. As putea spune ca Lady Gaga este, in randul celor care acceseaza Internetul, de peste 20 de ori mai populara decat Mozart.

Mozart a murit in 1791, la varsta de 35 de ani. Muzica lui a avut la dispozitie 220 de ani pentru a se face cunoscuta. Lady Gaga este vie (si, vorba lui Svejk, inca ce vie!), iar muzica ei este deja cu mult mai cunoscuta decat cea a lui Mozart. Pare ceva curios, dar la o analiza mai atenta, nu e. 

Ceea ce vreau sa spun eu este ca am convingerea ca peste 220 de ani, nimeni, dar absolut nimeni, nu va sti cine a fost Lady Gaga, cu exceptia, eventual, a unora care vor administra baze de date si se vor distra accesand diveste chestii din trecut. Si mai cred ca atunci cand se va intampla asta, Mozart va fi in continuare cunoscut de multe milioane de oameni.

Informatii inutile (3)

HEMISTIH este singurul cuvânt care începe şi se termină cu litera „H”.
JIVRAJ este singurul cuvânt care începe şi se termină cu litera „J”.
XEROX este singurul cuvânt care începe şi se termină cu litera „X”.
Cel mai lung cuvânt terminat în:
G: OTORINOLARINGOLOG (17 litere)
H: COMMONWEALTH (12 litere)
J:  ELECTROAPARATAJ (15 litere)
P: OFTALMODIAFANOSCOP (18 litere)
V: HIDROAMELIORATIV (16 litere)
X: HIDROPNEUMOTORAX (16 litere)
Y: HIGHFIDELITY (12 litere)
Z: MICROELECTROBUZ (15 litere)

Un sentiment

Ma tot incearca o dorinta de a face niste lucruri pe care le-am lasat in ne-lucrare. Dar nu oricum, ci cu sentimentul pe care-l aveam cand eram copil si faceam cate un troc cu mama sau chiar cu mine insumi. Mi se intampla uneori sa n-am chef de scoala, pentru ca orele din ziua aia nu ma interesau deloc. Si atunci, mama ma lasa sa stau acasa cu cate o conditie: sa lucrez 20 de probleme la mate, ori sa imi pun la punct caietele nu stiu la ce materii, sau sa citesc ceva din lecturile obligatorii. Acceptam intotdeauna si chiar faceam ce ma angajasem. Apoi, au venit si momentele in care ramaneam acasa fara ca mama sa stie. Stateam acasa si faceam ceva anume, care nu avea cum sa nu fie mai important decat orele de desen tehnic. Si imi inchipuiam scena cu mama venind acasa suparata si incepand sa ma ia la intrebari, la care eu urma sa-i arat ceea ce facusem, mai important decat scoala si ea avea sa se lumineze la fata etc.

Ei bine, ma incearca acel sentiment, demult uitat. Vreau sa fac anumite lucruri in loc de ceea ce fac acum si sa simt raportarea la cineva care are sa se bucure si o sa-mi spuna "bravo, ai facut ce trebuie, mai bine ca ai facut asta si nu cealalta, era importanta si cealalta, faptul ca nu ai facut-o are niste consecinte nu tocmai placute, insa esti exonerat de orice vina, pentru ca ai facut ceva mult mai important". Dar la cine oare ma raportez? In fata cui trebuie sa dau examenul? De cine ma ascund si cine astept sa ma mangaie pe crestet?

Pacanitul

Motivul pentru care am hotarat sa nu mai intru niciodata intr-un sediu de banca altfel decat cu casti pe urechi, este ca nu mai suport pacanitul. Ce pacanit? Va explic imediat.

Pana acum cativa ani, aveam de-a face cu mai toate bancile din Timisoara. Mergeam tot la doua zile pe la ei, pentru diverse operatiuni. Coada fiind, ma instalam comod intr-un fotoliu si ma simteam nemaipomenit de bine. Mai ales iarna, cand era frig afara, ce senzatie era sa stai in fotoliu, in sediul unei banci, la caldurica, si sa privesti oamenii plini de zapada trecand prin fata geamurilor... Era deosebit de reconfortant, simteai ca nu-ti lipseste nimic, ca esti protejat, aveai un fotoliu adanc, aveai confort, banii ti-i dadea (ti-i si lua, ce-i drept) banca si nu oricum, ci prin intermediul unei domnisoare amabile, ce sa mai vorbim: raiul pe pamant.

Muntele. Ultima parte.

Epopeea munţilor şi-a primit consacrarea. O dată cu cucerirea Everestului, muntele cel mai înalt din lume, a dispărut un mit. De acum înainte, omul este stăpînul universului marilor înălţimi.

MAURICE HERZOG

Alpinismul nu este o loterie. Nu toţi alpiniştii termină la fel, căzînd mai devreme ori mai tîrziu în prăpăstii. Noi credem în tehnică şi pregătire. Noi nu sîntem prizonierii muntelui, ci cuceritorii lui.

EVGHENI ABALAKOV

Un document exceptional

Despre noroc si nu numai

Si pentru ca tot veni vorba de apocalipsa personala, mi-a zburat gandul la o problema fundamentala a existentei: legatura oculta dintre noroc si cacat. 

Toata lumea stie ca atunci cand te plimbi impreuna cu cineva si, neatent fiind, calci intr-un rahat de caine, o cacareaza de oaie, o balega de vaca sau ceva similar, imediat cel/cea care te acompaniaza va zice: "asta aduce noroc". Mai mult, daca ai un noroc neasteptat si cineva, un cunoscut, observa asta, te va intreba numaidecat: "ai calcat intr-un cacat?" Mie mi s-a intamplat asta de fiecare data si trebuie sa recunosc ca numarul acestor intamplari nu a fost chiar neinsemnat.

Despre corp

Mii de miliarde de celule In organism exista mii de miliarde de celule, de 200 de tipuri diferite. Aproximativ 10% dintre acestea sunt "nemuritoare". Celelalte sunt celule care, la un moment dat, mor, fiind in permanenta inlocuite de unele noi. Mai exact: in fiecare minut mor si sunt inlocuite 3 miliarde de celule. O celula masoara 0,07 mm - daca am insira toate celulele una dupa alta, am obtine un lant cu o lungime de 15.000 km. 2 metri patrati de piele Putini stiu ca pielea este un organ, si inca cel mai mare din organism. Suprafata sa masoara 2 metri patrati, iar greutatea variaza intre 2,5 si 4,5 kg. In fiecare an, 200 g de celule moarte se detaseaza de epiderma noastra. Pana in jurul varstei de 25 de ani, celulele imbatranite sunt inlocuite la fiecare 28 de zile, lasand suprafata pielii neteda si lucioa-sa. Pe masura ce trec anii, acest proces de reinnoire a celulelor isi incetin 757h71h este ritmul, nemaifiind la fel de eficient ca in tinerete - iata de ce, dupa 30 de ani, debuteaza imbatranirea cutanata si incep sa apara mult temutele si hulitele riduri.

Minutul apocaliptic

Cel putin senzational! Aseara pe la 11, ma gandeam sa ma culc, fericit ca am sacapat iarasi de apocalipsa. M-am uitat deci la ceas si ma pregateam sa inchid taraba, cand mi-a venit ideea: ia stai sa treaca si 11:11 seara. Corect, nu? La 11:10, m-am uitat la ceas din nou, pregatit pentru orice. La si 11, am inceput sa privesc secundarul. La 11:11:11 am facut captura de ecran. Iata ce-a iesit:

O poveste din folclorul armean

Mincinosul

A fost odată ca niciodată un rege al Armeniei care, curios din fire şi în căutarea unei distracţii noi, şi-a trimis heralzii de-a lungul şi de-a latul ţării ca să dea citire proclamaţiei ce urmează: „Către tot poporul! Oricare dintre voi poate dovedi că este cel mai mare mincinos din Armenia va primi un măr cu totul şi cu totul de aur din mâinile măriei-sale, regele însuşi”. 

O idee

Prin martie, scriam despre felul in care am interactionat cu familia Ponta la targul Gaudeamus. Uite aici

Ei bine, prin octombrie ce mi-am zis eu: ia sa vad daca imi raspunde Daciana Sarbu si, mai ales, daca a citit cartea mea. Asa ca i-am scris pe Facebook. Ia priviti ce a iesit de-aici:

Cum se mai promoveaza carciumile

          Cînd inviţi la masă oaspeţi străini veniţi cu treburi în împestriţata noastră Capitală, e inevitabil să ţi se ceară „ceva specific românesc“. Politeţe? Curiozitate autentică? Cercetare etnografică? Puţin importă. Fapt e că trebuie să ai la îndemînă soluţii cu care să nu te faci de rîs. Soluţii ar exista. Dar multe dintre ele sînt riscante. Capeţi, de regulă, „românescul“ în varianta sa de almanah, cu „tradiţionalele sarmale“ (turceşti la bază, cum o arată şi numele), cu mititei (balcanici, chiar dacă reţeta noastră e mai provocatoare), cu tochituri grase, pre-hepatice, „mămăliguţă“ („polenta“ pentru cunoscătorul european), telemea (foarte) sărată, cîrnaţi olteneşti, fasole bătută sau iahnie, varză călită, saramură de crap. Toate scăldate în ţuică. Multă ţuică. Mai putem „servi“ (căci la noi nu serveşte doar chelnerul, ci şi clientul, dacă e băiat fin), mai putem „servi“, deci, şi vreo chifteluţă („pifteluţă“ pentru cei care, în loc de „pulover“, spun, jenaţi, „plover“), vreun pilaf (tot turcesc, de fapt), sau vreo „ciorbică“, urmate de clătite sau papanaşi. Dacă ai noroc, „preparatele“ sînt corecte, acceptabile ca preţ şi fără efecte digestive răscolitoare. Dacă nu, te trezeşti cu note de plată în care ţuica e mai scumpă ca whiskey-ul, pulpa de pui – mai scumpă ca somonul, iar mămăliga cu brînză – la fel de preţioasă ca icrele negre. În plus, totul e grăsuţ, prăjit bine şi înecat în mulţi decibeli lăutăreşti.

O poveste a lui Saadi

Maestrul de lupte

A existat cândva un maestru de lupte care stăpânea la perfecţie trei sute şaizeci de fente şi prize. Prinsese drag de unul dintre discipolii săi şi, cu timpul, l-a învăţat trei sute cincizeci şi nouă din acestea. Nu se ştie cum, dar, ca un făcut, nu au ajuns să o studieze şi pe ultima. Au trecut luni după luni şi tânărul a devenit atât de priceput în arta sa, încât îi întrecea pe toţi cei care veneau în arenă să-l înfrunte. Era cât se poate de mândru de îndemânarea dobândită astfel că, într-o zi, s-a lăudat în faţa sultanului că ar putea lesne să-şi învingă maestrul dacă nu l-ar reţine respectul pentru vârsta înaintată a acestuia şi recunoştinţa ce se cuvenea să i-o arate pentru învăţătura dată. Sultanul s-a înfuriat la auzul unei asemenea impertinenţe şi a poruncit să se organizeze pe dată o luptă între cei doi, în faţa întregii curţi.

Saadi

O limita

Numai ce am venit la comp ca sa caut ceva, cand aia de la Realitatea au si inceput cu 11.11.2011. M-am uitat la ceas: era ora 11:11. O simpla coincidenta, daca era una mai complexa, ar fi fost si secundarul la 11.

Jinduirea

Mă gândesc, de multe ori, cu jind, la mesele pe care le făcea Busea, bunica mea, pe când aveam 7-8 ani. Dintre felurile de mâncare, primele care-mi vin în minte sunt excelentele plăcințele cu carne pe care le alintam cu numele de "piroșcuțe" şi pe care mama nu a învăţat să le facă, aşa că, după moartea lui Busea nu am mai avut parte de asemenea specialităţi. Îmi mai amintesc şi de băutura fermentată numită "cvas", din care nu mă mai puteam opri să beau şi a cărei reţetă s-ar putea s-o mai găsesc prin hârtiile mamei.
Ceea ce mă face să jinduiesc după mesele alea este, însă, cu totul altceva: ritualul şi atmosfera.

O revelație

Azi dimineaţă, în timp ce plimbam căţelul, m-am uitat către geamurile apartamentului nostru şi, tocmai în acea secundă, în dormitor lumina s-a stins. Am văzut-o cu ochii minţii pe Maria întinzând mânuţa către comutator, apăsând clapa şi apoi ieşind în sufragerie. Un fapt banal, pe care de cele mai multe ori nu-l înregistrăm sau nici măcar nu-l observăm. Dar în dimineaţa asta am avut înţelegerea faptului că acolo, în apartament, s-a petrecut ceva irepetabil, unul dintre sutele de miliarde de lucruri mici care se petrec în fiecare clipă şi care nu se vor repeta niciodată.

Cum legifereaza americanii

Romboch, Virginia: Este ilegala angajarea in activitati sexuale cu lumina aprinsa 

Bozeman, Montana: Toate activitatile sexuale intre parteneri de sex opus in curtea din fata a casei, dupa lasatul intunericului, sunt interzise daca partenerii sunt dezbracati 

Helena, Montana: Legea permite ca o femeie sa danseze pe masa dintr-un restaurant sau un bar numai daca este imbracata cu haine care cantaresc cel putin 1,4 Kilograme 

Oxford, Ohio: Este ilegal ca o femeie sa se dezbrace in fata fotografiei unui barbat 

Skulbone, Tennessee: Femeile nu au voie sa satisfaca placerile sexuale ale unui barbat atunci cand acesta este la volanul oricarui autovehicul in miscare 

Extincția artelor

Ajung să cred că lumea se îndreaptă spre extincția artelor, care vor fi înlocuite cât de curând cu manifestări ale virtuozității. Ce vreau să zic, este că observ un interes tot mai scăzut pentru calitate, pentru interpretare, pentru măiestrie. Publicul este atras de cu totul altceva: de creatorul de artă, văzut ca un fel de competitor pentru intrarea în Cartea Recordurilor.
Sa luăm, de exemplu, dansul. Poate cineva să-mi spună repede câteva nume de balerini? Cred că din zece oameni dacă știe careva un nume. În schimb, fac pariu că din aceiași zece, 8 au auzit de Lord of the Dance și de șeful trupei, Michael Flatley. Ce fac tipii ăștia? Se sincronizează, aia fac. Vin cu 5o de oameni care bat cu tocurile în podele toți odată, la marele fix. Ah, mai fac ceva: dansează cu mâinile pe lângă corp. Bun, deci dansul clasic, baletul, nu mai interesează, este înlocuit, treptat, de forme moderne, în care accentul se pune pe sincronizare și  pe acrobație. 

Buturuga mica

Cum se intampla cate-o chestie pe plan politic, cum e retinut cate-un personaj mai important, cum se duce Basescu la nu stiu ce intalnire nu stiu pe unde, cum apar tot felul de smecheri care pun lucrurile cap la cap si scot cate o teorie conspirationista de doi lei. Recent, un smecher de tipul asta a scos din pipota ideea ca Basescu il ataca pe regele Mihai ca sa faca populara ideea de monarhie si apoi sa-l aduca pe tron pe printul Charles. Te doare mintea cand citesti astfel de prafuri securistice. 

Acum, dupa retinerea primarului spagar clujean Apostu, petrecuta exact in perioada in care in PSD a inceput scandalul Geoana, iata ce scot smecherii:

Apostu si Aposta

Bitter

Recitind povestea beţiilor lui Jack London, mi-am amintit de prima mea beţie, care cred că a avut loc când aveam 15-16 ani. Pe vremea aia locuiam cu mama la părinţii ei - Busea şi Bunelu. Adică mama şi tata nu mai stăteau împreună şi eu m-am dus cu mama. Nu am aflat niciodată cum s-au petrecut lucrurile cu despărţirea asta. Un divorţ oficial nu s-a produs, aşa că nu ştiu de ce am mers la mama. Probabil că a fost o înţelegere între ei şi eu am făcut obiectul negocierii. Mă rog, cum a fost, a fost.
Problema mea fusese pierderea vechii găşti. Îmi închipuisem că la noua adresă nu voi găsi o alta şi fusesem foarte nefericit. Numai că lucrurile luaseră o întorsătură favorabilă şi noua mea gaşcă mă făcuse s-o uit cu desăvârşire pe cea veche.

O povestioara a lui Jack London

Cea dintai betie

Când m-am îmbătat pentru prima oară, aveam cinci ani. Într-o dimineaţă caldă de vară, pe când tatăl meu lucra la câmp, am fost trimis la ferma care se găsea la o depărtare de vreo jumătate de milă, să-i aduc un vas mare cu bere.

- Ai grijă să nu-l verşi, mi se atrase atenţia, înainte de a pleca.

La 9 ani. Prima betie fusese demult consumata

Un articolas al lui CTP

Ce se întâmplă acum în PSD reflectă structura nereformată a acestui partid comunistoid. În PD, Petre Roman, fostul preşedinte, nu mai are niciun cuvânt de spus de ani de zile. În PNL, Radu Câmpeanu, Stoica, Stolojan sau Tăriceanu nu mai pot influenţa în clipa de faţă deciziile echipei Antonescu. PSD, în schimb, arată ca o secţiune preistorică prin straturi geologice. "Fosila" Iliescu poate bloca acţiunile echipei Ponta, ajutat de "mistreţul" Adrian Năstase. Mesajul către electoratul PSD e catastrofal: conflicte în partid, nehotărâre, lipsă de unitate. Muniţia livrată PDL, excelentă: PSD rămâne partidul lui Ion Iliescu.