De-ale lui Zoscenko (39)

Scrisoarea

La Leningrad trăiau doi soţi.

Soţul era salariat cu muncă de răspundere la o întreprindere comunală. Era un om încă des­tul de tînăr, voinic, dezgheţat şi, în general, ştiţi, energic, devotat cauzei socialismului şi aşa mai departe.

Şi cu toate că era un om simplu, de la ţară, şi  n-a făcut la vremea sa niciun fel de studii supe­rioare, cît a stat la oraş a învăţat şi el multe şi a citit mult, şi putea ţine cuvîntări în faţa ori­cărui auditoriu. Ba chiar era în stare să angajeze discuţii cu oameni de ştiinţă de diverse specia­lităţi, de la fiziologi pînă la electricieni inclusiv.

Aventurile lui Tom Sawyer(8)

Capitolul VIII

Tom mergea pe cărări lăturalnice, ca să nu dea ochii cu şcolarii care se înapoiau de la şcoală. Apoi domoli pasul şi-şi urmă drumul, mâhnit. Trecu de două-trei ori un firicel de apă, pentru că una din superstiţiile copiilor era că trecând o apă zădărniceşti orice urmărire. Jumătate de oră mai târziu, dispărea îndărătul casei Douglas, aşezată tocmai pe vârful măgurii Cardiff. Şcoala o lăsase mult în urmă, abia se mai zărea, departe, printre căsuţele din vale. Intră într-o pădure deasă, îşi croi drum până în inima ei şi se aşeză pe un petic de muşchi, sub umbra unui stejar. Nu adia o suflare. Zăpuşeala amiezii făcuse până şi păsărelele să amuţească. Firea toată era cufundată într-un somn adânc, întrerupt când şi când de bătaia îndepărtată a unei ciocănitoare, după care tăcerea şi însingurarea ce domneau peste tot locul se lăsau şi mai apăsătoare

Portretul lui Dorian Gray(9)

Ziua următoare, în timp ce Dorian Gray îşi lua micul dejun, Basil Hallward fu condus în cameră.

-  Sunt atît de bucuros că te-am găsit, Dorian, spuse el cu gravitate. Am trecut aseară şi mi s-a spus că eşti la Operă. Ştiam eu că e imposibil. Dar regret că n-ai lăsat vorbă unde eşti de fapt. Am petrecut o seară îngrozitoare, pe jumătate speriat că o tragedie ar putea fi urmată de alta. Ai fi putut să-mi telegrafiezi cînd ai auzit ce s-a întîmplat. Am citit despre asta aproape din întîmplare în ultima ediţie a ziarului The Globe pe care am luat-o la club. Am venit imediat aici şi m-am întristat că nu te-am găsit. Nici nu-ţi pot spune cît de îndurerat sunt. Îmi dau seama cît trebuie să suferi. Dar unde ai fost? Ai fost să o vezi pe mama fetei? O clipă mi-a trecut prin minte să vin după tine acolo. Au dat şi adresa în ziar. Undeva în Euston Road, nu-i aşa? Dar mi-a fost teamă să nu apăs inutil pe o durere pe care nu o pot uşura. Sărmana femeie! În ce stare trebuie să fie! Şi singurul copil pe deasupra! Ce a spus?

Parlamentarii „altfel”

Urmărind eu - pe sărite, ce-i drept - campania electorală, am văzut (ca de fiecare dată) diverși candidați care pretindeau că ei vor fi altfel decât ne-am obișnuit noi să vedem că sunt parlamentarii români. Nici măcar să râd nu mi-a mai venit, pur și simplu am fost uimit să văd că astfel de imbecilități încă mai țin în România. Carevasăzică, în pofida faptului că fiecare dintre noi a putut vedea cu ochii lui cum parlamentul s-a transformat într-o mare turmă de bivoli - o parte roșii, o parte de altă culoare - în care nu se întâmplă nimic altceva decât executarea comenzilor date de bivolari, cu toate că aproape nu există parlamentar fără dosar penal, deși vedem cum de îndată ce un parlamentar spune ceva sau acționează puțin altfel decât turma este dat afară sau cel puțin marginalizat, cu toate astea, ziceam, încă mai există indivizi care candidează promițând că vor fi altfel. Și, culmea culmilor, oamenii își pun speranțe în ei. Hai că asta e prea din cale-afară!

Dacă nu curge, pică

Cu ocazia ultimelor alegeri din ţara mea, am realizat că românii îşi doresc să trăiască pe mai departe după regula de aur "dacă nu curge, pică". Pentru că votul din ţara mea, în secolul XXI, este în continuare divizat între cei care doresc să meargă spre dreapta occidentală şi cei care doresc să meargă spre stânga de sorginte ceauşistă. În Franţa, oamenii au avut de ales şi ei între stânga şi dreapta - numai că acolo a fost vorba de stânga lui Hollande şi dreapta lui Sarko, ceea ce, fie vorba între noi, este cu totul şi cu totul altceva.

Mici intamplari cu animale (120)

Ploile repezi de vară sunt plăcute sălbăticiunilor mari. După zăduf şi după muscăria care le necăjeşte, animalele stau bucuros în duşul răcoritor. Adeseori, prinzîndu-mă un asemenea ropot de ploaie adăpostit sub cetina vreunui molid din margine de poiană sau de tăietură, am văzut ziua mare cerbi, ciute, că­prioare, mistreţi, ieşind la larg şi stînd în ploaie, fără să pască, numai de dragul ploii. Dar am văzut şi ciută cu viţel şi că­prioară cu ied conducîndu-i la adăpost cînd a început aversa.

Caprele negre şi căprioarele parcă presimt mai ales furtunile cu grindină şi din bună vreme caută adăposturi, unele ciudate. În două rînduri am avut prilejul să constat aceasta.

Faceti-va bine (197)

Muştarul alb

Denumire ştiinţifică: Sinapis alba.

Denumiri populare: muştar de grădină, rapiţă albă, rapiţă de grădină.

Prezentare. Muştarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Se întâlneşte în culturi, unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Muştarul alb are tulpinile ramificate, florile sale fiind galbene. Seminţele sunt alb-gălbui şi au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). Seminţele de muştar alb sunt folosite, cu succes, şi în aplicaţii medicinale, muştarul fiind un remediu din medicina tradiţională.

Substanţe active importante. Muştarul alb conţine, printre altele, câteva substanţe specifice: sinalbina, mirozina, mirozinatul de potasiu.

O poveste viscolita a lui Fanus Neagu

Strigătul

Era în ajun de Anul Nou, seara, după ora opt. Tânăr, înalt,  subţire, Ene Lelea colinda pe sub ferestrele casei, înfigând ramuri de brădişor în cercevele şi-n crăpăturile obloanelor. Dâre de lumină portocalie, strecurate umil prin ţesătura perdelelor, tremurau pe zăpada stârnită de vânt. Bătea crivăţul. In aerul rece, sonor, uscat de ger vreme de-o săptămână şi mai bine, vuietul viscolului, urcând din viroagele şi râpele câmpiei, năvălise pe neaşteptate, câteva clipe mai înainte. Acum vântul se înteţise, gâfâia, horcăia, prohodea. Prins în vârtej, teiul cel mare din grădină se zbuciuma şi trosnea, o foaie de tablă se izbea pe-un acoperiş, şi-n staul, berbecii îşi scuturau acioaiele, înspăimântaţi. Pe uliţe, troienii goneau despletiţi. Totuşi din malul râului şi până devale, la moară, în ferestrele caselor scânteiau lumini, semn că, şi pe înnoptate, satul întreg continua pregătirile pentru sărbătoare, febril şi robust.

Poveste de iubire(3)

În meciul cu Cornell am fost rănit. Din vina mea, fără discuţie. La o fază de joc, când eram cu toţii extrem de înfierbântaţi, am avut nefericita inspiraţie să mă refer la centrul atacant advers numindu-l "franţuz împuţit". Greşeala mea constă din trecerea cu vederea a faptului că patru din coechipierii lor erau canadieni - şi, aşa cum avea să se adeverească ulterior - foarte patrioţi, foarte vânjoşi în plus, şi, pe lângă toate astea, aflaţi cu toţii în raza de auz a vorbitorului, adică a mea. Colac peste pupăză, la insultă s-a adăugat injuria, căci în cele ce au urmat am fost penalizat pe loc. Şi nu cu penalty obişnuit: ci cu 5 minute pe tuşă pentru faultare gravă. 

Din povestirile vesele ale lui Hasek (3)

Dramă într-un act

Domnul Spachta, frizerul, se afla în plină activitate. Victima sa fusese temeinic săpunită de ucenic, iar dumnealui începuse s-o radă cu toată seriozitatea şi în acest timp îi vorbea:

            - Care va să zică, i-a venit pînă la urmă şi rîndul turcului. Jigodia asta de turc s-a întins, vorba ceea, ca o pomană ţigănească, pînă cînd italianul n-a mai putut răbda şi a spus: „gata, de aici pînă aici”, fiţi bun, stimate domn, şi lăsaţi, vă rog, capul pe spate.

Din povestirile lui Dürrenmatt(2)

Ajutorul de călău

Blocurile paralelipipedice de piatră sunt moarte. Aerul e ca de piatră. Pămîntul apasă din toate părţile. Din crăpături se scurge apă rece. Pămîntul supurează. Întu­nericul stă la pîndă. Cleştii de tortură visează. Focul lu­minează în somn. Chinurile sunt lipite de pereţi. Sta ghemuit într-un colţ. Urechea-i este atentă. Orele se tîrăsc. Se ridică. Sus de tot se deschide o uşă. Focul se trezeşte, izbucnind în flăcări roşii. Cleştele se mişcă. Fu­niile se încordează. Chinurile părăsesc pereţii şi coboară asupra tuturor lucrurilor. Camera de tortură începe să respire. Se aud paşi apropiindu-se.

Arhitectura si croitorie cu Dino Buzzati

Prăbuşirea Balivernei

Peste o săptămână începe procesul celor vinovaţi de prăbuşirea Balivernei. Ce-o să se întâmple cu mine? Vor veni să mă ia?

Mi-e teamă. E inutil să-mi repet că nu se va prezenta nimeni să depună mărturie împotriva mea; că judecătorul de instrucţie n-are nici cea mai mică bănuială cu privire la implicarea mea; că, chiar dacă aş fi fost incriminat, aveam să fiu cu siguranţă achitat, că tăcerea mea nu poate face rău nimănui; că dacă m-aş duce să mărturisesc din proprie iniţiativă, acuzatului nu i s-ar uşura situaţia. Nimic din toate acestea nu mă poate con­sola. De altfel, fiindcă, din cauza unei boli, cu trei luni în urmă a murit inspectorul contabil Dogliotti, asupra căruia plana principala acuzaţie, pe banca acuzaţilor va fi doar consilierul comunal de la Asistenţă. Dar este vorba de o incriminare pro forma; de altfel, cum ar fi putut să-l condamne, dacă ocupa postul doar de cinci zile? Cel mult, responsabil putea fi considerat consilierul anterior, dar acela murise cu o lună mai înainte. Şi răzbu­narea legii nu intră în întunericul mormintelor.

Portretul lui Dorian Gray(8)

Cap VIII

Trecuse demult de ora prînzului cînd se trezi. Valetul se strecurase de cîteva ori în vîrful picioarelor în cameră să verifice dacă nu cumva dădea semne de trezire şi se întrebase din ce cauză doarme atît de mult tînărul lui stăpîn. În cele din urmă, clopoţelul sună şi Victor intră aproape neauzit cu o ceaşcă de ceai, un vîrf de scrisori pe o mică tavă din porţelan vechi de Sevres; apoi trase draperiile din satin oliv, cu dublura lor cu licăriri albastre, care se aflau în faţa celor trei ferestre înalte.

-  Domnul a dormit mult în dimineaţa asta, spuse el zîmbind.

-  Cît e ceasul, Victor? întrebă Dorian somnolent.

-  Unu şi un sfert, domnule.

Nils Holgersson (16)

Pe malurile râului Ronneby

Nici gâştele sălbatice, nici vulpoiul Smirre n-ar fi crezut că se vor mai întâlni vreodată după plecarea lor din Scania. S-a întâmplat însă că gâştele, în drumul lor, au ajuns în Blekinge, unde se refugiase în surghiun şi jupânul vulpoi. Până atunci stătuse prin părţile de sus ale ţinutului, pe unde nu văzuse însă parcuri cu cerbi şi căprioare... Din pricina asta era mai nemulţumit decât părea să fie.

Într-o după-amiază, jupânul vulpoi hoinărea pe nişte meleaguri pustii şi păduroase din Mellanbygd, nu departe de râul Ronneby, când văzu deodată trecând în zbor un cârd de gâşte sălbatice. Vulpoiul observă că una din păsări era albă şi înţelese numaidecât cu cine avea de-a face.

Aventurile lui Tom Sawyer(7)

Capitolul VII

Tom se străduia din răsputeri să-şi pironească atenţia asupra cărţii, dar gândurile îi zburau mereu aiurea. În cele din urmă, oftând şi căscând, se dădu bătut. I se părea că pauza de amiază n-avea să mai sosească niciodată. Aerul parcă încremenise. Nu adia o suflare. Era o zi din cale-afară de moleşitoare. Murmurul monoton a douăzeci şi cinci de şcolari, repetându-şi lecţiile, te toropea ca zumzetul adormitor al albinelor. Sub văpaia soarelui, hăt-departe, măgura Cardiff îşi desena unduirile blânde şi verzi îndărătul unui văl sclipitor de aer cald, muiat în purpura depărtării. Câteva păsări pluteau leneş în înaltul cerului; altă fiinţă vie nu se mai zărea, afară doar de nişte vaci, adormite şi ele. Inima lui Tom tânjea după libertate. De-ar fi avut măcar o îndeletnicire plăcută, să-i treacă mai repede timpul ăsta nesuferit! Se scotoci prin buzunare şi faţa i se lumină: îl săgetă un simţământ cald de recunoştinţă, o adevărata rugă de mulţumire, pe care, fără să-şi dea seama, o adresa providenţei. Scoase pe furiş cutia de pocnitori. Dădu drumul chichiriţei, aşezând-o pe tăblia lungă şi netedă a pupitrului. Desigur că şi gângania era copleşită în clipa aceea de un fel de recunoştinţă aidoma rugăciunii lui, prea timpurie însă, căci îndată ce porni bucuroasă la drum, Tom o împinse în lături cu un ac şi o sili să-şi schimbe direcţia.

O clarificare a lui Dragos Aligica

Poporul, in intelepciunea sa. Sfarsitul unui mit national

Pana sa intram intr-o analiza si discutie mai serioasa a ceea ce s-a intamplat pe 9 Decembrie 2012, sa clarificam un lucru esential.

Cum era de asteptat, pentru ca minte multa nu trebuie ca sa produci astfel de platitudini populiste si lipsite de orice logica, avem acum povestea asta cu Poporul nevinovat, manios, care nu s-a prezentat, care da un vot de blam, care da o lectie, care are intotdeauna dreptate etc.

Atat timp cat pseudo-observatia asta tipica populismului celui mai rudimentar nu este dezamorsata din discutie, discutia publica nu poate continua. E blocata.

După alegeri

În momentul în care scriu acest articol, alegerile s-au încheiat și rezultatele sunt clare: USL a câștigat zdrobitor. Nu mă prea interesează cât a luat ARD, cât a luat PPDD sau cât au luat individual diverși oameni care au candidat și au ieșit din prima. Nu mă interesează că Elena Udrea a prins un mandat, nici că un om de valoare cum e Cezar Preda a ratat parlamentul și a demisionat. Singurul lucru care mă intersează e că USL a ajuns la aproape 60% și că vom avea un parlament dominat de această alianță. Mă interesează că un cotidian important cum este „Le Figaro” vorbește despre noi că despre niște paria, că în Europa România este percepută că singura piesă nepotrivită în puzzle-ul UE, că în SUA suntem plasați alături de țări ca Uzbekistan. Și pentru toate astea, o spun cu toată convingerea: Băsescu trebuie să plece.

Din povestile lui O. Henry (11)

Crăciun la comandă

Cherokee era tatăl civil al Yellowhammer-ului. Yellowhammer era un nou oraş minier, construit în special din corturi şi brad neprelucrat. Cherokee era prospectant. Intr-o zi, cînd măgăruşul rumega conuri de brad amestecat cu cuarţ, Cherokee a dat la iveală cu târnăcopul o pe­pită cîntărind treizeci de uncii. Îşi împrejmui lotul, apoi, fiind o persoană cu vederi largi şi ospitalieră, trimise in­vitaţii prietenilor din trei state, să vină să-l viziteze şi să se bucure cu el împreună da norocul care dăduse peste dînsul.

Nici măcar unul dintre invitaţi nu trimise părerile de rău împreună cu refuzul la invitaţie. Se adunară din ţinutul Gila, de la Salt River, de la Pecos, de la Albuquerque şi Phoenix şi Santa Fe şi din taberele dintre ele.

Cînd o mie de cetăţeni sosiră şi-şi luară loturile în pri­mire, botezară oraşul Yellowhammer, numiră un comitet de vigilenţă şi-i făcură cadou lui Cherokee un ceas de aur masiv.

Artă și picioare-n gură

Vă invit la o experiență simplă de tot. Intrați pe Google și tastați următoarele litere: v, a, n; lăsați un spațiu și mai puneți un d. Opriți-vă și uitați-vă la ce apare la sugestii: Van Damme. Apoi van der Sar., care e un fotbalist, apoi alt fotbalist, van Dijk. Ori, eu căutam Van Dyck. De ce căutam eu Van Dyck? Pentru că acum 371 de ani, pe vremea asta, Dumnezeu îl lua la sine pe marele pictor flamand și mă gândeam să urc niste tablouri de-ale lui aici, pe blogul meu.

Așadar, am ajuns vremuri în care cauți Van Dyck și dai de Van Damme. Cauți artă și gasești picioare în gură. Nu știu ce-ar mai fi de comentat. Urc niste poze și mă duc, eventual învârtindu-mă.

Votul

Azi e ziua cea mare - ziua alegerilor. Noi nu mergem la vot, au avut grija sa ne faca sa renuntam. Daca ar fi fost simplu - adica sa exista cateva sectii de votare distribuite judicios pe teritoriul Germaniei si daca ar fi fost posibil sa mergem acolo exact ca in Timisoara sau in Cugir, cu buletinul sau pasaportul, atunci ne-am fi dus. Asa insa, o sa ramanem acasa. A inceput sa ninga din nou, asemenea fulgi n-am mai vazut demult, asa ca am facut foc cu lemne, am iesit la zapada, imediat o sa mancam niste peste dezlegat, apoi o sa ne ducem pe la ZOO, am aflat ca au deschis acolo un patinoar. Seara o sa continuam impodobirea de Craciun a casei si cam asta e. 

Dimineata, am dat o tura prin diversi pereti de pe Facebook. Lumea se agita. Unii zic pro-ARD, altii pro-USL. Astia din urma nu uita sa adauge injuraturi si bale veninoase la adresa lui Basescu. Altii scriu niste naivitati de-a dreptul sinistre, de genul "abia astept sa castige PSD ca sa avem in sfarsit depolitizare, descentralizare, corectitudine etc". Iti vine sa te tot duci. 

Rastimp, am gasit o frumoasa vorba a lui Mark Twain: "Daca prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lasa sa votam". Am distribuit aceasta vorba - asta nu va schimba absolut nimic. Daca ar trai Mark Twain, asa i-as spune: "Daca vorbele tale de duh ar putea schimba ceva, nu ai mai fi lasat sa vorbesti".

De la prieteniile de altădată la sleepover

Maria are o colegă cu care a devenit și prietenă. Noțiunea de prietenie a copiilor este ceva destul de relativ aici, în Germania. Spun asta pentru că nu-mi mai amintesc chiar exact cum era cu prieteniile mele la vârsta de zece ani. Presupun că nu erau altfel în mod esențial, dar deh, timpul a trecut și acum mi se pare că adevăratele prietenii au fost cele din România - Sinaia - anii 60-70. Știu bine că e doar unul dintre nenumăratele moduri de manifestare ale nostalgiei, cea care face ca mai tot ce ni s-a întâmplat în copilărie și, evident, nu are cum se repeta, să capete semnificații și proporții edenice - în sensul că atunci eram în Rai și acum suntem într-o viață ștearsă, tristă etc. 

Poveste de iubire(2)

Oliver Barrett IV                                        Senior

Ipswich, Massachussetts                            Philips Exeter

Vârsta: 20 ani1,                                          78m    83 kg

Ştiinţe Sociale

Reprezentativa colegiului: 1961, 1962, 1963

Selecţionata universitară: 1962, 1963

Se pregăteşte să urmeze cariera juridică.

În clipa asta Jenny trebuie să fi luat cunoştinţă de datele mele biografice din program. În trei rânduri îl pisasem pe Vic Claman, antrenorul, să se asigure dacă puştoaica şi-a primit ţidula.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Barrett, parc-ai fi la prima întâlnire!

- Gura, Vic, că-ţi mut fălcile din loc.

Mici intamplari cu animale (120)

Dacă vetrele de foc ale oamenilor nu le sperie pe unele animale, incendiile de pădure sunt pentru ele primejdie şi groază de moarte. În vara secetoasă din 1946, în munţii în care îmi petreceam vacanţa a izbucnit un incendiu aproape de aşezarea noastră. Ziua soarele abia răzbătea palid prin ceaţa de fum şi de şperlă, noaptea ni se deschideau privelişti apoca­liptice şi totuşi feerice în toată grozăvia lor. Pe coastele mun­telui, ca într-o linie de bătaie neîntreruptă, se trăgea încet avangarda bobotaiei de la spate. Se strecura şi aprindea stratul gros de frunze, muşchi şi crăci uscate de pe jos, parcă pipăind pas de pas. Cînd ajungea la trupul unui molid, se urca încet pe trunchi, punea jar în coaja răşinoasă şi deodată, ca explozia unei rachete uriaşe, ţîşnea flacăra pînă în vîrful copacului, pre­lungindu-se de acolo în jerbă de scîntei pînă în bolta învăpă­iată a cerului. Ardea apoi torţa uriaşă, ca să se prăbuşească în pojarul de jos.

Faceti-va bine (197)

Muşeţelul

Denumire ştiinţifică: Matricaria chamomilla.

Denumiri populare: romaniţă, morună.

Prezentare. Muşeţelul aparţine familiei compozitelor. Creşte, în mod obişnuit, în flora spontană de pe tot cuprinsul României. Totuşi, dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară şi farmaceutică, muşeţelul a devenit plantă de cultură. Poate creşte până la înălţimea de 40 cm, dar sub formă cultivată ajunge şi până la 80 cm. Muşeţelul este o plantă anuală, cu o tulpină ramificată şi flori galben-aurii, cu petale albe. Muşeţelul înfloreşte pe toată durata verii. Fructul este o achenă. Pentru terapii medicinale se recoltează florile, care se usucă. Din flori uscate se face renumita infuzie de muşeţel, care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu muşeţel, ci „Bună ziua, doctore!”

Nils Holgersson (15)

Scara cu trei trepte

Gâştele sălbatice aveau de gând să zboare a doua zi pe deasupra districtului Alibo din Smoland şi de aceea trimiseră într-acolo pe Yksi şi pe Kaksi în recunoaştere. Ele se întoarseră însă cu vestea că în acel district toate apele erau îngheţate şi că pământul zăcea pretutindeni sub zăpadă.

— Mai bine să rămânem pe loc! ziseră gâştele sălbatice. Nu putem trece prin nişte meleaguri unde nu se găseşte apă şi păşune.

Portretul lui Dorian Gray(7)

Dintr-un motiv sau altul, teatrul era aglomerat în acea seară şi faţa directorului evreu, gras, care îi întîmpină la uşă, strălucea toată cu un zîmbet unsuros, patetic de nesigur. Îi însoţi pînă la lojă cu un fel de umilinţă pompoasă, gesticulînd cu mîinile grase, încărcate de inele şi vorbind foarte tare. Dorian Gray îl detesta mai mult ca oricînd. Se simţea de parcă venise să o caute pe Miranda şi fusese întîmpinat de Caliban. Pe de altă parte, lordul Henry îl plăcea. Cel puţin aşa declară şi insistă să-i strîngă mîna, asigurîndu-l că e mîndru să întîlnească un om care descoperise un geniu autentic şi dăduse faliment din cauza unui poet. 

Aventurile lui Tom Sawyer(6)

Capitolul VI

Luni dimineaţa, Tom Sawyer se trezi amărât. Aşa era el întotdeauna luni dimineaţa - altă săptămână de şcoală. De obicei, Tom începea ziua asta gândindu-se că mai bine n-ar mai fi fost sărbătoare; după joacă şi libertate, tare greu îi venea să intre iar în robie şi lanţuri.

Culcat în pat, Tom cugeta, Îşi spunea că ar fi bine dacă s-ar îmbolnăvi. Atunci ar putea să lipsească de la şcoală. Iată o posibilitate! Începu să privească chestiunea mai de aproape. Nu-l durea nimic. Se cercetă din nou. De data asta i se păru că simte un fel de crampe la stomac. Îşi puse toate nădejdile în ele. Curând îl mai lăsară şi după câtva timp nu mai simţi nimic. Tom continuă să mediteze. Ia stai! I se clătina un dinte de sus. Ce noroc! Tocmai când se pregătea să se tânguie, îşi dădu seama că dacă vine cu o asemenea chestie, mătuşa o să-i scoată dintele şi asta o să-l doară. De aceea se hotărî să nu sufle o vorbă despre dinte deocamdată, şi să caute altceva. Câtăva vreme nu se ivi nimic, apoi îşi aduse aminte că-l auzise pe doctor vorbind de o anumită boală, care-l făcea pe pacient să zacă vreo două-trei săptămâni şi-l ameninţa cu pierderea unui deget. Aşa că scoase repede de sub cearceaf degetul cu buba şi-l cercetă atent. Buclucul era că nu cunoştea simptomele bolii. Totuşi, i se păru că ar merita să încerce, aşa că se porni să geamă din răsputeri.

         

Din povestile lui Emil Garleanu (13)

Patima

Din fundul canapelei unde stam împreună, eu şi căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărţi. Se vedea bine faţa slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mişcările nervoase ale capului, puţin piezişe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraş, al cărui fel de joc nu se cunoştea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeaşi înclinare caraghioasă cum obişnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucţie, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul judeţului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeaşi săritură de om înţepat pe neaşteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am aşezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu îşi găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată:

Poveste de iubire(1)

Ce-ar fi de spus în legătură cu o fată de 25 de ani care a murit?

Că era frumoasă. Şi inteligentă. Că-i plăceau Mozart şi Bach. Şi The Beatles. Şi eu. Într-o zi, când mă înnebunise mai mult decât de obicei cu aceste preferinţe ale ei, am întrebat-o care era în definitiv ordinea. Mi-a răspuns cu un surâs: "Alfabetică". Zâmbeam şi eu pe atunci. Când stau acum să mă întreb, nu ştiu dacă în ordinea ei alfabetică ţinea cont de numele meu sau de prenumele meu: în primul caz, aş fi venit după Mozart; în al doilea, undeva între Bach şi The Beatles. Oricum, nu eram cel dintâi, ceea ce, dintr-un motiv stupid, mă cam scotea din sărite: fusesem deprins de mic cu ideea că trebuie să fiu întotdeauna primul la toate. Moştenire de familie, dacă puteţi pricepe una ca asta.

Pîrţul lui Ţuţea

Cu patru zile in urma, pe 3 decembrie, s-a stins din viata, la varsta de 89 de ani, Petre Tutea. M-am tot gandit sa il omagiez urcand aici anumite vorbe de-ale lui. Pana la urma am renuntat. Motivul? Nu prea-l mai suport pe acest om pentru care, la un moment dat, am avut aproape un cult. 

Cand mi-am dat seama de asta, intai m-am ingrozit. "Cum, cine esti tu ca sa nu-l mai suporti pe unul care a facut, a dres, a ajuns, a reprezentat, a rostit, a formulat?" imi tot soptea o voce interioara. Apoi m-am gandit asa: "Dar in fond cine ar trebui sa fiu eu ca sa pot sa nu mai suport un alt om? Oare nu exista libertatea gandirii si a constiintei? Oare oamenii se impart in doua - cei pe care trebuie sa-i suporte toata lumea si cei pe care ai voie sa nu-i suporti? Dar asta e o mostra de gandire totalitara!" 

Doi bemoli

Cehov - Triumful învingătorului

Triumful învingătorului

Povestea unui fost arhivar

În vinerea săptămânii de lăsata secului, s-au dus cu toţii la Alexei Ivanîci Cozulin, să mănânce blinele. Sigur că nu-l cunoaşteţi pe Cozulin şi pentru dumneavoastră el nu înseamnă nimic, e un zero, dar pentru noi ăştia, care nu plutim în înălţimi side­rale, e un om mare, atotputernic şi de o adâncă înţe­lepciune. Carevasăzică, s-au dus la el toţi cei ce alcătuiau – ca să zic aşa – piedestalul lui. M-am dus şi eu cu tata.

Din povestirile lui Dürrenmatt(1)

Crăciunul

Era în noaptea de Crăciun. Străbăteam cîmpia întinsă. Zăpada era ca de sticlă. Era frig. Aerul, mort. Nicio mişcare, niciun sunet. Orizontul era rotund. Cerul, negru. Stelele, moarte. Luna fusese îngropată ieri. Soarele nu răsărise. Am strigat. Nu m-am auzit. Am strigat din nou. Am văzut un corp pe zăpadă. Era copilul Isus. Membrele-i erau albe şi rigide. Aureola, un disc galben, îngheţat. Am luat copilul în mîini. I-am mişcat braţele încoace şi încolo. I-am deschis pleoapele. Nu avea ochi. Mi-era foame. Am mîncat aureola. Avea gust de pîine veche. I-am muşcat din cap. Marţipan vechi. Am plecat mai departe.