Ce ar urma după alungarea lui Firea de către Nicușor Dan

O schimbare de paradigmă

Alegerile locale au scos la iveală multe surprize. Firea și PSD au pierdut Bucureștii, Oprișan a fost debarcat de la CJ Vrancea, după 20 de ani de dictatură locală, Tăriceanu a achiziționat 1,6% din voturi, ALDE și PRO-România nu au prins CGMB, la Constanța – imperiul lui Mazăre candidatul PSD a pierdut glorios etc. Toate astea arată că tăvălugul schimbării pornit la europarlamentarele din 2019, când PSD a fost dat jos de pe soclul unde trona plin de obrăznicie și aroganță, continuă să înainteze.

O poveste a lui Robert Louis Stevenson

 Diavolul din clondir

A fost odată un om, de felul său din insula Hawai, căruia am să-i spun Keawe; căci la drept vorbind el mai trăiește și astăzi, și numele lui trebuie să rămână o taină. S-a născut nu departe de Hononau, acolo unde rămășițele pământești ale lui Keawe cel Mare au fost îngropate într-o peșteră. Omul acesta era sărac, dar se dovedise a fi inimos și muncitor. Știa să citească și să scrie de ai fi zis că-i dascăl, și în afară de aceasta era un marinar de prima mână; o vreme a navigat pe steamer-ele insulei și a pilotat o balenieră pe coasta Hamakuei. Dar până la urmă, ce credeți că-i veni în minte lui Keawe: nici una nici două, s-a îmbarcat pe un vas și a pornit-o spre San Francisco.

Amintiri din vremea ciumei (14)

Şi acum, îngăduiţi-mi să mă reîntorc, deşi s-ar putea spune că mă repet, la descrierea condiţiilor jalnice în care se găsea oraşul, şi mai cu seamă acea parte unde sălăşluiam eu.

City şi suburbiile învecinate, în ciuda marelui număr de oameni care se refugiaseră la ţară, erau încă însufle­ţite, ba poate chiar mai însufleţite decît de obicei, pentru că multă vreme lumea a nutrit credinţa că ciuma nu se va atinge de City, de Southwark, de Wapping sau de Ratcliff. Cu atîta tărie le intrase oamenilor în cap asemenea idee, încît mulţi locuitori ai suburbiilor din vest şi din nord se mutaseră prin aceste părţi estice, spre a dobîndi mai multă siguranţă. Şi, după cum mă bate pe mine gîndul, mutîndu-se ei au mutat şi ciuma prin aceste locuri, mai devreme decît ar fi venit ea altminteri.

Cum putem cunoaște ceva?

 Dacă te gândeşti puţin, interiorul propriei tale minţi e singurul lucru de care poţi fi sigur.
Toate opiniile tale - fie ele despre soare, lună sau stele, despre casa şi cartierul în care locuieşti, despre istorie, ştiinţă, despre ceilalţi oameni, chiar despre existenţa propriului tău corp - se bazează pe experienţele şi gândurile tale, pe sentimentele şi impresiile tale senzoriale. Numai pe ele te poţi baza în mod direct, fie că vezi cartea pe care o ţii în mână sau simţi podeaua sub picioare, fie că îţi aduci aminte că George Washington a fost primul preşedinte al Statelor Unite sau că formula apei e H2O. Orice altceva se află mai departe de tine decât gândurile şi experienţele tale lăuntrice şi îţi parvine numai prin intermediul lor.

Amintiri din vremea ciumei (13)

Am fost de multe ori întrebat — şi mărturisesc că nu am ştiut ce răspuns să dau — cum se face că atîţia oameni bolnavi bîntuiau străzile, deşi casele infectate erau exami­nate cu multă stricteţe şi apoi închise şi vegheate.      Singurul răspuns pe care m-aş pricepe să-l dau ar fi acela că într-un oraş cu o populaţie ca a Londrei nu era cu putinţă să descoperi la timp fiecare casă infectată şi s-o închizi pe dată. Astfel încît oamenii aveau deplina libertate să circule pe străzi, atîta timp cît nu se ştia că aparţin tag­mei celor molipsiţi.

Noica - Povestiri despre OM (1)

POVESTEA SENZAȚIEI

A fost odată un om ca toți oamenii, unul tânăr, care simțea din plin, gândea nu mai mult decât trebuie, ca toți tinerii, și se bucura de viață. Mai ales simțirea sa îi trezea satisfacții, căci vedea cum prin ea poate cunoaște de-a dreptul lumea, în lung și în lat, în toată bogăția și adevărul ei. De aceea și avea multă încredere în simțirea sa.

Mircea Eliade - Despre un anumit sentiment al morții

Miracolul morţii nu constă în ceea ce sfârşeşte ea, ci în ceea ce începe. Nu mă înspăimântă nimic în faptul că moartea pune capăt biologiei, că încheie definitiv seria experienţelor organice, că, într-un cuvânt opreşte pe loc viaţa. Sub acest aspect, cunosc deja moartea; din experienţele mele, din ceea ce văd la alţii; m-am întâlnit de nenumărate ori cu fenomenele morţii, cu agonia, cu stingerea, cu oprirea pe loc. Am murit de atâtea ori până acum, ca orice om, încât moartea cea adevărată nu mai mă poate înspăimânta. Fiecare cunoaşte moartea în acest sens. Ce nu cunoaşte nimeni este începutul de după moarte. Este adevărat că după fiecare moarte în viaţă, izbutim, într-un fel sau altul, să ne naştem din nou, să reluăm altă viaţă. Dar toate aceste renaşteri se petrec în cadrul vieţii organice şi morale, au conţinut identic, nu variază decât structurile. Renaştem necontenit, dar renaştem cu aceleaşi valori, cu aceeaşi experienţă organică, aproape cu aceleaşi lumini spirituale. Nu este o schimbare decisivă, unică, ireversibilă.

Amintiri din vremea ciumei (12)

V-am mai arătat şi cum s-au apărat de molimă cei legaţi de navigaţie, adică felul în care corăbiile zăceau „în larg“ cum se spune, în şiruri, una cu prova în pupa celei­lalte, pe tot cuprinsul fluviului. Mi s-a spus că se înşirau tot aşa pînă la Gravesend şi chiar mai jos, în orice loc unde erau mai adăpostite de vînt şi de vremea rea. Şi n-am auzit ca ciuma să fi pătruns la bordul corăbiilor, cu excepţia acelora ancorate cam pînă la Deptford, deşi oamenii co­borau în satele, oraşele şi fermele de pe ţărm după păsări, carne de porc şi de viţel şi alte provizii.

Alungarea avocatului

Un avocat limbut, şi unde s-a văzut avocat moale de gură? de acei adică care în viaţa lor nu fac altceva decât numai încurcă lumea, ajunse la ceasul morţii.

Cât trăiesc, ei nu visează decât pledoarii, cestiuni prealabile şi escepţiuni; chichiţe şi clenciuri, paragrafe şi articole combinate cu alte articole de care au la îndemână, când li se cere, cu duiumul, de pare că-i scoate din coşniţă.

Din seria„ Lecturi obligatorii” - Plăcerile

MARCO REXREY: „Plăcerile“ — Viaţa sentimen­tală a unei lăcuste, ale cărei vibraţii au o lungime de undă mult mai redusă decît cea umană. Scopul analizei îl mărturiseşte însuşi M. Rexrey: „Omenirea a avut parte mai mult de modele grandioase, giganteşti, decît de unele delicate. Deşi nu făceau analiză, anticii presupuneau o viaţă sufletească de mai mare calibru eroilor şi zeilor de care se ocupă operele clasice. Scri­itorii moderni au năzuit şi ei, în continuare, să înfăţi­şeze mişcări şi situaţii de ample dimensiuni, puternice, terifiante, care măguleau pe cititor şi-l copleşeau. In general, grandomania, elefantismul caracterizează arta portretului şi a compoziţiei. Am încercat în romanul meu să aleg o cale contrară, să readuc pe om la reali­tate, prezentîndu-i modele mici, perfect structurate la dimensiunile microscopice.“

Fereastra lui Overton

O excelentă prezentare în cheie personală a teoriei lui Joseph P. Overton privind acceptabilitatea politicilor publice, făcută (în 2014) de Nikita Mihalkov în emisiunea lui de televiziune Besogon TV. 

Mihalkov, să nu uităm, este un mare regizor (Piesă neterminată pentru pianină mecanică, Sclava iubirii, 12, Câteva zile din viața lui Oblomov), care, din păcate, s-a implicat prea mult în politică. El a fost membru al partidului „Casa noastră” al lui Victor Cernomîrdin - premierul de suflet al lui Boris Elțîn, ajungând deputat în Parlamentul Rusiei, ceea ce i-a adus, în cele din urmă, prejudicii serioase de imagine. E bine ca aceste lucruri să fie știute când citim traducerea prezentării de la Besogon TV.

Povestea găinilor cu ouă de aur - poveste din Gornet

Soarele strălucea cu putere. Călărețul, epuizat, nu se mai putea ține drept în șa. Căzuse cu fruntea pe gâtul calului și se bălăngănea dintr-o parte într-alta. Animalul mergea la pas, de parcă ar fi știut că dacă ar fi să înceapă alergarea, stăpânul lui s-ar prăvăli în iarba înaltă. Mergeau așa de câteva ore bune, de cum se crăpase de ziuă, fără nicio țintă precisă, dar înainte de asta călătoriseră alte două zile, venind dinspre Dunăre, mai precis din raiaua Brăilei. Călărețul, pe nume Ion Manole, făcuse planul să ajungă cât mai departe de orice loc unde ar fi putut avea de-a face cu turcii. Năvăliseră, după doi ani de liniște, de data asta sub conducerea lui Hîzîr Pașa, care se plictisea la Silistra, și prădaseră sat după sat: Ibișu, Porumbu, Cuptoarele, Chirtu, Arama, Viziru, Grozești, Giurgeni, Bajani, Tâmpu, Târlele, Țăcău și Cojocari, Ulmu, Mavrodin, Militaru, doar satul Nistor, unde își avea Ion gospodăria rămânând neatins, ca prin minune. Fratele lui, Nicolae, avusese mai puțin noroc: turcii îi uciseseră soția și îi luaseră copila, pe Ana, care crescuse și, la cei 14 ani ai ei, se făcuse o frumusețe. Probabil că ajunsese să fie vândută vreunei beizadele și batjocorită, dar ce mai putea face un om într-o asemenea situație, oricât ar fi fost de viteaz? Nicolae, bântuit de coșmaruri și nemaiputând suporta sentimentul de vinovăție că nu știuse să-și păzească fata, alesese calea ușoară a sinuciderii. Ion, care nu avea nevastă și copii, rămas singur pe lume, plecase călare, lăsând de izbeliște casele, vitele și tot ce mai avea. 

Din seria „Lecturi obligatorii” - Fatalitatea abrevierii în socie­tatea de consum

LOUIS CHAPSAL: „Fatalitatea abrevierii în socie­tatea de consum“ — Cu cît urcăm către sfîrşitul vea­cului, cu atît nevoia de abreviere se dovedeşte mai ne­cesară. Nicio statistică nu înregistrează cît şi cum se produce în domeniul cuvîntului, vorbit sau scris, dar oamenii trag concluzii după bunul lor simţ şi vorbesc mereu mai puţin. Cantitatea de cuvinte ce se aruncă pe piaţă suferă ea însăşi un proces de contragere, de ghemuire, de entorsă (benignă). Dacă şi-ar da drumul să povestească tot ce ştie şi vrea să comunice, omul modern ar trebui să renunţe la hrană, la îngrijirile pretinse de igienă, la dragoste şi chiar la moarte, tim­pul obiectiv necesar pentru aceasta lipsindu-i mereu mai mult. Prin operaţiuni meşteşugăreşti simple, dar inteligente, omul modern a izbutit să transforme discur­sul, epica, deservirea, relatarea — în scurte semnale deci­sive. Se dovedeşte perfect posibilă iritarea şi scoaterea din sărite a aproapelui, chiar numai prin claxonări ver­bale ordonate după un cod ce ne va apărea foarte curînd extrem de firesc. Dacă zăboveşti o jumătate de ceas într-o piaţă italiană cunoscută, în care cîndva se formau grupuri de cetăţeni şi discutau gălăgios ore în şir, nu vei mai auzi decît strigătele monosilabice ale indivizilor, dansate prin fereastra limuzinei, de aproape şi de departe. Conversaţia e specializată, înţelesul inter­jecţiilor nu priveşte decît pe destinatari, circulaţia se desfăşoară admirabil.

Vasile Înaripatul - poveste din Brebu

În cartea sa intitulată „Pe urmele unor animale rare sau nemaiîntâlnite”, apărută la Moscova în 1961 și tradusă, la noi, de Eugenia Teodorof, zoologul rus Igor Akimușchin scria că ultimul castor din țările Române a fost ucis în anul 1823 în zona Moldova-Veche. Realitatea este cu totul alta: câteva familii de castor au fost ținute în captivitate și ajutate să supraviețuiască de țăranul român Vasile Topală din localitatea prahoveană Brebu, mâna dreaptă a epitropului mănăstirii, Ștefan Grigorescu. Numele lui nu este astăzi menționat nicăieri, dar asta se întâmplă chiar din pricina lui, pentru că a fost un om de-o modestie excepțională, care nu accepta să se vorbească despre el și despre munca pe care o depunea la mănăstire, fără să primească, pentru asta, vreun ban. Făcea totul din dragoste pentru acele locuri și dintr-o credință extraordinară.

Amintiri din vremea ciumei (11)

Aici e locul să arăt că ciudatul fel de a gîndi al londonezilor la acea vreme a dus în mare măsură la propria lor ruină. Molima a încolţit, cum am mai arătat în nenumărate rînduri, la capătul mai îndepărtat al oraşului şi s-a întins treptat şi cu încetineală către City. Primul zvîcnet a avut loc în decembrie, apoi a revenit în februarie, şi după aceea numai în aprilie. Şi de fiecare dată cîte puţin. 

Întoarcerea lui Heracle - un dialog imaginat de RaulB

- Iubito, m-am întors. Pe încălțări am sângele hidrei din Lerna, umerii îmi sunt acoperiți de fulgii păsărilor stimfalide, pe sfoara de la gît mi-am prins cornul taurului din Creta și copita mistrețului de pe muntele Erymanthus. Tunica mi-am cusut-o din pielea leului din Nemeea, cingătoarea am smuls-o de la brâul Hippolytei, regina amazoanelor. Am buzunarele pline de mere din grădina Hesperidelor, culese doar pentru noi, iubito. Primește-mă la sânul tău, mângâie-mi fruntea ostenită, despletește-ți părul și lasă-l să-mi învăluie pieptul plin de rănile luptelor, căci în sfârșit m-am întors acasă.

Domnișoara director - poveste din Izvoarele

Una dintre cele mai ciudate întâmplări despre care s-a scris vreodată s-a petrecut în primii ani ai secolului XX în satul prahovean Izvoarele. Protagoniști – Tania Vintilescu, directoarea școlii și Remus Pascalopol, profesor suplinitor sosit din București într-un moment în care nu-și mai găsea rostul pe pământ.

Amintiri din vremea ciumei (10)

Intr-o zi, pe cînd treceam prin Token-House-Yard în Lothbury, dintr-o dată s-a deschis o fereastră chiar deasu­pra capului meu, şi s-au auzit cîteva urlete crîncene scoase de o femeie, după care au urmat cuvintele: „Oh, moarte, moarte, moarte!“ rostite cu un glas de neuitat, care mi-a îngheţat sîngele în vine. În toată strada nu se vedea ţipe­nie de om, şi nici măcar nu s-a mai deschis vreo altă fe­reastră. Pentru că, în aceste zile, asemenea întîmplări nu mai stîrneau curiozitatea nimănui. Şi cu toţii ştiau că nu pot fi de nici un ajutor. Aşa încît mi-am văzut de drum şi am ajuns în Bell-Alley.

Povestea unui idealist american (poveste din Berceni)

Bombardarea, la 1 august 1943, a rafinăriilor de la Ploiești de către aviația americană este cunoscută în istorie ca Operațiunea „Tidal Wave”. Ea a fost un eșec usturător pentru yankei, care nu numai că n-au reușit oprirea producției de petrol, dar au pierdut 44 de bombardiere și 440 de oameni, ca să nu mai amintim de faptul că alți 220 au fost luați prizonieri. În urma acestui eșec, americanii au numit ziua de 1 august 1943 „Sâmbăta Neagră”, iar Ploieștiul a primit supranumele de „Cimitirul bombardierelor”.     

Amintiri din vremea ciumei (9)

Dar trebuie să mă întorc la întîmplările pe care mi le aduc aminte din timpul molimei, mai cu seamă din timpul închiderii caselor, în prima parte a calamităţii. Căci înainte ca boala să-şi fi atins culmile, oamenii au avut mai mult răgaz să observe decît după aceea. Pentru că atunci cînd molima era în toi, aproape că nu mai comunica om cu om.

Aşa cum am arătat, paznicii au fost victimele unor acte de samavolnicie.

Moartea lui Pruncu - O poveste din Bălțești

Cinstitei Cîrmuiri a acestui judeţ Prahova

Sforile de moşie şi anume Izeşti, Podenii Vechi, Matiţa, Surani ale schitului Podeni să egumeneşte de care suptiscălitu avîndu-le de la mezat în anii trecuţi, au mai rămas rămăşiţă de bani din drepturile proprietăţii, atît la locuitorii din aceste sfori cît şi de la alţii din satele învecinate şi după cererea ce li s-au făcut în mai multe rînduri de îngrijitorul ce l-am avut orînduit acolo şi au tot pus soroace şi pentru că propunerile şi pretenţiile lor să văd uneltite din vicleşug, fiindcă vreme au avut, mă rog cu plecăciune cinstitei cîrmuiri să bine voiască a pune la cale de a să îndatora acei locuitori prin întradinsu cinstitei cîrmuiri fiindcă sînt în mai multe sate din trei despărţiri ale acestui judeţ şi al cărora nume cu suma și datoria sînt în liste şi catastihul ce s-au încredinţat lui Ghiţă Hagi Tănase cel de acum arendaş al acelor sfori.

Amintiri din vremea ciumei (8)

Cu părere de rău trebuie să pomenesc de această cîr­ciumă. Stăpînii erau cumsecade, la locul lor şi îndeajuns de îndatoritori; continuaseră să ţină localul deschis şi în plină urgie, şi-şi vedeau înainte de negoţ, dar mai potolit decît altădată. În localul lor însă obişnuiau să vină un grup de derbedei sfruntaţi, care se întâlneau acolo seară de seară în toiul întregii calamităţi, ţinîndu-se de tot felul de năz- bîtii gălăgioase şi dezmăţate, ca pe vremurile cînd toate erau cum trebuie, şi într-atîta încălcau buna-cuviinţă încît stăpînul şi stăpîna casei întîi s-au ruşinat şi apoi de-a dreptul s-au înspăimîntat de ei.

Masca morții roșii

Moartea Roşie pustiise multă vreme ţinutul. O molimă mai hâdă şi mai fără de leac nu se mai pomenise. Sângele i-a fost Avatarul şi pecetea roşeaţa şi groaza sângelui. Te lua cu dureri ascuţite şi ameţeli neaşteptate, şi apoi, prin toţi porii, cu sudori necurmate de sânge, până la nimicire. Petele purpurii de pe trupul şi mai ales de pe faţa victimelor alcătuiau semnul vestitor al ciumei, care le scotea din rândul oamenilor şi le lipsea de ajutorul şi dragostea lor. Începutul, desfăşurarea şi sfârşitul bolii se petreceau toate într-o jumătate de ceas. 

Amintiri din vremea ciumei (7)

Dacă, aşa cum am arătat, unii dintre cei închişi scăpau din case prin vicleşug, alţii izbuteau să mituiască paznicii, dîndu-le bani ca să-i lase să iasă noaptea pe ascuns. Tre­buie să mărturisesc că la acea vreme mi s-a părut a fi forma cea mai inofensivă de corupere sau mituire de care s-ar putea face cineva vinovat. De aceea, cînd am văzut trei dintre aceşti paznici biciuiţi în piaţa publică, pentru că lăsaseră oamenii să iasă din case, mi s-a făcut milă de bieţii nefericiţi şi am socotit pedeapsa mult prea aspră.

Grija față de oamenii cu sprâncene stufoase

Plec de la un mesaj transmis pe un post TV de un patron de firmă de catering, nu contează numele ei. El a fost întrebat în timpul unei emisiuni cu caracter economic ce se întâmplă cu afacerea pe care o conduce. Omul a răspuns că merge ascendent. Asta, evident, pentru că oamenii stau în casă din cauza covidului și comandă mâncare pe internet. Mai mult, patronul respectiv a măsturisit că este convins că multă lume va continua să comande mâncare online și după relaxare, pentru că e mai comod așa.

Amintiri din vremea ciumei (6)

Într-o dimineaţă, pe la opt, în timp ce mergeam pe strada Houndsditch, am auzit zarvă mare. E adevărat că nu era multă lume, pentru că oamenii nu aveau voie să se adune laolaltă sau să stea mai mult locului cînd se aflau în număr mai mare. Aşadar nici eu n-am rămas prea mult pe loc. Dar larma era destul de vie ca să-mi stîrnească curiozitatea, aşa încît m-am adresat unui om care privea de la fereastră şi l-am întrebat ce se întîmplă.

Domnul Re-diez și domnișoara Mi-bemol. O poveste a lui Jules Verne

CAPITOLUL I

Eram treizeci de copii în şcoala din Kalfermatt; douăzeci de băieţi între şase şi doisprezece ani şi zece fetiţe între patru şi nouă ani. Dacă vreţi să ştiţi unde se află exact acest târguşor, după cunoştinţele mele geografice, el este situat într-unul din cantoanele Elveţiei, nu departe de lacul Constanţa, la poalele munţilor Appenzell.

—     Ei, tu de colo, Joseph Moller!

—     Da, domnule Valnigis, răspunsei.

—     Ce scrii în timpul lecţiei de istorie?

—   Iau notiţe, domnule.

—   Bine.

Amintiri din vremea ciumei(5)

După cum am mai arătat, primarul Londrei şi Consi­liul Orăşenesc începură să se preocupe mai îndeaproape de ordinea oraşului cam prin luna iunie.

Judecătorii de pace pentru Middlesex, din dispoziţia primarului, începuseră să închidă mai multe case din parohiile St. Giles in the Fields, St. Martins, St. Clement Dane etc., ceea ce a dus la bune rezultate. Căci pe unele străzi molima a putut fi stăvilită numai prin paza strictă a locuinţelor contaminate şi prin grija de a-i îngropa de îndată pe cei morţi de ciumă. Tot astfel, prin măsuri luate din timp, numărul cazurilor de ciumă a descrescut mult mai repede în aceste parohii, puternic lovite la început, decît în celelalte.

Amintiri din vremea ciumei (4)

Dar mai exista şi o altă nebunie, în afara celor de mai sus, lucru care v-ar putea sugera o idee asupra stării de spirit a bieţilor oameni din acele zile. Anume, lumea se încredea în nişte înşelători şi mai primejdioşi decît cei de care am vorbit. Pentru că pungaşii mărunţi nu urmăreau decît să golească buzunarele; aşa încît, întreaga păcătoşenie era de partea lor, a înşelătorilor, şi nu de cea a înşelaţilor. Dar în nebunia de care vă voi vorbi acum, păcatul era de partea înşelaţilor, sau de partea amîndurora, în egală măsură. Aceasta consta în atîrnarea la gît a talismanelor, săculeţelor cu ierburi, exorcismelor, amuletelor, şi mai ştiu eu a căror trăsnăi menite chipurile să întărească organismul împotriva ciumei. Ca şi cum ciuma ar fi însemnat înstăpînirea unui duh rău asupra trupului. Toate acestea erau însoţite de semne magice, semne din zodiac, fîşii de hîrtie înnodate într-un anume număr de noduri, şi anumite cuvinte speciale şi cifre scrise pe ele. Îndeosebi cuvîntul Abracadabra, aşezat în triunghiuri, sau piramidă, în felul următor :

O portocală

Locuiam în Hanovra. Maria avea 9 ani și se acomodase pe deplin. Eu duceam însă dorul locurilor pe care le părăsisem, al prietenilor, al pădurii de la Sinaia. Găteam uneori în stil românesc  - atât cât mă pricepeam la gătit, dar nu reușeam niciodată să mă simt ca acasă. Cel mai dor îmi era de Crăciunurile petrecute cu ai mei - cu zăpezi până peste genunchi, cu bradul furat pădurii, care mirosea a cetină și a labe de urs, cu globurile atât de fine încât îmi era teamă să nu se spargă în mâinile mele de copil, cu motanul cel roșu care îi dădea târcoale, cu mirosul de nuci prăjite pe plită și cu cadourile lăsate în mod tainic sub brad de un Moș Crăciun pe care îl și văzusem odată...

Din seria „Lecturi obligatorii” - Fabrica de ceasuri

WERNER VON NUSSBAUM: „Fabrica de ceasuri“ — Ce a contribuit oare la succesul extraordinar al ro­manului de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert este că nimic nu se ridică la înălţimea artei. Un industriaş din Republica Dominicană îşi transformă, la începutul se­colului, fabrica de maşini de cusut într-o mare uzină de ceasornice. In lipsa concurenţei, industriaşul plasează pe piaţa sudamericană cantităţi mari de produse, de la pendulele de tip „Dom gong“ şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare nu prea bună, nedispunînd de materiale de calitate, muncitorii construiesc mecanisme deplorabile, dar ele se vînd, aducînd venituri fabuloase patronului. 

Amintiri din vremea ciumei (3)

Intr-adevăr, erau timpuri de mari dizidenţe în chestiuni de religie: nenumărate secte şi diviziuni şi păreri izolate îşi făceau drum printre oameni. Biserica anglicană fusese restaurată odată cu restaurarea monarhiei, cu vreo patru ani în urmă. Dar predicatorii şi slujitorii presbiterieni şi independenţi şi de toate credinţele se constituiseră în grupări separate şi ridicau altar contra altar. Toate aceste grupări aveau întrunirile lor religioase, dar nu chiar atît de numeroase ca astăzi, întrucît pe atunci nu erau încă organizate, cum aveau să devină mai tîrziu, iar congregaţiile, deşi se adunau laolaltă, nu erau chiar foarte multe. Dar atîtea cîte erau, fuseseră declarate ilegale de către cîrmuire, care se străduia să le suprime şi să le desfiinţeze adunările.

Ce este un liberal?

Văd pe FB postarea unui prieten virtual luată din timeline-ul cuiva care, probabil, îi este lui prieten virtual. O postare despre românii care au plecat să muncească în străinătate și au revenit în țară acum, cu pandemia. Reproduc aici textul, care mi se pare neprețuit pentru a înțelege gradul de confuzie în care se află bună parte dintre oameni, indiferent de opțiunea lor politică:

Amintiri din vremea ciumei (2)

Dar mai bine să mă întorc la începuturile acelor vremi de bejenie, la momentele cînd temerile oamenilor, abia  încolţite, erau în mod ciudat îmboldite de o serie de întîmplări care, luate laolaltă, te fac să te minunezi cum de mul­ţimea nu s-a nidicat toată ca un singur om, părăsindu-şi locuinţele şi lăsînd oraşul pustiu, ca pe un petic de pămînt hărăzit unei Akeldama, un ogor blestemat să fie ras de pe faţa pămîntului, blestemat să piară odată cu toată su­flarea de pe el. N-am să vorbesc decît despre cîteva din aceste întîmplări; dar erau atît de multe, şi răsăriseră ca din pămînt, atîţia vraci şi şarlatani care le răspîndeau peste tot, încît adeseori m-am minunat că a mai rămas locului sămînţă de om (mai ales de femeie).

Menon: peștele-torpilă și diagonala pătratului

MENON Prea bine. (Către un sclav) Apropie-te!

SOCRATE Este grec şi vorbeşte greceşte?

MENON Bineînţeles, doar e născut în casa mea.

SOCRATE Acum fii atent şi vezi cum ţi se pare, îşi reaminteşte singur sau învaţă de la mine?

MENON Am să fiu atent.

SOCRATE Spune-mi, prietene, ştii că o suprafaţă de felul acesta este un pătrat?

SCLAVUL Ştiu.

Pandemiile

În 2005 apărea lucrarea „The Doomsday book” a lui Joel Levy. În 2010 apărea traducerea în limba română, sub titlul „Cartea Apocalipsei - Scenarii pentru sfârșitul lumii”. Puteți citi mai jos un fragment, intitulat „Pandemiile”. După ce terminați, puneți cartea jos și gândiți-vă bine la lumea în care trăim și la modul în care credeți că e bine să acționăm în cadrul ei.

                                                        PANDEMIILE

      Puţine persoane aflate astăzi în viaţă îşi mai amintesc de marea pandemie gripală din 1918, care a ucis de două ori mai mulţi oameni decât prima conflagraţie mondială într-o perioadă de timp mult mai scurtă. In acest moment lumea se află în faţa unei noi pandemii gripale, având cel puţin trei surse distincte care ar putea declanşa un val epidemiologie devastator asupra popu­laţiei total nepregătite.

Amintiri din vremea ciumei (1)

Citiți și faceți paralela cu ce se petrece azi, la 355 de ani de la tragedia descrisă de autorul aventurilor lui Robinson Crusoe. Veți vedea cum aceleași metehne - neghiobia, lăcomia, lipsa de compasiune etc acționau și atunci, exact ca astăzi, când însă nu ne amenință ciuma ci virusul COVID - 19.

Să fi fost pe la începutul lunii septembrie 1664 cînd eu, ca de altfel şi vecinii mei, am aflat din zvon public că ciuma ar fi izbucnit din nou în Olanda¹; în anul 1663 molima se dezlănţuise cu mare furie pe acele meleaguri, cu osebire la Amsterdam şi Roterdam, unde, spuneau unii, s-ar fi răspândit venind din Italia, în timp ce alţii gîndeau că ar fi venit din Levant odată cu avuţiile aduse acasă de flota turcă; alţii îşi dădeau cu părerea că ar fi venit din Candia.², şi iarăşi alţii ziceau că din Cipru. 

Din seria „Lecturi obligatorii” - Prietenia dintre îngeri și italieni

ALBERT TREFLA: „Prietenia dintre îngeri şi ita­lieni“ — Nu mai este nici o îndoială că există, încă din antichitate, o strînsă prietenie între îngeri şi locui­torii peninsulei. Albert Trefla, dăruit încă de timpuriu pasiunii pentru istorie, pentru artă, nu este mai puţin înclinat către investigaţia gratuită, avînd un mare ta­lent de detectiv. El a observat că sub masca unei indi­ferenţe bine disimulate, îngerii preferă de-a lungul veacurilor să se arate în Italia, îndeosebi în marile oraşe. 

Împotriva fericirii

„Melancolia este un dar înspăimântător.

Ce este ea dacă nu telescopul adevărului?"

George Gordon, Lord Byron

Trăim vremuri de rău augur. Fiecare privire iritată prevesteşte un dezastru potenţial. Paranoia ne trezeşte în majoritatea dimineţilor cu un şoc şi ne clătinăm şovăitori sub soarele fantomatic. Noaptea, frica ne agită capetele capricioase. Îndurând aceste chinuri, vagi şi eluzive ca şi oroarea obscură pe care o sugerează, ne străduim să ne dăm seama exact ce ne sperie. Minţile noastre trec în revistă o litanie intimidantă de probleme globale. Sperăm, întocmind această listă, să găsim un sens, un răspuns pentru neliniştea noastră.

Pălăria - o nuveluță a bulgarului Alexandăr Karparov

În seara asta restaurantul e mai aglomerat ca oricînd. Toate mesele sunt ocupate. Rîsete şi strigăte răzleţe se desprind din zumzetul general şi sunt absorbite de fumul cenuşiu al ţigărilor.

Sunt singur la masă. Nu departe de mine, la una din mesele vecine, mai mulţi tineri, bărbaţi şi femei, „bine dispuşi“, o îngînă uşor pe cîntăreaţa de jazz.

De ce nu se reformează educația în România

Ultimul scandal legat de educație are ca subiect tăbărârea de către ministrul Anisie peste o educatoare dintr-un sat ialomițean, în timpul orei, pentru că doamna ministru o auzea de pe hol cum zbiară la bieții copii. Anisie a ascultat o vreme la ușă, apoi a deschis-o cu o mișcare violentă, s-a proptit în fața învățătoarei și s-a răstit la ea: „sunt ministrul învățământului”. Biata educatoare a făcut pe dumneaei de spaimă și n-a știut ce să mai îngaime. Apoi Anisie i-a ținut o prelegere despre ce și cum ar trebui făcut ca procesul de învățământ să fie unul corect și de succes.

Din seria „Lecturi obligatorii” - Fabrica de ceasuri

WERNER VON NUSSBAUM: „Fabrica de ceasuri“ — Ce a contribuit oare la succesul extraordinar al romanului de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert este că nimic nu se ridică la înălţimea artei. Un industriaş din Republica Dominicană îşi transformă, la începutul secolului, fabrica de maşini de cusut într-o mare uzină de ceasornice. În lipsa concurenţei, industriaşul plasează pe piaţa sudamericană cantităţi mari de produse, de la pendulele de tip „Dom gong“ şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare nu prea bună, nedispunînd de materiale de calitate, muncitorii construiesc mecanisme deplorabile, dar ele se vînd, aducînd venituri fabuloase patronului. Zadarnic se plîng beneficiarii că ceasul de mînă o ia înainte cu trei sferturi de oră la douăzeci şi patru de ore; nu demonstrează nimic nici procesul în care sînt aduse ca probe ornice cu arcurile sărite, cu cadranele crăpate. Un martor se plînge că plesnirea unui arc, grosolan lucrat, a bubuit ca o explozie. Un argentinean şi-a rănit mîna în sticla neşlefuită a ceasornicului de buzunar. În fine, o venerabilă englezoaică, în vizită de studii în America, cumpărîndu-şi un ceas-brăţară, a avut surpriza de a-l vedea cum rugineşte în mai puţin de două zile. Totul este zadarnic, procesele sînt repede clasate, martorii ameninţaţi, intimidaţi, plătiţi. Scandalurile de presă sînt, de asemenea, înăbuşite. Afacerile îşi continuă cursul, de la un timp nimeni nu se mai plînge. Aici autorul notează două fraze pe care nu le-am putut descifra.

Moroiul - poveste din Lapoș

În ziua de 8 februarie 1907, în fața primăriei comunei Flămânzi din județul Botoșani, avea loc o adunare la care participau aproape 500 de săteni, veniți să semneze învoielile agricole pentru vara anului curent. Administratorul moșiei Flămânzi, Gheorghe Constantinescu, care-i chemase pe oameni, i-a lăsat să aștepte ore întregi, el văzându-și de treburile proprii. Când au aflat că semnarea o să se amâne încă mult și bine, țăranii, furioși, l-au scos afară pe individ din casa cumnatului său, Ciornei, unde lua masa și l-au maltratat. Tulburările au continuat și s-au extins, astfel încât, în ziua de 4 martie a fost necesară intervenția armatei. Practic, în acea zi izbucnea ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de „Marea Răscoală din 1907”. După cum se știe, Răscoala s-a încheiat după uciderea a aproape 10.000 de țărani români, sălbăticia fiind întreținută de publicațiile socialiste Adevărul și Dimineața.

A opta minune a lumii - poveste din Bucov

La mijlocul secolului al X-lea, mai precis în luna august a anului 948, trei incendii violente izbucneau în zona Bucovului de azi: unul la Bucov-Tioca, unul la Bucov-Rotari și cel de-al treilea la Bucov-Ghespari. Toate trei puse de pecenegii conduși de crudul prinț Kurya, principalul aliat al lui Sviatostav al Kievului în campaniile lui sângeroase asupra Balcanilor. La acea vreme, casele aveau pereți de pământ și paie, care se sprijineau pe tălpi lemnoase, așa că cele mai multe au ars din temelii. Acțiunea era una de rutină, prințul Kurya nu avea niciun obiectiv de atac în zonă, dar tradiția pecenegilor le cerea să pârjolească totul pe unde treceau.