joi, 12 decembrie 2013

Imparatia oglinzilor strambe (5)

În care Olga şi Aglo devin paji la curtea împăratului
  Ce mai fazani! exclamă uimită mătuşa Agard. Jur pe toate oglinzile strîmbe ale împărăţiei că eu, bucătăreasă bătrînă, n-am văzut în viaţa mea vînat cu funde în cosiţe!
     Murdare şi ruşinate, cele două fetiţe se ridicară în picioare în faţa femeii, a cărei tichie albă se înălţa ca un munte troienit deasupra chipului ei rumen şi plin de bunătate.
   Vai, făzăneilor! Da’ cum aţi nimerit în coş? Pesemne nu degeaba ziceau oamenii ceia că a fost o vînătoare pe cinste!
     —  Noi... noi... — îngăimă Aglo, trecîndu-şi vîrful limbii peste buzele arse — noi... ne-am rătăcit...
   V-ati rătăcit? o întrerupse bătrîna bucătăreasă, zîmbind ironic. Ia hai să lăsăm gluma! Ştiţi voi, făzăneilor, ce vi se poate întîmpla numai pentru că aţi venit în palat fără să vă poftească cineva?
     Ştim.
     Ia te uită la ele! Răspund atît de liniştit „ştim", ca şi cum le-aş fi întrebat dacă ştiu ori nu cine e mama lor!
Şovăind, Olga făcu un pas înainte:
       —     Sunteţi o femeie bună. Mi se pare că vă numiţi mătuşa Draga.
     Mătuşa Agard, fetiţo.
       —     Totuna e. Bun. Fie şi mătuşa Agard. Dragă mătuşă Agard, înţelege-ne... am venit la palat... Of, suntem atît de necăjite! Am venit ca să...
       —     N-am mai văzut ca oamenii să sosească undeva în co­şuri — zîmbi bucătăreasa. Şi care vă e necazul, făzăneilor?
      Olga nu apucă să răspundă, fiindcă dincolo de coloanele de sticlă răsună un zgomot de paşi pe care ecoul îl repetă sonor sub bolţile bucătăriei pustii şi vaste.
   — Mi se pare că se-ntoarce bucătarul-şef — zise mătuşa Agard, şi pe faţa ei se citi îngrijorarea. Îl aduce şi pe-ăsta ne­curatul! Făzăneilor, e mai bine să nu daţi ochii cu el. Haideţi în cămăruţa mea, iar apoi om vedea ce mai e de făcut.
      Pe o scară îngustă, în spirală, urmînd-o pe mătuşa Agard, fetiţele intrară într-o odăiţă modest mobilată, dar curată şi în­grijită.
      —   Aici aveţi apă, iar dincoace e ligheanul. Spălaţi-vă bine, apoi deschideţi dulăpiorul ăsta şi luaţi-vă ce vreţi de mîncare. Cred că vă e foame.
     Grozav! exclamă Aglo.
Bucătăreasa o mîngîie pe creştet şi zise cu blîndeţe:
     Odihniţi-vă, făzăneilor, mă-ntorc curînd.
Cînd mătuşa Agard apăru din nou în cămăruţa ei, fetiţele se spălaseră demult, ba avuseseră timp să şi mănînce ceva. Aglo, simţind că i se lipesc ochii de somn, nu se lăsa de loc şi-i freca tot timpul cu pumnii strînşi.
Ei, şi acuma spune-mi totul fără niciun fel de ocolişuri. Da-i drumul! se adresă bucătăreasa Olgai. Văd că eşti mai rezistentă ca surioara ta. Uite-o, săraca, pică de somn. Dacă nu mă-nşel, sunteţi gemene?
Ascultînd de-a fir-a-păr tot ce se întîmplase cu Neteirp, mă­tuşa Agard căzu pe gînduri, sprijinindu-şi bărbia în palme.
      Ai un suflet bun, fetiţo — rosti ea intr-un tîrziu. Numai ca e foarte greu să-1 salvezi pe Neteirp. Am auzit că l-au şi dus în Tumul morţii, sus de tot, în vîrf, unde l-au ferecat în lan­ţuri. Mîine împăratul va confirma sentinţa tribunalului.
      Şi dacă mă duc la el şî-l rog mult, mult de tot, să n-o confirme?
Mătuşa Agard zîmbi cu amărăciune:
      Nu ştii oare că împăratul nostru nu ia nicio hotărire de unul singur? Semnează ceea ce-i pun miniştrii dinainte. Iar miniştrii îl pun să semneze numai ceea ce le convine lor. Şi nu le convine decît să-şi ticsească cît mai vîrtos sacii cu aur şi sa-nspăimînte poporul, ca să-l poată ţine în frîu. Of, fetiţo, cît de bine ştiu eu toate astea! Fratele meu lucrează doar în fabricile de oglinzi ale lui Rutluv si eu însami am lucrat cîndva pe plantaţiile de orez ale lui Iocsorb.
       —   Iocsorb? întrebă Olga mirată, făcînd ochii mari/ Adică îl cheamâ... Broscoi?
       Bucătăreasa izbucni în rîs:
     — Avem un asemenea ministru. O, e tot atît de crud şi nemilos ca şi Rutluv! Iocsorb e stăpînul tuturor plantaţiilor  de orez din împărăţia noastră. Ai dreptate, fetiţo. Seamănă, în­tr-adevăr, cu o broască rîioasâ!
       —     Mătuşă Agard, aş vrea totuşi să stau de vorbă cu împaratul.
      —     Păi cum să facem, fetiţo? întrebă bucătăreasa, ridicînd din umeri. Nici eu n-am dreptul să intru în odăile lui. Cum o să intri tu? Adică, stai niţel... Poate că născocesc eu ceva. Iar acum, culcaţi-vă mai repede. Noaptea este un sfetnic bun!
Fetitele erau foarte obosite şi de aceea nici nu băgară de seamă că mătuşa Agard le dădu patul ei, iar ea se culcă pe jos, pe un covoraş vechi. Adormiră cît ai clipi fără să simtă că bătrâna bucătăreasă le învelea tot timpul grijulie, şoptindu-le ceva cu blîndeţe. Olga îi văzu în vis pe muncitorii de la fabricile de oglinzi, îl văzu pe Neteirp şi pe omul cu chip de vultur. De ase­menea, în vis auzi din nou cîntecul muncitorilor:
Trăim slujindu-i pe bogaţi,
Minciuna vrea să ne doboare.
Dar afle gîzii blestemaţi,
Că Adevărul moarte n-are!
Vocile deveneau tot mai puternice, şi mai puternice, iar inima Olgăi bătea năvalnic.
Spre Adevăr mereu să tinzi!
Să nu rămîi supus al sorţii!
Deci jos cu strîmbele oglinzi,
Jos cu temutul Turn al morţii!
Olga fu prima care se trezi din somn. Raze subţiri de soare străpungeau ca nişte suliţe pereţii de sticlă ai cămăruţei. Totul strălucea în jur. Prin fereastra deschisă se auzea cîntecul păsărilor din parcul împărătesc.
Mătuşa Agard nu mai era în cămăruţă. Olga se întinse, căscă, sări sprintenă din pat şi deodată izbucni în rîs, auzind de undeva de jos cîntecul ucenicilor de bucătar:
Împăratul nostru are
Veşnic poftă de mîncare...
Se îmbrăcă repede, îşi spălă faţa cu apă rece şi îndată se simţi vioaie şi plină de energie. Se apropie apoi de pat şi începu s-o zgîlţîie pe Aglo. Dînd din picioare şi ţinînd ochii închişi, Aglo bodogăni supărată:
  Lasă-mă-n pace! Ce vrei de la mine?
   Aglo, e timpul să te scoli!
     Aglo se aşeză pe pat, deschise un ochi şi o privi îmbufnată pe Olga.
   Ce rea eşti, Olga, nu mă laşi să dorm şi eu un pic... Apoi începu să umble încolo şi-ncoace prin odaie, căutîndu-şi pantofii şi rochia. Pantofii, nu se ştie de ce, erau sub măsuţa pe care stătea ligheanul, iar rochia sub pat.
 —  Mai repede, Aglo — o zorea Olga — acuşi trebuie să vină mătuşa Agard. N-o să-ţi fie ruşine de femeia asta cumsecade? Uită-te ce balamuc ai făcut aici!
 —     Ei, şi?
 —     Ce expresie stupidă!
 —     Este expresia ta preferată.
 —     Mi-e silă să mă uit la tine!
 Aglo chicoti batjocoritor:
 —     Nu mai spune! Te uiţi doar la tine însăţi!
 Olga se făcu roşie ca focul.
      —     Eu... nu mai sunt demult cum eram — răspunse ea, lăsîndu-şi privirea-n jos.
Pe scara în spirală se auziră paşi. Respirînd greu, mătuşa Agard intră în cămăruţă, cu un pachet voluminos în mîini.
     Ei, fetelor — zise ea, ştergîndu-şi broboanele de sudoare de pe obrazul aprins — ştiu că mi-aţi dat de lucru. Vă jur pe toate oglinzile împărăţiei! Dar să nu-mi spuneţi mie mătuşa Agard dacă n-o să staţi chiar astăzi de vorbă cu împăratul.
Fetiţele înmărmuriră.
    Da, da, făzăneilor! continuă veselă mătuşa Agard. In pachetul ăsta sunt două costume de paji. Şi, după cîte ştiţi, pajii pot intra oricînd în palat. Repede, echiparea!
   Vom fi paji? întrebă Aglo, bătînd din palme. Ce zici, Olga? Ah, ce interesant e! Auzi? La ce te gîndeşti, Olga?
Nu prea îmi place treaba asta — răspunse Olga, privind-o stingherită pe bătrîna bucătăreasă. Te rog să nu te superi, mă­tuşă Agard. Îmi pare rău că ţi-am pricinuit atîta bătaie de cap, dar... totul e un fel de înşelăciune.
  Ce tot îndrugi acolo, fetiţo? Unde vezi tu înşelăciune? Lâmureşte-mă că nu mai pricep nimic.
  Costumele astea, de pildă... Suntem nişte fetiţe ca toate fetiţele, iar lumea o să creadă că suntem ăia, cum le zice... paji!
     Şi asta-i înşelăciune, fetiţo? E doar o mică şiretenie. Şi-apoi, cine nu minte în împărăţia noastră? Iţi închipui poate că împăratul nu minte sau că miniştrii lui nu mint? Păi ăştia sunt cei mai mari mincinoşi!
Olga ridică din umeri:
     — Bine, bine, dar eu nu sunt nici împărat, nici vreun mi­nistru de-al împăratului. Sunt pionieră!
    Nu ştiu ce însemnează cuvîntul acesta, fetiţo, dar ştiu că ai fost crescută de nişte oameni foarte de treabă — zise bătrîna, sincer mişcată de cele auzite.
   Olga — îi şopti Aglo — ştiu că-ţi plac poveştile de demult, iar în poveştile astea eroii se travestesc foarte des şi, în general, recurg la fel de fel de şiretlicuri.
Olga rămase pe gînduri.
   Ei, dacă am nimerit într-o poveste de demult, hai să zi­cem că mai merge... Şi totuşi, să ştii, Aglo, că toate astea sint foarte urî te!
     Dar Neteirp, Olga?! Doar trebuie să-l salvăm!
  Neteirp! oftă Olga. Da, trebuie să-l salvăm cu orice preţ! Bun, mătuşă Agard, dă-ne costumele!


5 comentarii:

  1. Va multumesc mult de tot.cu cartea aceasta imi retraiesc copilaria.sper ca veti avea doar rabdarea sa ne o impartasiti pina la capat

    RăspundețiȘtergere
  2. Desigur, o sa pun toate capitolele, pe rand. Ma bucur ca pot face asta pentru cei care au citit cartea cand erau copii.

    RăspundețiȘtergere
  3. capitolul sase? pe cand?

    RăspundețiȘtergere
  4. Si capitolul 7? Îl mai pui?

    RăspundețiȘtergere
  5. http://totusipovestile.blogspot.de/2014/01/imparatia-oglinzilor-strambe-7.html
    Foloseste functia "Search"

    RăspundețiȘtergere

După mine!