Să presupunem - mă gândeam eu în timp ce aşteptam la semafor - că ai şti cu precizie că peste un sfert de oră o să mori. Nu contează cum, contează doar că după exact 15 minute (900 de secunde) nu o să mai fii în viaţă. Întrebarea care se pune în mod firesc este: ce trebuie să faci în acest sfert de oră? Cei mai mulţi cred că ar zice „să te rogi”. M-am gândit şi eu la asta. Dar nu cumva ar trebui să scrii şi un mic testament, în care să precizezi cui îi laşi bunurile tale - atâtea câte or fi? OK, să zicem că eşti sărac lipit. N-ai ce lăsa, poate n-ai nici cui lăsa. Dar poate ar trebui să scrii totuşi o scrisoare posterităţii? Să spui rapid cum, pe ce căi ai aflat tu că o să mori în exact 900 de secunde? Dar oare te va crede cineva? Mai mult că sigur nu. Şi atunci de ce să risipeşti cele 15 minute scriind o scrisoare care o să ajungă la coşul de gunoi? E clar, nu are rost să scrii.
Rămâne să te rogi. Dar dacă eşti ateu? Dacă toate chestiile cu Dumnezeu ţi se par aiureli? Atunci înseamnă că în sfertul ăla de oră nu trebuie să faci nimic anume. Poţi să faci ce vrei tu. De exemplu, ai putea să te întinzi pe covor cu faţa în sus. Ai putea să te aşezi cu fundul pe o masă şi să bălăbăni din picioare. Ai putea să te chirceşti precum fătul în uter. Toate astea sunt egal posibile şi oricum nu schimbă cu nimic faptul că peste un sfert de oră nu o să mai fii în viaţă. Şi atunci pe care s-o alegi? Ce criteriu ai să alegi una sau alta, câtă vreme ele sunt la fel şi oricum nu mai contează, pentru că nu mai pot produce efecte? Ca să alegi ceva, este nevoie să ai un criteriu. Ori dacă ştii că mori peste 900 de secunde, ce criteriu de alegere poţi avea? Clar, alegerea este imposibilă. Orice ai face este degeaba. Cu o singură excepţie: să te sinucizi înainte de scurgerea celor 900 de secunde. Aşa ai măcar satisfacţia că ai păcălit destinul.
Dar dacă ştii cu precizie că o să mori nu peste exact 15 minute ci peste exact 15 ore s-ar schimba ceva? Ei, în 15 ore poţi face o mulţime de lucruri. Poţi de exemplu să faci ordine în colecţia ta de DVD-uri. Sau poţi face o listă cu datorii care ar trebui plătite după ce mori. Sau te-ai putea duce să-l împuşti pe cel mai mare duşman al tău.
Şi tot aşa. Cu cât termenul la care ştii că vei muri este mai îndepărtat, cu atât numărul lucrurilor pe care le poţi face înainte este mai mare. Dacă ştii că mori peste doi ani în 22 iunie, ai timp să faci de toate. Şi probabil le vei face cu adevărat, pe când dacă nu ştii când îţi va sosi ceasul, multe din ele vor rămâne nefăcute, pentru că mereu îţi vei spune că mai ai vreme să le faci. Presupun că dacă ar fi să trăim la infinit, toate lucrurile ar rămâne nefăcute.
Cel mai bine pare a fi să nu ştii când vei muri, să trăieşti cu gândul că asta se va întâmpla foarte târziu şi să-ţi închipui că până atunci vei rămâne tânăr şi sănătos.
Rămâne să te rogi. Dar dacă eşti ateu? Dacă toate chestiile cu Dumnezeu ţi se par aiureli? Atunci înseamnă că în sfertul ăla de oră nu trebuie să faci nimic anume. Poţi să faci ce vrei tu. De exemplu, ai putea să te întinzi pe covor cu faţa în sus. Ai putea să te aşezi cu fundul pe o masă şi să bălăbăni din picioare. Ai putea să te chirceşti precum fătul în uter. Toate astea sunt egal posibile şi oricum nu schimbă cu nimic faptul că peste un sfert de oră nu o să mai fii în viaţă. Şi atunci pe care s-o alegi? Ce criteriu ai să alegi una sau alta, câtă vreme ele sunt la fel şi oricum nu mai contează, pentru că nu mai pot produce efecte? Ca să alegi ceva, este nevoie să ai un criteriu. Ori dacă ştii că mori peste 900 de secunde, ce criteriu de alegere poţi avea? Clar, alegerea este imposibilă. Orice ai face este degeaba. Cu o singură excepţie: să te sinucizi înainte de scurgerea celor 900 de secunde. Aşa ai măcar satisfacţia că ai păcălit destinul.
Dar dacă ştii cu precizie că o să mori nu peste exact 15 minute ci peste exact 15 ore s-ar schimba ceva? Ei, în 15 ore poţi face o mulţime de lucruri. Poţi de exemplu să faci ordine în colecţia ta de DVD-uri. Sau poţi face o listă cu datorii care ar trebui plătite după ce mori. Sau te-ai putea duce să-l împuşti pe cel mai mare duşman al tău.
Şi tot aşa. Cu cât termenul la care ştii că vei muri este mai îndepărtat, cu atât numărul lucrurilor pe care le poţi face înainte este mai mare. Dacă ştii că mori peste doi ani în 22 iunie, ai timp să faci de toate. Şi probabil le vei face cu adevărat, pe când dacă nu ştii când îţi va sosi ceasul, multe din ele vor rămâne nefăcute, pentru că mereu îţi vei spune că mai ai vreme să le faci. Presupun că dacă ar fi să trăim la infinit, toate lucrurile ar rămâne nefăcute.
Cel mai bine pare a fi să nu ştii când vei muri, să trăieşti cu gândul că asta se va întâmpla foarte târziu şi să-ţi închipui că până atunci vei rămâne tânăr şi sănătos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu