Alfabetul nu e greu (2)

Baba ţepeşiană

Dupa ce m-am racorit putin scriind despre terminatul CTP, am plecat sa cumpar niste bere, paine si apa. Numai chestii indispensabile. Pe drum, intre blocuri, am zarit o pisica gri, tarcata, cu ochii holbati a groaza. Intai mi-am zis: "pana si pisica asta se ingrozeste cand ma vede", apoi mi-am dat seama ca asta era expresia ei naturala, la fel cum expresia naturala a lui CTP e una de ninja cu sase ani de politehnica. M-am lasat pe vine si am chemat pisica. A venit, a stat s-o mangai, s-a frecat de mine, a tors, ma rog - toata recuzita. Cand am plecat, a luat-o dupa mine. Din fata, venea o baba sportiva, nu stiu cum sa exprim treaba asta mai bine, dar baba aia se misca precum o pentatlonista si era imbracata cu haine tineresti. In fine, pisica s-a speriat de ea si s-a intors in locul in care o acostasem. 

Retragerea Dumnezeilor

Marele ganditor CT Popescu a mai scos un articol fundamental, biblic. Ii zice "Moartea e buna la ceva". El incepe astfel: "Consternare, nu ură, asta se citeşte pe feţele norvegienilor după măcelul asupra Norvegiei comis de Bestie - nu-i scriu numele, pentru că el asta îşi doreşte." Doua randuri, trei prostii. Intai ca nu a vazut CTP-ul fetele norvegienilor, a vazut doar fetele catorva dintre ei. Il asigur ca exista o sumedenie de norvegieni care aproba ce a facut Bestia Breivik, ba mai sunt si unii care il injura pentru ca nu a omorat destui laburisti. Asta e o chestie statistica. Mai departe, CTP nu scrie numele aluia pentru ca, se stie, Breivik chiar asta si-a propus de la inceput: sa ii scrie CTP numele. Nu exista glorie mai mare decat sa te pomeneasca jurnalistul deceniului din Romania. Si pentru ca aia vrea Breivik, exact aia nu-i da CTP. Halal!

Van Damme si Preda Buzescu

In filmele americane, atunci cand eroul principal duce o lupta, de obicei in preajma sunt fel de fel de admiratori care privesc ceea ce se intampla cu sufletul la gura. Fie ca e vorba de Van Damme care rupe in bataie un asiatic ucigas, mare cat un compresor, fie ca e vorba de o patinatoare care si-a facut piciorul praf dar revine dupa enspe ani de ambitie, ori de un pusti pe care toata lumea il considera un zero mucilaginos, dar el merge si rupe gura juriului la "America's got talent" facand vocalize din bucile sezutului, intotdeauna, fara exceptie, evenimentul se petrece cu public. Care public e format intotdeauna din oameni incapabili sa faca macar a mia parte din ce face eroul. Toti sunt niste indivizi slabi, fricosi, resemnati cu conditia lor de oameni obisnuiti, care se uita cu ochii cat cepele la Van Damme cum, cu doua secunde inainte de a muri isi revine si il face arsice pe asiatic.

Dino Buzzati - Povestioare de seara

Aniversare

Astăzi, 16 octombrie, împlinesc cincizeci şi opt de ani. E un lucru înspăimântător. Şi voi veţi simţi asta într-o zi.

În sine, ar fi o aniversare ca oricare alta, sau, în cel mai rău caz, poate, ceva mai apăsătoare decât celelalte din pricina numărului. Asta însă dacă tatăl meu n-ar fi murit chiar la cincizeci şi opt de ani. Şi confruntarea este inevitabilă.

Instinctiv fac comparaţii de felul acesta când vizitez marile muzee. Şi-mi produc o vagă indispoziţie. Jos, pe rama tabloului, vezi de exemplu că scrie: Raffaello Sanzio, 1483-1520. Atunci fac calculul şi mă gândesc.

Promovarea imbecila

Una dintre cele mai imbecile campanii de promovare din cate mi-a fost dat sa vad in ultimii ani este cea lansata de lantul Dedeman. Mai pe scurt, indivizii au umplut tara cu panouri uriase, pe care au scris lucruri absolut cretine.

Batranii de 40 de ani

Am dat din intamplare peste un blog scris cu talent, dar unidirectionat: totul acolo se reduce la a avea sau a nu avea diferite femei, a face sau a nu face sex in toate formele lui. Textul este impanat cu cuvinte din cele pe care copiii nostri nu au voie sa le foloseasca, iar scenele descrise intrec uneori in intensitate cele mai josnice imagini din filmele pornografice. Sper ca am scris destul ca sa starnesc interesul celor care citesc blogul meu. Totusi nu dau link-ul, placerea cautatului e una dintre cele mai mari din cate se pot imagina.

O poveste a lui Dino Buzzati

Monstrul Colombre

Când Stefano Roi împlini doisprezece ani, îi ceru ca dar tatălui său, căpitan şi proprietar al unei frumoase corăbii cu pânze, să-l ia cu el la bord.

—  Când voi fi mare, spuse, vreau să merg pe mare ca tine. Şi voi comanda nave mai mari şi mai frumoase decât a ta.

—   Dumnezeu să te ajute, fiule, răspunse tatăl. Şi cum tocmai în ziua aceea vasul său trebuia să plece, îl luă pe băiat cu el.

Imi cer scuze

Toata ziua - buna ziua, aud diverse persoane folosind expresia "a-ti cere scuze". Pur si simplu, aceasta alcatuire este o dobitocie imensa. Scuzele, dupa cum poate afla oricine doar consultand un dictionar, sunt niste explicatii, niste justificari pentru o eroare pe care o savarseste cineva. Mai precis: eu gresesc fata de tine, realizez ce am facut si vin cu explicatii. Carevasazica, scuzele nu se cer, ci se prezinta. Eu iti prezint tie explicatii, adica scuze. Corect este: "te rog sa accepti scuzele mele", sau "am venit sa-ti prezint scuzele mele".  

Inca o poveste a lui Emil Garleanu

Căprioara

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat.

Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă, a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică, încolţeşte un simţimânt stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise de mult încă. Şi cum se uită aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschide ochii.

O poveste a lui Raul Baz

Aceasta poveste a aparut intr-o revista din Timisoara si nu face parte din volumul "Povestile Mariei".

O alta poveste a lui Emil Garleanu

Grivei

E bătrân. Înţelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a şi îmbolnăvit nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credinţă. Douăzeci de ani, vară şi iarnă, în curtea aceasta a trăit, şi-a păzit-o. În nopţile de toamnă, cu ploile repezi şi pătrunzătoare, în nopţile de iarnă, cu viforniţele năprasnice, el nu stătea în cuşca lui; suflând cu greu, încordându-şi muşchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colţurile grădinii, şi, lătrând, dădea de ştire că nu e chip să te poţi apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoţul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simţise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creştetul capului. Şi altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curţii!

Sinuciderea ca forma de manifestare a bucuriei

Ma gandesc adesea la ciudatenia unor obiceiuri pe care le au romanii. Spre exemplu, obiceiul de a bea mult. Practic, de cate ori doi amici se intalnesc, se apuca sa bea in cinstea revederii. Daca ar fi sa traduc treaba asta, ar suna cam asa: "noi doi nu ne-am mai vazut demult, asa ca, pentru a ne manifesta bucuria, hai sa ne sinucidem putin". Pentru ca, dupa cum stie toata lumea, bautura distruge niste celule, niste functii, etc, adica imputineaza omul si asta inseamna un pas in plus in directia mortii. Cine bea sistematic, moare mai devreme. Iar daca nu moare, isi ucide, cel putin, sufletul. Oricum am da-o, cheful ala romanesc la care omul bea litri si litri de vin, este ucigator. Ei bine, cu toate astea, cand ne intalnim ne imbatam. Nu am intalnit, desi sunt sigur ca exista, cazuri in care doi romani se regasesc si, in loc sa se imbete, se duc la plimbare ca sa stea de vorba.

O poveste evreiasca

Puterea unei minciuni

În oraşul Tarnopol trăia un om pe nume Reb Feivel. Într-o zi, pe când stătea în casă adâncit în citirea Talmudului, a auzit un zgomot puternic venind de afară. Când s-a dus să se uite pe fereastră, a văzut o liotă de puşti obraznici. „Pesemne că mai pun la cale vreo năzbâtie, nici vorbă'', şi-a spus el. „Copii, duceţi-vă degrabă la sinagogă”, le-a strigat aplecându-se peste pervaz şi spunându-le primul lucru care îi venise în minte. „O să vedeţi un monstru marin şi încă ce monstru! E o făptură cu cinci picioare, trei ochi şi o barbă ca cea de ţap, numai că e de culoare verde!” Bineînţeles că puştii au luat-o iute din loc într-acolo, iar Reb Feivel s-a întors la studiul său. Îşi râdea în barbă la gândul păcălelii pe care le-o trăsese micilor obrăznicături. 

Luna mare

Că tot vorbeam de examene, mi-am amintit de o întâmplare petrecută imediat după 89, când încă mai eram profesor. Am fost repartizat pentru bac la Bușteni. Cei de-acolo erau în fibrilații, strângeau bani, făceau cumpărături, etc. I-am văzut de cum m-am dus, doar că ei nu știau că sunt unul dintre profesori, puteam să fiu un părinte, ori un seralist. S-a dat scrisul (la mate vorbesc), apoi - nu mai știu de ce s-a întâmplat așa - a trebuit să merg la oral la astronomie! Au trecut mulți ani de-atunci, nu mai am habar de ce se dădea oral la astronomie, cred că erau niște opționale, în fine. Eu mare lucru nu mai știam la această materie, chiar dacă o făcusem în facultate, pentru că nu mai avusesem contact cu ea de multă vreme. Așa că a trebuit să stau și să rememorez tot felul de lucruri legate de trigonometria sferică, de paralaxe, perihelii, ahelii, Amelii și Camelii. M-am pus la punct și m-am dus la examen.

O măslină, o atenție

Ca fost profesor de matematică, nu aveam cum să nu reflectez la ceea ce s-a întâmplat anul acesta la Bacalaureat. Mi se pare că rezultatele sunt o reflectare corectă a nivelului de cunoștințe atins de generația actuală. Iar faptul că tot felul de ratați au ieșit pe la televiziuni și au urlat de parcă năvăleau turcii, nu a făcut decât să confirme corectitudinea măsurii luate de ministrul învățământului. Mă refer la faptul că au fost instalate în săli camere de luat vederi și elevii n-au mai putut să copieze. 

What is a Mahna Mahna?

Din realizarile lui Frunzaverde - presedintele CJ Caras Severin

Viata culturala de la Brebu

Sambata, pe 23, la ora 12, m-am dus la biserica din Brebu, dar nu la vreo slujba ci la un concert de jazz. Pare ciudat pentru un ortodox, insa la catolici se pare ca sunt mai putine restrictii. Asa ca Mircea Tiberian, Liviu Butoi si Luiza Zan s-au putut produce fara probleme in biserica din Brebu.

3000 de cuvinte

Intre Oituz si Poiana Sarata, am dat peste o gospodarie mai putin obisnuita. Nu e casa de rugaciune, nu e muzeu, nu e atelier de confectionat obiecte religioase, nu e han pentru turismul ecumenic. Nu stiu ce e, insa i-am facut poze. Cum o poza face cat 1000 de cuvinte si eu am trei poze, inseamna ca am aici echivalentul a 3000 de cuvinte.

Matura si ceapa

Cum mergi dinspre Suceava catre Gura Humorului, treci printr-o salba de localitati din care poti sa cumpari maturi si nimic altceva. Poate ca paiele lor sunt altfel, mai trainice, mai aurii, iar nuielele se rup mai greu si au o aderenta mai mare la praf. Nu stiu ce se intampla, insa toata lumea pe-acolo vinde maturi. Ceva asemanator am intalnit in Balauseri de Mures, unde fiecare familie vinde ceapa rosie in fata portii.

Drumuri nationale

Caii de ieri si de azi

Dupa moartea lui Teofil Paraian, n-am mai fost la Sambata de Sus, la manastire. Dar am trecut de multe ori pe langa, mai precis prin Sambata de Jos, care e la sosea. Acum, venind catre Brasov, am avut o surpriza. Habar nu aveam ca e o herghelie acolo, la Sambata de Jos. Am vazut intai panoul si apoi caii.

O poveste a lui Ion Creanga

Acul şi barosul

Acul: — Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura.

Barosul:— Iaca, mă!... da de unde-ai ieşit, Pâcală?

— De unde-am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bine ceea ce faci.

— Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie săştii că din sfădălia noastră ai ieşit; ş-apoi tu ni cauţi pricină?

Sensibilizarea

Cand eram pe la 20 de ani, aveam o teorie: trebuie sa vezi de toate, si bune si rele, ca sa intelegi ce este viata. Ma iritau cumplit cei care nu se uitau la filmele cu criminali sadici, ori intorceau capul cand treceau pe langa un caine mort, etc. Toate mi se pareau teatru ieftin.

Ei bine, am ajuns astazi sa inchid televizorul  - la care si asa nu ma uit decat ocazional - de indata ce incep transmisii de stiri cu copii omorati, maltratati, bolnavi, etc. Si ma intreb: de ce? Dupa toate ororile despre care am citit si/sau pe care le-am vazut, la televizor sau in realitate, nu am devenit imun? Ei bine, s-ar parea ca lucrurile au evoluat invers: in loc sa ma imunizez, m-am sensibilizat pana am ajuns precum cei care ma iritau pe la 20 de ani. Sigur ca asta se intampla in primul rand pentru ca o am pe Maria, dar sunt convins ca nu e doar atat. Daca n-as fi avut copii, nu cred ca as fi devenit o bruta. Sau?

O poveste a lui Emil Garleanu

O rază

S-a desprins raza din ghemul ei de aur si-a rătăcit prin senin. Si-n întâia zi, tremurătoare, căută pe ce să se oprească.

Într-o poiană, din mijlocul unei păduri, găsi urma copitei unui cerb plină, ochi, de apa ploilor. Vroi să se strecoare în unda rece dar, în clipa aceea, un biet lup, slab de i se vedeau coastele, dădu buzna dintr-un desis, se repezi, sorbi apa, turbură ce mai ramase, apoi se prăbusi în cealaltă margine a pădurii după o căprioară care tocmai trecea.

Raza călători mai departe.

Socioloaga cu gura plina

Ma uit la Tealitatea Tv si ce vad? O socioloaga. Tipa se numeste Bulai si isi da cu presupusul pe orice tema din lumea asta. Trece de la Amy Winehouse la primarul din Deta, de la crimele din Norvegia la ultimele behaituri ale lui Becali si de fiecare data spune tot felul de fleacuri, cu aerul ca pronunta sentintele in procesul de la Nuremberg. E plina presa de astfel de personaje care se pricep la orice, care trag de urechi pe toata lumea, ca si cum ar fi un fel de supraoameni. Asa ca nu as fi scris nimic despre aceasta Bulai. Insa dumneaei merge dincolo de toti ceilalti guristi de televiziune: spune ce spune, dupa care mesteca guma (sau poate frunze de coca, n-am habar). Tatal domnisoarei este un sociolog care se numeste tot Bulai. Din cand in cand apare pe sticla, pentru a vitupera pe teme diverse. Bineinteles ca si el se pricepe la toate, am impresia ca pentru sociologi nu exista domeniu in care sa nu fie experti. Domnul Bulai i-a transmis prin gene fiicei sale atot-priceperea, insa a uitat sa o invete ca nu e frumos sa vorbesti cu gura plina.

Bulai, Doamne!

O poveste a lui Vladimir Colin (1)

Deşteptăciunea proştilor

Doi proşti s-au întâlnit cândva la o cruce de drumuri. Pe cel dintâi îl goniseră oamenii din satul lui, că prea era din cale-afară de prost şi le făcea satul de râs. Celălalt se suise într-o căruţă, în care se mai înghesuiseră nouăzeci şi nouă de proşti. Căruţa cu proşti se rupsese de greul prostiei şi proştii se împrăştiaseră care-ncotro, umplând lumea până-n ziua de azi...

Cultul personalitatii

Saptamana trecuta, mergand dinspre Vama catre Targu Secuiesc, am trecut prin Targu Ocna si, ca sa nu mai ocolesc prin Onesti, am luat-o pe un drum intortocheat, care trece prin cateva sate de genul Piriu Boghii si iese undeva la Oituz. Nu mi-a parut rau ca am mers pe-acolo, pentru ca mi-a fost dat sa vad ceva foarte interesant. Din loc in loc, apar niste panouri rosii ca focul, pe care sta scris asa: "Lucrare executata de Consiliul Judetean Bacau", iar mai jos, cu litere mai mari, "PRESEDINTE DRAGOS BENEA".

O poezie a lui Mateiu Caragiale

Întoarcerea învinsului 
Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Sinuciderea copiilor

Din cand in cand, apar in presa stiri cu copii care s-au sinucis. Motivele sunt din cele mai variate: unii se sinucid de dorul mamei plecate la munca in strainatate, altii de frica tatalui care-i terorizeaza, altii din cauza ca au luat note proaste, ori pentru ca au fost parasiti de fata pe care o iubeau etc. Daca ne gandim bine, majoritatea acestor motive sunt slabe. Mama vine inapoi din Spania, notele proaste nu inseamna absolut nimic - peste numai cativa ani nu o sa te mai intrebe nimeni cat ai luat la chimie, fete sunt destule, etc.

Supapele lui Ceausescu

Astazi iar, la telejurnal, am vazut cascaval - asa zice Alexandru Andries intr-o piesa care, pe vremea lui Ceausescu, era un fel de culme a protestului. Toata lumea era nemultumita dar nimeni nu avea voie sa carteasca. Dar, din cand in cand, aparea cate un cantecel cu versuri cutezatoare sau ironice, care trimiteau sageti in directia regimului. 

Doua povesti scurte si incredibile ale lui Lev Tolstoi

VULTURUL                  

Un vultur şi-a clădit cuibul în vârful unui arbore înalt, departe de mare. Aici şi-a scos puii.

Intr-un rând, vulturul se întorcea în zbor, spre cuib, cu un peşte mare în gheare.

Jos, la rădăcina copacului, lucrau mai mulţi oameni. Cum au văzut peştele, au înconjurat copacul şi au prins a striga şi a arunca în vultur cu pietre.

Vulturul a scăpat peştele din gheare, iar oamenii l-au ridicat de jos şi au plecat.

Pasărea s-a aşezat pe marginea cuibului, iar puişorii au ridicat capetele şi au început să piuie: îi cereau de mâncare.

Reabilitarea folkistilor

In sfarsit o stire pozitiva: australopitecul cu pantalonii in vine Puya a fost huiduit la Vama Veche in timp ce expectora pe scena mizeriile lui obisnuite. Fericitul eveniment s-a petrecut sambata seara, la festivalul Folk You, cand spectatorii, auzind ca respectivul baiat de cartier intra in scena, au inceput sa-l fluiere si sa-l huiduie, dupa care, cand l-au si vazut, s-au apucat sa arunce dupa el cu pet-uri si ciorapi murdari. Bravo folkistilor, tineti-o tot asa, in felul asta poate intelege lumea ce e cu impostorii astia care, zic ei, fac muzica. Si va mai spalati si voi de pacate dupa ce ati repetat in cor, ca papagalii, textele patriotice ale raposatului pupincurist ceausist Paunescu - sa-i fie tarana usoara.

Cinci miliarde de victime

Ieri am primit un nou mail din cele pe care le trimit unii in masa, pe care diferiti amici de-ai mei le directioneaza catre mine si pe care eu nu le trimit mai departe din motive pe care le-am explicat. De obicei nici nu le citesc, dar de data asta am facut o exceptie, pentru ca aici, la Brebu, exista si clipe in care te plictisesti. 

O alta poveste a lui Oscar Wilde

Uriaşul egoist

În fiecare după amiază, când se întorceau de la şcoală, copiii obişnuiau să se joace în grădina Uriaşului.

Era o grădină mare şi frumoasă. Aici creştea o iarbă deosebit de fragedă şi verde. Ici-colo în iarbă se zăreau flori gingaşe, asemănătoare stelelor. Cei doisprezece piersici se încărcau primăvara cu flori delicate de un roz sidefiu, iar toamna cu fructe ispititoare, din belşug. Păsările, ascunse în frunzişul copacilor, cântau atât de dulce, încât copiii se opreau din jocurile lor pentru a le asculta.

– Ce bine e aici! îşi spuneau unul altuia copiii.

O poveste a lui Oscar Wilde

Printul fericit

Sus, dominând oraşul, pe un soclu înalt, se afla statuia Printului Fericit. Era placat din cap până-n picioare cu foiţe subţiri de aur fin; drept ochi avea două safire sclipitoare, iar un rubin mare, roşu, scânteia pe mânerul spadei sale. Era, într-adevăr, foarte mult admirat.

— E la fel de frumos ca şi cocoşii de pe acoperişuri, care arată direcţia vântului, grăi unul din edilii urbei, care dorea să dobândească reputaţia de om cu gusturi artistice. Doar că nu e prea folositor, adăugă el temându-se ca nu cumva lumea să-l socotească lipsit de simţ practic, ceea ce nu era cazul.

Dupa 32 de ani

Felul in care se leaga lucrurile este, intr-adevar, uimitor. Deunazi vorbeam cu Dragos, amicul meu de la Sinaia, cel care s-a apucat de ciclism. El imi povestea despre lungile trasee in care pleaca saptamanal si eu ma miram de "nebunia" de a pedala ore intregi, doar cu scopul de a avea de unde sa te intorci. Cand, aici la Brebu, m-am pomenit ca Pol, amicul la care stam, este si el un ciclist inrait. Si el merge zeci si sute de kilometri, lucru pe care il considera foarte placut, important si benefic pentru minte si corp. Greu de inteles, pentru mine cum poate sa te incante ceva atat de monoton. Se pare, insa, ca exista un punct dincolo de care daca treci, capeti un alt gen de perceptie asupa realitatii, inclusiv asupra propriei tale persoane. 

La festival

In jumatate de ora, plecam spre Brebu. Asta vine undeva pe langa Resita. Foarte aproape, e Garana si taman bine prindem festivalul de jazz. Revenim duminica seara.

http://garana-jazz.ro/

Bilingvismul romano-maghiar

Venind spre casa din turneul meu prelungit, undeva intre Targu Secuiesc si Brasov, am descoperit cateva inscriptii bilingve interesante. Nu stiu mai nimic despre limba maghiara, insa daca lucrurile stau atat de simplu ca in cazul inscriptiilor despre care vorbesc, atunci nu ar fi o problema sa invatam rapid, cu totii, aceasta minunata limba.

O strafulgerare

Acum vreo luna, veneam acasa toti trei: Maria, Liliana si cu mine. Am parcat si m-am apucat sa culeg plasele si ce mai aveam de dus. Ele au luat-o inainte, au sunat la Mitza si au intrat in scara blocului. Am venit din urma, am intrat folosind cheia, apoi am inceput sa urc scarile. Dupa cateva trepte am ridicat privirile si am avut un mic soc: Liliana era sus, in capul scarilor, in semiobscuritate si nu zicea nimic. Mi-au trebuit doua secunde ca sa inteleg ca nu avea cheia si ma astepta sa descui, iar Maria intrase la Mitza. Toata treaba mi-a adus aminte de o scena din Amadeus al lui Milos Forman. Iat-o:

O poveste a lui Cartarescu

ZARAZA

Prin 1944, sub cele mai îndîrjite bombardamente ame­ricane, Bucureştiul petrecea la fel ca în anii nebuni rămaşi în urmă cu două decenii. Mîncarea era ieftină, hoteluri­le primitoare, iar grădinile de vară, Raşca, Oteteleşanu şi Cărăbuş, dar şi Bordeiul, încă de pe atunci aşezat la marginea Herăstrăului, răspîndeau pînă în mahalalele mărginaşe mirosul de patricieni la grătar şi sunetul ban­delor de jazz sau al tarafurilor autohtone.