Aseară, după Sea Life, ne-am dus să mâncăm ceva la un mic restaurant din Bad Nenndorf. Frumușel restaurant, elegant și cochet. Cred că o să mai dau pe-acolo. Berea bună, iar pizza delicioasă. Un amănunt: marginile pizzei erau doar puțin mai crocante decât restul aluatului, nu ca la noi, unde marginile sunt tari ca piatra și cei mai mulți preferă să le arunce. (Maria, dacă ar citi postul ăsta, ar zice: "Tata, dar pizza nu are margini, e rotundă. Poate vrei să zici marginea", iar eu i-aș răspunde că nu e rotundă, că dacă îi desenezi conturul pe o hârtie o să vezi că arată mai degrabă ca o linie frântă închisă).
Micul restaurant era plin de nemți din cei care se respectă. La două mese de noi, am văzut o familie tipică: doamna relativ slabă, coafată și îngrijită, stând cu spatele la perete. Domnul, gras și roșu de la schnaps, așezat în fața ei. Sub masă, un westie simpatic. Erau clienții casei, puteai vedea asta din familiaritatea pe care le-o arătau ospătarilor și din grija cu care aceștia îi înconjurau. Când am venit noi, tocmai terminaseră niște farfurii cu paste. Apoi au mai sosit la masa lor încă vreo două feluri, plus bere, plus niște schnaps. Au mâncat și au băut până când expresia domnului a devenit oarecum spiritualizată. Au plătit și au plecat liniștiți. Toată treaba m-a făcut să mă gândesc la modul în care își organizează nemții timpul. Pentru ei, duminică e zi clară de familie. Niciun magazin nu e deschis, oamenii stau acasă, împreună, pe la prânz ies să se plimbe, iar seara se duc să mănânce în oraș. Nu-i scoți din asta pentru nimic în lume. Câtă diferența față de România, unde duminică e zi de supermarket, domnii se duc la bere cu prietenii și doamnele la mall cu copiii, ori pleacă toți la grătare prin poieni, unde beau și trag aghioase pe iarbă, ca pitonii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu