sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Micul print (15)

Ce-a de-a şaptea planetă a fost, prin urmare, Pământul.
Pământul nu e o planetă oarecare! Poţi număra pe el o sută unsprezece regi (fără a-i uita, bineînţeles, pe regii negri), şapte mii de geografi, nouă sute de mii de businessmani, şapte milioane şi jumătate de beţivi, trei sute unsprezece milioane de vanitoşi, vreo două miliarde de oameni mari.
Ca să vă puteţi face o părere despre întinderea Pământului, am să vă spun că, înainte de născocirea luminii electrice, trebuia întreţinută acolo, pe întreg cuprinsul celor şase continente ale sale, o adevărată armată de patru sute şaizeci şi două de mii cinci sute unsprezece lampagii.
Dacă te uitai la el ceva de mai departe, aveai în faţa ochilor o privelişte încântătoare. Mişcările acestei armate erau diriguite ca acelea ale unui balet de operă. Venea mai întâi rândul lampagiilor din Noua Zeelandă şi din Australia. Apoi, după ce-şi aprindeau felinarele, aceştia plecau la culcare. Intrau atunci în dans, la rândul lor, lampagiii din China si Siberia. Apoi şi ei se furişau pe nesimţite în culise. Atunci venea rândul lampagiilor din Rusia şi din Indii. Apoi, al celor din Africa şi Europa. Apoi, al celor din America de Sud. Apoi, al celor din America de Nord. Şi niciodată nu stricau rânduiala intrării lor în scenă. Era măreţ!
Numai lampagiul singurului felinar de la Polul Nord şi confratele său, cel cu singurul felinar de la Polul Sud, duceau un trai trândav şi de nepăsare: lucrau de două ori pe an.

Când vrei să faci o glumă, se întâmplă să mai şi minţi câte puţin. N-am fost nici eu prea cinstit când v-am vorbit de lampagii. Mă tem ca nu cumva aceia care n-o cunosc să-şi facă o părere greşită despre planeta noastră. Oamenii, pe Pământ, ocupă foarte puţin loc. Dacă cele două miliarde de locuitori care împânzesc Pământul ar sta în picioare, niţel înghesuiţi, ca la un miting, ei ar încăpea cu uşurinţă într-o piaţă publică de douăzeci de mile lungime, pe douăzeci de mile lăţime. Omenirea ar putea fi îngrămădită pe cea mai măruntă insuliţă din Pacific.
Oamenii mari, de bună seamă, nu vă vor crede. Îşi închipuie că ocupă mult loc. Se socotesc grozavi, ca baobabii. Aşa că ar trebui sfătuiţi să calculeze singuri. Căci nu mai pot de dragul cifrelor: lucrul acesta le va fi pe plac. Voi însă nu vă pierdeţi vremea cu pedepse scolăreşti. E de prisos. Aveţi încredere în mine.
Micul prinţ, aşadar, când ajunse pe Pământ, se miră foarte mult că nu vede pe nimeni. Tocmai începuse să se teamă ca nu cumva să fi greşit planeta, când un inel de culoarea lunii se mişcă pe nisip.
- Bună seara, rosti micul prinţ, oarecum la întâmplare.
- Bună seara, rosti şarpele.
- Pe ce planetă am căzut? întrebă micul prinţ.
- Pe Pământ, în Africa, răspunse şarpele.
- Aha!... Va să zică nu se află nimeni pe Pământ?
- Aici e pustiu. În pustiuri nu e nimeni. Pământul e mare, zise şarpele.
Micul prinţ se aşeză pe-o piatră şi-şi înălţă ochii către cer:
- Mă întreb, zise el, dacă nu cumva stelele sunt luminate numai pentru ca astfel fiecare, cândva, să poată găsi propria lui stea. Priveşte planeta mea. E chiar deasupra noastră... Dar cât e de departe!
- E frumoasă, zise şarpele. Ce cauţi tu pe-aici?
- Am nişte necazuri cu o floare, zise micul prinţ.
- Aha! făcu şarpele.
Şi tăcură amândoi.
- Unde sunt oamenii? vorbi în cele din urmă micul prinţ. Te simţi cam singur în pustiu...
- Singur te simţi şi printre oameni, zise şarpele.
Micul prinţ îl privi îndelung.
- Eşti un animal ciudat, îi spuse el într-un târziu. Subţire ca un deget...
- Sunt însă mai puternic decât degetul unui rege, zise şarpele.
Micul prinţ zâmbi:
- Prea puternic nu eşti tu... n-ai nici măcar labe... nici măcar nu poţi călători...
- Aş putea să te duc mai departe decât o corabie, zise şarpele.
Se încolăci, ca o brăţară de aur, pe glezna micului prinţ:
- Pe acela pe care-l ating, îl redau pământului din care a ieşit, mai zise. Tu însă eşti neprihănit şi vii de pe o stea...
Micul prinţ nu răspunse nimic.
- Mi-e milă de tine, eşti atât de plăpând pe Pământul ăsta plin de granit! Aş putea sa te ajut într-o bună zi, dacă-ţi pare prea rău după planeta ta. Aş putea...
- Oh! Am înţeles prea bine, rosti micul prinţ, dar de ce vorbeşti mereu în enigme?
- Eu pe toate le dezleg, zise şarpele.
Şi tăcură amândoi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!