O alta faza din vremea soldatiei mele eroice s-a petrecut intr-o dimineata, pe platoul de adunare. Pentru cei care nu stiu, acela este un loc betonat, pe care pot fi trasate diverse linii albe si unde se prezinta in fiecare dimineata soldatii, frumos spalati si barbieriti, pentru apel. Se face asezarea pe plutoane, baterii si divizioane sau ce denumiri vor mai fi fiind, dupa care gradatii numara. Apoi vin comandantii de plutoane si mai fac o verificare, dupa care, la sfarsit, vine un greu caruia i se da raportul.
De obicei, greul era Cucusicu. Se protapea in fata intregii adunari si zbiera: "Buna dimineata divizion!" La care noi, in cor, racneam "Sa traiti toarsh lent coel!" Acel "toarsh lent coel" era prescurtarea de la "tovarase locotenent colonel". Ei bine, eu unul intelesesem ca principiul fundamental nu era sa-l saluti pe Cucusicu, ci sa iasa un sunet foarte bine sincronizat, cu soldatii racnind toti ca unul. Chiar nu avea importanta ce strigai, drept pentru care eu emiteam doar niste sunete puternice, de genul latratului: "hau, hau, hau, hau, hau". Scoteam cinci astfel de urlete si, in corul lui "Sa traiti toarsh lent coel" ele nu faceau decat sa sublinieze importanta momentului, adaugandu-i forta si barbatie. Totul era ca majoritatea soldatilor sa pronunte cuvintele, iar eu puteam sa racnesc linistit cele cinci "hau"-uri ale mele. Ce-i drept, de multe ori cate unul dintre soldatii care-mi stateau in preajma se indoia de ras si atunci noi ceilalti il tineam bine, ca sa nu se prabuseasca la pamant.
De obicei, greul era Cucusicu. Se protapea in fata intregii adunari si zbiera: "Buna dimineata divizion!" La care noi, in cor, racneam "Sa traiti toarsh lent coel!" Acel "toarsh lent coel" era prescurtarea de la "tovarase locotenent colonel". Ei bine, eu unul intelesesem ca principiul fundamental nu era sa-l saluti pe Cucusicu, ci sa iasa un sunet foarte bine sincronizat, cu soldatii racnind toti ca unul. Chiar nu avea importanta ce strigai, drept pentru care eu emiteam doar niste sunete puternice, de genul latratului: "hau, hau, hau, hau, hau". Scoteam cinci astfel de urlete si, in corul lui "Sa traiti toarsh lent coel" ele nu faceau decat sa sublinieze importanta momentului, adaugandu-i forta si barbatie. Totul era ca majoritatea soldatilor sa pronunte cuvintele, iar eu puteam sa racnesc linistit cele cinci "hau"-uri ale mele. Ce-i drept, de multe ori cate unul dintre soldatii care-mi stateau in preajma se indoia de ras si atunci noi ceilalti il tineam bine, ca sa nu se prabuseasca la pamant.
In dimineata despre care vorbesc, s-a intamplat ca in locul lui Cucusicu sa apara alt greu. Habar nu aveam cine era si nici nu ma interesa prea mult. Asa ca atunci cand individul a salutat, am scos si eu cei cinci de "hau" ai mei, fara sa realizez ca ala era colonel si raspunsul corect era "sa traiti toarsh coel". Prin urmare, ar fi trebuit sa fie doar patru "hau"-uri, iar eu scosesem cinci. A fost destul de neplacut ca dupa ce toata lumea tacuse din gura, doar eu sa scot un racnet sonor si razboinic, care a strabatut platoul precum un spirit eliberat din sticla. Consecintele au fost pe masura, eu infundand cu acea ocazie, pentru intaia data, arestul.
Hau! :)))
RăspundețiȘtergere