Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(20)

Darurile zînelor

Era un mare sobor al Zînelor, în vederea împărţirii darurilor pentru toţi noii-născuţi, ajunşi în viaţă de douăzeci şi patru de ceasuri.

Toate aceste antice şi capricioase Surori ale Destinului, toate aceste bizare Maici ale bucuriei şi durerii, erau cu totul deosebite: unele aveau înfăţişarea întunecată şi ursuză, altele, un aer nebunatic şi răutăcios; unele tinere, tinere de cînd lumea; altele bătrîne, bătrâne de cînd lumea.

Veniseră toţi taţii care credeau în Zîne, fiecare aducîndu-şi în braţe noul-născut.

        Darurile, însuşirile, întîmplările fericite, împrejurările de neînvins erau îngră­mădite lîngă tribunal, ca premiile pe estradă, la o împărţire de premii. Deosebirea de aici era că Darurile nu erau răsplata unei străduinţe, ci dimpotrivă hatîrul dăruit celui ce încă nu trăise, un hatîr putînd să-i hotărască destinul şi să ajungă într-adevăr izvorul nefericirii ca şi al fericirii lui.

Bietele zîne nu mai pridideau; căci mulţimea de solicitatori era mare, şi lumea intermediară, aflată între om şi Dumnezeu, e, ca şi noi, supusă îngrozitoa­rei legi a Timpului şi a nesfîrşitei sale posterităţi, Zilele, Ceasurile, Minutele, Secundele.

În adevăr, erau la fel de zăpăcite ca nişte miniştri într-o zi de audienţă, sau ca nişte slujbaşi de la Muntele de Pietate cînd o serbare naţională autorizează retragerea gratuită a gajurilor. Mi se pare chiar că, din cînd în cînd, se uitau la arătătorul ceasornicului, cu aceeaşi nerăbdare ca şi judecătorii oameni care, stînd în şedinţă de cu dimineaţa, nu se pot stăpîni să viseze la cină, la familie şi la scumpii lor papuci de casă. Dacă, în justiţia supranaturală, se vădeşte oarecare zor şi întâmplare, nu ne miră să fie aidoma cîteodată şi în justiţia omenească. În acest caz, noi înşine am fi judecători nedrepţi.

La fel, în acea zi, se săvîrşiră cîteva boacăne, pe care am putea să le socotim bizare, dacă, mai mult decît capriciul, caracterul distinctiv şi etern al Zînelor ar fi chibzuinţă.

Astfel, puterea de a atrage bogăţia în chip magnetic fu însuşită de sin­gurul moştenitor al unei familii foarte bogate, care, nefiind înzestrat cu niciun simţ al milosteniei, cu nicio rîvnă pentru bunurile cele mai vizibile ale vieţii, avea să fie, mai tîrziu, uimitor de încurcat de milioanele lui.

Astfel, iubirea de Frumos şi Puterea poetică fură dăruite odraslei unui golan posac, pietrar de felul lui, care nu putea în niciun fel să-i sprijine cali­tăţile, nici să-i înlesnească traiul jalnicei sale progenituri.

Am uitat să vă spun că distribuiţia, în aceste cazuri solemne, e fără drept de apel, şi că niciun dar nu poate fi refuzat.

Toate Zînele se ridicau, crezîndu-şi corvoada îndeplinită; căci nu mai rămăsese nici un dar, niciun cadou de aruncat pentru această pleavă, cînd un om de ispravă, pare-mi-se un comerciant mărunt, se ridică şi, înşfăcînd rochia de ceaţă multicoloră a Zînei care se găsea mai la îndemînă, strigă:

„Ei! Doamnă! Ne-aţi uitat! Mai e micuţul meu! N-aş vrea să fi venit degeaba."

Zîna putea fi încurcată; căci nu mai rămăsese nimic. Îşi aminti totuşi la vreme de-o lege bine cunoscută, cu toate că rar aplicată în lumea supranaturală, locuită de zeităţi impalpabile, prietene ale omului, şi deseori silite sa se potri­vească pasiunilor acestora, ca Zânele, Gnomii, Salamandrele, Silifidele, Nixele, Ondinii şi Ondinele — mă refer la legea care îngăduie Zînelor, într-un asemenea caz, adică al istovirii darurilor, dreptul de a se mai acorda încă unul, suplimentar şi excepţional, numai să aibă destulă imaginaţie ca să-l plăsmuiască pe loc.

Aşadar buna Zînă răspunse cu o siguranţă vrednică de rangul său: „Îi dăru­iesc fiului tău... îi dăruiesc... Darul de a plăcea!"

„Dar cum să placă? Să placă?... Pentru ce să placă?" întrebă cu îndărăt­nicie micul prăvăliaş, care, fără îndoială, era unul din acei cugetători atît de obiş­nuiţi, neputincioşi de-a se ridica pană la logica Absurdului.

            „Pentru că! Pentru că!" răspunse Zîna mîniată, întorcîndu-i spatele; şi ajungînd cortegiul tovarăşelor sale, le zise: „Cum vi se pare acest mic francez vanitos, care vrea să înţeleagă totul şi care, căpătînd pentru fiul său cel mai bun dintre daruri, mai are cutezanţa să întrebe şi să discute Indiscutabilul?"