Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(9)

Expediţia a cincea sau poznele regelui Baleryon

Nu prin cruzime îşi chinuia supuşii Baleryon, regele Cymberei, ci prin pasiunea sa pentru distracţii. Nu-i plăceau nici banchetele, nici orgiile de o noapte întreagă. Mult mai plăcute erau inimii sale jocurile nevinovate, arşicele, ala-bala-portocala, popa-prostu' sau şepticul, început seara şi jucat până dimineaţa, de-a hoţii şi vardiştii, leapşa şi, mai mult ca toate, de-a v-aţi ascunselea. Când urma să ia o hotărâre importantă, să semneze vreun decret de însemnătate naţională, să primească ambasadori extraastrali sau să acorde audienţă vreunui mareşal, regele se ascundea şi, ameninţând cu cele mai grele pedepse, poruncea să fie căutat. 

Romania needucata (1)

Cazul Becali
Promiteam aici ca voi explica pe intelesul tuturor (o pretentie absurda, desigur - unii nu vor intelege niciodata, oricum le-ai explica), de ce consider eu ca poporul roman este profund needucat. Mi-am dat seama, gandindu-ma la asta, ca este imposibil sa explic lucrurile intr-un singur post, asa ca voi face un mic serial, in ale carui episoade ma voi referi la cateva exemple crase de lipsa a educatiei. Astazi - cazul Becali.

Povestile lui Wilhelm Hauff (6)

Povestea califului barză (5)

—  Care este cuvîntul pe care trebuia să-l ţină minte? întrebă celălalt vrăjitor.

—   Un cuvînt greu, în limba latinească, cuvîntul Mutabor.

     La auzul acestui cuvînt, berzele, pitite după crăpătura zidu­lui, aproape că-şi ieşiră din minţi de bucurie. O luară la fugă cu picioarele lor lungi, năpustindu-se către poarte ruinei atît de iute, încît bufniţa abia putu să se ţină după ele. Înduioşat, califul îi spuse bufniţei:

Limba matematicii

Mi-au trebuit cateva zeci de ani ca sa pricep, in sfarsit, ca eu nu sunt in stare sa port un dialog normal. Defectiunea asta mi se trage de la matematica. Acolo, daca spui "toate numerele din multimea cutare se impart exact la 3", atunci asa e, adica nu poate gasi nimeni in multimea aia un numar care sa nu se imparta exact la 3. Simplu si clar. Cand vorbesti limba matematicii, poti purta o sumedenie de dialoguri interesante si placute cu alti oameni care vorbesc aceeasi limba. Cand insa vorbesti limba asta cu cineva care nu o stie, risti sa se duca totul dracului rapid. Ei bine, asta e cazul meu: vorbesc limba matematicii tradusa in romana, asa ca mi se intampla mereu lucruri de genul celui pe care il voi povesti mai departe.

Mici intamplari cu animale (191)

Cimitirul

Mistreţul cel mare s-a desprins de cîinii care îl opriseră şi a luat-o la goană întinsă. Pînă la urmă cîinii totuşi au reuşit să-l ţină iarăşi pe loc, însă atît de departe, încît abia le mai auzeam lătratul. Am tras o fugă, cu inima în gît, cum numai la vînătoa­rea de mistreţi ţi se întîmplă. Cîinii erau ageri, vierul gras şi obosit, aşa că am ajuns încă la timp ca să trag în namila care se lupta cu duşmanii. Plumbul greu, trimis din apropiere de cîţiva paşi, a lovit unde trebuie, dar nu e fiară de la noi mai rezistentă decît mistreţul mare. A mai mers cu moartea în el binişor, pînă s-a răsturnat. Parcă şi-a ales locul unde să cadă, anume ca să ne facă necaz. Nu în zadar îi zicea acolo Hîrtoape: pădurea era ca şi frămîntată. Numai văi înguste, spălături de apă, povîrnişuri urîte. 

Faceti-va bine(330)

Urechelniţa

Denumire ştiinţifică: Sempervivum tectorum.

Denumire populară: ţâţa mielului, verzişoară.

Prezentare. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă, meliferă. Aparţine familiei crasulaceelor. Frunzele de la nivelul solului – mari, cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă.  În  general, frunzele  acestei  plante  au  formă  ovală  şi vârful  ascuţit.  În vârful plantei se află florile, de culoare roşie sau roz. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană  dar,  datorită  valorii  sale,  uneori  este  şi  cultivată. 

18 ani - o incercare literara

Poarta

-       Desigur, spuse Tristan, îmi era cel mai bun prieten, cu toate că el îmi dăduse viaţă şi cu toate că, în general, părinţii sunt mai degrabă duşmanii odraslelor.

Alta era însă situaţia cu noi şi spunând acest lucru mă gândesc la faptul că niciodată nu am înţeles prin ce se deosebea Paul – aşa obişnuiam să-l numesc – de celelalte cunoştinţe ale mele. Unicul lucru prin care-i distingeam era, aşa cum am mai spus, că la el ţineam mai mult decât la oricare altul. Că mă adusese în stadiul de fiinţă era ceva pe care nu-l preţuiam în mod deosebit, pentru că asta se întâmplase pe când eu nu eram de faţă, era un dar care mi se făcuse fără să fiu conştient de el, deci un dar care nu avea capacitatea de a mă impresiona în vreun fel. Pe deasupra, de pe atunci încă nu mai aveam niciun dubiu în legătură cu faptul că actul creaţiei în sine este mult mai concret – şi deci mai plăcut – decât ceea ce îi urmează, astfel încât ştiam prea bine că reprezentam întruchiparea unui obiectiv secundar, că mă aflam oarecum mereu pe un al doilea plan.

Pe terasa unde s-au petrecut toate

Trei milenii de umor (46)

Papa Pius al Xl-lea a primit o delegaţie de femei din SUA. La plecare, o americancă a dorit să-i sărute mîna. Conducă­torul bisericii catolice a întrebat-o:

—   Mai doreşti ceva, fiica mea?

—   Da, aş dori o fotografie a Eminenţei Voastre.

—   Iată, o bună creştină!

—   N-aţi vrea să-mi daţi şi un autograf?

Papa s-a încruntat, dar s-a executat.

—   Doreşte Eminenţa Sa să-mi dăruiască şi pana cu care s-a iscălit?

—   Doresc! Doresc să-ţi ofer şi călimara, masa de scris, can­delabrul, numai tronul meu nu, căci se pare că şi pe el ai dori să-l duci în SUA!

Povestile lui Wilhelm Hauff (5)

Povestea califului barza (4)

Califul povesti păţania prin care-i fusese dat să treacă şi, după ce termină, bufniţa îi mulţumi şi-i zise:

— Ascultă şi povestea mea şi-ai să vezi că nu sunt mai puţin nefericită decît tine. Tatăl meu este maharadjahul In­diei, iar sărmana de mine sunt singura lui fiică şi mă numesc Lusa. Vrăjitorul Kaşnur, care v-a vrăjit pe voi, m-a năpăstuit şi pe mine. Kaşnur s-a înfăţişat într-o bună zi tatălui meu şi m-a cerut de soţie pentru fiul său Mizra. Tatăl meu însă, care e un om iute la mînie, a poruncit să fie zvîrlit în jos pe scări. 

Alaptarea

Mama, tata si cu mine.
Cele mai vechi amintiri, din camera asta le am.

Indreptarea erorii

Am comis o neglijenta de neiertat. Anume, in postarea despre schita "Poarta" si receptarea ei de catre Marin Porumbescu, am inserat un scan partial al scrisorii pe care maestrul mi-a trimis-o, fara sa ma gandesc ca greselile de ortografie prezente acolo i-ar putea fi puse in carca chiar scriitorului tomitan. Ceea ce s-a si intamplat, unul dintre amicii mei - carcotas facut, nu nascut - sanctionand neintarziat aceste erori prin necuviinta "gramaticuloza".

Faceti-va bine(329)

Untul vacii

Denumire ştiinţifică: Orchis morio.

Denumire populară: poroinic.

Prezentare. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Face parte din familia orhideelor. În sol formează, pe lângă rădăcini, doi tuberculi. Frunzele acestei plante sunt lanceolate, iar florile, grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii, au culori diferite – purpuriu întunecat, roz, liliachiu sau alb. Plantă de pajişte, de fâneaţă, de teren înţelenit şi de luminiş de pădure, untul vacii înfloreşte primăvara, în lunile aprilie şi mai. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. 

Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(2)

În zorii zilei

Planetele sistemului solar, explică G. P. Kuiper, au început să se solidifice în tenebre prin condensarea unei nebuloase fluide şi informe. Pretutindeni era frig şi întuneric. Mai tîrziu Soarele a început să se concentreze pînă s-a redus aproape la dimensiunile actuale, şi în acest efort temperatura s-a urcat, s-a urcat la mii de grade şi a început să emită radiaţii în spaţiu.

Era întuneric de-ţi dădeai cu degetele în ochi — confirmă bătrînul Qfwfq — eu eram copil încă, de-abia îmi aduc aminte. Stăteam acolo, ca de obicei, tata şi mama, bunica Bb’b, nişte unchi sosiţi în vizită, domnul Hnw, cel care mai apoi a devenit cal, şi noi, cei mai mici. 

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(8)

Expediţia a patra sau cum a pus Trurl în funcţiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prinţul Pantarcticus de chinurile dragostei, şi cum a fost apoi nevoit să folosească pruncaruncătorul

Într-o bună zi, dis-de-dimineaţă, pe când Trurl dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la uşa lui cu atâta putere de parcă ar fi vrut s-o scoată din ţâţâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiţi, trase zăvorul, văzu în faţa lui, pe fondul cerului uşor albind, o navă uriaşă, asemănătoare unei căpăţâni de zahăr de o mărime neobişnuită sau a unei piramide zburătoare.

Povestile lui Wilhelm Hauff (4)

Povestea califului barză(3)

Cele două berze fermecate se plimbau triste pe cîmpie, neştiind, în durerea lor, ce să facă. Înfăţişarea de barză nu şi-o puteau schimba. Să se întoarcă în oraş spre a fi recunoscuţi era cu neputinţă: cine ar da crezare unei berze că este calif şi, chiar dacă asemenea lucru ar fi de crezut, ar vrea locuitorii Bagdadului să aibă o barză drept calif?

Mici intamplari cu animale (190)

Prepeliţa „pestriţă" e migratoare şi poligamă; sora ei mai mare, potîrnichea, e credincioasă ţării, înfruntă la noi greutăţile iernii şi e monogamă. Perechile de potîrnichi se formează în pragul primăverii, căsnicia durează pînă toamna. Atunci puii sunt crescuţi, îndatoririle părinţilor încetează — se formează pîlcurile de care se bucură vînătorii. Contract de căsăto­rie pe termen scurt, dar care-i leagă strîns pe cei doi soţi, ce adeseori dau dovadă de un ataşament mişcător.

O scrisoare pierduta

In septembrie 1979, primeam o scrisoare de la maestrul Marin Porumbescu, redactata de unul dintre colaboratorii lui, ca raspuns la scrisoarea prin care-i ceream parerea cu privire la o schita pe care o scrisesem, intitulata "Poarta". Pe atunci, doream sa devin scriitor, inchipuindu-mi ca daca am citit o multime de carti, as putea sa scriu si eu una. 

Scrisoarea lui Dan Puric

Cei care urmaresc stirile, au aflat: actorul Dan Puric a fost la o emisiune a unui post care critica guvernul si a facut afirmatii de genul "suntem condusi, de 24 de ani, de o sleahta de securisti si mafioti". Represaliile au sosit rapid: postul de televiziune a fost amendat de catre CNA cu 70. 000 lei. Ieri, Dan Puric i-a adresat o scrisoare deschisa presedintei CNA, Laura Georgescu. O urc si eu aici si sper sa o faca tot mai multa lume, pentru ca, intr-adevar, ceea ce se petrece imi aminteste cu fiori pe sira spinarii de anii mineriadelor. Stiam ca istoria se repeta, dar nu ma asteptam sa dureze atat de putin. 

Free-bleeding

Ultimul racnet in materie de emancipare feminina poarta numele de "free-bleeding". Ceea ce vrea sa spuna ca femeile trebuie sa renunte la tampoane atunci cand au ciclu si sa mearga asa oriunde au chef, cu sangele scurgandu-se liber pe unde are el chef. Pare de necrezut, insa va asigur ca nu am inventat nimic. Cititi aici daca vreti sa va exercitati dreptul universal la "free-vomiting"..

Care ar fi explicatia? Luptatoarele pentru drepturile femeii au doua argumente incredibile. Primul e ca de obicei se considera ca menstruatia este considerata a avea legatura cu o anumita stare temporara de ne-curatie. Al doilea este pe departe cel mai uluitor argument din cate mi-a fost dat sa intalnesc in ultimii ani: tampoanele sunt o inventie a barbatilor, facuta cu unicul scop de a-i feri pe ei, pe masculi, de riscul de a viola o femeie atunci cand e la ciclu.

As putea comenta destul de scabros la dobitociile respective, dar ma abtin. Sper numai ca nu va ajunge trendul asta si pe-aici, pe unde traiesc eu.

O poveste marca Stefan Zweig (2)

Leporella(2)

Baronul, autor inconştient al curioasei prefaceri a acestei femei înrobite lui, era cel din urmă care să-şi dea seama, căci cine se întoarce vreodată după umbra sa? O simţi furişându-se, credincioasă şi mută, pe urmele paşilor tăi, uneori depăşindu-te grăbită, ca vreo dorinţă inconştientă, dar cât de rar îţi dai osteneala să-i observi formele caricaturale şi să recunoşti în acea schimonosire propriul tău eu! Baronul nu băga de seamă la Crescenz — nimic altceva decât că era totdeauna însufleţită de zelul de a-l servi, că era cu totul discretă, devotată până la abnegaţie — un adevărat om de încredere. Şi tocmai muţenia ei, păstrarea distanţei de la sine înţeleasă în toate situaţiile delicate, avea asupra lui un efect binefăcător; uneori, îi dăruia în treacăt mângâierea câtorva cuvinte prietenoase, aşa cum mângâi un câine; ici-colo chiar glumea cu dânsa, o trăgea părinteşte de ureche, îi dădea o bancnotă sau un bilet de teatru; pentru el, nimicuri pe care le scotea, fără să se gândească, din buzunarul vestei — pentru ea însă, relicve pe care le păstra cu evlavie în caseta ei de lemn.

Faceti-va bine(328)

Untişorul

Denumire ştiinţifică: Ranunculus ficaria.

Denumire populară: sălăţică, grâuşor.

Prezentare. Untişorul este o mică erbacee perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Frunzele, groase şi lucioase, au formă de inimă şi se consumă ca salată. La subsuoara acestor frunze se găsesc nişte bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Florile, galbene şi strălucitoare, apar primăvara, în lunile aprilie şi mai. Untişorul poate fi găsit în tufărişuri, la marginea pădurilor, în liziere, pe soluri înţelenite – de la câmpie şi până la munte. 

Trei milenii de umor (45)

Trupele revoluţionare conduse de Bem au înconjurat Me­diaşul. Aflată într-un loc strategic de importanţă vitală, o companie era decimată de obuzele inamicului. Maiorul care comanda compania a trimis un curier călare la cartierul ge­neral, ca să-l întrebe pe Bem ce-i de făcut. Răspunsul eminen­tului militar a fost:

—   Spune-i maiorului să rămînă în acel loc cu compania pînă va mai avea doar doi oameni. Atunci unul va apăra poziţia, iar cel de-al doilea o să-mi aducă trista veste!

Povestile lui Wilhelm Hauff (3)

 Povestea califului barză II

A doua zi dimineaţă, după ce califul luă o gustare şi se îmbrăcă, marele vizir se înfăţişă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vîrî la cingătoare cutiuţa cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămînă în urmă şi pomi înainte, însoţit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele gră­dini ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăţi ca să poată încerca praful vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre iaz, unde văzuse adese­ori tot felul de vieţuitoare, mai ales berze, care se plimbau întotdeauna pe acolo, păşind grav şi clămpănind.

O poveste marca Stefan Zweig(1)

Leporella(1)

Oficial, se numea Crescentia Anna Aloisia Finkenhuber. Avea treizeci şi nouă de ani, se născuse nelegitim, şi era originară dintr-un mic sat de munte, de pe valea Ziller-ului. La rubrica „semne particulare” din condicuţa ei de servitoare, era trasă de-a curmezişul o linie. Însă dacă funcţionarii ar fi ţinuţi să facă şi descrieri caracterologice, o privire superficială le-ar fi fost de ajuns ca să poată însemna fără greş în spaţiul acela: aduce cu un cal de munte, istovit, foarte osos şi uscăţiv. Căci avea ceva într-adevăr cavalin în expresia buzei sale inferioare, atârnând greu în jos, în ovalul prelung şi în acelaşi timp dur al obrazului bronzat, în ochii apatici, fără gene şi mai cu seamă în părul gros, pâslos, lipit cu grăsime, în şuviţe, pe frunte. 

Economia intr-o lectie

O carte foarte interesanta, pe care o recomand tuturor, dar in primul rand celor care cred ca o tara poate fi dusa catre prosperitate prin pomeni date de guverne, este "Economia intr-o lectie", scriza de Henry Hazlitt. Ea poate fi citita integral aici. Ca sa va starnesc interesul, reproduc primul capitol. Lectura placuta!

Mici intamplari cu animale (189)

La începutul lui mai mă găseam într-o pădure de cîmp, cu­rios să văd mai ales cum se prezintă în anul acesta corniţele căpriorilor. Inaintea mea tăietură cu seminceri bătrîni, la spate pădure mare, încheiată. Ieşisem prea devreme şi aveam răgaz ca, pînă să scapete soarele, să mă bucur de multele lucruri fru­moase pe care le poate vedea omul într-o asemenea după-masă de primăvară. Unde arunci ochii e viaţă. Or, viaţa — copac, floare, gîză, pasăre, mamifer, orice — e plină de frumuseţi şi de lucruri minunate.

Faceti-va bine(327)

Unguraşul

Denumire populară: Marrubium vulgare.

Denumire populară: bălţătură, iarbă flocoasă, gutuiţă.

Prezentare. Unguraşul, o plantă cunoscută şi sub numele de iarbă flocoasă, îşi  merită pe deplin numele. Este acoperită cu peri foarte mulţi şi foarte dezvoltaţi, mai ales pe tulpină şi pe frunze. Unguraşul este o erbacee perenă, aparţinând de familia labiatelor. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 şi 80 cm. Frunzele sunt aproape rotunde, au peţiolul lung şi multe nervuri. 

Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(1)

Distanţa pînă la Lună

Sir George H. Darwin este de părere că Luna se afla odinioară foarte aproape de Pămînt. Mareele au împins-o, încetul cu încetul, departe; mareele pe care Luna le provoacă în apele terestre şi datorită cărora Pămîntul îşi pierde treptat energia.

Chiar aşa şi era! — exclamă bătrînul Qfwfq, — voi nu vă puteţi aduce aminte, eu însă da. O aveam mereu în spinare, Luna, imensă: cînd era lună plină — nopţi clare ca ziua, dar cu lumină de culoarea untului — parcă ne strivea; cînd era lună nouă, se rotea pe cer ca o umbrelă neagră purtată de vînt; iar cînd era în creştere îşi scotea nişte coarne atît de joase încît mai- mai să se înfigă în creasta unui promontoriu şi să rămînă ancorată acolo. Dar întregul mecanism al fazelor se desfăşura altfel decît în ziua de azi, din cauză că distanţele pînă la Soare erau diferite, ca şi orbitele, ca şi înclinarea nu mai îmi amintesc a cui; cît despre eclipse, cum Pămînt şi Lună stăteau atît de strîns lipite, ce să mai vorbim: erau la tot pasul; vă închipuiţi că cele două namile izbuteau să-şi ţină mereu umbră una alteia.

Adieu Rieu

Cum spuneam, ieri am mers la spectacolul lui Andre Rieu, care s-a ţinut la TUI Arena în Hanovra. Lume multă (circa 2000 de oameni), totuşi sala n-a fost plină. La loja a doua nu era absolut nicio persoană, iar jos erau cam două sectoare întregi goale. În orice caz, la 2000 de oameni şi un cost mediu pe bilet de 50 EUR, încasările spectacolului au sărit de 100.000 de euro, ceea ce nu mi se pare chiar puţin pentru două ore de cântat şi distracţie.

Povestile lui Wilhelm Hauff (2)

Povestea califului barză I

Într-o frumoasă după-amiază, califul Raşid din Bagdad şedea în tihnă, cu picioarele încrucişate pe divan; dormise puţin, căci era o zi caldă, şi acum, după somn, se simţea foarte voios. Trăgea cîte un fum din narghileaua din lemn de tran­dafir, sorbea înghiţitură cu înghiţitură din cafeaua pe care i-o turna un rob; îşi mîngîia de fiecare dată, mulţumit, barba — semn că-i plăcea cafeaua. Într-un cuvînt, pe faţa lui se citea că se simte bine. Acesta era ceasul cel mai prielnic să stai de vorbă cu califul, ceasul în care era tare blînd şi binevoitor. Din pricina asta, marele vizir Mansor îl vizita în fiecare zi tocmai la acel ceas. Şi în după-amiaza aceasta se înfăţişă ca de obicei, gînditor, însă cu mult mai gînditor decît în alte rînduri. Califul scoase pentru o clipă narghileaua din gură şi întrebă:

Concert

Cand eram adolescent, mi-as fi dat un deget sa pot merge la un concert Deep Purple. Dar n-a fost sa fie, nici pentru mine, nici pentru alte cateva sute de mii de tineri romani din anii aia. Sunt convins ca inclusiv pentru asta l-a luat dracu' pe Ceausescu.

Mici intamplari cu animale (188)

Jocul cerbilor

Ţin de ritualul frământărilor din epoca împerecherii luptele dintre cerbii voinici. De departe auzi cum se pocnesc în coarne, iar dacă reuşeşti să te apropii şi să-i vezi, ai parte de un specta­col care te răpeşte în agitaţie mai mult decît cea mai aprigă luptă a campionilor de box sau de trîntă. Acesta nu e sport în care se dobîndeşte o cunună de lauri simbolică după judecata unui arbitru; la sfîrşitul încordării adversarii nu-şi întind mîini de prietenie. In luptele taurilor de cerb clocoteşte mînie dîrză, nu se cunosc lovituri reglementare şi nereglementare, biruinţa şi înfrîngerea sunt depline, de multe ori înroşite de sînge, uneori cernite de moarte.

Faceti-va bine(326)

Ulmul

Denumire ştiinţifică: Ulmus minor; Ulmus campestris.

Prezentare.  Ulmul  este  un  arbore  ce  poate  ajunge  la  30  de  metri  înălţime. Este puternic, cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare, ramificat în partea superioară,  rezistent  la  schimbări  de  temperatură  şi  la  secetă.  Aparţine  familiei amentaceelor. Frunzele, aspre şi cu multe nervuri, au formă de elipsă. Ulmul înfloreşte primăvara, înainte de a înfrunzi, aşa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Florile  au  o  nuanţă  verde-roşietică  şi  se  dezvoltă  în  mănunchiuri,  iar  fructele  sunt aripate.  Ulmul  creşte  în  pădurile  de  deal  şi  de  câmpie,  dar  şi  în  parcuri  sau  chiar singuratic, pe câmp deschis. Pentru uz medicinal, de la ulm se recoltează scoarţa, din care se face un decoct. 

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(7)

Expediţia a treia sau balaurii probabilităţii

Trurl şi Clapauţius fuseseră elevii marelui Cerebron Emtadratus, care predase timp de patruzeci şi şapte de ani Teoria Generală a Balaurilor, la Şcoala Neantică Superioară. După cum se ştie, balauri nu există. Această constatare primitivă ar putea fi suficientă pentru o minte simplă dar nu şi pentru ştiinţă, deoarece Şcoala Neantică Superioară nu se ocupă deloc cu ceea ce există. Banalitatea existenţei a fost dovedită de prea multă vreme, ca să mai fie nevoie să i se consacre măcar un cuvinţel, aşa că genialul Cerebron, atacând problema cu metode exacte, a descoperit trei categorii de balauri: nuli, imaginari şi negativi. Toţi aceştia, după cum s-a spus, nu există, dar fiecare categorie nu există în mod diferit. Balaurii imaginari şi cei nuli, pe care specialiştii îi numesc imaginişti şi nulişti, nu există într-un mod mult mai puţin interesant decât cei negativi. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (1)

CARAVANA

Odată, o caravană mare străbătea pustiul. Pe întinderile nesfîrşite de nisip, străjuite doar de bolta necuprinsă a cerului, se auzeau, de undeva de departe, tălăngile cămilelor şi zur­gălăii de argint ai cailor. Un nor gros de praf se învolbura înaintea caravanei, vestindu-i apropierea; cînd şi cînd, o adiere împrăştia norul şi pe sub învolburările lui îţi luau ochii armele sclipitoare şi veşmintele ce străluceau.

Marin Porumbescu

Am urcat (aici) o proză scurtă a lui Marin Porumbescu, scriitor tomitan pe care l-am cunoscut spre finele anilor '70. Proza se numește "Cristeiul" și face parte din volumul "Păsări subterane", pe care l-am primit cu dedicația autorului. Din păcate, la cei 18 ani pe care-i aveam, nu am înțeles mai nimic din personalitatea lui Marin Porumbescu. As fi putut sa învăț multe de la el, dar la vârsta aia cine să-și bată capul, ducându-se "la mare", cu altceva decât cu plaja și distracția...

Vitrina cu bibelouri

Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.

Trei milenii de umor (44)

    Talleyrand era un gurmand care ştia să-şi satisfacă plăcerile cu mult rafinament. Într-o seară, după o cină copioasă, bu­cătarul i-a spus cu vocea înecată de emoţie:

—   Excelenţa Voastră, sunt îngrozit. Am auzit că peste cîteva zile, adică la 6 iunie, va fi sfîrşitul lumii!

—   Asta n-ar fi prea grav! a rîs Talleyrand. Dar cine are să-mi gătească mie pe 7 iunie?!

Napoleon avea o stimă deosebită pentru ministrul său de ex­terne, Talleyrand. Într-o discuţie l-a întrebat:

—   Se spune despre dumneata că eşti regele discuţiilor euro­pene. Cum ţi-ai cîştigat acest titlu? Ce-ai făcut?

—   Eu vorbesc numai atunci cînd am ce spune, a răspuns ministrul.

Imparatia oglinzilor strambe (16) (final)

În care Olga aude din nou vocea oglinzii fermecate

E greu să descrii tot ce se petrecea jos pe cînd Olga cobora din turn.

 —    S-a sfîrşit cu Rutluv! S-a sfîrşit cu Rutluv! striga din răsputeri străjerul, aruncîndu-şi halebarda în aer. De cîţi ani aştept clipa asta!

Din toate părţile oraşului, oamenii năvăleau spre turn. Prin­tre ei se afla o mulţime de băieţi şi de fetiţe. Aglo venea cu Neteirp şi cu Bor. Toţi trei se repeziră la Olga, s-o sufoce nu alta cu îmbrăţişările lor. Apoi, dînd lumea la o parte, se-apro­pie de ei o femeie cu bonetă albă.

O poveste a lui Marin Porumbescu

CRISTEIUL

Ia poftim şi vezi! In sfîrşit, în sfîrşit am reuşit să trec dincoace. După două săptămîni de ciomăgeală bună, mi-au căzut toţi nasturii şi nu mai am timp să-i pun la loc, acum, încă o săptămînă de ciomăgeală, mă pregătesc să mă prezinte unui maior — comisar regal, mi se pare; pentru asta, pumnii tropotesc pe spinarea mea, ca pe pământ copitele cailor bătrâni de artilerie. Ei nu ştiu ce-i cu mine, doar că, în prima zi când am călcat iar pe pământul ţării mele, de boboteaza lui ianuarie 1924, am şi înjurat de dinastie, pentru că un socialist de aici, mi-a spus că, anul trecut, regele s-a pupat la Varşovia cu Pilsudski... Să spun tot, tot adevărul, că altfel...

Razgaiatii

Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".

Imparatia oglinzilor strambe (15)

În care Olga îl eliberează pe Neteirp şi-l învinge pe Rutluv 

    Caii goneau atît de repede, încît fetiţelor li se părea une­ori că nu se află într-o caleaşcă obişnuită care merge pe pămînt, ci într-una care zboară prin văzduh. Prăpăstii înspăimîntătoare şi stînci povîrnite străjuiau drumul care şerpuia prin munţi şi care, pornind în spirală, se ridica tot mai sus, şi mai sus. Un vînt năprasnic şuiera şi le izbea pe fetiţe drept în faţă.

—   Numai să nu întîrziem, Aglo!

—   Da, Olga, să nu întîrziem!

—   Mai iute, mai iute, unchiule Bor!

Mici intamplari cu animale (188)

Bordeiul de pîndă era săpat în prăbuşirea unei rîpe. Bordei bun: doi oameni încăpeau pe laviţă, uşa îngustă abia se ză­rea dintre brădui, fereastra din ea era numai cît să poţi vedea şi în dreapta şi în stînga, dacă îţi apropiai bine ochii de geam. Bîrlog în pămînt, în care poţi răzbi ceasurile de noapte cînd gerul are colţii mai răi. Sub rîpă curgea rîul, iar pe malul de dincolo, la distanţă de împuşcătură bună, locul de hoit. Din bătrîni se ştia că pe acolo-i trecere de lupi bună. Işi aveau şi ei calea învăţată de la bătrînii lor şi se ţineau de ea din neam în neam, uitînd parcă de cei a căror cale s-a frînt aici cîteodată.

Faceti-va bine(325)

Ţintaura

Denumire ştiinţifică: Centaurium umbellatum.

Denumiri populare: fierea pământului, floare de friguri, centaură.

Prezentare. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee, anuală, ce creşte alături de alte plante în flora spontană. Face parte din familia genţianaceelor şi are o înălţime maximă de 50 cm. Tulpina este dreaptă şi se ramifică în partea superioară, fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roşii (uneori albe). Planta are un gust amar accentuat, de unde şi numele de fierea pământului. Înfloreşte îndelung, din iunie şi până în septembrie. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Pentru  uz  medicinal  se  recoltează  partea  aeriană  a  plantei,  ţintaura  fiind  una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute plante medicinale. Preparatul principal care se obţine este infuzia. 

Un model: pitecantropul sufletist

Una din marile aberaţii ale gândirii de tip comunistoid este cea a minimalizării defectelor prin raportare la calităţi (imaginare, de altfel). Am cunoscut fel de fel de dihănii patibulare de-a lungul anilor lui Ceauşescu, primari, prim secretari, miliţieni, directori, sindicalişti, activişti de partid, cu toţii nişte umflaţi lipsiţi de orice urmă de cultură, desensibilizaţi până la atrofie, care nu vorbeau ci lătrau, gata în orice moment de orice samavolnicie, dar care, vezi Doamne, erau, în fond, nişte sufletişti. Şi, desigur, fiind sufletişti, trebuia să le suportăm comportamentul de oameni ai cavernelor.

UNDO

"Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."

Aşa este descrisă în Vechiul Testament crearea omului. Pur şi simplu, Dumnezeu a decis să-l facă, dar nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Lui. Există o întreagă literatură pe tema distincţiei dintre "chip" şi "asemănare", dar nu acesta este subiectul articolului meu. Pe mine mă interesează una dintre componentele asemănării dintre om şi Dumnezeu: veşnicia. 

O putere corupta

Au trecut doi ani de cand USL a venit la putere, acoperind de indata tara ca un roi imens de lacuste infometate. Dupa doi ani de zile, romanii o duc rau, chiar foarte rau. Imi aduc aminte cum striga Ponta in campanie ca de indata ce o sa vina ei la putere si o sa stopeze furturile, romanii se vor lafai pe gramezi de bani. Realitatea e cea pe care o simte orice roman: totul a fost o minciuna uriasa, avand ca scop inlaturarea vechii puteri prin orice mijloace. Intrebarea este ce-au facut uselistii cu uriasa oportunitate pe care au avut-o.

Imparatia oglinzilor strambe (14)

În care Aglo se întîlneşte cu Olga

Aglo îl privea pe omul alcătuit din două globuri şi îşi muşca buzele, abia stăpînindu-şi rîsul. Ochii omului, situaţi pe globul superior, erau acoperiţi de pleoape zbîrcite. Iocsorb se gîndea la ceva. Rutluv şi Arepiv aşteptau în tăcere. Şi iată că pleoapele lui Iocsorb se ridicară, descoperindu-i ochii bulbucaţi.

—   Sunt de acord cu dumneata, Rutluv — zise, în sfîrşit, Iocsorb. Avem nevoie de un împărat nou. Da, da, un îm­părat nou!

Mici intamplari cu animale (187)

Rudi, paznicul de la cabana Prigoana din Munţii Sebeşului, era un îndîrjit prigonitor al lupilor, care decimau cerbii şi căprioarele date în grija lui. Foc de armă, capcane, otravă — pe toate le punea în lucrare pentru a mai rări numărul acestor fiare nesăturate. Cu toată pornirea pe care o avea împotriva lupilor, uneori vorbea despre ei şi cu milă, gîndindu-se la ceea ce pătimesc cînd sunt prinşi în fier sau chinuiţi de otravă.

Faceti-va bine(324)

Ţelina

Denumire ştiinţifică: Apium graveolens.

Denumiri populare: puterea bărbatului, ţelina de baltă.

Prezentare. Ţelina este o plantă erbacee bienală, aparţinând de familia umbeliferelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Ţelina are un rizom gros, aproape rotund, uneori denivelat. Frunzele sunt mari,  penate,  cu  coadă  foarte  lungă,  fiind  colorate  într-un  verde-închis, consistent, sănătos.  Florile  de  ţelină  sunt  albe.  Întreaga  plantă  are  un  miros  puternic,  specific.