O poezie a lui Jacques Prevert

Ca Să Faci Portretul Unei Păsări

Mai întâi pictezi o colivie
cu usita larg deschisa,
apoi pictezi
ceva cât mai dragut
si cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasare;

pe urma pui tabloul pe creanga unui copac
într-o gradina,
într-un crâng,
într-o padure...
si te ascunzi in spatele trunchiului.

Acolo astepti linistit,
fara o vorba,
fara sa te misti...
Se-ntâmpla uneori ca pasarea sa vina repede,
dar se poate întâmpla sa treaca ani si ani
pâna se hotaraste.
Atunci nu te descuraja –
asteapta, asteapta daca e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care vine ea

n-au nici o legatura
cu frumusetea ori cumintenia tabloului tau.
Când pasarea soseste –
daca se intampla asta –
va trebui sa pastrezi cea mai adânca liniste,
sa astepti mai întâi ca ea sa intre în colivie
si dupa ce a intrat
sa închizi incetisor usita cu pensula,
apoi
sa stergi toate gratiile una câte una
cu mare grija, nu care cumva sa atingi vreo pana.
Pe urma trebuie  sa faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasare sa pictezi
frunzisul verde si racoarea vântului,
pulberea soarelui,
fosnetul gâzelor prin iarba în caldura verii...
Dupa care nu-ti ramane nimic altceva decat

sa astepti

cântecul pasarii...
Daca nu cânta
e semn rau –
semn ca tabloul nu ti-a izbutit,
dar daca prinde  sa cânte, atunci

e semn ca te poti semna pe tablou.
Incet,  îi smulgi pasarii o pana
si, pe un colt al pânzei,

te iscalesti cu ea.