Faceti-va bine (15)

Arnica

Denumirea știinţifică: Arnica montana.

Denumiri populare: carul pădurarilor, carul zânelor, podbal de munte.

Prezentare. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Plantă perenă, înălţime 15-70 cm. Înflorește în lunile iunie, iulie și august. Florile, de culoare galben-portocalie, formează capitule. Fructele au culoare  neagră. 

Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște, dar poate fi depistată ușor dacă  se  ia o petală și se strivește  puţin  –  mirosul specific, de  arnică, va fi puternic. Crește în zona montană și subalpină, în luminișuri, pajiști, pășuni, locuri virane. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori, ci și la frunze și rădăcini. Din arnică se prepară infuzie, decoct, tinctură și unguent.

Substanţe active importante. Florile de arnică au în onţinutul lor  alcooli triterpenici, colină și coloranţi carotinoizi. Compusul specific este arnicina. Întrebuinţări. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise, ci echimoze, contuzii), precum și în tratarea laringitei acute. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice, cicatrizante și decongestive recunoscute. Poate fi socotită și ca un sedativ natural, cu efecte importante asupra centrilor nervoși. Specialiștii naturiști  recomandă  precauţie  în  utilizarea  acestei plante,  chiar asistenţă din partea medicului, deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de  cauză.  Din  acest  motiv,  în  mod  curent  arnica  nu  se utilizează  intern,  ci  numai extern.

Ca plantă medicinală, arnica este „doctorul”  oricărui  traumatism  –  echimoze, contuzii, hematoame, luxaţii și chiar rupturi musculare.