Usi batante

In 2009 am mers cu Maria la Praid. Toata lumea spunea ca acolo e un fel de loc miraculos, unde se duc copiii cu astm bronsic si se vindeca in zece-douasprezece zile. Nu, Maria nu avea probleme de genul asta, insa racea destul de des. M-am apucat de diverse chestii naturiste, printre care catina cu miere, insa am zis ca nu strica si o vacanta la Praid. Asa ca am ales pe net o pensiune si ne-am dus. Cand am ajuns, bineinteles ca ni s-a explicat ca daca nu stam exact 12 zile, totul e de pomana. Insa eu nu m-am descurajat si le-am zis ca decat deloc, tot mai bune sunt zece zile. 

Cine a fost acolo, stie cum se coboara in salina: un autobuz cu burduf te duce printr-un tunel caruia aproape ii atinge peretii. Te lasa langa niste porti subterane unde ti se cere biletul, apoi cobori vreo 300 de trepte (pe care la plecare trebuie, evident, sa le urci) si esti in salina. Sus, in capul scarilor, sunt niste usi batante, pe care omul normal le tine cu mana dupa ce trece de ele, ca sa nu il izbeasca pe cel din spate in momentul in care se rotesc. Ei bine, cand am ajuns noi prima data acolo, in fata noastra era un tip mic si indesat, cu aspect de purcel de lapte, imbracat intr-un tricou alb-murdar, care s-a napustit asupra usilor, le-a impins cu ambele maini, a trecut de ele si a luat-o pe scari in jos, fara sa ii vina in creier ideea ca in spatele lui era Maria, care ar fi fost din plin izbita daca nu o trageam eu rapid. M-am infuriat, desigur, am trecut de usi, am luat-o pe urmele individului si, pe masura ce ne apropiam de el, i-am explicat Mariei, cu voce suficient de tare ca sa ma auda toata salina: "Maria, trebuie sa ai mare grija cu usile astea, pentru ca nu poti sa stii cum dai peste un dobitoc care le da drumul si te alegi cu nasul spart". Tipul s-a oprit, s-a intors catre mine, m-a privit cu ochisorii lui de facocer si a zis asa: "Adica mă faşiţi pi mini dobitoc fiindcă am dat drumul la uşa aiasta?” Ce era sa mai zic, aproape m-a pufnit rasul, asa ca l-am lasat in plata Domnului.

Scarile de la Praid