Bobornicul
Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga.
Prezentare. Bobornicul
este o erbacee perenă, aparţinând familiei scrofulariaceelor. Ca plantă medicinală, bobornicul
este mai puţin
cunoscut, deși
se găsește
lesne în flora României,
de la câmpie
până sub munte.
Iubește umezeala
și de
aceea va fi găsit în preajma lacurilor, a apelor curgătoare,
pe lângă izvoare. Bobornicul dezvoltă un rizom lung, târâtor, expus și nu prea consistent, tulpinile
aeriene având
între 10 și 60 cm.
Înflorește în
mai și
iunie, florile fiind
albastre, albastru-deschis, semănând, întrucâtva, cu cele de urzică moartă. Fructul de
bobornic este o capsulă. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile,
fructele, tulpinile.
Întrebuinţări. Uleiul volatil
de bobornic are efecte calmante și expectorante. Se
spune că extractul de frunze proaspete
este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui, pentru purificarea sanguină.
Potrivit medicinii populare, bobornicul e folosit în bolile de
astm, tuberculoză și boli ale
ficatului. Cercetări recente
asupra virtuţilor acestei plante
arată că este
antiscorbutică și
că poate fi
utilizată cu bune
rezultate în durerile de mijloc și de spate, precum și în scrofuloză. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei
plante, sucul din bobornic având, de altfel, însemnate proprietăţi depurative.
Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic, precum și tocătura, amestecul din această
plantă (tulpini, frunze, flori) pot fi folosite, sub formă de comprese și
cataplasme, în tratamentul pistruilor. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor, pecinginilor, ulceraţiilor
scorbutice. Bobornicul este socotit,
încă din vechime,
drept leacul natural
de purificare a sângelui și chiar a ficatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu