Prin anii 60, cand abia apărusera televizoarele în casele oamenilor, tata a cumpărat și el un exemplar. Se numea Cosmos, funcționa cu lămpi și arăta ca în poză:
Bineînţeles că era alb-negru, nici nu ne închipuiam noi că ar putea exista şi televiziune color. În orice caz, era o experienţă să te uiţi la toate lucrurile alea care se mişcau plan, pe sticlă. Nu ştia nimeni să-mi spună cum e posibil aşa ceva, dar după ce m-am obişnuit, nici n-am mai fost interesat să aflu explicaţia.
În vremea aia, din timp în timp, între emisiuni, apărea un generic pe care scria PAUZĂ. Nu era clar de ce era nevoie de lucrul ăsta, presupun că nu puteau emite continuu şi atunci se mai odihneau. Ţinea câteva minute bune genericul ăla şi te cam plictiseai aşteptând să înceapă următoarea emisiune. Într-o zi, numai ce-l aud pe tata zicându-mi: „dacă îmi spui ce înseamnă ăzuap îţi dau o bomboană”. Chestia e că m-am prins rapid: era „pauză” spus de la coadă la cap. Şi de atunci a început nebunia. În scurt timp am devenit expert la întors cuvintele. Spuneam invers orice cuvânt, oricât de lung. Întorceam cuvinte grele, cum ar fi „teleenciclopedia”, ori „dezoxiribonucleic”. Nu ştiu cum făceam, îmi veneau aşa, dintr-odată, fără să le vizualizez, fără să mă gândesc mai mult de o fracţiune de secundă. Mă puneau ai mei să dau reprezentaţii când venea câte cineva în vizită. Ţin minte ca acum testul mătuşii mele de la Constanţa, care a crezut că mă înfundă cu "tehnologie" - pe care-l considera un cuvânt greu de întors. Dar când m-a auzit rostind, în următoarea secundă, „eigolonhet”, a rămas fără replică. Unii se gândeau că învăţ pe dinafară cuvinte întoarse, fără să realizeze ce aiureală susţineau: ar fi trebuit să învăţ dicţionare întregi.
Mai pot şi acum să întorc cuvintele, dar parcă nu mai am promptitudinea de altădată. Iar la unele nu mai reuşesc să o fac pe loc, trebuie să mă gândesc puţin. Deh, vin bătrâneţele...În orice caz, singura persoană care mă mai testează e Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu