Zâna Măseluță

Maria a rămas fără un dinţişor, care a poposit sub pernă în aşteptarea Zânei Măseluţă.
Întâmplarea asta mă face să mă gândesc din nou la faptul că vine un moment în care orice copil trebuie să rupă graniţa dintre lumea poveştilor şi lumea reală, să afle adevărul: nu există nici moşi care vin cu cadouri, nici iepuraşi, nici zâne, nici spiriduşi. Nu ştiu dacă e bine să fie ajutaţi chiar de părinţi. Unii ar putea spune: „dacă e aşa, de ce m-ai minţit până acum?” Alţii ar putea să fie extrem de necăjiţi şi să aibă un fel de refuz de a se îngloba în lumea reală. Unii, cum sunt eu, vor spera că e vorba de o neînţelegere, că poate, cine ştie, toate sunt deopotrivă reale, unele rămânând însă ascunse până când vor dori să reapară.

Aseară, la culcare, am luat să citesc din "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia". Citeam pe sărite, căutam acele povestiri care m-au impresionat în mod deosebit când eram mic şi, brusc, am avut senzaţia că lângă mine mai e cineva. Preţ de o secundă l-am văzut: era un copil care citea aceeaşi carte, atent de parcă nimic altceva n-ar fi contat pe lume. Eram chiar eu, mă întâlnisem cu mine însumi, fără nicio îndoială. Şi m-am întrebat de ce stau lucrurile aşa, de ce atunci credeam că poveştile sunt descrieri ale realităţii şi îmi închipuiam că o să cresc şi o să întâlnesc personajele de-acolo în carne şi oase, de ce a trebuit să trăiesc momentul în care toată feeria s-a prăbuşit şi de ce a trebuit să ajung acum, aici, când îmi vine să plâng gândindu-mă la frumuseţea acelei lumi care cândva era posibilă şi acum nu e decât o mare de cenuşă. „De ce mi s-a luat lumea poveştilor?”, mă întrebam eu cu tristeţe.
Aşa că stau şi mă întreb: e bine să îi faci pe copii să creadă toate acele lucruri? Nu cumva rişti ca şocul trezirii să fie prea mare?