Spre necazul lui, Mark Twain era
oprit pe stradă de nenumăraţi admiratori, care îi ofereau drept omagiu
fotografiile lor. Unui asemenea donator scriitorul i-a mulţumit cu următoarele
cuvinte:
—
Poza dumneavoastră îmi seamănă
atît de mult încît o confund cu a mea însămi. Am dat-o la înrămat şi de acum o
voi utiliza ca oglindă cînd mă voi bărbieri!
Mark Twain era mutat de şase luni
de zile în noua sa locuinţă. Intr-o zi, pe la ora prînzului, îmbrăcat neglijent
pentru o vizită, scriitorul a ciocănit la uşa familiei de pe partea cealaltă a
străzii. El a fost condus imediat în camera de oaspeţi şi rugat să ocupe loc.
—
Spre regretul meu, stimaţi
vecini, a zis Mark Twain, locuiesc de şase luni de zile în casa de peste drum
şi, deşi mi-am propus de nenumărate ori să vă vizitez, întotdeauna a intervenit
cîte ceva şi toate planurile mele pline de bune intenţii s-au prăbuşit, astfel că
pînă în ziua de azi nu v-am călcat pragul. Mereu mi-am zis că odată şi odată
eşti obligat să faci acest pas... Acum, pentru că sunt în mijlocul
dumneavoastră şi m-aţi primit cu atîta căldură, vă rog să nu vă supere ţinuta
mea care nu este corespunzătoare unei vizite, întrucît n-am cravată şi guler
tare. Mai ales, vă rog să mă iertaţi că am picat chiar la mijlocul prînzului.
Pentru toate acestea eu vă cer scuze şi sper să găsesc înţelegerea dv. Desigur
că puteam să aleg alt timp, poate mai potrivit, dar am venit acum să vă comunic
ca la dv. arde şi că flăcările au cuprins întregul acoperiş.
—
În şcoala noastră, relatează Mark
Twain, se bătea de dimineaţă pînă seara. Şcolarul se putea însă sustrage
acestei intenţii binefăcătoare cu ajutorul a cinci dolari. Odată, cînd mă
aflam din nou în faţa unei asemenea alegeri, m-am plîns tatălui meu. El a găsit
de cuviinţă să plătească cinci dolari, pe care mi i-a dat mie. A doua zi am
păstrat dolarii şi m-am lăsat bătut de profesor. Erau bani cîştigaţi din greu,
cu sudoare şi suferinţă!
Pe vremea cînd lucra în presă, Mark Twain a primit o
povestire de proastă calitate, care purta următorul titlu: „De ce trăiesc eu?“.
Taxa de retur era anexată. Mark Twain a înapoiat povestirea adăugînd: „Pentru
că nu mi-aţi înmînat personal povestirea"
Printre alte manuscrise, Mark Twain a primit şi
cîteva poezii însoţite de un bileţel pe care erau trecute următoarele: „Mai am
şi alte bucăţi de fier în foc “. Replica lui Twain a fost următoarea: „Scoateţi
bucăţile de fier din foc şi aruncaţi în locul lor poeziile!“
Prietenii şi colegii lui Mark
Twain s-au înţeles cu proprietara pensiunii unde scriitorul lua masa de obicei,
să schimbe pulpa unui curcan cu o imitaţie fidelă din lemn, stropită şi servită
cu sos.
După ce şi-a încercat norocul cu
furculiţa şi cuţitul, Mark Twain i-a spus proprietarei pensiunii:
—
Vă fac un compliment, madame!
Această bucată de carne este cea mai fragedă pe care am servit-o pînă în clipa
de faţă la masa dv.!
Mark Twain nu s-a simţit bine şi
a hotărît ca să consulte un specialist. Om meticulos, medicul l-a cercetat cu
mare atenţie.
—
Domnule Twain, fumaţi?
—
Da! Destul de
mult!
—
Cîte ţigări?
—
Cam zece pe zi!
—
Vă place alcoolul?
—
Desigur!
—
Cît?
—
O sticlă, uneori două, pe zi!
Ciocănindu-i pieptul şi
ascultîndu-i respiraţia, medicul a conchis:
— E grav. Trebuie să luaţi măsuri radicale şi
imediate.
— Ce anume?
— Încetaţi să beţi şi să fumaţi!
Mark Twain s-a ridicat şi s-a
îmbrăcat. Luîndu-şi pălăria şi bastonul, a ieşit pe uşă fără să spună niciun
cuvînt. Surprins, medicul a rămas stană de piatră. Peste cîteva clipe însă, a
fugit după scriitor.
—
Hei, domnule Twain! Nu mi-aţi
plătit consultaţia! Îmi datoraţi 5 dolari!
—
Pentru ce?
—
Pentru sfatul meu!
—
Nu-l primesc! — a răspuns
pacientul şi a dispărut în mulţime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu