Mister Big
- Dispariţie?
Mă aşezasem comod la birou, îmi curăţam pistolul si
mă întrebam care va fi următorul caz de rezolvat. lmi place să fiu detectiv
particular; deşi mi s-au turtit gingiile cu leviere de automobil, mirosul
ispititor al bancnotelor verzi mă consolează. Ca să nu mai spun de dame, pentru
mine o preocupare minoră, doar cu puţin mai importantă decît respiraţia. De
aceea am început să salivez din plin cînd s-a deschis uşa şi a intrat o blondă
cu plete. Pretinzînd că se numeşte Heather Butkiss. Mi-a spus că e cover-girl
şi are nevoie de ajutorul meu. Purta mini-joupe, un pulover mulat, iar trupul
ei descria o serie de parabole care ar fi putut provoca un infarct de miocard
unui bivol tibetan.
- Te pomeneşti că vrei să te ajut, frumoaso?
- Dacă eşti dibaci precum se zice, vreau să-mi
găseşti pe cineva.
- Asa ceva, domnule Lupowitz.
- Cu poliţia ai încercat?
- Nu încă. Toată lumea-I laudă pe Lupowitz.
- Zi-mi Kaiser, frumoaso. Care-i poanta?
- Dumnezeu.
- Dumnezeu?
- lntocmai. Dumnezeu. Creatorul. Prima cauză a tuturor
lucrurilor. Atotcuprinzătorul. Principiul inerent. Găseşte-mi-I!
Au mai trecut smintite prin biroul meu, dar cînd au
un fuselaj ca acesta, le asculţi cu urechile ciulite.
- De ce tocmai pe el?
- Afacerea mea, Kaiser. Tu găseşte-I!
- Regret, frumoaso. Nu m-ai nimerit.
- Dar de ce?
- Ori îmi spui totul, ori . . .
- OK, zise, muşcîndu-şi buzele. lşi aranjă
provocator dunga de la ciorapi, însă fără mare spor.
- Si care-i problema, frumoaso?
- Adevărul e că... nu sunt cover girl.
- Nu?
- Nu. Nici nu mă cheamă Heather Butkiss. Sunt
Claire Rosenzweig, studentă la colegiul Vassar. Filosofie. Istoria gîndirii
occidentale şi alte chestii de astea. Am o comunicare, la iarnă, despre religia
în Occident. Toţi puştii din anul meu fac lucrări speculative. Eu vreau să ştiu,
vreau să aflu. Profesorul Grebanier ne-a zis că, dacă cineva are o certitudine,
chiar şi o singură certitudine, se poate considera promovat. Şi tata mi-a
promis un Mercedes dacă iau nota zece.
Povestea ei începea să mă intereseze. Jună răsfăţată,
inteligentă şi cu un trup pe care aş fi vrut să-I cunosc mai îndeaproape.
- Cum arată Dumnezeu?
- ln viaţa mea nu i-am văzut chipul.
- Atunci de unde ştii că există?
- Tu trebuie să afli şi să mi-I găseşti.
- Bravo! Deci nu ştii cum arată, sau măcar pe unde să-l
caut, de unde să-i iau urma?
- Nu. Nu prea. Deşi presupun că El e pretutindeni,
în atmosferă, în flori, în oameni, în tine şi în mine şi în scaunul ăsta.
- Aha
Panteistă, evident. Am reţinut ideea şi i-am promis
că voi încerca pentru o sută de dolari pe zi, decont de cheltuieli curente şi o
invitaţie urgentă la cină. A surîs şi a acceptat. Am coborît împreună cu
liftul. Se înnopta. Poate că Dumnezeu există, poate că nu, dar eram sigur că
mulţi tipi din oraşul acesta or să mă împiedice să-i dau de rost.
Cele dintîi indicii le-am primit de la Rabbi ltzhak
Wiseman, un cleric local care mi-era obligat fiindcă aflasem cine i-a uns
pălăria cu slănină. Mi-am dat seama că e ceva suspect cînd am discutat, fiindcă
era foarte speriat.
- Există desigur, un „ştim noi cine”, dar nici
măcar nu am curajul să-i pronunţ numele. Deşi n-o să înţeleg niciodată de unde
atîta susceptibilitate apropo de numele său.
- L-ai văzut vreodată ?
- Eu? Să-l văd? Ai înnebunit? Abia apuc să-mi văd
nepoţii.
- Atunci de unde ştii că există?
- Cum de unde ştiu? Ce întrebare e asta? Aş mai fi reuşit
să-mi fac un costum ca ăsta cu numai paisprezece dolari, dacă nu era cineva
acolo sus? Pune mîna. Pipăie-l. Gabardină de cea mai bună calitate. Te mai îndoieşti?
- Alte argumente mai cunoşti?
- Dar Vechiul Testament ce e? Paté de ficat? Cum
crezi că i-a scos Moise pe israeliţi din Egipt? ln paşi de dans? Să fim
serioşi, domnule, nu despici Marea Roşie cu obiecte de la raionul de menaj. E
nevoie de o forţă.
- E un dur tipul.
- Da. Foarte dur. Deşi succesele ar fi trebuit să-l
mai îmbuneze.
- Cum se face că ştii atîtea?
- Ştiu, fiindcă noi suntem poporul ales. Dintre toţi
fiii Lui, pe noi ne iubeşte cel mai mult, chestie pe care aş vrea s-o discut cu
El într-o bună zi.
- Cît îi daţi ca să fiţi aleşi?
- Nu mă întreba.
Deci aşa. Erau rău încurcaţi cu Dumnezeu. Clasicul
şantaj. Te ocupi de ei contra unei sume. Dacă ar fi să-l cred pe Rabbi Wiseman,
îi cam jecmănea pe „cei aleşi”. M-am zvîrlit într-un taxi şi m-am dus la sala
de biliard de pe Tenth Avenue. Patronul era un tip bondoc, unsuros şi
antipatic.
- E aici Chicago Phil?
- Cine întreabă?
L-am înhăţat de revere şi l-am pocnit.
- Cum ai zis, derbedeule?
- ln sala din fund, mi-a şoptit, schimbînd brusc
macazul. `
Chicago Phil. Spărgător. Falsificator, bătăuş şi
ateu convins.
- Tipul n-a existat niciodată, Kaiser. Asta e
chestia. Reclamă mare. Mister Big nu există. E un sindicat. O bandă. Aproape
toţi sunt sicilieni. Afacere internaţională. Nu au un şef adevărat. Poate Papa.
- Vreau să mă văd cu Papa.
- O.K, Kaiser, mi-a replicat, făcîndu-mi cu ochiul,
se poate aranja.
- lţi spune ceva numele Claire Rosenzweig?
- Rosenzweig? Nu.
- Heather Butkiss?
- la stai. Bineînţeles. Blondă, oxigenată, pieptoasă.
De la colegiul Radcliffe.
- Radcliffe? Mie mi-a spus că e la Vassor.
- Tromboane. Predă la Radcliffe. A fost încurcată o
vreme cu un filosof.
- Panteist, pare-se.
- Nu, empiric din cîte-mi amintesc. Un dur. ll nega
pe Hegel, ca şi orice metodologie dialectică.
- Unul din ăia...
- Da. A fost baterist într-o formaţie de jazz. S-a
agăţat de pozitivismul logic. Cînd n-a mai ţinut, a încercat cu pragmatismul.
Ultima oară cînd s-a vorbit de el, furase o groază de bani ca să se înscrie la
cursul Schopenhauer de la Columbia. Banda ar vrea să-I găsească sau cel puţin să-i
ia manualele şi să le vîndă la anticariat.
- Mulţumesc, Phil.
- Ascultă-mă pe mine, Kaiser. Acolo sus nu e
nimeni. E neant. N-aş putea să plasez atîtea cecuri fără acoperire sau să-mi
bat joc de lume în halul ăsta nici măcar o clipă, dacă aş avea sentimentul
autentic al prezenţei divine. lntreg universul este strict fenomenologic.
Determinat. Totul e lipsit de orice noimă.
- Cine a cîştigat derby-ul la Aqueduct?
- Santa Baby.
Am ras o bere la 0'Rourke's şi mi-am zdrobit creierii
să înţeleg cîte ceva. Dar lucrurile nu se potriveau deloc. Socrate s-a sinucis
- cel puţin aşa se zice. Cristos a fost asasinat. Nietzsche şi-a pierdut
minţile. Dacă există cineva acolo, sus, acela nu vrea deloc să se ştie asta. Şi
de ce m-a dus de nas Claire Rosenzweig în legătură cu colegiul Vassar? Să fi
avut dreptate cartesienii? Să fie Universul nostru dualist? Sau poate că
Immanuel Kant a ştiut ceva atunci cînd a postulat existenţa lui Dumnezeu pe
criterii morale?
Seara am cinat cu Claire. La zece minute după ce am
achitat nota eram în scutece şi, dragii mei, ocupaţi-vă voi de gîndirea occidentală.
Gimnastica ei ar fi cucerit medalia de aur la olimpiada de la Tia Juana. Mai
apoi, se răsfăţa pe pernă, lîngă mine, cu pletele ei blonde ciufulite. Trupurile
noastre goale încă erau apropiate. Fumam şi priveam în bagdadie.
- Claire, şi dacă Kierkegaard are dreptate?
- Adică?
- Dacă, totuşi, nu poţi şti niciodată? Trebuie doar
să crezi.
- Vax! Asta e cu desăvîrşire exclus.
- Nu fi în halul ăsta de raţională.
- Nu sunt în nici un caz raţională, Kaiser. (lşi
aprinse o ţigară). Doar să nu devii ontologic. N-aş suporta să fii ontologic cu
mine! Mai ales acum.
Era supărată. M-am aplecat să o sărut. A sunat telefonul.
A răspuns ea.
- Pe tine te caută.
Vocea de la celălalt capăt al firului era a
sergentului Reed de la criminalistică.
- Îl mai cauţi pe Dumnezeu?
- Da.
- Fiinţa atotputernică, Marea Unitate, Creatorul
Universului? Prima cauză a tuturor lucrurilor?
- Exact.
- Cineva care corespunde acestei descrieri a ajuns
la morgă. Ar fi cazul să alergi imediat încoace.
Era El, indubitabil, şi după cum arăta, fusese
victima unui profesionist.
- Era mort cînd I-au adus.
- Unde l-aţi găsit?
- Un depozit de pe strada Delancey.
- lndicii?
- E mîna unui existenţialist. Absolut sigur.
- De unde deduci ?
- Modul nesistematic de acţiune. Fără plan. Impuls.
- Crimă pasională?
- Exact. Vreau să te avertizez că eşti suspect,
Kaiser.
- De ce tocmai eu?
- Toată lumea din comisariat îţi ştie opiniile
despre Jaspers.
- Asta nu înseamnă că sunt un ucigaş.
- Incă nu, dar te putem bănui.
Coborînd în stradă, am tras aer în piept şi am
încercat să-mi limpezesc mintea. Am luat un taxi spre Newark. Am cotit-o spre
restaurantul italian Giordino's. La o masă, în fund, era Sanctitatea Sa. Era chiar
Papa. Stătea la masă cu doi tipi pe care îi văzusem de cîteva ori aduşi la
secţia de poliţie.
- Stai jos, mi-a spus ridicindu-şi privirea din
farfuria cu fettucine. Mi-a intins inelul. I-am rînjit cu toţi dinţii. Dar nu i
I-am sărutat. Asta l-a indispus şi mi-a făcut plăcere.
Punct pentru mine.
- Vreţi niste fettucine?
- Nu, Sanctitatea Voastră. Mîncaţi liniştit. Poftă
bună!
- Chiar nimic? Nici măcar o salată a la Rivolli?
- Abia am mîncat.
- Cum vrei, dar să ştii că sosul de Roquefort e
grozav aici. Nu ca la Vatican, unde nu poţi mînca nimic ca lumea.
- Voi fi franc, Sanctitatea Voastră. Îl caut pe Dumnezeu.
- Ai venit la omul potrivit.
- Deci există!
Asta le-a sunat foarte amuzant şi au rîs. Golanul
de lîngă mine a rînjit.
- Nostimă chestie. Deşteptul ăsta vrea să ştie dacă
există!
Mi-am mutat scaunul ca să-mi fie mai comod şi i
l-am aşezat pe bătătura de la piciorul stîng.
- Pardon.
Asta I-a înfuriat
- Bineînţeles că există, Lupowitz. Dar numai cu
mine comunică. Vorbeşte numai prin semne.
- De ce tocmai cu tine, amice?
- Fiindcă eu port costumul roşu.
- Aha! Ţoala asta?
- Nu te lega de ea. Mă scol dimineaţa, îmbrac costumul
roşu şi, dintr-o dată, devin mare. Costumul e totul. Vreau să-ţi spun că dacă
aş umbla în sacou şi pantaloni, ce mai tura-vura, n-aş face nici măcar doi bani
din punct de vedere religios.
- Deci totul e reclamă. Dumnezeu nu există.
- Habar n-am. Ce importanţă are? Ies bani frumusei!
- Nu ţi-e teamă de o întîrziere a curăţătoriei?
Intr-o zi nu-ţi vine costumul la timp şi o să arăţi ca toată lumea.
- Folosesc serviciul special de urgenţă. Face să
dai cîţiva marafeţi în plus ca să scapi de griji.
- Numele Claire Rosenzweig îţi sugerează ceva?
- Desigur. E la catedra de ştiinţă de la colegiul
Bryn Mawr.
- Ştiinţă ai spus ? Multumesc.
- Pentru ce?
- Pentru răspuns, Sanctitatea Ta.
Am zburat cu un taxi peste podul George Washington.
Am năvălit în birou şi am făcut o verificare rapidă. ln drum spre locuinţa lui
Claire, am revăzut informaţiile şi am constatat, pentru prima dată, că se
potrivesc. Cind am ajuns, fetiţa purta un peignoir diafan şi părea frămîntată
de ceva.
- Dumnezeu e mort. Te caută poliţia. Sunt convinşi
că numai un existenţialist îi putea veni de hac.
- Nu, frumoaso! Tu l-ai ucis.
- Aiurea! Lasă-te de poante, Kaiser.
- Tu ai făcut-o, tu!
- Ce tot îndrugi?
- Tu, frumuşico. Nu Heather Butkiss sau Claire Rosenzweig,
ci Doctor Ellen Shepherd.
- De unde-mi ştii numele?
- Eşti profesoară de fizică la Universitatea Bryn
Mawr. Cea mai tînără şefă de catedră din istoria colegiului. În vacanţa de
iarnă, la un bal, te-ai încurcat cu un muzicant de jazz foarte tare băgat în filosofie.
Însurat, dar nu-ţi păsa. Cîteva nopţi împreună şi ai crezut că e marea iubire. N-a
ţinut, pentru că cineva şi-a vîrît coada între voi: Dumnezeu! Vezi, frumoaso,
el credea sau voia să creadă. Dar tu, cu mintea ta drăgălaşă şi ştiinţific
organizată, pretindeai o certitudine absolută.
- Nu, Kaiser. Îţi jur.
- Ai lansat zvonul că studiezi filosofia. Era un
pretext ca să poţi scăpa de unele obstacole. Te-ai descurcat destul de uşor cu
Socrate; dar s-a băgat Descartes, aşa că l-ai folosit pe Spinoza ca să te
descotoroseşti şi de Descartes şi, fiindcă nici Kant nu se lăsa manevrat de
tine, l-ai eliminat şi pe el.
- Vorbeşti tîmpenii, Kaiser!
- L-ai făcut praf pe Leibnitz, dar nu te-ai
potolit, fiindcă ştiai că dacă mizează cineva pe Pascal eşti pierdută, aşa că
erai nevoită să scapi şi de ăsta. Aici însă, frumuşico, ai făcut marea eroare încrezîndu-te
în Martin Buber. Numai că, drăgălaşa mea, ăsta era un tip delicat. Credea în Dumnezeu,
aşa că a trebuit să scapi şi de Dumnezeu.
- Kaiser, eşti de-a dreptul nebun!
- Nu, păpuşico. Ai simulat panteismul ca să ajungi
la El - dacă ar fi existat, şi există. Te-a însoţit la serata lui Shelby, ai
profitat de o clipă de neatenţie a lui Jason şi l-ai lichidat.
- Cine dracu sunt Shelby şi Jason?
- Parcă mai contează ceva? Viaţa, oricum, e
absurdă.
- Kaiser, spuse ea începînd să tremure, nu cumva ai
de gînd să mă torni?
- Ba da, păpuşă mică şi gingaşă. Cînd Fiinţa Supremă
e ucisă, cineva trebuie s-o încurce.
- Kaiser, hai să fugim împreună. Numai noi doi. Ne lăsăm
de filosofie. Ne dăm la fund şi poate ne apucăm de semantică.
- I'm sorry, baby. Nu ţine.
Plîngea. A început să-şi desfacă nasturii şi
bretelele şi m-am pomenit cu o Veneră goală-puşcă, al cărei trup părea să-mi
spună: ia-mă, sunt a ta. O Veneră care, cu mîna dreaptă mă ciufulea, în timp ce
cu stînga îşi luase revolverul pe care mi-I înfipsese în coastă. Am împuşcat-o înainte
de a apuca ea să apese pe trăgaci. Arma i-a scăpat din mînă şi s-a prăbuşit uluită.
- Cum ai putut să faci asta Kaiser?
Era pe ducă, dar am izbutit să-i spun ce aveam pe suflet:
.
- Manifestarea sistemică a Universului ca idee complexă
şi reintegrată în sine, în opoziţie cu existenţa înăuntrul sau în afara
adevăratei Fiinţe proprii, este un inerent neant conceptual sau Neantul în
relaţie dialectică cu orice formă abstractă de existenţă, de moment sau de
viitor perpetuu, care nu se supune legilor fizicii sau mişcării sau ideilor
legate de non-materie ori de lipsa unei Fiinţe obiective sau subiectiv
perceptibile.
E, desigur, un concept dificil, însă cred că I-a înţeles
înainte de a muri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu