Sevil Shhaideh - bucuria feministelor

Zilele astea se fac auzite tot felul de voci care se declară pro-Sevil Shhaideh, persoana propusă de Liviu Dragnea pentru funcția de premier al României. Aceste voci se declară mulțumite, ba chiar fericite pentru alegerea respectivă și chiar își explică starea de spirit, aducând și argumente. Doar că acele argumente sunt pur și simplu năucitoare prin, hai să zicem, naivitatea lor. Pentru că ele nu fac niciun fel de referire la calitățile necesare cuiva pentru a fi un bun prim-ministru, ci au în vedere cu totul alte criterii. O să dau câteva exemple și apoi o să încerc să comentez.

Bazaconiile lui Lăzăroiu

Cel mai mult mi-ar fi plăcut să fiu sociolog și politolog. Așa, ca Sebastian Lăzăroiu, pe care îl știe toată lumea și pe care chiar l-am văzut odată de la 3, poate 3 metri și jumătate, într-o cârciumă bucureșteană unde lua masa alături de o persoană suavă. De ce mi-ar fi plăcut? Ei bine, pentru că în felul ăsta m-aș fi putut juca de-a analistul și de-a omul care știe dinainte ce urmează să se întâmple, aș fi putut merge pe la televiziuni și prin redacțiile ziarelor, unde aș fi lansat teorii - ca să nu mai vorbesc că aș fi cunoscut domnișoare ziariste amabile și încântătoare.
Uite ce frumos scria Sebastian Lăzăroiu în 2015, sub titlul „De ce PSD va pierde guvernarea”:

Papa Francis și oamenii străzii din Roma

Azi, 17 decembrie 2016, Papa Francis a împlinit 80 de ani. Cu ocazia asta, a făcut mai multe gesturi caritabile sau măcar neobișnuite. De exemplu, a luat micul dejun împreună cu o trupă de 8 oameni ai străzii din Roma. Printre ei, doi români. Niciodată nu se întâmplă ceva ciudat sau tragic sau enervant pe planetă fără să fie implicați și români.

Cumplit...

Într-un spital din Pennsylvania, am întâlnit un băiat de aproape douăzeci de ani a cărui dorinţă de a muri înclin s-o cinstesc în mod special. S-a născut în Coreea şi a fost abandonat când era sugar; când a fost găsit, aproape mort de foame, a fost dus la un orfelinat din Seul, de unde a fost adoptat, când avea şase ani, de un cuplu american alcoolic, care l-a supus abuzurilor. 

Un discurs electoral

În cartea „Iașii de odinioară” publicată în 1923, de profesorul Rudolf Suțu, găsim transcrierea unui discurs electoral ținut în 1892 de un oarecare Sandu Râșcanu. Cred că merită cu prisosință citit.

Despre Sandu Râşcanu, ieşan ca şi vasluian, oricând îşi amintesc ieşenii, căci a rămas o vorbă celebră după dânsul, pe care o voi povesti-o acum. Junimist de frunte, cu „talentul” vorbei sale, a rostit la o întrunire în sala circului Sidoli, un discurs în anul 1892. Acest discurs a fost cules de o comisiune din gruparea literară din care făceau parte G. Catargi, Canari şi Eugen Ionescu şi publicat într-o broşură.

Cuprinsul discursului este următorul, cu pronunţarea specială a sa:

Marchizul de Lumbría ( o nuvelă exemplară a lui Unamuno)

Vasta casă strămoşească a marchizilor de Lumbría, palatul, după cum i se spunea în austerul oraş Lorenza, părea o corabie cu amintiri tăcute, învăluite în mister. Cu toate că era locuită, ferestrele şi uşile balcoanelor care dădeau spre lume rămâneau întotdeauna închise. Faţada, în mijlocul căreia te izbea, impunător, blazonul cu armele familiei de Lumbría, dădea spre miazăzi, spre piaţa cea mare a Catedralei, chiar în faţa fabricii, o construcţie greoaie şi barocă; şi cum soarele o scălda aproape ziua întreagă – iar în Lorenza rar se nimereşte câte o zi înnourată – toate orbitele ei rămâneau ferecate. Aceasta deoarece pe excelenţa-sa, domnul marchiz de Lumbría, don Rodrigo Suárez de Tejada, îl înspăimântau lumina soarelui şi aerul proaspăt. „Praful de pe stradă şi soarele, obişnuia el să spună, nu fac decât să ia lustrul mobilelor şi să vatăme odăile; şi apoi, mai sunt şi muştele…” Marchizului îi era o adevărată groază de muşte, care puteau să vină de la vreun zdrenţăros de cerşetor sau poate chiar de la un individ plin de păduchi. Marchizul tremura la gândul că ar putea să ia vreo boală de rând. Cei din Lorenza şi din împrejurimi erau atât de murdari…

Doamna80 în așteptare

Am stat de vorbă, ieri, la telefon, cu o doamnă în vârstă (peste 80 de ani), pe care o cunosc de multă vreme. Aflasem că e singură și destul de bolnavă, nu o mai caută nimeni etc. Vechea poveste. Așa că am sunat-o și am avut o lungă discuție despre lume și viață - sigur, după ce am isprăvit cu medicamentele, prețurile, căldura și celelalte. După cum mă așteptam, Doamna80 (așa o să-i spun, mă ajută la scris să-i spun cumva) a rămas aceeași persoană curioasă, locvace și sfătoasă, așa că nu după multă vreme am ajuns cu discuția la persoana mea.

Spaima de logică la habarniști

De-a lungul vieții, am întâlnit foarte mulți oameni capabili să argumenteze la nesfârșit în chestiuni la care nu se pricep. În marea lor majoritate, aceștia sunt persoane care cred în Dumnezeu. Și eu cred în Dumnezeu, însă am destule rezerve privind întâmplările relatate în Biblie. De asemenea, îmi vine foarte greu să admit că anumite susțineri ale slujitorilor Domnului trebuie urmate. Dau un singur exemplu: nu cred că trebuie să renunț la mersul în restaurant și să-l înlocuiesc cu ședințe de rugăciune în genunchi sau cu statul ore peste ore la biserică. 

Secureanu și ai lui

ALDE Secureanu, pitecantrop

Circulă în mediile online mai multe clipuri în care poate fi auzit/văzut un anume Secureanu, director până azi dimineață al spitalului Malaxa din București. Modul în care li se adresează subalternilor este pur și simplu de neconceput. Urletele, jignirile și insultele sunt acompaniate de multe ori cu spargerea și distrugerea lucrurilor care-i cad în mână. Uneori, el aruncă după câte-o angajată cu pahare care se sparg în mii de cioburi la contactul cu peretele. Toate astea se pot găsi pe YouTube, le poate vedea orice utilizator de Internet.

O carte din 1939 despre țigani - idei controversate

 Ţiganii cunoscuţi în întreaga Europă prin vieaţa şi moravurile lor, dacă nu în directă opoziţie cu cele ale locuitorilor băştinaşi din bătrâ­nul nostru continent, totuşi originali, sunt dintre ultimii năvălitori în massă care au căutat un traiu mai uşor prin aceste meleaguri.

De unde au venit şi când au venit, au fost întrebări la care cu greu s-a putut răspunde precis şi aceasta de abia spre sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de al XX-lea, iar în ceea ce priveşte data exactă a venirii lor în Europa nici până în ziua de astăzi n-a putut fi stabilită documentar.

Legendele ce s-au ţesut în jurul ţiganilor şi prin care se explica originea şi locul lor de baştină, dacă n-au fost adevărate, au avut cel puţin scuza de a fi fost îndreptăţite pentru acele vremuri.

Măruntaie vindecătoare

Una dintre cărțile care constituie Vechiul Testament este „Cartea lui Tobit”, mai precis „Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobiel, al lui Ananiel, al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui Neftali”. Acest Tobit a trecut prin multe aventuri, dar în cele din urmă s-a așezat la casa lui și a avut, împreună cu soția lui, Ana, un fiu pe nume Tobie.

Greutatea sufletului

În cadrul vechii dispute despre existența vieții de după moarte, oamenii de știință fac apel la rațiune și furnizarea de dovezi. Ceilalți, credincioșii, invocă textele sacre, fel de fel de trăiri și simțiri individuale și, din păcate, scrierile unor impostori pe care ei le iau drept literă de lege. A sta de vorbă cu un astfel de om poate fi o experiență unică și fascinantă. Pentru că este un adevărat spectacol, câteodată, felul în care un credincios caută să te convingă de două lucruri: că el are dreptate și că știința ta nu valorează nimic.

Salvarea ucigașilor de copii

Aflu din presă despre o crimă petrecută la Timișoara. Una înfiorătoare, desigur, cum spun ziariștii. Ca și cum ar putea găsi și exemple de crime care nu au însușirea asta. E vorba despre un cetățean din Chișinău, martor al lui Iehova, stabilit de vreun an în orașul de pe Bega, care și-a înjunghiat fiul în vârstă de 6 ani, după care și-a tăiat venele și, în plus, și-a vârât cuțitul în piept. Mama copilului, o femeie venită din Kazahstan, era în baie și nu și-a dat seama ce se petrece.

Macedonski prozator (2)

   O NOAPTE ÎN SULINA

    Dobrogea abia fusese luată în stăpînire.

  Noul administrator al Gurilor-Dunărei, pe o zi de primăvară — 23 aprilie şi Sf. Gheorghe — cobora din vapor, în luntre, spre a debarca în Sulina. Vîntul, ridicat dinspre mare, sufla în răspăr apa albastră a uriaşului fluviu şi o da, răzvrătită, înapoi. Cerul era ca un cristal curat şi soarele îl umplea de veselie. Oraşul, cu casele lui albe, şi cu minaretele lui subţiri, încăleca braţul Dunărei. Pe unele coperişuri, grădini de leandri şi de lămîi înfloriţi împrimăvărau aerul. Nuanţe roze şi verzi se logodeau. Un zbor de libelule — caii dracului — nor azuriu de aripi — albăstrea Delta, cu depărtări pe care trestia şi papura tînără le frăgezea. Administratorul, 26 de ani şi ochi de vis, furat de răzvrătirea valurilor, ameţea. Era străbătut de fiori pe care nu-i mai simţise. Marea, împinsă de vînt în apele Dunărei, se izbea de ele, iar un zgomot de bătălie izbucnea. Deasupra valurilor, acolo unde soarele îşi vărsa flăcările din plin, băteau ca nişte aripi de jar ale unor pasări din alte lumi: Soarele. Cînd ţărmul fu apropiat, sunetele de argint ale clopotelor bisericelor pătrunseră în auzul celor din luntre.

Anti-băseii

În 1995 eram țărănist de frunte la Sinaia. Cunoscusem o mulțime de lideri ai partidului, inclusiv pe Corneliu Coposu, și eram foarte activ - credeam că politica este o ocupație nobilă, pusă în slujba oamenilor și a comunităților etc. La un moment dat, având ceva treburi în București, am trecut pe la sediul PNȚCD din Rosetti. Persoanele pe care le căutam nu erau acolo, clădirea părea pustie. Doar într-o cameră de la etaj am auzit niște voci. Am bătut la ușă, am intrat și am văzut 4-5 siluete învăluite într-un fum gros de țigară. Una dintre ele era a Roxanei Iordache, fosta jurnalistă de la România liberă. 

Cum am înțeles ce înseamnă să fii băsel

Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă să fii băsel. Mi-a luat ceva vreme, câțiva ani buni, dar acum știu. Cât am fost susținător al lui Băsescu, îmi închipuiam că asta înseamnă și, evident, mă includeam în grup - eram și eu băsel. Dar astăzi am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa. Nu orice susținător al lui Băsescu este un băsel. Nici pomeneală. A fi băsel este o calitate mai specială, pe care nu o au decât puțini, cred eu, dintre susținătorii lui Băsescu. La fel cum doar o parte dintre foștii susținători ai lui Milică Înfrântul sunt milici și nu toți susținătorii lui Ion Iliescu sunt ilicei.

Clintobamismul - o variantă de uselism

Americanii au căzut și ei în dilema celor șapte virgulă cinci milioane de români. Exact ca în cazul referendumului de la noi, deși americanii care au votat Clinton au fost mai mulți decât votanții contracandidatului,  președinte a fost declarat Trump. De ce? Pentru că așa spune legea la americani – nu votul popular contează, ci numărul de electori. De exemplu, în statul X sunt 30 de electori. Se votează și Trump ia 57% din voturi. Atunci el primește toți cei 30 de electori, iar Clinton nu primește niciunul. La sfârșit, s-a constatat că Trump a ajuns la 279 de electori, numărul de care avea nevoie fiind 270. Pe de altă parte, la votul popular, care numără efectiv ștampilele care au fost puse de fiecare dintre candidați, Clinton a ieșit învingătoare, cu un avans de circa 400 000 de buletine. Cum se explică asta? 

Femeia și cratița

Posibilitatea de a invoca principiul corectitudinii politice a determinat multe doamne și domnișoare sensibile să atace vechile tabu-uri. Unul dintre ele este acela care pretinde că femeia trebuie să stea la cratiță. Încă mai există în România o sumedenie de bărbați care se căsătoresc doar ca să aibă pe cineva care să le gătească și să le spele, în vreme ce ei stau la cârciumă. Femeia, spun aceștia, nu are altceva de făcut decât să vadă de casă, nicidecum să muncească undeva și cu atât mai puțin – Doamne ferește – să câștige mai bine decât un bărbat.

Fascisto-bolșevismul progresist

Dintr-un excelent articol publicat de Bogdan Duca pe blogul lui https://bogdanduca.wordpress.com/

Victoria lui Donald Trump este votul (disperat) al unei Americi care se încăpăţânează să nu capituleze în faţa unei monstruozităţi ideologice: fascisto-bolşevismul progresist.

Acest fascism progresist este ideologia ce tinde să devină dominantă şi în Uniunea Europeană.

El pretinde atotputernicia Statului, care poate redefini realităţi: cum ar fi viaţa, moartea, familia, căsătoria, normalitatea.

El pretinde oamenilor, ca în 1984 al lui Orwell, să îşi controleze limbajul şi gândirea, după norme corecte ideologic, impuse.

Trump și ignoranții lui Hillary Clinton

Într-o excelentă analiză publicată de Valentin Naumescu pe site-ul cursdeguvernare.ro, autorul scrie: „cu cât tabăra Clinton îl numea mai intens pe Trump „rasist şi sexist”, cu atât acesta creştea mai mult în sondaje. Aceasta este adevărata faţă a majorităţii tăcute a societăţii americane, încă albe, care nu avea acces (pentru că este profund ignorantă, ca şi o mare parte din susţinătorii lui Hillary Clinton de altfel, să nu ne facem iluzii) la poziţii guvernamentale şi politice, la cariere în universităţi, la mass-media, la dezbaterile intelectuale, şi se simţea exclusă din propria ţară.”

Omul PC al lui Teodor Baconschi

Omul PC (corect politic, nota mea) nu mai are memorie. A fost deprins să privească trecutul odiosului om alb ca pe o colecţie de orori indicibile. Nimic din ce a făcut gloria militară, intelectuală sau religioasă a Occidentului nu mai poate fi salvat. Totul a fost minciună, opium pentru popor, sclavie, cucerire ilegitimă, opresiune socială, crimă, genocid, viol.

Corectitudinea politică văzută de Patapievici

Corectitudinea politică – cea mai recentă reacție de înregimentare, de cartelare sectară și de ripostă politică a vechiului filistinism, pe care tradiționala alianță dintre prostie, îngustime de spirit și resentiment o ridică împotriva tuturor manifestărilor de nonconformism, de spontaneitate și de bogăție necenzurată a vieții. Nou este doar faptul că ura înverșunată față de non-conformiști pe care o resimt promotorii corectitudinii politice poate fi azi, în sfârșit, organizată în așa fel încât să fie recunoscută și organizată de stat. De aici și deosebirea dintre vechii filistini și noii filistini, corecții politic – primii aveau complexe de inferioritate, ultimii le-au depășit.

Macedonski prozator (1)

SOARE ȘI GRÂU

Şoseaua, panglică prăfuită, înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele îşi cernea strălucirea. În urmă, ver­deaţa unei păduri încingea cîmpul cu un brîu ce, prelungindu-se spre dreapta şi spre stînga, se ştergea neîncetat mai mult şi sfîrşea prin a se topi de-o parte şi de alta în zarea depărtărilor.

Încolo, spre Bucureşti, şesul se desfăşura — aproape fără cute — o stepă veselă ce se împreuna la orizont cu ce­rul: vechea şi scumpa noastră Românie, peste care griul îşi trece vara uriaşul talaz de aur.

Dar marea de spice galbene era mîncată, pe locuri, de mici cîmpuri intrate în stăpînirea florilor de cicoare albas­tre, în a garofiţelor pembé şi în a muşeţelului galben şi alb.

Tectonici, adesea ciudate... Însemnări despre poezia lui Raul Sebastian Baz

O cronică apărută în revista „Sintagme literare”, sub semnătura criticului Ionel Bota. Pentru cei care nu știu, precizez că revista este copilul de suflet al poetului și prozatorului Geo Galetaru.

În poezia de azi, foarte mulți autori au izbândit doar dacă au avut, cum s-ar spune, intuiția unor mecanisme de stimulare. Civilizația se grăbește, în zodia culturilor hibride au loc tectonici adesea ciudate unde amorul ori pitorescul captivant al geografiilor ființei acoperă interesul firesc pentru alte (obligatorii) teme din proiectele poetului contemporan. 

Bârfa și moartea

„Cel ce posteşte de bucate, posteşte zadarnic dacă postul lui nu este însoţit şi de postul celălalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de păcate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pildă, dacă bârfeşti, chiar dacă nu mănânci nimic, tot în iad te duci.”

Am citit textul ăsta într-o cărțulie scrisă de un anume Sofian, călugăr îmbunătățit, care știe exact cum stau lucrurile și ne învață cele bune și de folos sufletelor și trupurilor noastre amin. Mi-am pus o întrebare extrem de simplă: de unde știe părintele Sofian că dacă bârfești te duci în iad? Căutând, am dat peste cuvintele lui Pavel, din Epistola către Romani:

O domnișoară supranumită Robotul

O povestire a lui Truman Capote. Simplă și frumoasă. Recomand cartea din care am extras-o, anume „Acum ne despărțim”, apărută la Editura ART. Sunt 14 povestiri, traduse de Iulia Arsintescu. E vorba despre scrieri uitate și redescoperite ale lui Capote

UNDE ÎNCEPE LUMEA

Domnişoara Carter explica ciudăţeniile algebrei de aproape douăzeci de minute, deja. Sally s-a uitat plină de silă la acele ceasului din clasă, care înaintau ca melcul. Încă douăzeci şi cinci de minute, numai, şi pe urmă libertatea - dulcea, scumpa libertate.

Lucrețiu și moartea

Lucrețiu (Titus Lucretius Carus) (ca. 99 î.Hr.- ca. 55 î.Hr.) a fost un poet și filozof latin. Singura sa lucrare cunoscută este poemul filozofic De Rerum Natura (Despre natura lucrurilor). Lucrețiu a continuat și dezvoltat concepția atomistă a lui Epicur, fiind adeptul și discipolul acestuia. În De Rerum Natura, Lucrețiu tratează lumea microscopică a atomilor, ființa umană și universul. Lucrețiu expune ideea mortalității sufletului și a universului, ceea se explică prin asocierea și separarea atomilor. Opera lui Lucrețiu se caracterizează prin realismul imaginației, forța vizionară, bogăția și varietatea descrierilor, intuirea sensibilă și filozofică a naturii, pasiune și ironie, clasicismul expresiei.

Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Lucretius_Carus

Reproduc, mai jos, ultima parte a capitolului III din acest uimitor poem.

Despre ignoranța care poate ucide - cazul Gyuri Pascu

Două tragedii de o factură mai aparte au avut loc în ultima vreme: Gyuri Pascu a murit în urma unor evenimente bizare, iar la Târgu Mureș a ieșit la iveală cazul unui fost muzician care a racolat timp de opt ani studente de la Universitatea de Artă pe care le-a exploatat sexual. De ce alătur eu aceste două tragedii? Pentru că ele au un element comun: ignoranța. O să explic despre ce este vorba.

Jocuri cu burta plină

La sugestia bunului meu prieten Gogol, postez aici lista jocurilor pe care le juca Gargantua după masa de prânz. Munca sisifică a echivalării i se datorează lui Romulus Vulpescu.
Coloare,

protos ,

tacă sau panţarola, maslă — bătătoare, coz sau tromf,

picatu sau ferbere cu şantel şi fără,

tablanet şi oglindă,

ghiordum,

Pe cine alege Dumnezeu

Căile de acces la Hristos sunt infinit diversificate. El îşi alege drept vase de cinste oameni întru totul feluriţi şi la prima vedere neadecvaţi a-i fi slujitori: un desfrânat ca Fericitul Augustin, un ofiţer aspru ca Ignaţiu de Loyola, un vrăjitor ca Sf. Ciprian, un poet vitalist ca Paul Claudel (potopit de har în spatele unui stâlp din Catedrala Notre Dame a Parisului), un rebel, un contestatar ca poetul Arthur Rimbaud, un răzvrătit ca F.M. Dostoievski (în ocna lui siberiană) ori ca Silvio Pellico (în temniţa lui moravă) 

Cazul Olivia Steer

Această femeie, Olivia Steer, care se bucură de o anumită notorietate în urma faptului că a fost prezentatoare la un post de televiziune, a lansat în oceanul Internetului mai multe idei cel puțin bizare: femeile nu trebuie să facă mamografie, copiii nu trebuie să fie vaccinați, cancerul se vindecă de la sine și altele asemenea. Sigur că într-o țară liberă, fiecare poate susține orice fel de idei, câtă vreme nu încalcă vreo lege. Olivia Steer ar putea susține, de exemplu, că spălatul pe dinți este cancerigen, că mersul încălțat conduce la depresie, că bătutul din palme la concert afectează urechea internă și câte altele.

Ultimul călău al Moldovei

Faimosul călău, cel de pe urmă călău, Gavril Buzatu, îşi îndeplinea meseria lui cu multă punctualitate. Când era vreo execuţie de săvârşit, dânsul era persoana asupra căreia erau aţintite privirile tuturora. Un grup de oameni se zărea din depărtare. Cu cât se apropia, cu atât şi norodul se înmulţea. Iată o femeie, care mai mult era târâtă decât mergea. Din când în când cădea în genunchi, împreunându-şi mânile. Cei de la spate însă îi dădeau zor de mers. Atunci dânsa pornea în goană, urlând sălbatec, sfâşietor, îngrozind liniştea molcomitoare a oraşului Iaşi. Călăul Gavril o aştepta.

Cazul Boureanu și pitecantropii mileniului III

Cazul Boureanu - fostul deputat care își maltratează copilul de 15 ani - este deosebit de interesant prin reacțiile pe care le stârnește. Mulți oameni normali consideră că Boureanu este de condamnat, pentru că violența asupra copiilor nu poate fi acceptată. Alții, însă, sunt atrași mai degrabă de varianta în care individul face exact ceea ce trebuie, pentru că fata lui este o individă nestăpânită, care a plecat pe un drum greșit etc. Opiniile lor se pot grupa sub sigla „da, dar”.

Cazul Ionescu

De-a lungul vieții sale păcătoase, Ionescu a făcut tot ce se putea pentru a ajunge la vârsta a treia golit de orice înseamnă suflet. El a fost mereu nemulțumit de tot și de toate, a refuzat să se deschidă în fața celorlalți, a făcut exclusiv ce a vrut, nu a luat nimic în serios, și-a bătut joc de cei care dovedeau sensibilitate, de cei naivi, a luat în derâdere iubirea, credința, a fost, cu alte cuvinte, un om de nimic - în termenii folosiți în cărțile de morală.

Cum a oprit Dumnezeu soarele

O aparent nouă mizerie propagandistică a sectanților - de data asta e vorba, s-ar părea, de prezbiterieni - face înconjurul internetului. Fără niciun fel de jenă, ei lansează un pseudo-articol din care aflăm că NASA tocmai a descoperit dovada că tot ce scrie în Biblie este adevărat. Cum? Ia uite:
„Oamenii de ştiinţă inspectau poziţia mai multor obiecte spaţiale, inclusiv a soarelui, a lunii și a planetelor în 100 și 1000 de ani - acest lucru este făcut regulat pentru a preveni ciocnirea sateliţilor noştri cu orbitele planetelor.

Crede și nu cerceta

Intru din când în când în discuții cu persoane care cred cu tărie că pentru a înțelege lumea nu este nevoie de gândire, ci de simțire. Temele abordate sunt, de obicei, legate de anumite fenomene care, în credința preopinenților, au un caracter supranatural. De exemplu, coincidențele. Sau visele. Spre surprinderea mea, există oameni care știu exact ce înseamnă o coincidență sau faptul că ai visat usturoi. Pentru ei, faptul că trece un fluture exact când ți-ai spălat părul are o semnificație specială. Dacă miaună mâța când bate ora exactă, la fel. O răceală e semn divin, sughițul vine din astral, musafirii sunt trimiși de energia karmică etc etc. 

Eminescu la Vanghelie

Despre Eminescu, amintirile curgeau la laşi, căci aici şi-a petrecut dânsul o bună parte din viaţa-i amărâtă. 

Intr’o odăiţă mică din rândul de jos al vechiului hotel Vanghelie, pe atunci proprietatea lui Vasile Sion Gherei, tatăl d-lui Petru Sion, se auzi într’o seară un schimb de voci, între nişte cântăreţe şi un om de statură potrivită, cu ochii mari, negri, visători, cu o musteaţă neagră, cu o pălărie înaltă tot neagră și îmbrăcat cu un palton bătând într’o culoare verzie, din buzunarul căruia scotea nişte alune şi le mânca: „Fräulein... fräulein, machen sie auf, geh... zum teufel...“

Himera numită „ajutorul lui Dumnezeu”

Să presupunem că mergi pe un drum și vezi o mașină căzută în râu, cu roțile-n sus. O mână iese din apă, agitându-se și, din când în când, se vede un cap și se aud strigăte de ajutor. Ce faci în situația asta, dacă ești un om normal? Evident, suni la 112 și dai fuga la mașină, unde încerci să-l ajuți pe nefericitul șofer să scape cu viață. Cu alte cuvinte, faci tot ce îți stă în putință ca să-i îndeplinești omului dorința exprimată prin strigătul „ajutor!”. Mulți oameni au fost salvați de semenii lor în împrejurări dramatice. 

Corectitudinea politică văzută de Căpcăunul Cumsecade

Aflu că de curând a apărut în Statele Unite o versiune a Bibliei politically correct: textul e rescris cu grija de a menaja toate susceptibilităţile imaginabile ale cititorului modern: nu se mai spune Our Father, ci Our Father/Mother, ca să se elimine excesul „macho” al unui Dumnezeu (strict) masculin; nu se mai spune „dreapta Tatălui” ca să nu se complexeze stângacii; nu se mai pomenesc numele feluritelor seminţii acolo unde contextul e pejorativ, ca să nu se încurajeze discriminările naţionaliste. 

O lamentare scabroasă

Mă trezesc la 5 și ceva dimineață, după un somn cu vise obsedante. Mă spăl, spun rugăciunea, fac cafeaua, deschid calculatorul, intru pe Facebook, încep să citesc mesajele. N-am multe, vreo 4-5, restul sunt simple likes. Unul din ele îmi atrage atenția în mod deosebit: o prietenă (îi voi spune L), care a citit poezia mea „Întins” a luat foc: „Întâi pusesem emoticonul "sad", dar apoi m-am răzgândit si am pus 'angry'. Cum naiba să nu fiu furioasă când văd că "stai întins".

Un adevărat primar al zilelor noastre

Cum treceam eu prin niște sate din Moldova - undeva în preajma Darabanilor - mi-au sărit în ochi diverse panouri luminoase vizibile din loc în loc pe câte un stâlp de curent. Toate sunt amplasate în satele care constituie comuna Păltiniș și pe fiecare dintre ele tronează numele primarului Costel Romanescu, care ne spune că suntem bineveniți sau, după caz, ne urează drum bun. Iată-l pe acest primar minunat, în toată splendoarea, alături de panourile lui:

Cazul Barbu Lăutarul

După cum s-a aflat în acești ani de spaimă pentru rațiunea oamenilor normali, nu poate fi găsit niciun fel de domeniu de activitate în care să nu fi existat un român mai mare, mai talentat, mai important decât toți cei care activează în același domeniu. Nu mai dau exemple, că mi se-apleacă. Iată însă că, răsfoind eu o carte cu titlul „Iașii de odinioară”, scrisă de un anume Rudolf Suțu și apărută în 1923, am dat peste un caz mai deosebit de recunoaștere a superiorității absolute a unui român - este vorba despre Barbu Lăutarul. Mă grăbesc să împărtășesc cu publicul larg acest extraordinar moment în care geniul românesc s-a impus rapid, făcându-l de ocară pe unul dintre cei mai mari pianiști ai tuturor timpurilor. Să-l ascultăm, așadar, pe Rudolf Suțu.

Cu Cristos la o bere

În Evanghelia lui Matei este relatată o întâmplare destul de ciudată. Cristos, cum a ajuns în Ierusalim, a răsturnat mesele și scaunele celor care făceau comerț în Templu, a săvârșit acolo o seamă de vindecări, după care a plecat în Betania ca să rămână peste noapte. Betania era un orășel aflat la circa 3 km de Ierusalim. Deci Cristos a dormit în Betania, iar a doua zi a luat-o înapoi către cetate și, pe drum, a flămânzit. Aici începe nebunia. S-a uitat Cristos primprejur și a văzut un smochin. S-a dus la el.... dar iată cum descrie Matei această scenă:

Fuck you!

Actorii tineri nu au înțeles nimic. Mă refer la ăia care au făcut roluri de excepție în filme de excepție. Mă gândesc, de pildă, la James Waterston, care l-a jucat pe Gerard Pitts în „Dead Poets Society”. Cum e posibil, după ce ai făcut rolul ăsta, să mai faci unul, în alt film, cu alt subiect, cu alte personaje? Este o blasfemie! Tu trebuie să rămâi pentru totdeauna, în mintea oamenilor, ca Gerard Pitts și asta ar trebui s-o gândești înainte de a juca rolul. Dacă te apuci ulterior de alte filme, înseamnă că n-ai înțeles nimic.

Iisus Nazarineanul...

Vogue

Pe vremea când mama era adolescentă, cei de vârsta ei inventaseră (sau poate preluaseră de la părinții lor, nu am idee) un mod de a vorbi aparte. Anume, după fiecare grup de sunete alcătuit din consoană și vocală, adăugau un al doilea grup, în care consoana era întotdeauna p. Spre exemplu, în loc de „caravelă” rosteau „caparapavepelăpă”. Când aveau de-a face cu diftongi, triftongi etc, se adaptau: în loc de „ciocolată” ziceau „ciopocopolapatăpă”, iar pe „recent” îl transformau din mers în „repecepentîpî”. Ei numeau acțiunea asta „vorbirea păsărească”.

Halep și creștinii

O mulțime de creștini, din cei care citesc cărți sfinte, se duc slujbe cu regularitate, țin posturile de peste an, dau bănuți pentru catedrale și altele de gen, au obiceiul de a se uita la meciurile de tenis în care joacă Halep, Begu etc. Probabil că ei simt, în sufletul lor, o mare bucurie când Halep reușește o lovitură bună, ca să nu mai vorbesc de momentul în care câștigă meciul. Dacă ar avea o rachetă în mână, poate că acești creștini ar arunca-o până la tavan, în semn de solidaritate cu Halep. Așa însă, ei se mulțumesc să sară de pe scaune, să ridice pumnul și să strige ceva de genul „Bravoooo”.

Un atac furibund

Am publicat, cu două săptămâni în urmă, în ziarul local din Sinaia, un articol cu titlul ”Sinaia văzută din Dublin ca un oraș turcesc”. Exprimam acolo opinia că Sinaia merită mai mult și aduceam anumite critici la adresa primarilor care au stat în fruntea orașului după Revoluție.
Astăzi, primesc un atac furibund pe FB, din partea unei domnișoare pe nume Maria Floricică. Fostă angajată (și, poate, reangajată) a primăriei, parteneră de excursii cu city-managerul Panait etc, această domnișoară mă face cu ou și cu oțet pentru că îmi „bălăcăresc” orașul. Prilej cu care urc aici atât articolul meu, cât și atacul domnișoarei. Pentru posteritate.

O poveste a lui Marin Preda

Strigoaica

Era într-o seară din sărbătorile Crăciunului când m-am întors acasă, în satul meu, din orăşelul unde intrasem ucenic să învăţ cizmăria. Eram mândru de acest lucru şi voiam mereu să mă duc să mă vadă foştii mei colegi, altă lume, dar mai ales fetele. De aceea, într-o seară, când mă întâlnesc cu un coleg de bancă, îi spun că vreau să merg cu el la şezătoare, şi după ce el îmi spune că chiar ăsta fusese şi gândul lui înainte de a-i spune eu, plecarăm. Eu nu fusesem niciodată la vreo şezătoare aşa în regulă şi îl tot întrebam:

— Şi cum e, mă, acolo? Ce fac ei?

— Lasă că ai să vezi tu, zicea el, şi botograsul dă Costică mă băgă prin nişte întortochieri dă uliţe timp de aproape un ceas.

O amintire a lui Coșbuc

Limba nemțească

Venise un fierar neamţ în sat la noi. Dumnezeu ştie de pe unde. Închiriase o cocioabă şi potcovea caii creştinilor.

Eu, copil de vreo şapte ani, „absolvent al clasei întâi primare“, mă învârteam toată ziua pe lângă fierărie. Era vara. Şi-mi dase prin cap să învăţ nemţeşte, ca să mă fudulesc înaintea tatei, căci el ştia nemţeşte.

Întreb într-o zi pe neamţ cum se zice pe limba lui apă?

O poveste a lui Hemingway

O așteptare de-o zi

Intrase în cameră ca să închidă fereastra în timp ce mai stăteam în pat şi băgai de seamă că-i e rău. Tremura, faţa-i era palidă, şi mergea anevoie, ca şi cum i-ar fi venit greu să se mişte.

—   Ce-i cu tine, Schatz?

—   Mă doare capul.

—   Atunci, du-te mai bine şi culcă-te la loc.

—   Nu mă culc. N-am nimic.

—   Du-te şi culcă-te. După ce mă-mbrac, vin să văd ce ai.

Când am coborât însă, era îmbrăcat şi şedea lângă cămin, avînd aerul unui foarte bolnav şi nefericit băiat de nouă ani. I-am pus mâna pe frunte şi mi-am dat seama că are febră.

Cortina

În cele din urmă, am înțeles un adevăr fundamental. Anume că între oameni există o cortină străvezie, pe care toată lumea detestă să o dea la o parte. Dacă s-ar putea ca nimeni să nu interacționeze în mod nemijlocit cu semenii săi ar fi ideal. Și pentru asta avem, astăzi, internetul. Fiecare se descarcă pe Facebook, pe blog, pe mail, pe chaturi și pe unde mai apucă. După care consideră că nu mai e nimic de făcut în plus. 

Grupul de la Ploiești

N-am venit bine din Dublin, că m-a sunat un prieten să mă invite la o întâlnire cu membrii cenaclului „Grupul de la Ploiești”. Ce să fac acolo? Evident, să citesc poezii din cele trei volume ale mele. Sigur că primul meu gând a fost că nu voi fi în stare să citesc în fața unei asistențe. Totuși, m-am dus. În fond, la trei volume dintre care două premiate, nu prea mai ai dreptul să faci mofturi.

O poveste siriană

Regele orb

A fost odată, în vremurile de demult, un rege care avea trei feciori. Doi dintre ei erau de la aceeaşi mamă, iar al treilea, de la o alta.

Împăratul, om milostiv, era respectat de toţi supuşii săi ca un tată. Orice drumeţ poposit la palatul lui era cinstit, primind mâncare şi bună găzduire. Şi, de aceea, nu era om care să nu-l iubească. Într-o zi, împăratul orbi şi niciun vraci nu-i putu găsi leacul, până trecu pe acolo un derviş pribeag. Cînd îl văzu pe regele cel orb, îl întrebă cu mare milă ce i se întâmplase.

Numere prime pe tabla de șah

Considerăm o tablă de șah. Se pune întrebarea dacă există posibilitatea ca un cal să plece de pe un câmp oarecare și să parcurgă toate câmpurile tablei, trecând o singură dată prin fiecare. Răspunsul este afirmativ. Indiferent unde am plasa calul, există cel puțin un drum cu proprietatea cerută. Iată un exemplu:

Femeia care l-a înfrânt pe Cioran

Dacă întrebi în ziua de azi pe cineva ce îi spune numele Turcan, aproape sigur îți va spune că e vorba de fostul om de încredere al lui Traian Băsescu sau de deputatul Raluca Turcan. Ei bine, nu despre aceștia e vorba aici ci despre scriitorul, teologul și filosoful Nicolae Turcan. Cărțile lui se pot cumpăra inclusiv online, unele se pot descărca gratuit. Credeți-mă că merită efortul. 

Pun aici un fragment din „Credința ca filosofie”, unde pot spune că m-am regăsit într-o manieră surprinzătoare. Lectură plăcută!

Brexit și limitele democrației

Citesc un titlu imens apărut în Washington Post: The British are frantically Googling what the E.U. is, hours after voting to leave it. Dacă nu e o manipulare a americanilor, care sunt negri pentru că nu mai au un aliat în interiorul UE și dau copite poporului englez, atunci este de-a dreptul înfiorător. Pentru că știrea asta ne spune că poporul englez este cel puțin la fel de needucat ca poporul român. 

Fotbal și educație. Cazul România - Albania

So, ai noștri au plecat cu coada între picioare de la Euro2016. N-au învins pe nimeni și, la final, au furat-o de la Albania, despre care spuneau că e o echipă de mâna a doua. Antrenorul - marele general politician antreprenor etc. Iordănescu, în loc să se furișeze printre pietre ca să nu-l mai vadă nimeni, a ieșit la înaintare și ne-a potopit cu un milion de explicații și o afirmație senzațională: „Chiar nu ne reproșăm nimic! A fost o performanță că am ajuns aici” (nu știu de ce mi se pare că am mai auzit așa ceva – după ce liberalii au pierdut Bucureștii)

Un excelent articol despre dezastrul Naționalei și al Țării

Triumful mediocrității: „băieții noștri” și părinții lor
Ei sunt de vină, ei și Tata Puiu! Ne bem berile, ne ronțăim semințele, ne eliberăm gâtlejul de scuipați: generație ratată, nedemnă să i se cânte imnul, bătută și de albaneji, rușine, rușine, rușine să vă fie!
Ne amăgim că suntem un popor minunat de suporteri care căutăm o echipă pe măsura nivelului nostru. Ne spunem că noi merităm o Anglie, o Spanie sau o Germanie, nu adunătura asta de blambeci, conduși de pe bancă de un moș tăgârță. La închipuire, atingem Everestul, la realizări, suntem sub genunchiul broaștei. Noi toți, ca popor, ca țară.

Dezinteres, impotență, sau inconștiență?

Făcând abstracție de criteriile morale, pentru care am pledat în timpul recent încheiatelor alegeri locale, ignorând așadar faptul că la Sinaia unul dintre candidați a intrat în cursă încălcând criteriile de integritate ale propriului partid și fiind, în plus, trimis în judecată pentru fapte de corupție, realitatea seacă a rezultatelor arată un singur lucru: acest candidat a făcut o campanie profesionistă și eficientă, în vreme ce principalul său adversar a avut o campanie destul de palidă, în care nu a fost ajutat de partidul în numele căruia s-a înscris în cursă. Voi încerca să găsesc explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.

Alegerile locale din 2016, sau falimentul moralei

Alegerile locale din 5 iunie mi-au amintit de anii în care partidul lui Corneliu Coposu - PNȚCD, a fost scos de pe scena politică, pentru a ajunge, acum, să nu conteze la vot nici măcar cât un independent mai de Doamne-ajută. Si asta după ce, la un moment dat, țărăniștii erau pe cai mari, participând la guvernare și dând legi importante (vezi, de exemplu, Legea Lupu din anul 2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole).

Un articol publicat în ziarul local al Sinăii

Sinăienii trebuie să voteze altfel

În extraordinara poveste a lui Wilhelm Hauff intitulată „Inimă de piatră”, personajul principal — Peter cărbunarul, merge să ceară ajutor de la un pitic trăitor în adâncurile Pădurii Negre. Îl găsește și între ei are loc următorul dialog:

„— Am obiceiul ca fiecărui om care s-a născut duminica şi vine de mă caută, să-i împlinesc trei dorinţe. Primele două sunt slobode; pe cea de-a treia pot s-o resping, dacă văd că-i rea. Prin urmare, doreşte-ţi ceva, însă, Peter, ceva bun şi folositor.

— Aşa, care va să zică, dacă pot să-mi doresc ceva pe placul inimii, atunci vreau întâi şi-ntâi să dansez mai bine decât Regele dansului şi să intru de fiecare dată la cârciumă cu tot atâţia bani ca şi Ezechiel grasul.

IAR și DAR în Afganistan

Văd în presă un comunicat al MApN legat de tragedia din Afganistan, unde doi militari români au murit în timpul unui exercițiu de instruire. Iată prima parte a comunicatului:

„Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.”

Tot felul de nunți

La 1 an de la nuntă se spune că e  nunta de hârtie, deoarece, precum hârtia, care se poate rupe atât de ușor, și căsnicia e fragilă.

La 2 ani se sărbătorește nunta de bumbac.

La 3 ani – nunta de piele.

La 4 ani – nunta de flori, pentru că, după ce a trecut perioada de obișnuință, celor doi, viața li se pare frumoasă precum o floare.

La 5 ani – nunta de lemn. Iată că deja căsnicia a început să devină trainică. Lemnul este simbolul cunoașterii și al progresului.

Bach și velociraptorii

Ceea ce fac eu este complet inutil. Mă gândeam însă că a face lucruri inutile poate fi un răspuns la absurditatea vieţii. În plus, a face lucruri inutile şi absurde este mai mult decât a nu face niciun fel de lucruri. Dar iată că vine un moment în care constaţi că este inutil chiar şi să faci lucruri inutile. Adică viaţa rămâne la fel de absurdă, indiferent cât este de util sau de inutil ceea ce faci tu. De fapt, mi se pare o prostie fără seamăn să te pui cu viaţa şi să faci lucruri ca răspuns la ceea ce face ea.

Răzbunarea Domnului

Isaia

Capitolul 34

1.	Apropiaţi-vă, voi neamuri, şi ascultaţi, şi voi popoare, luaţi aminte; să asculte pământul şi cei ce-l locuiesc, lumea cu toate făpturile ei.
2.	Că Domnul este mâniat asupra popoarelor, cu urgie împotriva oştirii lor. El le nimiceşte şi le dă la junghiere;
3.	Morţii lor vor fi aruncaţi pe câmp, cadavrele lor greu vor mirosi şi prin munţi vor şerpui pârâiaşe din sângele lor.

Alegeri locale 2016 (1)

Principala problemă cu care se confruntă un cetățean responsabil din România, atunci când vine vorba de alegerea primarului și a consilierilor, este lipsa unor criterii ușor de înțeles pe care ar putea să le aplice. Altfel spus: dacă am de ales între doi candidați și vreau ca opțiunea mea să fie cât mai corectă, pe ce mă pot baza? Din nefericire, foarte mulți români nici măcar nu-și pun această întrebare. Ei văd alegerile ca pe niște prilejuri de a primi ceva gratis de la candidați și nu-i interesează nici cât negru sub unghie viitorul post-electoral. Unii chiar se consideră „șmecheri” – iau de la fiecare și apoi votează cu X sau cu Y în funcție de criterii care nu au nicio relevanță. E de-al nostru, e gospodar, e deja primar, arată bine, are bani, nu a fost membru PCR și multe  altele de acest gen se aud de-a lungul și de-a latul țării în timpul campaniilor electorale.

Vești bune pentru cei care doresc să se sinucidă

Răsfoind deunăzi cartea lui Georges Minois intitulată „Istoria sinuciderii”, am dat, la pagina 36 de o mențiune privind minunile săvârșite de Sfântul Martin - unul dintre sfinții cei mari ai Bisericii Catolice, considerat sfânt și de Biserica Ortodoxă, care-l prăznuiește pe 11 noiembrie. În cartea lui Minois scrie că sfântul a înviat mai multe persoane de-a lungul vieții, ceea ce nu-i deloc puțin lucru. 

Sf. Martin, dăruindu-și mantia unui sărac suferind de frig

Un popă forumist - Constantin Necula

Preotul, așa cum se definește această ocupație, este un „mijlocitor între om și divinitate”, care „îi reprezentă pe semenii săi în sfera sacrului”. Creștinii consideră că în momentul în care cineva este uns preot, se săvârșește una dintre taine - taina preoției. Adică, într-un fel pe care nu-l putem înțelege, acea persoană primește puterea de a ierta păcatele, de a săvârși alte sfinte taine etc. Cu alte cuvinte, din momentul în care a fost hirotonit, preotul poate face inclusiv minuni - asta depinzând, totuși, de nivelul lui de sfințenie.

Marian Munteanu ca un anus contra naturii

Liberalii, în frunte cu oameni precum Gorghiu, Blaga, Atanasiu, Predoiu, și-au desemnat candidatul la primăria capitalei în persoana lui Marian Munteanu - liderul studenților din Piața Universității (13-15 iunie 1990). El a fost, în acea vreme, bătut crâncen de așa-zișii mineri chemați de Ion Iliescu și a fost pe punctul de a fi decapitat de unul dintre ei. Cu acest capital politic vrea Munteanu, susținut de PNL, să îi convingă pe bucureșteni că poate fi un bun primar.

Adevărul despre Andre Rieu

Andre Rieu nu cântă muzică clasică. Ceea ce face el este o schimonoseală și o schilodire a muzicii clasice. Și a muzicii, în general. Omul este un oportunist care a simțit că snobii au nevoie de o mână de ajutor pentru a depăși un blocaj real: nu puteau avea acces la muzica clasică. Dacă până la Rieu se mai aventura câte unul la vreun concert de muzică clasică (trecea prin niște cazne de nedescris, dar rezista pentru imagine), odată cu apariția măscăriciului cu Stradivarius în mână, snobii simt că și-au luat doctoratul în ale clasicului. Și sunt mândri nevoie mare. Și profund atinși de sentimente înalte. Și totul este atât de ușor. 

Cele șapte păcate capitale, văzute de Bruegel cel Bătrân

desfrânarea

Jumbo

La data de 15 septembrie a fiecărui an, în orașul canadian St. Thomas este comemorat elefantul Jumbo. Mulți oameni își închipuie că numele lui înseamnă „uriaș, imens” etc. Realitatea e că el este cel care a făcut ca astăzi unui individ foarte masiv să i se spună Jumbo, asta pentru că așa îl striga îngrijitorul lui de la ZOO. Se crede că „Jumbo” vine fie din „jambo”, care în swahili înseamnă „salut”, fie din „jumbe”, care în aceeași limbă înseamnă „șef”.

Ecuațiile în lumea civilizată

M-a rugat cineva (care locuiește în afara României) să-i ajut copilul pentru un test de matematică pe care urma să îl primească la școală, pe subiectul „ecuații de gradul I”. Am discutat cu băiatul pe Skype, am rezolvat cu el vreo 10 exerciții și am constatat că știe. Mai făcea unele erori din pricina grabei, mai scria plus în loc de minus, dar, una peste alta, era în temă. I-am și spus că nu cred să aibă vreo problemă la test. Totuși, mi-a cerut să-i trimit un număr de până în 20 de exerciții, pe care să le rezolve a doua zi, tot pe Skype, sub supravegherea mea.

Solomon Marcus alături de Nichita Stănescu

Azi a murit fostul meu profesor de Analiză matematică din anul I de facultate, Solomon Marcus. Primul Profesor dintre puținii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. Dumnezeu să-l odihnească!
Pun aici poezia pe care i-a dedicat-o Nichita Stănescu, intitulată „Matematica poetică”

A fi un nimic în ochii cuiva

Aducându-mi eu aminte de filmul „Walking Tall” din 1972, despre care am mai vorbit pe-aici, m-am gândit că n-ar fi rău să văd și remake-ul din 2004, cu Dwayne Johnson. Fiind acesta un tip cu care n-am văzut niciun film vreodată, m-am gândit că am un prilej numai bun să încep urmărindu-l în rolul șerifului care face totul praf cu o bâtă.

Sex cu unt

Să fi avut eu vreo 13-14 ani când am auzit, la Radio Europa Liberă (ascultam postul zi de zi, pentru muzica pe care ai noștri nu o difuzau niciodată) niște comentarii despre filmul „Ultimul tango la Paris”. Ziceau că e plin de scene erotice și că a fost interzis în SUA, dar nu și în Europa, așa că tot felul de persoane treceau oceanul ca să-l poată vedea etc. Asta mi-a ațâțat imaginația dincolo de orice închipuire, dar ce era să fac, nu exista nicio posibilitate de a vedea și eu filmul. Acum nu trebuie decât să dai un search pe Google și să te uiți la ce film vrei, liniștit, cu cafeaua în față.

Sfaturi pentru muritori

E plin netul de înțelepciune. Azi am găsit o listă cu observații, aforisme, idei și sfaturi japoneze. La sfârșit, am adăugat și eu ceva, că doar nu aveam cum să-i las pe japonezi să aibă dreptate până la capăt.
1. Cedează proștilor și nebunilor.
2. Dacă femeia va dori, va trece și prin stânci.
3. Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.
4. Repede este același încet, dar fără întreruperi.
5. Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.

Din nou despre prieteni și bani

Concluzia la care am ajuns este gravă: nu numai că poți pierde prieteni din cauza banilor, dar ajungi la momentul când pui sub semnul întrebării însuși conceptul de prietenie. Mie mi se întâmplă acum acest lucru, din pricina unui om pe care l-am considerat ani și ani un prieten bun.
Acum cinci luni, prietenul acesta, pe care îl voi numi Velicu, mi-a cerut să-l împrumut cu 300 de euro. Condițiile erau simple: timp de trei luni, urma ca el să-mi restituie, pe data de 11, câte 100 de euro. De ce pe 11? Pentru că Velicu este profesor și pe data de 11 ia salariul. I-am dat banii fără nicio emoție - doar ne cunoaștem de ani mulți. Fiind el într-un loc și eu într-altul, a rămas că-mi pune banii în cont. A scris contul pe o foaie și asta a fost tot.

Un dialog

Tortura prin speranță

În secolul al XVI-lea, la Saragossa, în Spania, un rabin putrezea într-o temniță subterană, umedă și întunecată, torturat de Inchiziție ca să-și renege credința. Un frate dominican, al treilea Mare Inchizitor al Spaniei, urmat de un torționar-șef și de două ajutoare ale acestuia, vine să-l anunțe, cu ochii în lacrimi, că „pedeapsa lui frățească a luat sfârșit“: a doua zi, va urca pe rug, împreună cu alți patruzeci de eretici ca el, și trebuie să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu. 

Palesică și salvamontista lui Pește

A văzut o țară întreagă cum un interlop din Lupeni a trântit la pământ o salvamontistă, cu o lovitură de pumn în plină figură. Scena a avut loc într-un bar din Straja, pe la 2 noaptea. Domnișoara salvamontistă Miruna Inel se apropie de masa unde bea interlopul Palesică, îi spune ceva, la care el se ridică și o pocnește. Dă în ea ca într-un bărbat, fără să stea prea mult pe gânduri.

Nici Dumnezeu nici Big Bang

Aflu, dintr-un articol publicat de livescience.com, că teoria Bing Bang privind apariția universului acum vreo 14 miliarde de ani printr-o uriașă explozie, s-ar putea să nu stea în picioare. Explicația, la nivel de broșură de popularizare, este următoarea.