Păducelul
Denumire ştiinţifică: Crataegus monogyna; Crataegus laevigata; Crataegus oxyacantha.
Denumiri populare: gherghinar,
mălai moale, mărăcine alb, mărăcine.
Prezentare. Sub denumirea de păducel
sunt identificate câteva specii de arbuşti foarte asemănători, aparţinând
familiei rozaceelor. În mod obişnuit, păducelul poate ajunge la trei-patru
metri înălţime. Unele specii, cu înălţimea de până la opt metri, au chiar înfăţişare
de arbori. Păducelul este un arbust rămuros, ghimpos, cu frunze mici şiflori
albe. Înfloreşte primăvara, în aprilie-mai. Fructele au culoarea roşie. Păducelul
creşte în zone ceva mai deschise şi libere, adică pe la marginea pădurilor, pe
câmpuri, pe dealuri, în perdele vegetale de protecţie, pe terenuri frământate,
singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinări. Varietăţile cu flori roz pot
fi întâlnite şi sub formă cultivată, mai ales pentru ornament. Cel mai cunoscut
păducel este cel denumit ştiinţific Craetegus monogyna. Culegătorii de
plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile, vârfurile cu
frunze şi flori, fructele şi, uneori, coaja ramurilor tinere.
Substanţe active importante: derivaţi flavonici, steroli, colină, trimetilamină, acizi (clorogenic,
cafeic), ulei volatil, glucozide, leonurină, acid triterpenic. Acidul
triterpenic are o mare importanţă medicinală. Din păducel se fac infuzie şi
tinctură, dar şi mixturi, vin medicinal, extract fluid. În mod frecvent, în
aplicaţii medicinale este utilizată infuzia.
Întrebuinţări. Acidul triterpenic
din păducel este benefic, în primul rând, în suferinţele cardiovasculare, acest
compus contribuind la întărirea inimii şi lărgirea căilor coronariene, la
tratarea bolilor de inimă pe fond nervos, a hipertensiunii şi hipotensiunii arteriale,
tahicardiei, tulburărilor neuro-vegetative şi insomniilor. Totodată, păducelul regularizează
circulaţia sângelui, atât în plan central, cât şi la nivel periferic. De asemenea,
păducelul previne producerea accidentelor cerebrale, combate obezitatea, reduce
tulburările de pubertate sau de menopauză. Florile de păducel pot fi combinate
cu alte plante medicinale, de exemplu cu odolean şi talpa gâştei, rezultând un
ceai medicinal valoros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu