Povestea insulei Melos

Insula Melos beneficiază de atuul strategic de a fi situată în mijlocul Mării Mediterane. În antichitate, stăpânii mărilor şi coastelor greceşti erau atenienii, dar această insulă fusese colonizată de spartani. Ca urmare, la izbucnirea războaielor peloponeziace, melienii au refuzat să se alieze cu Atena, preferând să rămână loiali mamei Sparta. În anul 416 Î. Hr., atenienii au trimis o parte din flotă să atace Melosul, după ce emisarii lor încercaseră să-i convingă pe insulari să se predea pentru ca, astfel, să evite distrugerile provocate de deschiderea ostilităţilor.

„Ştiţi la fel de bine ca şi noi, au spus trimişii, că dreptatea depinde de puterea celui care o impune şi că cei puternici fac ceea ce le permite forţa de care dispun, iar cei slabi acceptă ceea ce trebuie să accepte.” Când melienii au răspuns că această teorie contravine ideii de dreptate şi de corectitudine, reprezentanţii Atenei au replicat, la rândul lor, că dreptul este subordonat puterii. Li s-a obiectat că autoritatea de a stabili ce este drept şi corect aparţine zeilor, nu muritorilor, la care unul dintre emisarii atenieni a insistat: „După câte credem despre zei şi după câte ştim despre oameni, suntem înclinaţi să tragem concluzia că există o lege generală şi necesară a naturii, care spune că cine poate stăpâni, să stăpânească tot ceea ce poate stăpâni”.Cei din Melos nu s-au arătat dispuşi să cedeze. Continuau să susţină că spartanii le vor veni în ajutor. Atenienii i-au contrazis, argumentând că duşmanii lor erau oameni pragmatici şi conservatori, care nu s-ar implica într-un conflict în care ar avea prea mult de pierdut şi nimic de câştigat.În cele din urmă, melienii au recurs la argumentul onoarei şi la principiul necesităţii de a se opune forţei brute. „Nu vă lăsaţi amăgiţi de un fals simţ al onoarei”, au parat emisarii Atenei. „Onoarea îi îndreaptă adeseori pe oameni către ruină, atunci când se află în faţa unei primejdii care aduce o oarecare atingere mândriei lor. Nu este nici o dezonoare să vă supuneţi celui mai mare stat al Eladei, mai ales că acesta vă oferă condiţii atât de bine cumpănite.” Apoi dezbaterea a luat sfârşit. Insularii au continuat să discute între ei şi au hotărât să aibă încredere în sprijinul spartanilor, în clemenţa zeilor şi în dreptatea propriei lor cauze. Au declinat, politicos, oferta Atenei.Câteva zile mai târziu, atenienii au invadat insula Melos. Locuitorii acesteia s-au luptat cu un eroism plin de nobleţe, chiar dacă spartanii nu au sărit să le dea ajutor. Au opus o rezistenţă vrednică de admiraţie, iar soldaţii Atenei au fost siliţi să revină de mai multe ori la atac până când au reuşit să înconjoare cetatea cea mai importantă şi, în sfârşit, melienii au capitulat. Învingătorii nu au stat să-şi piardă timpul: i-au ucis pe toţi bărbaţii în stare să poarte armele pe care i-au putut captura, au vândut ca sclavi femeile şi copiii şi au repopulat insula cu coloni de-ai lor. Nu a supravieţuit decât o mână de melieni.