O poveste a lui Perrault

La 12 ianuarie 1628 s-a nascut Charles Perrault, autorul unor celebre povesti, pe care si azi le citesc copiii din toata lumea. Una dintre ele se numeste "Motanul incaltat" si o puteti citi mai jos:

Motanul încălţat

A fost odată un morar care avea trei fii, un măgar şi un motan. La moartea sa, fiul cel mare  moşteni moara, celui de-al doilea îi reveni măgarul şi celui mic, doar motanul.
Cel din urmă nu era deloc mulţumit că obţinuse cea mai săracă parte a moştenirii.
Văzând aceasta, şi fiindu-i teamă ca nu cumva stăpânul său să vrea să scape de el într-un moment de disperare, motanul spuse:

-    Fii fără grijă, stăpâne. Dacă îmi dai un sac şi o pereche de cizme, o să vezi că nu sunt chiar atât de nefolositor precum crezi. Tânărul acceptă, căci nu avea ce pierde. Când motanul primi sacul şi cizmele, le încălţă cu atâta uşurinţă, de parcă ar fi fost obisnuit să le folosească. Apoi îşi puse sacul în spinare şi se îndreptă către un loc unde păştea o turmă de oi. Băgă în sac seminţe şi multă iarbă proaspătă şi se culcă la pământ, prefăcându-se că doarme.
După un timp, un mieluşel nevinovat se îndreptă spre sac si, vazând că în interiorul acestuia era iarbă fragedă, intră în el. Vicleanul motan se ridică imediat şi legă sacul la gură, prinzând mielul înăuntru. Apoi îşi încălţă cizmele şi o apucă spre palatul regal, unde ceru să-i vorbească regelui. Odată ajuns în faţa acestuia, făcu o plecăciune adâncă şi îi spuse:
-    Maiestate, am aici un miel viu pe care vi-l oferă domnul marchiz de Carabas.

Motanul tocmai inventase acel nume pentru stăpânul său: marchizul Carabas.

-    Spune-i stăpânului tău că îi mulţumesc mult, răspunse regele.

Câteva zile mai târziu, motanul se ascunse printre câţiva snopi de grâu, lăsă iarăşi sacul desfăcut şi prinse înăuntru două potârnichi. Fără să piardă timpul, i le duse regelui, care acceptă încântat noul cadou.

Si tot aşa, motanul continuă să-i ducă vânat regelui, mai multe luni la rând, din partea presupusului marchiz.

Intr-o zi, ştiind că regele avea de gând să se plimbe pe lângă râu împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă prinţesă din regat, îi spuse stăpânului său:

-    Dacă îmi vei urma sfaturile, norocul îţi va surâde. Nu trebuie decât să mergi la râu şi să faci o baie. De restul mă ocup eu.

Tânărul îl ascultă, deşi nu ştia în ce scop.

In timp ce făcea baie, trecu pe acolo trăsura regelui şi motanul începu să ţipe cât putu de tare:
-    Ajutor, ajutor, se îneacă stăpânul meu, marchizul de Carabas!

Auzind asemenea ţipete, regele privi pe fereastra trăsurii şi îl recunoscu pe motan, care îi adusese de atâtea ori vânat.

Fără a pierde vremea, îşi trimise gărzile în ajutorul marchizului de Carabas. Motanul îi explică regelui că în timp ce stăpânul său făcea baie, au apărut niste hoţi care i-au furat hainele. (In realitate, vicleanul motan ascunsese hainele sărăcăcioase ale stăpânului său în tufişuri.)
Regele porunci să se aducă cele mai bune haine pentru marchizul de Carabas, care îi mulţumi. Cum hainele scumpe pe care le primise îi accentuau şi mai mult plăcuta înfăţişare, fiica regelui se îndrăgosti nebuneşte de tânăr.

Motanul era foarte mulţumit să vadă că planul său începuse să dea roade. Merse înaintea suitei regelui si, după putin timp, întâlni câtiva ţărani care tăiau iarba pe un islaz de lângă drum.
Motanul se apropie şi le spuse :

-    Oameni buni! Dacă nu îi spuneţi regelui că acest islaz îi apartine marchizului de Carabas, va veţi transforma în stane de piatră.

Când regele porunci să se oprească trăsura ca să întrebe cui îi aparţinea frumosul islaz, tăranii spuseră:

-    Este proprietatea marchizului de Carabas. Regele îi spuse marchizului :

-    Ai o proprietate frumuşică, iubite prieten.

Motanul viclean, care mergea numai înainte, întâlni alti cosaşi şi scena de la islaz se repetă.

Trăsura regelui se opri din nou.

-    Cui îi aparţine acest grâu? întrebă regele.

-    Marchizului de Carabas, Maiestate, răspunseră cosaşii.

Regele, plăcut surprins, îi spuse fiului de morar:

-    Văd că eşti foarte bogat! Motanul încălţat, care era mereu în faţa trăsurii, repeta acelaşi lucru tuturor ţăranilor pe care îi întâlnea pe drum. Şi astfel ajunse regele la concluzia că tânarul marchiz era putred de bogat. In cele din urmă, motanul ajunse la un castel frumos care, împreună cu pământurile pe lângă care trecuseră, aparţinea unui căpcăun foarte bogat.
Motanul, care se informase despre puterile căpcăunului, bătu la poarta castelului şi îi spuse că avea onoarea să îi facă o vizită.

Căpcăunul îl lăsă să intre şi îl invită să ia loc.

-    Mi s-a  spus, începu motanul, că ai puterea neobişnuită de a te transforma în orice animal,

de exemplu într-un leu sau leopard, dacă vrei.

-    Aşa este, răspunse căpcăunul, şi ca să te convingi, mă vei vedea transformându-mă într-un leu.

Si, într-adevăr, căpcăunul rosti cuvintele magice şi se transformă într-un leu. Motanul, speriat, se cătără pe acoperiş şi nu coborî până când căpcăunul nu reveni la înfăţişarea umană.
-    M-au asigurat, de asemenea, spuse motanul, că esti în stare să te transformi într-un animal micut, ca un şobolan sau un şoricel. Mie, să fiu sincer, mi se pare absolut imposibil.
-    Imposibil? zise căpcăunul. Stai să vezi acum. Şi se transformă pe dată într-un şoricel.

Motanul nu asteptă nicio clipă şi se năpusti peste el, înghiţindu-l.

În acel moment, regele trecea pe lângă castel şi vru să-l viziteze.

Motanul îl auzi şi alergă repede la intrare ca să-l primească:

-    Bine aţi venit în castelul marchizului de Carabas, spuse el.

-    Şi castelul ăsta este tot al tău? întrebă regele surprins. Niciodată nu am văzut o clădire atât de frumoasă. Poţi să-mi arăţi interiorul?

-    Cu multă plăcere, spuse marchizul.

Intrară într-un salon mare, unde se aflau mese întinse, cu bucate minunate, pe care căpcăunul le comandase pentru nişte prieteni.

Regele, ca şi fiica sa, care deja era înnebunită după marchizul de Carabas, rămase încântat văzând bogăţiile pe care le avea acesta si, după ce mâncară, îi spuse:

-    Depinde doar de dumneavoastră, marchize de Carabas, să fiţi ginerele meu.

Fiul morarului, făcând o plecăciune adâncă, acceptă onoarea pe care regele i-o acorda şi chiar în acea zi se căsători cu frumoasa prinţesă.

Motanul încălţat deveni un mare domn şi, din acea zi, se dedică numai vânătorii de şoareci, ca să se distreze când se plictisea.