O poveste cu fantome a lui Dino Buzzati

Prietenii

Fabricantul de instrumente cu coarde Amedeo Torti şi soţia stăteau la o cafea. Copiii se culcaseră. Cei doi tăceau, aşa cum se întâmpla adesea. La un moment dat ea spuse:

— Vrei să-ţi spun ceva? Toată ziua am avut o senzaţie ciudată... De parcă în seara asta ar trebui să vină Appacher pe la noi.

— Nici în glumă să nu spui asta! i-a replicat soţul, supărat.

Mici intamplari cu animale (77)

Cocoşi de munte nesperioşi

Vînătorii ştiu cît e de sperios cocoşul de munte, şi cum atunci cînd îl vînează în rotitul lui, cea mai mică greşeală în­seamnă că l-au pierdut: cocoşul dispare deodată în zbor cotit printre molizi, o împuşcătură în zbor fiind imposibilă. Aşa-i, fără îndoială, şi... totuşi. Uneori cocoşul parcă-şi pierde pro­verbiala frică de om. Sunt întîmplări rare, pe care le păstrează memoria în care s-au îngropat fără urmă cele, destul de multe, în care simţurile cocoşului au învins isteţimea vînătorului încercat.

Faceti-va bine (147)

Lăcrimioara

Denumire ştiinţifică: Convallaria majalis.

Denumire populară: mărgăritar.

Prezentare. Lăcrimioara este o plantă erbacee, perenă. Face parte din familia liliaceelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Această frumoasă plantă înfloreşte în lunile mai şi iunie, mai puţin în iulie, având o mireasmă inegalabilă. Florile sunt albe, sub formă de clopoţei.

Micul Cantemir iese din încercuire

Ce linişte se făcu în jurul micului Cantemir! Pendula din odaia mătuşii Magdalena trimitea bătăi lungi şi scurte, printre ele, întrebări, o laponă cu breton lucios, sania din oase de morsă, renul. Hamuri din solzi de peşti-împăraţi, gînduri, gînduri, limba alămie a pendulei care nu ştie decît două vorbe: bun-rău, bun-rău, bun-rău...

Instinctul cârnatului

Îi ştiţi pe indivizii ăia care îşi etalează lanţurile de aur, maşinile luxoase, cărămizile de bani etc? Nu ştiu cum se numesc ei - cocalari, gherţoi, nu mă pricep şi chiar nu are importanță. Întrebarea este: de ce etalează acei oameni cu ostentaţie ceea ce au? Pentru ce le trebuie ca noi, ceilalţi, care nu avem, să luăm notă că ei au?

De-ale lui Zoscenko (26)

Norii

Mă urc dăunăzi în tramvai. Rămîn, fireşte, pe platforma din spate, pentru că nu-mi place să călătoresc în vagon.

Stau, care va să zică, pe platformă şi admir panorama.

Traversăm podul Troiţki. În jur — o frumu­seţe! Fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel, cu să­geata ei de aur. Neva, cu apele ei maiestuoase. Şi soarele în asfinţit. Ce mai — o privelişte di­vină!

Şi cum stau aşa, pe platformă, gust din plin fiece nuanţă, fiece freamăt, fiece clipă.

Legendele Olimpului (6)

Infrângerea titanilor

         Feciorul cel mic al Reei, crescut în Creta, pe ascuns, era la vârsta bărbăţiei.

Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ, un cârd de albe porumbiţe zbura în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi‑i aducea de‑acolo‑n ciocuri o hrană dulce, minunată, ce se chema ambrozie. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.

Despre arta actorului

Toti actorii sunt, la urma urmei, niste simulanti. Cu o exceptie: actorii din filmele porno. Vreau sa spun ca toti cei care joaca in filme istorice, in comedii, in drame, in filme biografice, in western-uri etc, nu fac altceva decat sa imite realitatea ori sa interpreteze personaje din carti, fara insa a se putea identifica in vreun fel cu ele. Bronson, ca tot am scris de el, nu se bate de-adevaratelea in filmele lui.

Evazații

Tot prin anii în care ma uitam la filmele cu Bronson, era moda pantalonilor evazați. Știu că exista o numerotare și visul meu era să am evazați numărul 40 cu manșetă. Asta ar fi însemnat ca atunci când aș fi stat pe loc, pantofii practic să nu mi se mai vadă, acoperiți fiind ei de clopotul pantalonilor. A fost o vreme în care nu mă gândeam la nimic altceva decât la evazați. 

Hard Times

Pe 30 august 2003, acum exact 9 ani, a murit Charles Bronson - unul dintre actorii care mi-au marcat tineretea si care, in mod cert, a avut o contributie importanta la formarea personalitatii mele. Personajul intruchipat de Bronson este cam acelasi in toate filmele lui: singuratic, justitiar, tenace, neinfricat. De unul singur, el se lupta cu cate o mafie locala, rapunandu-i pana la urma pe toti.

 

Aventurile lui Cepelică (15)

Aventurile lui mister Morcovely şi ale cîinelui său Adulmici

Mister Morcovely... staţi niţel!

Cine e, în definitiv, mister Morcovely? Despre personajul ăsta n-am mai auzit. De unde a răsărit? Ce vrea? Cum arată? E înalt, scund, pîntecos, sfrijit? Aveţi puţintică răbdare. O să vedeţi îndată.

Turbat de mînie că nu reuşise să dea de urma evadaţilor, prinţul Lămîie porunci să se răscolească întreg ţinutul.

Lămîiaşii înarmaţi cu greble cercetară fîneţele, holdele, cutreierară pădurile, scormoniră tufişurile, căutîndu-i şi în gaură de şarpe. Lucrară fără odihnă zi şi noapte dar nu reu­şiră altceva decît să adune coşcogea maldăre de gunoaie, ră­dăcini uscate şi piei năpîrlite de şopîrle. Nici pomeneală de Cepelică şi de tovarăşii săi.

Cateva instantanee

David Graham1

Aventurile baronului Munchhausen (13)

A opta aventură pe mare

Nici vorbă că veţi fi auzit vorbindu-se de ultima călătorie de explorare a ţinuturilor arctice a căpitanului Phipps, astăzi lord Mulgrave. L-am întovărăşit pe căpitan, nu ca ofiţer, ci ca prieten. După ce am ajunspe o înaltă latitudine nordică, am pus mâna pe binoclul meu, pe care îl ştiţi din povestea călătoriei în Gibraltar, ca să mă uit la toate câte mă înconjurau. Căci, în treacăt fie zis, am socotit întotdeauna că e bine să te uiţi din când în când în jurul tău, mai ales dacă eşti plecat în călătorie. Cam la o jumătate de milă depărtare de noi plutea un gheţar cu mult mai înalt decât catargele noastre. Pe el am văzut doi urşi albi. Fiarele păreau a fi încleştate într-o luptă cumplită. Luându-mi fără zăbavă puşca pe umăr, pornii înspre sloiul de gheaţă.

Fata vaduvei

Legenda pisicii

Demult, demult, trăia o văduvă sărmană, care avea o fată frumoasă, dar frumoasă cum rareori se întâmpla să fie o făptură omenească. Avea păr lung şi mătăsos care-i curgea în valuri de aur pe umerii albi ca zăpada. Privirea fetei era mai senină şi mai strălucitoare ca albastrul cer de vară. Dar, pe cât era de frumoasă, pe atât de leneşă era odrasla femeii din poveste. Sărmana văduvă trudea singură vara şi iarna, în casă şi în ogradă, pe la oamenii din sat şi pe la boieri, ca să poată pune mâncare pe masă. Când oboseala o dobora îşi ruga fiica s-o ajute la treburile gospodăreşti, dar frumoasa nici că se sinchisea de rugăminţile şi de truda mamei.

O intamplare povestita de Pär Lagerkvist

Ascensorul care a coborît în iad

Contabilul-şef Jonsson deschise elegantul ascensor al hotelului şi pofti înăuntru o graţioasă făptură care mirosea a blănuri şi a parfum. S-au strîns unul într-altul pe bancheta moale şi ascensorul porni în jos. Micuţa doamnă îşi oferi gura întredeschisă, gura umedă de vin, şi se sărutară. Supaseră sus, pe terasă, sub stele, şi acum ieşiseră să se distreze.

– Dragul meu, ce minunat era acolo, sus! Ce poetic să stau acolo cu tine, ca şi cum am fi stat printre stele! Atunci am înţeles ce înseamnă dragostea! Chiar mă iubeşti cu adevărat?

Mici intamplari cu animale (76)

Apărarea viezurelui

Te întrebi uneori de ce ar avea viezurele straşnica lui dan­tură, care nu rămîne în urma celei a lupului. Doar el, tîndălosul, se hrăneşte mai mult cu fructe, cepe, insecte, coleoptere şi alte mărunţişuri, iar ca să prindă din vreme în vreme cîte un pui de iepure sau ca să golească de ouă un cuib de pe pămînt, n-are nevoie de colţii aceia puternici. Nu-ţi mai pui însă această întrebare după ce ai văzut în ce hal iese cîinele de vî­nătoare dintr-un duel cu morocănosul viezure. Armă bună, însă mai are şi alta. Sau poate că a fost o „invenţie personală" aceea pe care am văzut-o aplicată, o singură dată.

Un reportaj al lui Geo Bogza

O sută şapte zeci şi cinci de minute la Mizil

Nu am câtuşi de puţin intenţia să glumesc, atunci când voi afirma că una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost să vizitez Mizilul. Dorinţa aceasta mi s-a împlinit, în fine, în toamna anului trecut.

Cu cinci ani în urmă, când am adoptat, pentru prima oară în viaţa mea, o meserie şi am început să o practic aproximativ, aceea de reporter, m-am gândit că prima ei condiţie, de a călători prin tot felul de locuri, îmi va îngădui să văd şi Mizilul, într-un mod mai amplu şi poate cu rezultate mai substanţiale decât s-ar fi petrecut până atunci. În tot acest răstimp, de câte ori directorii ziarelor la care am lucrat, văzând că activitatea mea începe să devină vagă, mă întrebau ce am de gând să mai scriu, le răspundeam cu un surâs nostalgic, care părea că păstrează în el un secret superior:

Faceti-va bine (146)

Laptele câinelui

Denumire ştiinţifică: Euphorbia cyparissias; Euphorbia stepposa; Euphorbia

seguieriana; Euphorbia helioscopica.

Denumiri populare: laptele cucului, alior.

Prezentare. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă şi păşune, cu o înălţime maximă de 4o cm. Are un rizom puternic, tulpina fiind rotundă şi subţire. 

Ce-a gasit Tudor Octavian la Tecuci

Legenda muştarului de Tecuci
Am văzut, într-un magazin, următorul anunţ: „Avem muştar de Tecuci”.
Intrasem să cumpăr nişte parizer, dar, cum anunţul părea să fi fost conceput în acea clipă de graţie ce marchează o minune şi anunţă un liman, am întrebat prin ce-i mai bun muştarul de Tecuci decît altele.
„N-a zis nimeni c-ar fi mai bun - mi-a răspuns vînzătoarea, cu tonul cuvenit celor mai grei de cap. Am zis doar că avem. După ce-l cumpăraţi, o să vedeţi şi singur care-i deosebirea.”

Pisica neagra a lui Poe

Pisica neagră

Pentru această neobişnuită şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare. Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în împrejurări când până şi simţirea se-ndoieşte de ea însăşi. Şi totuşi — nu-s nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat. Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar azi vreau să-mi uşurez sufletul. Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis, pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite. Obişnuite, da, dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit. Nu voi încerca să le explic. Căci pentru mine au însemnat doar groază — chiar dacă alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile. Şi poate că se va găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic şi mai puţin înfierbântat decât al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte.

Judecatorul si condamnatul

Una din povestile care le sunt spuse celor care bat la usa unui templu masonic in timpul tinutei (sedintei) de admitere este cea cu un condamnat pe nedrept care, dupa ce ispaseste mai toata pedeapsa in conditii foarte dure este eliberat pentru ca justitia a constatat ca in cazul lui a fost vorba de o eroare judecatoreasca. Apoi, el devine frate mason si intra intr-o loja in care se afla si judecatorul care l-a condamnat pe nedrept. Cei doi se intalnesc si, pentru ca sunt frati masoni, sterg cu buretele tot ce s-a intamplat, isi dau triplul sarut ritual si apoi se ajuta unul pe celalalt de cate ori este nevoie, de zici ca sunt cei mai buni prieteni inca din copilarie. 

O poveste a lui James Joyce (7)

Pensiunea de familie

Doamna Mooney era fată de măcelar. Femeie care se pricepea să-si păstreze bunurile, femeie hotărîtă. Luase de bărbat pe cel mai destoinic dintre băieţii de prăvălie ai lui taică-său şi deschisese o măcelărie lîngă Spring Gardens. Dar de cum murise socru-său, Mooney începuse a se ticăloşi. Bea, fura bani din tejghea, se îngloda în datorii. Degeaba se jura că se cuminţeşte; la cîteva zile o lua iar razna. Pînă la urmă şi-a ruinat negoţul, fiindcă se certa cu nevastă-sa de faţă cu clienţii şi mai cumpăra şi marfă proastă. Într-o seară s-a repezit la nevastă-sa cu satîrul şi femeia a trebuit să doarmă prin vecini.

Din povestile lui Emil Garleanu (3)

Nadişanca

Boier bogat, bun la inimă şi cu slăbiciunile lui — ca fiecare om. Aşa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ţinea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadişanca în care se încerca să steie chipeş, cu braţele întinse pe hăţuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril — conul Gavrilaş. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ţinea tot pe atâta la nadişancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-şi amintească şi de tovarăşa lui de călătorie.

Aventurile baronului Munchhausen (12b)

O călătorie la Gibraltar 2

Cu prilejul călătoriei mele - povestea el - am locuit vreme îndelungată în Anglia. Odată, pe când mă plimbam pe ţărmul mării, nu departe de Harwich, s-a năpustit deodată spre mine, cu toată furia, un fioros cal de mare. Nu aveam la mine altă armă în afară de praştie. Punând două pietre în ea, am ţintit cu atâta îndemânare în capul dihaniei, încât cu fiecare lovitură i-am scos câte un ochi. Apoi i-am sărit în spate şi am mânat-o înspre mare; vezi bine - odată cu vederea, dihania îşi pierduse şi sălbăticia, făcându-se blândă ca un miel.

O poezie a lui Paul Vinicius

februarie: fantoma fostului chiriaş

ce nevoie să mai ai de o casă bătrână

acolo unde fantoma fostului chiriaş
care ai fost cândva
te salută cu suspectă seninătate
acolo unde acum rozătoarele şi-au desăvârşit deja
opera
şi numai ochii apoşi ai câinelui de la intrare
continuă să te privească ficşi
omenesc

Aventurile lui Cepelică (14)

Domnul Mazăre ajunge la spînzurătoare

In mijlocul pieţii din sat fu ri­dicată o spînzurătoare de toată frumuseţea.

Spînzurătoarea era cocoţată pe un podium, podiumul avea o trapă, iar trapa urma să se deschidă sub picioarele condam­natului, în clipa cînd călăul apăsa pe un buton.

Călăul trebuia să apese pe un buton imediat ce îl agăţa în ştreang pe domnul Mazăre, iar domnul Mazăre urma să se prăvălească înlăuntru şi să rămînă acolo pînă va înţepeni pe veci...

Flori in rame

Cateva lucrari ale lui Antonio Gersmundo:

Ceasul care ticăie

Unul dintre lucrurile cele mai importante în viața omului este relația lui cu timpul. De aceea, cred că fiecare dintre noi trebuie să-și cumpere neîntârziat măcar un ceas de masă, din cele care ticăie.

De ziua lui Cortazar

Pierderea şi recuperarea unui fir de păr
Pentru a lupta împotriva pragmatismului şi a groaznicei tendinţe de a urmări scopuri materiale, văru-meu cel mare susţine că metoda cea mai bună e să-ţi smulgi un fir de păr din cap, să-i faci un nod la mijloc şi să-l laşi să cadă uşor prin gaura chiuvetei. Dacă părul se agaţă de grătarul care se află de obicei în asemenea găuri e de ajuns să deschizi puţin robinetul şi firul dispare.

Mici intamplari cu animale (75)

Calatorii ciudate

Se ţine vidra pe lîngă ape, nici nu e isteaţă umblătoare pe uscat, şi totuşi uneori face drumuri lungi, pe unde nici nu te gîndeşti. Mă aflam tocmai într-o creastă înaltă a Munţilor Fă­găraşului, care despărţea versantul nordic de cel sudic, în dîra caprelor negre care atunci erau în alergat. Un pospai de zăpadă proaspătă lămurea ca din carte urmele sălbătăciunilor, adică ale caprelor negre; alte jivine nu prea umblau pe vremea aceea prin stîncăriile înalte. Şi totuşi, iată o urmă străină. Nu-mi cred ochilor, şi ei nu mă pot înşela: pîrtia e trasă limpede şi nimeni nu poate confunda urma de vidră cu alceva. Vidră, aici la peste două mii de metri, departe de ape mari, cu pîraiele mici îngheţate, în pustietate de stîncă! Venea întins dinspre miazăzi, cine ştie de unde, în drum lung şi greu, peste creste înalte şi rele, năzuind probabil spre Oltul din depărtare.

O poveste a lui Pär Lagerkvist

Tata şi cu mine

Îmi aduc aminte că odată – aveam vreo zece ani – într-o după-amiază de duminică, tata m-a luat de mînă ca să mergem la pădure şi să ascultăm cîntecul păsărelelor. I-am făcut cu mîna semne de rămas bun mamei, care nu putea merge cu noi; trebuia să rămînă acasă pentru a pregăti masa de seară. Soarele strălucea cald şi noi ne îndemnam sprinteni la drum. Nu prea luasem în serios povestea cu cîntecul păsărelelor, care nu mi se părea cine ştie ce lucru deosebit de frumos sau de minunat; tata şi cu mine eram oameni sănătoşi şi cu mintea întreagă, crescuţi la ţară şi obişnuiţi cu natura, aşa că nu ne entuziasmam pentru atîta lucru. Dar era o după-amiază de duminică şi tata avea liber. Aşa că am luat-o pe linie, pe unde nu era voie să se umble; însă tata era de la căile ferate şi avea dreptul. Pe terasament ajungeam mai de-a dreptul în pădure. De îndată am auzit cîntecul păsărilor şi toate celelalte zvonuri. Din tufişuri auzeam ciripitul cintezoilor şi al pitulicilor, al vrăbiilor şi al sturzilor şi tot bîzîitul acela care te împresoară de îndată ce intri într-o pădure. Pămîntul era spuzit de anemone, mestecenii abia dăduseră în mugur şi brazii îşi răspîndeau miresmele proaspete; mirosea frumos din toate colţurile şi de peste tot, iar de jos, de pe sol, aburea, pentru că bătea şi acolo soarele.

O fi fost Jules Verne misogin?

― Care va să zică, domnule Maston, dumneata susţii că niciodată o femeie n-ar fi în stare să contribuie la progresul ştiinţelor matematice sau experimentale!

― Spre marea mea părere de rău, mistress Scorbitt, sunt obligat s-o cred, răspunse J. T. Maston. Recunosc, mă rog, că au existat sau că există unele matematiciene celebre, mai ales în Rusia; dar, ţinând seama de conformaţia creierului femeii, ea nu poate ajunge niciodată un Arhimede sau cu atât mai puţin un Newton.

O radiografie lucida

Scrisoare deschisă către liberalii dinăuntrul şi din afara partidului

Partidul Naţional Liberal, în cadrul alianţei prea largi, prea concesive – şi, deci, neinspirate – cu Partidul Conservator şi cu Partidul Social Democrat, a înregistrat un eşec a cărui gravitate nu este numai politică, ci în egală măsură simbolică şi ale cărui consecinţe se vor face simţite multă vreme de aici înainte.

Faceti-va bine (145)

Jneapănul

Denumire ştiinţifică: Pinus mugo.

Denumire populară: jep.

Prezentare. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină, dar mai ales în regiunile alpine. Face parte din familia pinaceelor. Înălţimea maximă – trei metri. În general, tulpinile jneapănului sunt

O observatie corecta si trista

Chiar daca nu mai fac politica, in fiecare dimineata citesc stirile online. Mai citesc si unul-doua editoriale, ba chiar imi arunc ochii si pe diverse comentarii postate de cititori. Azi am dat peste o observatie corecta si incredibil de trista, facuta de cineva cu nick-ul "rautu". Iata cum suna aceasta remarca:

PSD a ajuns sa fie fractiunea cu orientari liberale in cadrul USL, iar PNL nu este decat extrema stanga, un fel de Romania Mare cu Antonescu pe post de VC Tudor.

O poveste a lui Mario Vargas Llosa

Bunicul

Ori de câte ori trosnea o crenguţă, sau orăcăia o broască, sau vibrau geamurile de la bucătăria din fundul grădinii, bătrânelul sărea sprinten din scaunul lui improvizat, care era o piatră turtită, şi scruta neliniştit ftunzişul. Dar nici urmă de copil. În schimb, prin ferestrele dela sufragerie, deschise către pergolă, vedea luminiţele candelabrului aprins de ceva vreme, iarpe sub ele, umbre nedesluşite ce alunecau înoetişordintr-oparlneînalta, odată cu perdelele. Era miop din tinereţe, aşa că degeaba încerca să-şi dea seama dacă cinau deja, ori dacă nu cumva acele umbre nestatornice erau de la copacii mai înalţi.

Calea democratica spre tiranie (ultima parte)

Încovoierea în sclavie

Tocqueville nu ne spune exact cum se produce transformarea treptată în sclavie totalitară. Dar cu 150 de ani în urmă el nu putea să prevadă exact că scena parlamentară va produce două tipuri principale de partide: partidele Moş Crăciun, în general de stînga, şi partidele Strînge Cureaua, mai mult sau mai puţin de dreapta. Partidele Moş Crăciun, cu cadouri pentru cei mulţi, în mod normal iau de la unii pentru a da altora: îşi desfăşoară activitatea cu largheţe (largesse), ca să folosim termenul lui John Adams. Socialismul, fie el naţional sau internaţional, va acţiona în numele “justiţiei distributive”, precum şi a “justiţiei sociale” şi a “progresului” şi, astfel, va cîştiga popularitate. La urma urmei, nu poţi trage în Moş Crăciun. Ca urmare, aceste partide vor cîştiga în mod obişnuit alegerile, iar politicienii care utilizează sloganurile lor vor fi extrem de eficienţi în strîngerea de voturi.

Trenul lui Buzzati

Ceva se întâmplase

Trenul parcursese doar câţiva kilometri (drumul era lung, urma să ne oprim numai în gara de sosire, foarte îndepărtată, alergând aşa, neîntrerupt, timp de zece ore) când, la o barieră, am zărit de la fereastră o femeie tânără. A fost o întâmplare, puteam să mă uit la alte lucruri, dar privirea mi s-a oprit asupra ei, care nu era frumoasă şi nici nu avea un aspect plăcut, nu avea nimic extraordi­nar, cine ştie de ce mi-a venit s-o privesc. Evident, se sprijinise de bară ca să se poată bucura de priveliştea trenului nostru, foarte rapid, un expres din nord, simbol, pentru oamenii aceia inculţi, al miliardelor, al vieţii uşoare, al aventurierilor, al valizelor splendide de piele, al vedetelor de cinema, o dată pe zi - spectacolul acesta minunat şi, pe deasupra, gratuit.

Calea democratica spre tiranie (2)

În numele poporului

Gîndiţi-vă la trupele SS şi SA ale lui Hitler şi, de asemenea, la tendinţa sa de a folosi ori de cîte ori era posibil prefixul Volk (popor): Volkswagen (maşina poporului), Volksempfänger (radio-ul poporului), das gesunde Volksempfinden (sentimentele sănătoase ale poporului), Volksgericht (Tribunalul Poporului). Inutil să mai insistăm că această politică verbală continuă şi în “Republica Democrată Germană”, unde întîlnim o “Poliţie a Poporului”, o “Armată a Poporului”, în timp ce statele satelit ale Moscovei sînt denumite “democraţii populare”.

Ciupercile Capcaunului Cumsecade

In pădure, printre frunzele uscate de sub pomi — o puzderie de ciuperci înalte, cu pălărie amplă, plină de pete dispuse concentric. La atingere, dezvăluie o carnaţie elastică, spongioasă, din speţa cauciucului: un amestec straniu de supleţe şi geometrie. E sigur că sînt otrăvitoare. Spre deosebire de cele comestibile, se văd de departe, drepte, atrăgătoare, aproape impozante. Cîte trepte posibile ale comentariului pot deriva din aburul toxinei lor?

Calea democratica spre tiranie (1)

În Republica, Platon arată că tirania se naşte, de regulă, din democraţie. Din punct de vedere istoric, acest proces a avut loc în trei moduri destul de diferite. Dar înainte de a descrie aceste tipare de schimbare socială, să clarificăm cu precizie ceea ce înţelegem prin “democraţie”.

Reflectînd la întrebarea “Cine ar trebui să conducă”, un democrat dă următorul răspuns: “majoritatea cetăţenilor, egali din punct de vedere politic, fie în persoană, fie prin intermediul reprezentanţilor lor.” Cu alte cuvinte, egalitatea şi regula majorităţii reprezintă cele două principii fundamentale ale democraţiei. O democraţie poate fi sau liberală sau controlată.

Barbati si femei (5)

Multe femei, de indata ce te pune naiba sa formulezi o judecata despre felul in care sar ele cu parasuta, ori despre culoarea preferata a domnisoarelor care lucreaza la stat etc, te acuza imediat ca esti misogin, adica, vezi doamne, urasti femeile. Tipul asta de reactie il mai poti intalni, spre exemplu, la cei care nu sunt albi (negri, as putea spune, cu riscul sa-i jignesc, discriminez, etc - dar alt cuvant nu cunosc). Uite cam asa, ca in poza asta:

Inca o poveste a lui Ray Bradbury

Fluierul de ceaţă

 Acolo, departe de uscat, înconjuraţi de apa rece, aşteptam în fiece noapte venirea ceţei; şi ea venea, iar noi ungeam cu ulei maşinăria de aramă şi aprindeam farul de sus, din foişorul de piatră. Simţindu-ne ca două păsări pe bolta cenuşie, Medunn şi cu mine trimiteam raze roşii, apoi albe, şi iarăşi roşii, în calea navelor singuratice. Iar dacă ele nu ne zăreau lumina, rămânea întotdeauna vocea noastră, strigătul puternic şi profund al fluierului nostru de ceaţă, care vibra prin zdrenţele negurii, punând pe fugă pescăruşii speriaţi, ce se risipeau ca nişte pachete de cărţi de joc, şi stârnind valurile, înalte şi spumegânde.

— Ducem o viaţă de pustnici, dar te-ai obişnuit cu ea, nu-i aşa? mă întrebă Medunn.

Faceti-va bine (144)

Izmuşoara de câmp

Denumirea ştiinţifică: Acinus arvensis.

Prezentare. Este o izmă de talie mai mică, ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Creşte în tufe şi face ramificaţii chiar de la nivelul solului. Izmuşoara de câmp este o plantă anuală. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. înfloreşte intens, din mai şi până în august. Florile, aflate la subsuoara frunzelor, au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet, roz sau chiar albă. Izmuşoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor, a marginilor de cale ferată şi de şosea, a terenurilor virane, fiind iubitoare de soare şi preferând solul uscat.

Întrebuinţări. Are acţiune calmantă şi antireumatică.

Un punct de vedere greșit despre obiectivitate (continuare)

Am scris ieri pe tema obiectivității și m-am referit la oamenii pentru care afirmațiile de tipul „Băsescu a greșit” sunt din categoria „2+2=4”. Discuția a plecat de la faptul că eu îi cer demisia lui Antonescu pentru că a promis că și-o dă în anumite condiții și acum acele condiții sunt îndeplinite. Unii combatanți mi-au amintit că „și Băsescu a zis că-și da demisia în cinci minute”. O să explic de ce, în opinia mea, cele două situații sunt diferite și de ce cred că Băsescu a procedat cum trebuie, în vreme ce Antonescu nu.