Sărbătoarea națională

Aud şi văd tot felul de oameni spunând că se mândresc că sunt români. Mai cu seamă azi, de sărbătoarea naţională, la toate posturile de televiziune apar domni şi doamne care rostesc vorbele astea - ce-i drept, nu chiar cu fluență, întrucât mai trebuie să şi înghită cârnaţii care sfârâie pe grătarele din spate, încinse de primarii care se mândresc şi ei că sunt români. Practic, mândria naţională este scoasă din când în când de la naftalină şi agitată prin faţa camerelor de luat vederi, dar nu ştiu cum se face că asta se întâmplă întotdeauna exact atunci când gâlgâie vinul şi sfârâie cârnaţii. Te duce gândul că oamenii nu rostesc fraza completă, care ar fi „sunt mândru că sunt român, pentru că înfulec şi torn în mine ca un spart, pe gratis”.

Dar nu vreau să fiu răutăcios. La urma urmei, şi eu mă ghiftuiesc de câte ori am ocazia şi torn în mine diverse licori. Singura diferenţa e că eu unul nu spun că simt mândria de a fi român. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, chiar nu simt o asemenea mândrie. Oh, nu, nu am ajuns nici până la performanţa impostorilor care spun că le e ruşine că sunt români. Pur şi simplu, mi se pare că a fi român nu e un motiv de mândrie, la fel cum nu e nici însușirea de a fi mexican. Nimeni nu are niciun motiv să se mândrească vreodată cu ceva pentru care nu a mişcat un deget. Ia să ne gândim că un individ câştigă la loterie un milion de euro şi apoi se duce peste tot şi spune: „sunt mândru că am un milion de euro”. Păi nu se pune individul în situaţia de a-l scuipa lumea pe stradă? „Ce-ai făcut tu mă, ca să ai milionul ăla? De ce eşti tu mândru? Că s-a nimerit să ghiceşti nişte numere?”
La fel şi cu românismul. Ce-ai făcut tu ca să fii român, francez, birmanez sau rus? Te-a născut mama-ta aşa şi asta a fost tot. Aaaa, dacă înainte să te naşti stăteai frumos în cer şi studiai popoarele lumii, apoi făceai o alegere, de exemplu Germania şi te năşteai acolo, după aia puteai să zici liniştit că te mândreşti că eşti german. Sau, poate, dacă la un moment dat în viaţă alegi să îţi schimbi cetăţenia şi să devii iranian, de exemplu, după aia n-ai decât să fii cât de mândru vrei, pentru că aşa ai decis tu, să fii iranian. Uite, Raed Arafat poate să fie mândru că e român - asta a fost alegerea lui, unde pui că a ajuns şi minstru. El da, poate să zică liniştit „sunt mândru că sunt român” (apropos, i-o fi plăcând fasolea afumată cu ciolan)?
Dar ăştia care înfulecă hartane în direct şi, în timp ce clefăie, se mândresc că sunt români, sunt, săracii de ei, demni de toată mila. Eu, în locul lor, dacă s-ar ruga unii de mine să-i las să mă filmeze şi, în plus, aş accepta să spun fraze sforăitoare cu românismul, aş zice cam aşa: „fraţilor, eu unul mă bucur că sunt român, pentru că numai aici, în ţara asta, pot să bag în mine, prin pieţele publice, fasole cu cârnaţi şi să beau, pe gratis, vin fiert”