Generozitate pe banii altora

Mă uit la o emisiune în care un tip hâtru face show comentând diverse întâmplări din politică şi nu numai (nu, nu e vorba de Badea, am spus „un tip hâtru”, ori ăla e... ăla e... ah, de fapt ăla nu e nici una nici alta). Şi zice de un sat din Ialomiţa, unde edilul le-a dat oamenilor patru mici şi o bere aşa, că e distracţia de 1 Mai. Oamenii au ras berea în prima secundă, au supt micii ca pe nimica, după care au început gălăgia şi scandalul. Totul a degenerat într-o bătaie cum scrie la carte.
Plecând de aici, mi-am adus aminte de o întâmplare interesantă din vremea când lucram la Coca Cola ca şef de depozit. O întâmplare cu morală, din care se poate învăţa un principiu fundamental: nu fă pe generosul cu banii altora, pentru că dai de dracu'.

Faceti-va bine (96)

Drojdia de bere
Denumire ştiinţifică: Saccharomyces cerevisiae.
Prezentare. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară, saprofită.
Se înmulţeşte prin înmugurire. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 şi 20 grade Celsius – şi drojdia folosită la fabricarea berii, care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. Aceste levuri, mai mult sau mai puţin dezvoltate, conţin elemente nutritive de excepţie. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin, însă, cu drojdia folosită la fabricarea berii.

De-ale lui Zoscenko (12)

OFENSA

De sărbători obişnuiesc să merg la Luga. Se zice că acolo e un aer minunat — aer de pini şi de brazi. Face bine la bronşită. Aşa zic medicii. Nu ştiu dacă-i adevărat, dar mie nu prea-mi vine să cred.

Ceea ce e mai rău, e că drumul pînă la Luga e un chin. Aglomeraţie mare. Înghesuială. Călătorii ţi se aşază pe genunchi fără să-ţi ceară voie. Ori îţi pun în cap coşurile şi boccelele. Aşa nu-i mare lucru să te pricopseşti cu o bronşită, ba mai dai şi în ipohondrie.

Rîndul trecut, la întoarcere, cu toate că va­gonul era ticsit, a mai urcat un individ. Destul de tînăr. Cu mustăcioară. Chiar fercheş. Cu cizme ruseşti în picioare. Îl însoţea o bătrînă. O babă ca toate babele, cu două boccele şi un coş.

Hotel de Belgique

Zi de zi esti silit sa faci umbra pamantului, sa existi intr-o bucata de sticla, esti silit sa-ti croiesti drum prin masa vascoasa care se proclama drept lume, in fiecare dimineata dai de paralelipipedul cu nume respingator, cu satisfactia de caine ca toate sunt la locul lor, alaturi de tine cu aceeasi femeie, aceiasi pantofi, acelasi miros al aceleiasi paste de dinti, aceeasi tristete a caselor de vizavi, aceeasi fatada cu ferestre de demult si firma HOTEL DE BELGIQUE.

O povestioara a lui Leonardo da Vinci

NUCA ŞI CLOPOTNIŢA

Odată, o nucă a fost luată în cioc de o cioară şi dusă tocmai sus, în vârful unei clopotniţe înalte, dar, căzând într-o crăpătură, a scăpat de cumplita soartă de a fi mâncată. Nuca s-a rugat frumos de perete, implorându-l în numele Domnului să-i dea adăpost şi i-a lăudat înălţimea, frumuseţea şi nobleţea glasului clopotelor pe care le ocrotea. „Vai, vai mie”, spunea ea, “cum nu am fost în stare să cad sub crengile verzi ale bătrânului meu tată şi să dorm pe pământul reavăn, acoperită de frunzele lui căzute, măcar tu nu mă părăsi. Când m-am văzut în ciocul ciorii aceleia crude, am jurat că dacă scap, îmi voi sfârşi viaţa într-o gaură mică aşa ca aceasta”

La auzul unor asemenea vorbe, plin de compasiune, peretele i-a dat adăpost bucuros, lăsând nuca să rămână acolo unde căzuse. În scurt timp, nuca a pocnit : rădăcini mici s-au strecurat prin crăpăturile dintre pietre şi din ce în ce mai puternice, au început să le împingă şi să le disloce. Lăstarii ţâşneau în sus, către cer. Apoi, au crescut mai înalţi ca zidul clopotniţei şi, cum rădăcinile răsucite se facem mereu mai groase, s-au înfipt în pereţii vechi şi i-au spart. Abia atunci, când era prea târziu şi cu totul zadarnic, zidul a prins să se tânguie din pricina năruirii lui, dar curând el nu mai era decât ruină.

Un sentiment uitat

Ieri am mers prin Serengeti Park atât de mult pe jos, împreună cu Maria, încât la un moment dat am obosit. Şi cum tocmai eram lângă nişte pâlcuri de flori, m-a năpădit un sentiment pe care-l uitasem complet din vremea când aveam 12 -13 ani şi mergeam cu băieţii din 23 August - astăzi Ferdinand, în vârful Văii Rele, să culegem narcise. Aventura dura destul de mult şi nu era chiar lesne de dus la bun sfârşit. O luam pe drumul forestier şi mergeam pe el până la capăt, când se pierdea într-o potecă tot mai subţire. Acolo începea urcuşul, foarte abrupt, prin pădure. Îl luam în piept şi, după vreo jumătate de oră, copacii se răreau şi ajungeam într-o zonă cu pantă puţin mai lină, plină de narcise. Urcam şi culegeam, lumina devenea tot mai puternică şi, în sfârşit, ajungeam deasupra Sinaii, pe vârful Cumpătu. Ne continuam drumul cu braţele pline de flori şi, în punctul de unde se vedea oraşul cel mai bine, stăteam întinşi în iarbă şi ne umpleam de fericirea pe care numai libertatea deplină ţi-o poate da. Nu am mai cunoscut fericirea aia niciodată.

Lista lui Ponta

După ce am postat pe Facebook un citat din Victor Ponta în care acesta pretindea că niciodată nu va accepta să primească nimic de la Băsescu etc etc, o prietenă care are o părere bună despre el mi-a reproșat că am scos o declarație din context (ceva cam cum ai dezlipi o râmă din făgașul ei, aș zice eu) și că nu înțeleg faptul că politicianul PSD se adaptează la anumite condiții noi.
În consecință, m-am gândit să pun aici o listă cu declarații ale lui Ponta, absolut toate desprinse din context și absolut toate constituindu-se în dovezi ale faptului că Ponta se adaptează la noile condiții.

Ispravile lui Pacala (15)

Păcală şi Tândală
Pe Păcală-n vremea asta l-au tot dus departe paşii.

Iată-l în pădurea unde se-ntâlnise cu nuntaşii.

Merge pe un drum, alene, printre ulmi, tot merge-ntruna,

Ne-nsoţit în cale-i decât de stăpâna nopţii, luna.

Când, deodată, ce zăreşte, jos, culcat în drumul său?

E un om, gândea-ntru sine... A, ba uite!... Sacul meu!

Sacul cu gogoşi! Mireasa, neavând puteri să-l care,

L-o fi aruncat, se vede, jos, aicea, din spinare.

Toate-s vechi

Am găsit o traducere a textului de pe Wikipedia cu referire la „Die gedanken sind frei”

"Die gedanken sind frei” este un cîntec german despre libertatea de exprimare. Textul a apărut pe la anii 1780 sub formă de manifest şi iniţial a avut doar 4 strofe, a 5-a fiind adăugată mai tîrziu. Se pare că textul este inspirat după un mai vechi cîntec popular elveţian care înfăţişează dialogul între un prizonier închis în turnul cetăţii şi castelanul torţionar.

O inscriptie pe un gard

Ieri, cand sa iesim din Serengeti Park, am vazut pe gardul imprejmuitor urmatoarea inscriptie: "Die Gedanken sind frei", ceea ce vrea sa spuna "Gandurile-s libere". Iata:

Militianul Cojoianu

Cand ma uit dimineata in oglinda, imi aduc aminte de anii de liceu, in care una dintre principalele mele probleme era sa fac cumva ca sa pot purta parul lung.

Toata tineretea mea a fost marcata de aceasta problema. In Sinaia, nu puteam sa-mi las parul sa creasca, pentru ca eram elev si scoala de atunci interzicea categoric orice tunsoare diferita de cea a securistilor sau militarilor. La ceafa era musai sa fii tuns pierdut si oricat m-as fi straduit sa-mi ascund parul de la spate, nu aveam nicio sansa de a pacali pe cineva. Profesorii te puneau sa te intorci, vedeau ca ti-a crescut "chica" si dadeau sentinta: "Maine vii tuns". Nu pot spune ca azi, dupa atatia ani, chestiunea asta mi se pare minora. Nu am putut niciodata sa ii iert pe profesorii aia, care faceau parte din sistemul comunist si care, chiar daca nu turnau la securitate (sau, mai stii?) isi faceau partea lor de datorie cu multa eficienta, taindu-ne aripile si mutilandu-ne sufletele. Sigur ca nu erau cu totii asa, dar ce folos - cei altfel contau prea putin si oricum nu te puteau ajuta cu nimic.

Serengeti Park (1)

La 55 de kilometri de Hannover, catre Bremen, se afla localitatea Hodenhagen, punctul de reper pentru cei care doresc sa viziteze Serengeti Park. Acum o saptamana am mers sa-l vedem si nu ne-a parut rau. Am vazut zebre, girafe, lei, rinoceri etc, in stare de libertate. Asa o experienta este cu adevarat unica si cred ca il poate determina pe orice om sa isi doreasca sa mearga in Africa, in marile rezervatii, la safari. Mi-am facut deja acest plan.

Urc aici cateva poze pe care le-am facut saptamana trecuta. Intr-un post viitor, voi pune poze de azi, cand am mers la Serengeti Park a doua oara. Uite:

Mici intamplari cu animale (33)

Joc sau duşmănie?

0 scenă curioasă, pe care am văzut-o repetîndu-se de mai multe ori într-o vară şi pe care am provocat-o şi eu de cîteva ori, îmi pune întrebarea dacă era de joc sau duşmănie, fără să-i pot da vreun răspuns.

În apropierea unei case de la ţară era o preafrumoasă dumbrăvioară, în care creşteau tei mulţi şi mari. Aici e un rai al grangurilor. Cum nu sînt tulburaţi de nimeni, an de an cuibă­resc aici mai multe perechi şi nici nu se tem de apropierea omului. Ca la toate casele de la ţară, nu lipseau nici aici cîinii.

Faceti-va bine (95)

Drobuşorul 
Denumirea ştiinţifică: Isatis tinctoria.
Prezentare. Această plantă, perenă sau anuală, face parte din familia cruciferelor şi poate ajunge uşor până la înălţimea de un metru. Are frunze de dimensiuni şi forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Astfel, frunzele de la bază sunt peţiolate, iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Culoarea  frunzelor este albastru-brumat, din ele obţinându-se, prin fermentare, un frumos pigment albastru, bun pentru vopsitorie textilă. Drobuşorul înfloreşte din mai şi până la sfârşitul verii. 

Analfabeții la putere

Acum, că a căzut guvernul, am intrat și eu puțin pe Realitatea și pe B1Tv, să văd ce mai zic politicienii și analiștii. Mare chestie nu spune niciunul, toți fac scenarii. Ce mi-a plăcut, a fost agitația pe care a făcut-o Turcescu pe marginea unui mesaj postat pe contul personal de Facebook de către Codrin Ștefănescu.

Declaratii pesediste

•  Victor Ponta, presedinte PSD, februarie 2010: “Am vrut sa il bat pe Emil Boc si nu m-a lasat Dan Nica. Si pe 1 octombrie Dan Nica mi-a zis: Victore, de ce nu te-oi fi lasat?! Si acum regret, dar poate mai am ocazia"

•  Dan Sova, senator PSD, martie 2012: “Datele istorice arata ca la Iasi au fost omorati 24 de cetateni romani de origine evreiasca de soldatii din armata germana (…) Nu au participat soldati romani. Este un lucru lamurit istoric" 

Retragerea "reperului"

In sfarsit, Timisoara scapa de aceasta piaza-rea pe nume Ciuhandu. Individul a anuntat ca nu mai candideaza. Din pacate, nu a luat aceasta hotarare dupa primul mandat, drept pentru care a condus capitala Banatului timp de 16 ani. Si nu a facut absolut nimic in afara de declaratii, fitze, ifose si vaicareli (nu primim bani de la Bucuresti etc). Daca as face o lista cu problemele pe care le-am gasit in oras acum zece ani si care sunt in continuare probleme, nu mi-ar ajunge un parsec sa le insirui. In toti acesti ani, Ciuhandu a fost impins sa candideze la presedintia PNTCD - partid pe care l-a ruinat degraba, apoi i-a intrat in cap ca e un model demn de urmat si un reper moral cel putin de talia lui Coposu, dupa care i s-a urcat la cap atat de mult incat a candidat si pentru un fotoliu la Cotroceni - moment in care romanii i-au acordat ceva in jur de 1% - cam cat primeau Iosipescu Zambra si Bratianu - Cartof pe vremea cand candidau si ei la diverse functii. Dupa ce a dat chix peste tot, Ciuhandu s-a retras in primarie si si-a vazut linistit de ale lui (si ale fiului). Acum, vezi Doamne, vrea sa stea cu familia. Duca-se.

Reperu' moral

Din instructiunile lui Cortazar (2)

INSTRUCTIUNI PENTRU CINE VREA SA URCE O SCARA

Probabil toata lumea a observat ca adesea solul se zbarceste in asa fel incat o parte urca in unghi drept cu planul terenului, apoi partea urmatoare se aseaza paralel cu acesta, ca sa-i faca loc altei perpendiculare, lucru care se repeta in spirala sau in linie franta pana la inaltimi cat se poate de variabile. Ghemuindu-te si punand mana stanga pe una din partile verticale iar dreapta pe orizontala respectiva, te afli pentru o clipa in posesia unei trepte. Fiecare din aceste trepte, alcatuite, dupa cum se vede, din doua elemente, se aseaza putin mai sus si mai inapoi decat cea dinainte, principiu care da un sens scarii, deoarece orice alta combinatie ar produce forme poate mai frumoase si mai pitoresti, dar care nu te vor putea transporta de la parter la etajul intai.

Lumi (1)

In partile astea, oamenii au adevarate pasiuni pentru crearea de lumi. La tot pasul te intalnesti cu cate o lume: a apelor, a animalelor, a dinozaurilor, a pasarilor, a cactusilor, a orhideelor, a maimutelor...
Am facut o multime de poze si o sa ma straduiesc sa urc din ele. Azi - lumea cactusilor.

Raiul handicapatilor

Aici, in Hannover, la tot pasul te intalnesti cu handicapati de toate felurile. Invalizi in carucioare, indivizi cu sindrom Down etc etc. Merg cate doi sau in grupuri mai mari, aproape ca nu exista loc unde sa nu dai de ei. I-am intalnit inclusiv la parcul de distractii, unde vin numai sa se uite, ca doar nu se pot invarti prin carusele. Nu exista parcare unde sa nu aiba si ei un loc rezervat, toate scarile au alaturi cate un acces pentru ei, unii conduc masini special construite, ce mai, zici ca aici s-a ajuns cu adevarat la punerea in practica a conceptului de grija a omului fata de semenii sai.

Fericirea - o noțiune compromisă

Azi, după şcoală, am fost din nou la Luna Park. Hotărât lucru, în ceea ce mă priveşte, noţiunea de fericire este total compromisă. Nu sunt în stare să mă bucur de nimic, imediat ce apare un prilej de bucurie, iese rapid, ca dintr-o mlaştina, un gând urât, spăimos, rău, care-l anihilează. Cum se suia Maria în ceva, în carusel, în Montagne Russe, în orice chestie învârtitoare, mă invada gândul că e periculos, că uite-acum o să se rupă, că se va întâmpla ceva ireversibil.

Comunicare și sporovăială

Unul dintre supliciile la care erau supuşi deţinuţii politici în vremea comuniştilor era tăcerea absolută. Omul era băgat în celulă şi nu putea schimba niciun cuvânt cu nicio altă persoană. Dacă vorbea singur, era bătut până la sânge. Nu e de mirare că unii au luat-o razna în astfel de condiţii. Alţii, însă, au reuşit să reziste - de exemplu Corneliu Coposu, despre care se spune că a stat zece ani singur într-o celulă strâmtă, unde i s-a aplicat regimul tăcerii. După ce a ieşit de-acolo, uitase să vorbească.

De-ale lui Zoscenko (11)

OPERAŢIA

Să vedeţi ce i s-a întâmplat tovarăşului Petiuşka Iaşcikov. O mică şi tristă întîmplare. De fapt, mică e un fel de a spune! Era să-l facă harcea-parcea. La operaţie.

La drept vorbind, nu era chiar să-l bucăţească. Nici vorbă. Şi apoi, nu e el, Petea, omul care să se lase ciopîrţit cu una cu două. Aş! Totuşi, ceea ce i s-a întîmplat e trist.

Deşi, fie vorba între noi, la urma urmei nu s-a întîmplat nimic întristător. Atîta că omul n-a so­cotit bine. Nu s-a gîndit. Afară de asta, vezi că s-a dus la operaţie întîiaşi dată, aşa că n-avea experienţă.

Uite cum a fost cazul. Lui Petiuşka i s-a făcut un chist la ochi. Pleoapa de sus de la ochiul drept a început să i se umfle. În trei ani, umflătura s-a făcut cît o călimară.

Remember

La începutul anilor 90, în ziarul Adevărul, apărea, sub semnătura lui Sergiu Andon, un text în care era terfelit regele Mihai I. Autorul avea să devină deputat al Partidului Conservator şi avocat al lui Dan Voiculescu în procesul în care acesta a fost dovedit ca fost colaborator al Securităţii sub numele conspirativ Felix.
În 2011, când Băsescu l-a atacat dur pe Mihai, considerând că a fost „slugă la ruşi”, unul dintre cei care au reacţionat, probabil la noi ordine, a fost Andon. Iată ce declara el:

„România a devenit un teritoriu al vulgarităţii neînchipuite la toate nivelele sociale şi politice. În antiteză, Casa Regală, în care este cuprins şi Radu Duda, este o insulă a decenţei, pe care o apreciez foarte mult şi pe care o urmăresc cu atenţie. Îmi doresc să poată influenţa spiritual societatea românească.”

Iată textul din Adevărul. Citiți și faceți comparația.

Poezie cu autor necunoscut

Nasterea binomului

Un diapazon

Un hexameron
Un decalogon
Si-un dodecafon

Cazut-au din pom.

Beckett (2)

Am urcat aici primele cateva pagini din "Asteptandu-l pe Godot". O sa urc in continuare, pana voi ispravi textul. Cine il citeste pana la capat se va intreba, fara doar si poate, meditativ: "care dintre cei doi sunt eu, Vladimir sau Estragon?" Enjoy!

Luna Park

Chiar peste drum de scoala Mariei, s-a deschis un Luna Park. E imens, pur si simplu, viu colorat, animat - pe scurt, visul oricarui copil. Aproape in fiecare zi, dupa ore, dam o raita pe-acolo. Maria nu a ratat nimic, de la carusel pana la casa groazei, cu exceptia chestiilor in care nu are voie sa se urce singura si in care eu nu am niciun chef sa ma introduc. Liliana nu se suie niciodata in chestii invartitoare, asa ca pana la urma probabil ca tot eu ma voi sacrifica. Deocamdata am acceptat sa ma urc doar intr-o roata imensa, din inaltimea careia am "survolat" imprejurimile. Uite:

Mici intamplari cu animale (32)

În vara anului 1945, întorcîndu-ne de la o pîndă de căpriori, prietenul meu îmi istoriseşte următoarele:

Vînam la pîndă în pădurea din hotarul Noul (Sibiu). Mă întovărăşea paznicul Cîrstea, care avea acolo cantonul. Ne-am găsit loc după o tufa dintr-o livadă care se întindea de-a lun­gul pădurii bătrîne. Eram ca la o sută douăzeci de paşi de pădurea din care aşteptam să iasă căpriorii. Pe cînd se înserase binişor, totuşi încă pe lumină bună pentru a putea trage cu carabina prin lunetă, observăm mişcare în marginea pădurii, apoi, printre crengile tufelor un animal mare, negru, care stă­tea nemişcat, evident cercetînd luminişul înainte de a ieşi în lărgime. Eram convinşi că e un mistreţ enorm, mare cum n-am mai întîlnit şi aşteptam să iasă din scutul desimii. Nu voiam să risc o împuşcătură nesigură, în desime, deşi forma se contura destul de bine. După un timp, care mi se păru fără sfîrşit, se mişcă negreaţă şi iese în livadă... un bivol. Negru ca tăciunele, gras, cu pielea lucie, cu coarnele mari, încovoiate pe lîngă grumaz.

Faceti-va bine (94)

DROBUL

Denumire ştiinţifică: Sarothamnus scoparius

Denumire populară: măturice, mătură verde.
Prezentare. Drobul, cunoscut şi sub numele de măturice, este o plantă foarte frumoasă şi de aceea este mult cultivată în scop decorativ. Aparţine familiei leguminoaselor şi este, de fapt, un arbust. Înălţimea acestui copăcel nu trece, însă, de doi metri. Ca orice leguminoasă, drobul are o rădăcină foarte ramificată, iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. Tulpina, şi ea foarte ramificată, rămâne verde tot timpul anului.

Un articol bine scris

Un articol care mi s-a parut bine scris a aparul in Ziarul Financiar, sub semnatura lui Cristian Hostiuc. Este un articol despre alegerile locale. An de an, in perioada asta, apar articole in care se spun lucrurile pe care le spune si Hostiuc. Diferenta e ca multe sunt scrise prost. Cel de acum insa face exceptie si oricum ia in calcul o situatie care acum patru ani nu se regasea pe nicaieri (de exemplu, pe-atunci nu exista UNPR). Titlul articolului e taios ca un ciob: 

Sunteţi vinovaţi! De cum arată oraşul vostru, de primarul vostru şi de ţara voastră! Sunteţi vinovaţi că soarta vă este decisă de un litru de ulei. Voi, toţi cei care nu mergeţi la vot!

Soarta lui Aldo Moro

"Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB şi eu îi transmit public că, dacă are nesimţirea să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro, iar asta nu-i o ameninţare, e o asigurare".

Aceste cuvinte au fost rostite de un deputat PSD pe nume Adrian Solomon. Niciunul din posturile de televiziune anti-Putere nu a condamnat declaratia. Aceleasi posturi au tinut pe ecrane zile intregi subiecte de genul "tiganca imputita", cerand sanctiuni, oprobriu etc. Amintesc ca sintagma "tiganca imputita" a fost folosita de Basescu intr-o discutie particulara cu sotia lui. Declaratia lui Solomon a fost facuta intr-o conferinta de presa.

Aventura tunisiana

Cand Maria avea doi ani, mi-a venit ideea sa mergem la mare in Tunisia. Nu mai tin minte cu precizie cine, insa stiu ca imi povestise o cunostinta cat de bine si frumos e acolo. Am gasit o agentie care ne-a trimis la Hammamet, unde experienta pot spune ca a fost destul de dura. Asa zisul hotel era alcatuit din mai multe cladiri asemanatoare unor silozuri. Niciuna nu avea etaj, asa ca nu puteai spera sa privesti de pe terasa marea, romantic. Pana la plaja era un adevarat labirint de alei pe care il strabateam in fiecare dimineata cu Maria in brate, pentru aerosoli, strecurandu-ma printre tufe si copaci infloriti.

O istorioara cu Alexandru cel Mare

"În această urmărire a lui Darius, care a fost atât de lungă şi de chinuitoare, căci în unsprezece zile străbătuse trei mii trei sute de stadii, încât cei mai mulţi dintre oameni erau istoviţi şi descurajaţi, mai ales din pricină că nu aveau apă de băut, într-o zi a întâlnit pe câţiva macedoneni care duceau pe catâri burdufuri din piele de capră pline cu apă şi care, văzându-l pe Alexandru suferind de sete, fiind vremea pe la amiază, au alergat la el şi i-au oferit să bea apă dintr-un coif. El a luat coiful şi, privind în jurul său la oamenii veniţi după el şi care îşi întindeau gâtul să vadă mai bine apa, l-a dat înapoi celor ce i-l oferiseră, mulţumindu-le, fără însă a bea: „Căci dacă beau numai eu, oamenii aceştia”, a spus el, „îşi vor pierde tot curajul”. Iar ei, văzându-i cumpătarea şi generozitatea, i-au strigat cu toţii să-i conducă înainte cu îndrăzneală şi au început să dea bice cailor, spunând că nu mai sunt obosiţi şi că nu le mai este sete şi, mai mult de atât, că nu se mai socoteau muritori de vreme ce aveau în fruntea lor un astfel de rege."

                                                              Plutarh - Viata lui Alexandru cel Mare

Mosul din beculete

Asta iarna, mergand spre Breaza, am trecut pe seara prin Azuga si am admirat felul in care edilul Purcaru a impodobit stalpii in vederea sarbatorilor. Totul era plin de beculete colorate, care alcatuiau reni, sanii, brazi si alte chestii de sezon. Mi-a atras atentia un Mos Craciun incredibil, pe care am incercat sa-l fotografiez - din pacate, nu am obtinut decat niste pete de lumina. Acel Mos Craciun era atat de ingrozitor, incat te ducea rapid cu gandul la un talhar de drumul mare. Avea o caciula hoteasca, facuta din beculete rosii, o barba rara care-i scotea in evidenta gura perfect orizontala, sinistra si, in general, arbora o expresie ingrozitoare, de bandit lipsit de orice sentiment. Daca l-as fi vazut in alta perioada a anului, nu mi-as fi dat seama ca e vorba de Mos Craciun ci, probabil, mi-as fi imaginat ca e un fel de indicator care te avertizeaza ca in zona circula hotii de buzunare. Naiba stie cine produce asemenea orori. Insa de ce or da primarii bani grei pe ele, ramane un mare mister (sic!)

Bară la bară

Îmi amintesc de mersul bară la bară dintre Predeal și Sinaia, când nu aveam cum să ies din coloană și eram obligat să mă târăsc precum un dric. Asta mi se întâmpla, bineînțeles, după o zi de condus, când numai de coloane nu îmi ardea. Mă apuca un fel de disperare, o dorință irezistibilă de a face ceva, cât de nebunesc, ca să scap de-acolo. Existau, clar, soluții ca să nu mă mai târăsc: puteam să întorc mașina și să o iau înapoi, puteam să trag pe dreapta și să aștept până ar fi trecut întreaga coloană. Dar eu nu doream doar să nu mai stau în coloană, mie îmi trebuia să și ajung la destinație - și nu oricum, ci cu o întârziere cât mai mică. Situația era efectiv fără ieșire: trebuia să mă târăsc mai departe, cu răbdare, cu tenacitate.
La ultima astfel de întâmplare am simțit impulsul de a evada din acea situație într-un mod straniu. Pentru o fracțiune de secundă, m-a bântuit ideea să frânez și să opresc motorul, să cobor liniștit, să încui mașina, să traversez și să o iau prin pădure, tot mai adânc, să merg așa fără să mă uit înapoi până când oboseala mă va obliga să mă întind la pământ, apoi să rămân lungit, într-o așteptare senină, condimentată cu un ușor praf de curiozitate: oare ce urmează să se întâmple mai departe?

O povestioara indiana din secolul IV

NEGUSTORUL ŞI PRIETENUL SĂU

A fost cândva un negustor care îşi dorea mult de tot să facă o călătorie lungă. Cum nu era prea bogat, şi-a spus: „Ar fi înţelept ca înainte de a pleca, să-mi las o parte din avere aici în oraş, căci dacă la drum mă voi întâlni cu necazurile, să am din ce trăi când m-oi întoarce”. În acest scop, i-a încredinţat unuia dintre prietenii săi un mare număr de drugi de fier, care alcătuiau partea cea mai însemnată a averii sale, dorind ca acesta să i le păstreze în timpul cât avea să lipsească de acasă. Apoi şi-a luat rămas bun şi s-a tot dus.

O poezie de-a lui Raul Baz scrisa la zece ani dupa moarte

Sunt un aparat
imbacsit,
aproape gripat,
obosit.

Aparat de zbor
bondaresc,
zumzaind usor
si livresc.

Cateva poze cu orhidee

Ieri am dar o raita prin gradina botanica din Hannover. Frumos cu adevarat. O sa urc multe poze cu minunatiile vazute acolo. Deocamdata, doar cateva imagini in care am surprins diverse tipuri de orhidee. Uite-le:

Doi țigani de la Craiova

Țiganii ăia doi din Craiova care s-au apucat să jefuiască o femeie lovită de mașină și care zăcea pe iarbă, semi-inconștientă, mi-au adus din nou aminte de chestiunea moralei. Actul celor doi țigani este o nouă dovadă că se poate trăi bine-merci și fără să ai vreun principiu moral. Cum gândește un astfel de individ? Simplu de tot, elementar: dacă pot să iau ceva de la cineva, indiferent ce e cu acela, iau și am plecat. Dacă, ulterior, eu sunt în situația ăluia și altcineva ia de la mine, asta este. Cu alte cuvinte, e vorba de un comportament animalic, de șacal. După cum se știe, în lumea animalelor nu există morală (cel puțin când vine vorba de mâncare). Un leu mai puternic îi ia pradă altuia mai slab și nimeni din junglă nu își bate capul zicând: „Ia uite ce urât se poartă leul ăsta”. Vine apoi șacalul și, când leul cel mare este neatent sau dormitează cu burta plină, îi fură pradă incomplet devorată și fuge cu ea. Asta e diferența dintre leu și șacal: unul ia, altul fură. În rest, niciuna dintre cele două fiare nu are vreo noțiune de morală.

O dilema din care nu pot iesi

O dilema in care ma scald de la o vreme este urmatoarea: ce sa fac mai degraba, sa ma lupt pentru dreptul meu cu cineva care imi este apropiat (prieten sau ruda) si care crede ca are si el niste drepturi, sau sa cedez pretentiilor lui in ideea ca vreau sa pastrez o relatie buna? Pot sa ma tiganesc si sa ramanem prieteni, sau pot sa spun "OK, e bine cum zici tu" si asta sa-mi aduca anumite pierderi. Firea mea inclina catre a doua varianta. Mai degraba as pastra o relatie decat sa o stric, chiar daca asta ma costa niste bani. Dar vine intrebarea: merita pastrata o relatie cu cineva care se tiganeste pana la ultimul leu, cautand sa obtina maximum de profit pe seama mea? Pana la urma la ce-mi poate folosi o astfel de relatie? Un om ca asta nu-mi ofera nimic altceva decat vorbe: "ce faci, cum iti merge, hai pe la mine, mai bem o bere, mai povestim..." Si cand se va pune iar problema de impartit ceva, din nou va incerca sa scoata cat mai mult profit de pe urma mea. Din dilema asta nu pot sa ies.

Poveste morala din Vechiul Testament

Apoi a adunat Iehu tot poporul şi a zis: „Ahab a slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mai mult. Deci chemaţi la mine pe toţi prorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, şi nimeni să nu lipsească, pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce va lipsi nu va rămâne cu viaţă”. Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca să stârpească pe slujitorii lui Baal. Şi a zis Iehu: „Vestiţi o zi de sărbătoare în cinstea lui Baal!”

Mici intamplari cu animale (31)

Un vînător bătrîn din Moldova ne povesteşte:

Am văzut o vacă sălbatică. Eram la o vînătoare pe şesul Şiretului, la Hălăuceşti. În anul acela căzînd toamna şi iarna degrabă, oamenii abia au apucat să culeagă porumbul şi au fost nevoiţi să lase strujenii pe cîmp, în picioare. În nişte strujeni, aproape de zăvoi, am dat peste o vacă. Cînd ne-a văzut, de departe, a luat-o la goană în salturi mari spre zăvoi. Fugea cu capul ridicat sus şi cu coada întinsă. Se ţinea şi fugea fru­mos, cu salturi lungi şi elastice, parcă era un cerb. După două goane în zăvoi, cînd am ieşit la cîmp am găsit vaca păscînd iarăşi în strujeni. Şi de data aceasta ne-a observat de departe şi a luat-o la fugă spre desişul zăvoiului.

Faceti-va bine (93)

Drobiţa
Denumire ştiinţifică: Genista tinctoria.
Denumire populară: gălbenuţa.
Prezentare. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. Face parte din familia leguminoaselor. Frunzele sunt lanceolate, iar florile galben-aurii. Înfloreşte în lunile iunie şi iulie, fructul fiind o păstaie.
Florile şi crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Din ramurile tinere se poate obţine, prin fierbere, un colorant galben, utilizat la vopsitul textilelor.
Întrebuinţări. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului şi a intestinelor, stimulînd secreţiile gastrice. De asemenea, cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului şi splinei, precum şi hipotiroidia. Drobiţa are capacităţi epurative, fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism.

 

Din instructiunile lui Cortazar (1)

Instructiuni ca sa poti canta

Mai intai sa-ti spargi oglinzile din casa, apoi sa-ti lasi bratele in jos, sa privesti nedeslusit peretele, sa uiti de tine. Sa canti numai o nota, sa te asculti pe dinauntru. Daca auzi (dar asta o sa se intample mult mai tarziu) ceva ca o priveliste scufundata in frica, plina de pietre si cu ruguri printre ele, cu siluere ghemuite si pe jumatate goale, sau daca auzi un rau pe care coboara barci vopsite in galben si negru, daca auzi cum miroase painea, cum pipaie degetele sau umbra unui cal, atunci cred ca esti pe drumul cel bun.

Apoi cumpara-ti partituri si un frac, dar te rog nu canta pe nas si lasa-l in pace pe Schumann.

Semnele bolii

Spun unii că există o boală care se manifestă prin apariţia la încheieturile genunchilor a unor pete de un frumos albastru deschis. Într-o zi, constaţi că ai acele pete la încheietura genunchiului stâng. Te duci repede la doctor şi el îţi spune că boala e periculoasă, dar se vindecă dacă ţii un regim. Regimul presupune, printre altele, să renunţi la unele obiceiuri cu care convieţuieşti de când erai adolescent - să zicem mâncatul de cartofi prăjiţi şi băutul de bere. Te apuci de regim şi după un timp petele dispar. Mai trece o vreme şi, într-o zi veselă îţi spui:    „Ia să mănânc eu nişte cartofi prăjiţi şi să beau o bere, că doar numai din atât nu o să se întoarcă boala”. Mănânci şi bei, petele nu apar. După un timp, iar mănânci cartofi şi iar bei bere. Petele nu apar. Trec luni şi ani, bei bere la cartofii prăjiţi şi nu se întâmplă nimic. Apoi, într-o dimineaţă, vezi că încheietura genunchiului drept a prins o uşoară nuanţă de bleu-ciel. Te sperii şi imediat renunţi la bere şi cartofi. După câteva luni, pielea îşi revine la culoarea normală

Campania pro-avort

1. Tot apare prin diverse locuri si imi sare in ochi un link catre pagina unei asa numite asociatii ASUR. Am reusit sa aflu ca asta vine de la Asociatia Secular Umanista din Romania. Dupa denumire, am senzatia ca trebuie sa fie ceva de genul Vatra Romaneasca. Daca gresesc, aia e.

N-as fi scris despre aceasta asociatie, daca nu as fi vazut pe Facebook campania pro-avort pe care o desfasoara sub sloganul "Esti de acord ca altcineva sa decida asupra corpului tau?" Mie asta mi se pare una dintre cele mai mari ticalosii din cate se pot imagina. Cum adica decide altcineva asupra corpului unei femei atunci cand incepe sa ii explice ca nu e tocmai in regula sa avorteze? Daca eu ii spun unei femei ca a naste un copil e mai bine decat sa il omori, inseamna ca decid asupra corpului ei? Daca o avertizez ca exista si riscuri, decid ceva? Proiectul de lege nu e pentru interzicerea avortului ci pentru informarea femeilor care doresc sa faca acest lucru. Prin urmare, decizia ramane la femeia respectiva. 

Ispravile lui Pacala (14)

MIREASA

După ce-a lăsat pe popa lângă râu, precum v-am spus,

Hai! cu sacu gol pe-o mână — tot a mers pe râu în sus,

Pân-ajunse-ntr-o pădure mândră, de stejari frunzoşi.

Iară pe un deal acolo: plini stejarii... de gogoşi!

— A! gândi Păcală-n sine, ia stăi! tot n-am ce să fac.

Şi-a cules gogoşi de tufă, câte-i încăpură-n sac.

Cand se fac greselile

Un cunoscut căţărător în copaci învăţa odată pe cineva cum să se suie într-un arbore înalt. I-a poruncit să taie crengile din vârf, dar când, în timp ce făcea acest lucru, omul a părut să fie în primejdie, priceputul căţărător nu i-a spus nimic. Abia după ce a coborât până în dreptul streşinii, căţărătorul l-a strigat: “Ai grijă! Fii atent cum cobori!”. L-am întrebat: „De ce ai spus asta? De la înălţimea aceea putea tot atât de bine să şi sară dacă voia”. „Tocmai de asta”, a răspuns priceputul căţărător. „Câtă vreme era sus, la o înălţime ameţitoare, unde ramurile ameninţau să se rupă, îi era lui însuşi aşa de frică încât nu i-am zis nimic. Greşelile se fac întotdeauna atunci când oamenii ajung la partea mai uşoară a drumului.”

Omul acesta aparţinea clasei celei mai de jos, dar vorbele sale se aflau în perfectă armonie cu învăţăturile înţelepţilor. Şi în jocul cu mingea se zice că tocmai după ce o loveşti corect cu piciorul ieşind dintr-o situaţie dificilă şi începi să crezi că următoarea va fi mai uşoară, atunci poţi să fii sigur că o pierzi.

                                                                          Eseuri despre lene - Kenko, Japonia, 
                                                                                                           secolul al XIV-lea

Mizeria neagra

O femeie din Noua Zeelanda a murit dupa ce consumat aproximativ 10 litri de Coca-Cola pe zi, timp de mai multi ani, relateaza The Telegraph. Natasha Marie Harris, mama a opt copii, a murit pe 25 februarie 2010, la varsta de 30 de ani, in urma unui atac de cord. Familia acesteia sustine ca decesul sau subit a fost rezultatul consumului excesiv de Cola. 

Zdrobirea

Nu există nicio diferenţă între albinele de aici şi cele din România. Nu bâzâie diferit, nu zboară diferit. În schimb şi una şi alta au obiceiul de a intra pe fereastra deschisă şi a nu mai regăsi drumul către afară. Ambele devin, în această situaţie, la fel de enervante, cel puţin pentru mine, care mă chinui să le dau afară folosind tot felul de obiecte - hârtii, creioane, pălării, papuci etc.
Nici păsările de aici nu sunt altfel faţă de cele din România. Cântă la fel de plăcut, se sperie la fel de uşor. Pe zi ce trece constat că între Germania şi România sunt tot mai multe asemănări: iarba e tot verde, pietrele sunt tot colţuroase. Norii au forme la fel de ciudate, ploaia cade cu aceeaşi viteză. Privirea străpunge aerul, oglinda îţi reflectă chipul, flacăra dansează de la roşu la albastru. Dacă te sui pe acoperiş şi te arunci de-acolo, zborul va fi la fel de plăcut, iar zdrobirea la fel de brutală.

Civilizatia ambalajelor

In 1990, impreuna cu doi amici, am facut o iesire in Elvetia. Da, direct acolo ne-am dus. Aveam (si poate ca mai am) un unchi la Lausanne. Dan Baz e numele lui. Ne-a primit pe toti trei, ne-a culcat pe fiecare pe cate undeva, ce mai, un om de toata isprava. Cand m-a luat prima data in masina si m-a dus sa vad orasul, singurele locuri unde ne-am oprit au fost niste magazine de genul Dedeman, de unde puteai sa-ti cumperi tot felul de chestii pentru casa: dale, broaste, plinte, tevi, coturi, robineti, caramizi, chit, prize, becuri, cuie, pile etc etc. Pe mine ma lasau rece, eram turbat sa merg la magazinele alea despre care stiam eu - pline cu video-casetofoane, discuri cu Deep Purple, reviste muzicale si alte lucruri la care visasem intreaga adolescenta. "Macar acum, la 30 de ani sa vad si eu asa ceva" imi spuneam. Numai ca Dan Baz, un inginer foarte iscusit, nu era interesat decat de materialele lui de constructie.

De-ale lui Zoscenko (10)

Nas de copoi

Comerciantul Eremei Babkin a fost jefuit. Ci­neva i-a furat blana.

Păgubaşului îi venea să urle, nu alta. Vezi bine, îi părea rău de blană.

— Era o blană pe cinste, măi oameni buni - zicea. Păcat de ea! Plătesc cît nu face, dar tot găsesc eu tîlharul. Să-l scuip între ochi.

Aşa că Eremei Babkin a făcut apel la servi­ciile unui cîine poliţist. Şi s-a prezentat un agent cu şapcă şi moletiere, însoţit de un cîine. Coşcogea dulăul; unul cafeniu, cu botul ascuţit, an­tipatic.

Agentul şi-a vîrît cîinele cu botul în urma de lîngă uşă, a zis „şo!” şi s-a dat la o parte. Cîinele a adulmecat aerul, şi-a aruncat odată ochii pe mulţimea din jur (vezi bine, se strînsese lume) şi deodată se apropie de baba Feokla, de la cinci. Vine lîngă ea şi-i miroase poalele.

Sa radem cu Leon Panetta

Dupa aparitia unui nou set de fotografii care arata la ce orori se dedau sodatii americani prin Afganistan, secretarul american al apararii a zis cam asa: "Soldaţii implicaţi în acest comportament inuman vor trebui să răspundă în faţa justiţiei militare americane". Pai sa nu te tavalesti pe jos de ras? Adica razboiul in sine, declansat de americani in Afganistan, nu e deloc inuman, nu-i asa? Inuman e sa te pozezi cu niste cadavre de afgani, nu sa-i impusti ca pe mistreti. 

Ceea ce ma mira pe mine e faptul ca Panetta si cei de-o teapa cu el o tot dau cotita. Nu ar fi mai fair o atitudine de tipul "fratilor, e razboi, daca vrem sa-l castigam nu mai stam sa pierdem vremea cu fleacuri ca astea - caporalul X s-a pozat cu cadavrul unui afgan". Adica pana la urma ce ar trebui sa intelegem noi, marea masa, ca razboiul ala e o activitate oarecare, chiar placuta si ca numai din cand in cand cate unii calca pe bec facandu-si niste poze cu cadavre? 

Sa ii impuscam pe aia care-si fac poze cu cadavre! Iar pe aia care omoara zeci de afgani dar nu se pozeaza cu ei, sa-i decoram! 

Bravo, Panetta, bravo, Obama, bravo, America!

Dezradacinarea

Ca sa fii fericit ai nevoie de oameni si de locuri, nu de lucruri. Oricat am merge cu Maria la distractii, oricat am calatori, oricate gadgeturi i-am lua si oricati bani am cheltui prin mall-uri ca sa aiba tot ce-i trebuie, nu vom putea inlocui nici macar o singura zi petrecuta de ea la Brebu, cu Delta si Neo. 

Luam decizii in locul copiilor nostri. Consideram ca nu sunt suficient de maturi ca parerea lor sa conteze. Stim ca dorintele lor nu tin seama de viitorul indepartat, ca ei nu se gandesc la ce li s-ar putea intampla peste douazeci de ani, ca vor doar sa se bucure de jucariile lor, de prieteni, de soarele pe care il cunosc, de casa unde stau bunicii si ii asteapta cu drag si dor... Si atunci, in numele viitorului pe care noi credem ca il cunoastem, ii scoatem de acolo, de unde sunt ei, cei adevarati si ii replantam ca pe niste pomi in alt mediu, in locuri necunoscute, printre straini.... Facem asta pentru viitorul lor. Dar stim noi oare cat de mult ii va costa, in acelasi viitor, faptul ca au fost niste dezradacinati, ca amintirile lor vor fi doar un sir de plecari si renuntari, reasezandu-se mereu precum pietricelele din caleidoscop, ca nu vor avea acel punct de intoarcere care in mod normal ii insoteste pe oameni de-a lungul vietii si care ii face sa treaca mai usor peste greutati? Stim noi, astazi, ce efect va avea, peste ani, asupra Mariei, plansul dinaintea revenirii la Hannover, cand ma strangea in brate si-mi spunea, printre suspine "Nu vreau sa plec"?

Isenacum

Iata un nou indiciu ca nimic nu este intamplator. 

Dupa cum stie toata lumea, inclusiv Maria (nu inseamna insa ca toti sunt si de acord!) Bach a compus cea mai frumoasa muzica ever. El s-a nascut la Eisenach. Numele latinesc al lui Eisenach este Isenacum. Din Isenacum, prin amestecarea literelor (adica prin anagramare) se obtine "en musica", adica "iata muzica". Si tot din Isenacum se obtine, prin anagramare si dublarea n-ului, "en canimus", ceea ce se traduce prin "ascultati, cantam".

Pe urmele lui Bukowski

Daca tot sunt prin zona, m-am gandit sa dau o fuga pana la Andernach. Sa vad cand am timp, ca nu e chiar aproape. De ce vreau sa ma duc acolo? Simplu: acolo s-a nascut Charles Bukowski, despre care am mai postat aici si sunt curios sa simt cam ce aer a respirat el inainte de a se carabani la Los Angeles, unde a reusit sa devina ce a devenit. Pana atunci, uite niste poze de-ale lui:

Înfrângerea lui Zeus Olimpianul

Câtă vreme eşti convins că tu poţi sfida moartea, ai dreptul să te consideri superior celorlalţi. Atâta timp cât crezi că vei primi moartea cu seninătate, că nu-ţi pasă de ea, că n-are decât să vină când vrea, fiindcă pentru tine e totuna, eşti liber să te simţi Zeus Olimpianul.
Dar dacă o vezi apropiindu-se şi ţi se face teamă, sau descoperi brusc că vrei, sub diverse pretexte, să mai trăieşti, să amâni clipa clipelor, atunci eşti pierdut: în chiar acel moment te prăbuşeşti în mulţime, devii om ca toţi ceilalţi. Atunci înţelegi că nu eşti cu nimic mai bun, pentru că şi tu, asemeni tuturor, ai fost învins.